Pe 7 februarie 1935, episcopul greco-catolic Alexandru Nicolescu urca la tribuna Senatului.
Parlamentar de drept (n.r. – în Interbelic, episcopii și capii cultelor religioase din România erau instalați din oficiu în această funcție de demnitate publică), Nicolescu dorea să susțină o declarație în cadrul dezbaterilor prilejuite de adoptarea noului cod penal. Proiectul aflat înaintea organului legislativ de la București viza, printre altele, dezincriminarea parțială a întreruperii de sarcină, prin introducerea avortului social și permiterea avortului cu indicație medicală.
“De când are Statul dreptul să decreteze suprimarea unei ființe nevinovate și să încredințeze această suprimare mamelor și medicilor?”, debuta retoric la tribună episcopul-senator Nicolescu.
“Statul, prin organele sale, este mandatarul lui Dumnezeu și nu poate dispune asupra vieții oamenilor, decât atunci când e vorba să suprime crimele sau în numele apărării Patriei, deci în definitiv a familiilor. Față de cine se apără Statul la avort? Să fim serioși, domnilor…
Și uitați-vă la contradicție: în România, față de atâtea state care au pedeapsa cu moartea, noi nu o avem, devansând în umanitarism atâtea state mai civilizate decât noi. Criminalilor li se cruță viața – și față de cine se găsește legiuitorul îndrituit să-și deprindă rigorile legii? Tocmai față de fătul din pântece!”, susținea clericul greco-catolic.
“Mă tem ca nu cumva concesiunea pe care o face legiuitorul curentului de control al nașterilor, admițând avortul pentru cazurile înșirate, să nu aibă consecințe nedorite. E mai bine ca într-o materie atât de delicată să fim mai severi, adoptând întru totul legea dumnezeiască, decât să deschidem și numai o mică portiță prin care răul să pătrundă în casa noastră.”, arăta Nicolescu în discursul său.
Iar episcopul vedea un pericol fatal nu doar în extinderea dreptului la avort, ci și în accesul la contracepție. “Domnilor senatori, astăzi mamele nu mai vor să aibă copii!”, deplângea situația Nicolescu. România înregistra în epocă una dintre cele mai însemnate rate a natalității din Europa, dar totodată și una dintre cele mai mari rate de mortalitate infantilă de pe continent (din pricina precarității condițiilor sanitare și de trai).
“Trebuie să mai amintesc și de practicile Birth-Control.”, ataca Nicolescu problema contracepției. “Metodele anti-concepționale se propun și se recomandă public în clinicile americane și engleze. În Mexic, birth-control formează chiar obiectul de studiu al învățământului superior. Cu un cuvânt, după război, când toate instinctele maselor au fost dezlănțuite, mișcarea aceasta a luat proporții uriașe. Unde am ajuns prin această desfrânată propagandă?”.
Într-un final, codul penal care avea să iasă din Parlament (fiind publicat în Monitorul Oficial în 1936) menținea avortul între crimele contra vieții și integrității corporale. Întreruperea cursului sarcinii constituia delictul de avort. Pedepsele variau, în funcție de existența sau lipsa consimțământului femeii, dar și în funcție de statutul ei civil (fapta femeii căsătorite era încadrată penal mai aspru decât a femeii necăsătorite).
Totuși, prin acest cod penal de la 1936 se permitea avortul pentru salvarea vieții femeii, precum și în cazurile în care unul dintre părinți era atins de alienație mintală.
Aceasta era atmosfera generală din societate când medicul ginecolog Clara Coca Odeșeanu publica Cartea femeii moderne. Ce trebuie să știe o femeie și chiar o fată. Era mijlocul anilor 1930, iar dezbaterile publice despre sexualitate și consecințele ei erau purtate, în cele mai multe situații, doar de bărbați. Educația sexuală era absentă. Considerată un fenomen nociv, de inspirație străină, un import nefast al modernității, contracepția urma să fie interzisă în 1938.
Viața intimă era un subiect tabu, o rușine. Să aduci în discuție un astfel de subiect era o ofensă. Ba chiar mai mult: ar fi putut trezi curiozități morbide.
Lipseau cunoștințe de bază legate de concepție, de igiena organelor genitale, de fiziologia lor. Abia la liceu elevii români aflau câteva lucruri despre aparatul reproductiv, într-o discuție teoretică despre mamifere. Orele de igienă informau doar băieții despre bolile venerice și cum puteau fi prevenite. În cazul fetelor orele de igienă vizau sarcina și cum se îngrijește un nou-născut.
În meseria ei, medicul Coca Odeșeanu întâlnise nenumărate femei care, deși prezentau tulburări grave ale sistemului reproductiv, refuzau din rușine să se supună unui control ginecologic. Tratase inclusiv paciente educate care credeau că femeia urinează prin vagin.
Lipsa oricăror cunoștințe de bază a determinat-o să scrie un manual prin care să încerce să educe femeile în legătură cu corpul lor, cu nevoile lor. Pe lângă informații medicale, cartea cuprindea totuși și o serie de prejudecăți despre diversele etape și obligații din viața unei femei.
Anul nu mai e 1935, dar trăim încă în țara în care a discuta despre sexualitate, contracepție, corpul omenesc și nevoile sale e o rușine, e împotriva moralei, e contra bunei cuviințe creștinești. Această stare de fapt ne bântuie de mai bine de un secol. Iar în această sută de ani instituțiile de cult s-au aflat adesea în avangarda luptei împotriva drepturilor reproductive și educației sexuale.
Și pentru că luna martie e luna femeii în România, și pentru că de-a lungul acestei luni în țară au loc zeci de marșuri pentru viață (n.r. – evenimente anti-avort organizate de culte, cu precădere de Biserica Ortodoxă), și pentru că menirea femeii e înțeleasă la noi mai ales sub semnul maternității, am mers la Biblioteca Centrală Universitară pentru a consulta Cartea femeii moderne publicată de doctorița Odeșeanu în urmă cu nouă decenii.
Există diferite feluri de încremenire în România – iar cea care caracterizează discuția despre sexualitate și drepturile asociate ei e printre cele mai persistente.
Dreptul femeii de a se cunoaște
O sevă nouă, tânără, începe să nutrească arborele social. Iar concomitent cu aceasta industrializarea tot mai intensă a vieții absoarbe din ce în ce mai mult pe femeie din cămin. Și mașinismul de stat introduce elementul feminin dovedit apt în angrenajul său. Încetul cu încetul se deschid porțile, până aci ferecate, ale tuturor carierelor. Femeia devine medic, profesoară, avocat, după lupte câștigate cu multă, multă trudă.
(…) Dar ceea ce este mai curios și cu atât mai mult de neînțeles, e că femeia prinsă în vălmășagul luptei, a uitat de existența ei ca femeie.
Deși a ajuns prin munca ei intelectuală sau manuală să dovedească multiplicitatea cunoștințelor și calitățile ei, totuși în ceea ce privește viața ei ca femeie, ea nu a putut încă să iasă din starea de ignoranță privitoare la feminitatea ei. (…) Ea nu a reușit să creeze fățiș dreptul femeii de a se cunoaște pe sine însăși.
O înțelegere pare că există între educatori ca să se acopere cu un văl cu cât mai misterios, totuși cu atât mai ispititor, tot ceea ce privește viața ei sexuală. Din această cauză atât femeia cât și fata, și mai ales fata, plutesc între dorința de a cunoaște și teama de a afla.
Un mister: cum se naște omul
De câte ori femei destul de culte, care văzând că nu găsim tamponul de vată pe care în ajun îl introdusesem în vagin, nu ne întrebau, jumătate în serios jumătate în glumă, dacă nu cumva acel tampon n-o fi căzut în burtă.
Cele mai multe femei cred că urinează prin vagin. Și de cîte ori, îngrijind o bolnavă în tratamentul căreia intervine nevoia introducerii unui medicament în gâtul uterului, nu ne întreabă dacă n-o s-o doară la urinat sau dacă va trebui să se abțină un timp de a urina…
Dar câte femei știu ce e vaginul? Câte nu-l confundă cu mitra (n.r. – uterul).
(…) Nu este ridicol oare ca fata să nu cunoască mecanismul vieții, cum se naște omul, acel om pe care totuși ea îl va zămisli?
Spurcăciunea menstruației
Manifestarea vieții feminine o caracterizează menstruația. Apariția și dispariția ei constituie începutul și sfârșitul activității genitale a femeii, considerată aceasta în raport cu funcțiunea de reproducere, cu posibilitatea îndeplinirii ei, căci numai de aceasta se preocupă natura.
Acest fenomen al pubertății la fată, al apariției menstruației, precum și repetarea ei periodică a stârnit în mintea oamenilor o mulțime de credințe, de superstiții.
La unele populațiuni sălbatice, tânăra fata când capătă menstruația, e izolată de ceilalți oameni. În unele locuri, fata sau femeia, chiar după menstruație umblă câteva zile acoperită pe față și piept ca să nu fie văzută de oameni. Ea nu are voie să atingă în această perioadă vânatul sau orice animal ca să nu-l spurce.
Masturbare și frigiditate
Lipsită de o adevărată educație sexuală, fata excitată în simțurile ei, lăsând să lucreze imaginația nestăpânită de o rațiune sănătoasă, va căuta să-și satisfacă dorințele prin masturbare. În cazul acesta ea își va provoca un spasm erotic, dar acesta îi va provoca o stare nervoasă dăunătoare sănătății generale care o va împiedica de la activitatea ei zilnică.
Căci această dorință sexuală, satisfăcută în aparență atât de ușor, va deveni o adevărată obsesie. Prin nesatisfacerea ei însă completă, prin sentimentul acela că ceva îi lipsește totuși, ea va deveni o sclavă a masturbației.
Fata care a simțit spasmul erotic al masturbației și-a schimbat prin aceasta sensibilitatea naturală a vaginului. Ea va deveni frigidă și nu mai poate gusta plăcerile contactului sexual.
(…) Abținerea de la dorința de a încerca o satisfacere sexuală, un spasm erotic prin masturbare trebuie să fie un fir conducător al vieții de fată, viitoare femeie și mamă.
Nimic din ce-i natural nu-i rușinos
Al doilea moment important cu rol hotărâtor în viața femeii, e menopauza. Așa cum pubertatea e primăvara însorită a vieții, cu beția de visuri, de aspirații, cu voioșia delicioasă, fermecătoare a tinereții, menopauza e ca un amurg frumos ce se prelungește pe un cer senin de toamnă, în perspectiva căruia iluziile încep să se estompeze.
Menopauza este un fenomen natural și nimic din ce-i natural nu-i rușinos.
(…) Din momentul instalării menopauzei, femeia poate avea contact, dar nu va mai face copii. Ovarul ei nu mai funcționează. Uterul ei deasemenea începe să se micșoreze, să se atrofieze.
Ovarul are rolul de accelerator al arderilor din organism. Când această funcție ovariană încetează, femeia capătă tendință la îngrășare, la obezitate.
Cel mai deseori, femeia are senzații curioase de căldură, ca un fel de val de căldură care vine dinspre bazin înspre obraz. Obrajii devin roșii, se congestionează. Uneori aceste valuri de căldură sunt atât de intense, încât îi pot tulbura vederea, îi pot provoca amețeli sau pot da femeii senzația de țiuituri în urechi.
(…) Iar când femeia, nici înainte de ivirea menopauzei nu a fost în stăpânirea unui sistem nervos prea sănătos, atunci aceste tulburări pot lua o înfățișare mult mai gravă.
(…) Uneori femeia simte o trezire acută, violentă a poftelor sexuale. S-au văzut cazuri când femei suferind de această erotomanie, care până la menopauză erau femei cuminți, să treacă acum, când această nebunie sexuală le stăpânește, peste tot trecutul lor. În furia neputinței lor, cad victimă beției reci, devin ușor morfinomane, cocainomane, abuzează de alcool.
Altele cad în mania religioasă, devin bisericoase. Obosesc pe cei din jurul lor prin bigotismul, prin fanatismul lor, prin practicile religioase.
Sănătate generală = sănătate sexuală
Iată deci cât de mult e încărcată viața genitală a femeii, cât de variate sunt suferințele ei și numai ale ei. Suferințe de care bărbatul nici habar nu are.
Femeia trebuie să aibe în primul rând și pe deasupra altor calități, înfățișarea plăcută. Nu numai pentru mulțumirea ei, ci, și mai ales, pentru ca să atragă, să intereseze, să fie dorită. Dorința oricărui om e de a place semenilor săi și mai ales sexului opus. Nu trebuie deci să existe vreo jenă în această privință.
Dar pentru realizarea ei cel dintâi lucru ce trebuie să preocupe femeia e sănătatea ei. Starea de sănătate se exprimă foarte plastic pe figura noastră.
Înfățișarea frumoasă, tânără a figurii, chiar la o vârstă mai înaintată, și suplețea în mișcări, menținerea elasticității e în funcție în primul rând de starea de sănătate a organelor ei genitale, a condițiilor în care aceste organe funcționează, a sexualității ei. O regulată satisfacere și mai ales împlinirea dorințelor sexuale au un efect admirabil asupra feței ei.
Conștientă de legătura intimă, de influența dominantă a sferei organelor ei genitale asupra întregii ei ființe atât fizice cât și sufletești, femeia să se îngrijească, asigurându-și astfel o viață mai bună, un cămin mai fericit.
