În urmă cu o sută de ani dominam autoritar un top european: cel al mortalității infantile. România avea o natalitate mare, dar și o mortalitate la naștere foarte mare, remarcau studiile sanitare din epocă. O astfel de situație îi determina pe unii savanți bursieri ai Academiei Române, precum doctorul Ioan M. Dinescu, să ceară instituirea unui sistem de supraveghere și protecție pentru mamă și copil.
Monitorizarea medicală în cursul sarcinii, dar și după naștere, era propusă încă dinainte de Primul Război Mondial într-un pachet extins de politici publice, legi și măsuri integrate menite să salveze copiii. Mai ales în satul românesc, aceștia încă veneau pe lume în condiții de iesle.
În primele decenii ale secolului XX, exemplul occidental începuse să le servească românilor: era nevoie de igienă și de profilaxie pentru reducerea mortalității infantile imense. La pachet cu revoluționara metodă a monitorizării sarcinii, se propuneau și alte măsuri, precum lărgirea accesului la educație sanitară, dar și pedepsirea avortului criminal sau nevoia de îmbunătățire a rasei prin căsătorii asumate.
Cu toate propunerile formulate înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, în 1930 lucrurile nu se schimbaseră prea mult, iar statisticile arătau la fel de prost. În Interbelic datele arătau că situația excepțional de rea în care se găsește țara noastră în ce privește copiii se datorează ignoranței, lipsei de metodă și dezinteresului.
Din acest punct de vedere lucrurile nu sunt fundamental diferite nici astăzi. De ani de zile România deschide clasamentul țărilor europene în privința mortalității infantile. În 2017, înregistram cea mai mare rată a mortalității infantile din UE. În 2019 ne depășea doar Malta.
Și mortalitatea maternă a înregistrat o nefericită evoluție statistică, dublându-se în 2020 față de 2019. Vorbim de femei care au murit fie la naștere, fie în perioada de lăuzie.
Am vrut să aflăm care erau împrejurările mortalității infantile din România în urmă cu mai bine de un secol – și cum își propunea statul să reducă incidența fenomenului. Dacă și o sută de ani mai târziu ne confruntăm cu aceeași problemă, e posibil ca veacul să ne fi trecut degeaba tocmai din cauza ignoranței, lipsei de metodă și dezinteresului.
Pentru această ediție a Pixului cu mină am consultat la Biblioteca Centrală Universitară două volume: Studiul Medico-Social asupra Copiilor din România, publicat în 1914 de Ioan M. Dinescu, și Mortalitatea infantilă în România. Studiu de igienă socială și de statistică, apărut în 1930.
Condiții de iesle
Cele mai multe femei nasc stând plecate sau în genunchi, iar copilul cade în voia greutăței pe pământ. Acum începe rolul babei: scoate repede briceagul sau foarfecele de tuns oi și după ce a pus o legătură cu un fir de lână nespălat, taie buricul copilului.
Mama cade moartă de trudă pe paie și, udă cum este, o învelește cu un țol rupt și vechi, iar copilul este luat și spălat cu apă rece.
(…) Așa nasc la țară și cele bogate și cele sărace – ba poate din acestea unele nu chiamă baba, căci nu are cu ce o plăti. Vedem dară că după aproape două mii de ani nu ne-am depărtat de felul, de condițiunile de iesle, în care s-a născut mântuitorul lumii. Știința nu a pătruns prin apostolii ei până la coliba țăranului.
În top
Copiii reprezintă categoria cea mai importantă din componentele populației. Ei merită un interes deosebit, pe deoparte pentru că reprezintă energiile cele mai promițătoare, pe de altă parte pentru că sunt cei mai expuși morbidității și mortalității.
(…) Cercetați statistica și veți vedea că de 40 de ani încoace, cifrele de mortalitate infantilă nu s-au modificat în România.
Situația excepțional de rea în care se găsește țara noastră în ce privește copiii se datorește în special următorilor factori: ignoranță, lipsă de metodă și dezinteresare.
România are o natalitate mare și o mortalitate foarte mare.
Se nasc anual în medie 600.000 de copii, din care: în mediul rural – 543.909, în mediul urban – 79.954.
Mor anual în medie 352.000 copii, din care: în mediul rural – 290.764, în mediul urban – 60.962.
În primul an mor 115.060.
Înainte de război ocupam locul al doilea ca mortalitate venind după Rusia. După război ocupam primul loc între statele Europene cu cifra 24.6 la mie.
Protecția statului
Copilul, înainte chiar de ființa lui, are drept la protecția statului ori de câte ori sunt temeri îndreptățite că nu se poate înfăptui, potrivit cerințelor și perfecționării la care au ajuns cunoștințele omenești.
În rândul întâi și în cele mai multe cazuri copilul va rămâne în sarcina familiei, statul neavând aici decât rolul de a controla și iniția. Și numai într-un număr mai mic de cazuri statul are datoria de a ajuta creșterea și înlesni o măsură oarecare.
Dar rolul statului e covârșitor în latura socială și medicală a chestiunei. Cine altul va stabili granițele intereselor între capitalist și lucrătoare? Între proprietar și plugar, cine va pune frâu lăcomiei celui puternic?
Învățătura de mamă
N-avem învățătură de mamă, când femeia îngreunată nu este scutită de la nicio muncă. Ea mănâncă mai puțin decât toți, ea aleargă în toate părțile, e peste tot, se culcă cea din urmă, se scoală cea dintâi, toți se plâng de oboseală numai ea nu.
Cunoscând acestea toate, ne explicăm de ce atâtea avorturi naturale, de ce atâtea faceri din vreme, de ce atâți copii născuți slabi și fără putere de rezistență.
Femeia bogată, pentru care sarcina ar trebui să fie o ocupațiune de căpetenie, consideră acest fruct al căsătoriei ca o povară. Ea, care nu are alt scop decât de a plăcea, nu înțelege cum să nu mai poarte corset.
(…) E o mare rușine să mai pierdem un copil, și este o crimă să mai auzim că a murit vreo mamă din cauza sarcinei.
Supravegherea medicală a gravidei atât pentru asigurarea vieții mamei, cât și a fătului se impune de la sine, iar igiena e atotputernică, prin rolul său profilatic.
Reforma medico-socială
Se impun îmbunătățiri economice și cu îndrumare spre industria casnică, culturale, de igienă publică generală, igienă și medicină individuală, prevenirea și vindecarea boalelor, lupta contra alcoolismului și răspândirea cât mai întinsă a cunoștințelor de igienă.
Se impune îmbunătățirea rasei. Căsătoriile să se facă în condițiuni bune de vârstă și sănătate, tinerii să fie pe deplin luminați asupra rostului lor și asupra sfaturilor de procreare.
Orice femeie însărcinată să devie obiectul supravegherii medicale, consultațiuni obstetricale puse la îndemâna fiecăruia; după cum trebuie să se bucure de protecția muncii, de legiferarea și obligativitatea repausului din ultima lună, iar cele sărace ajutate – înființare de aziluri și săli de gravide.
Lupta contra avortului natural prin remedierea cauzelor, declarațiunea obligatorie a embrionului și a fătului, pedepsirea mai aspră a avortului criminal.
Orice mamă, pe lângă iubirea ei de fii, trebuie să cunoască știința de a crește copilul.
Alăptarea la sân să fie regula și excepțiunile admise după autorizarea formală a medicilor.
Industria doicilor controlată și reglementată de stat – și recrutate de medici.
Să fie prevenite pe toate căile boalele contagioase.
Nelegitimii
Satele dau, proporțional cu numărul respectiv de populație, o natalitate mai crescută ca orașele. Este caracteristică tendința orașului, fie prin civilizație care dezvoltă un egoism pentru bunul trai, fie din cauza situației economice, de a limita natalitatea.
(…) Cifra cea mai mare de nașteri o avem în luna Octombrie. Aceasta se explică prin faptul că luna Ianuarie – luna sărbătorilor de iarnă – e epoca în care se celebrează cele mai multe căsătorii.
(…) În mod constant, în țara noastră, cifra băieților este mai mare decât a fetelor. La 100 nou-născuți, 51.5 sunt băieți și 48.5 fete.
În decursul anilor 1901-1905, numărul născuților nelegitimi la 100 de născuți era de 9.8. După 1906, când modalitățile mariajului au fost simplificate, proporția pentru țara întreagă era de numai 8 la 100 nelegitimi față de 92% legitimi.
Orașele dau o cifră de nașteri nelegitime cu mult mai mare ca satele. Cea mai crescută cifră o dă orașul București. România ocupă, din punct de vedere al natalității nelegitimilor, al treilea loc între Statele Europene.
O viață morală dezordonată
Motivele pentru care copiii nelegitimi dau o mortalitate mai mare sunt următoarele: mama părăsită rămâne supusă condițiunilor sociale și economice grele, cu repercutări directe asupra copilului.
Proporția copiilor nelegitimi este crescută tocmai în lumea muncitorilor și deci în mediul unde părinții muncesc amândoi. Copilul rămas în grija mamei va avea de suferit de pe urma privațiunilor igienice și alimentare. O mare parte din copiii nelegitimi intră în Azile. În 1924 din 145 de sugaci primiți în Azilele din Ardeal 111 erau nelegitimi.
(…) Un mare număr din femeile părăsite duc o viață morală dezordonată fără preocupare sufletească pentru copil. Femeia se prostituează deseori, iar copilul rămâne fără îngrijiri.
Copiii găsiți sau abandonați au situațiunea și mai gravă. În primă fază, soarta lor depinde de locul unde sunt aruncați, de anotimpul și ora la care abandonarea a avut loc. Un mare număr mor înghețați sau înfometați.
Cei aduși la timp, vor avea de suferit prin trecerea de la alimentarea maternă la acea artificială.
Mortalitatea copiilor asistați
Copii asistați cad în sarcina primăriilor. Media anilor 1898-1904 era de 1230 copii găsiți și orfani, îngrijiți de primării.
După 1905, cifra lor crește ajungând în anii 1905-1913 la o medie de 1570 copii găsiți și orfani îngrijiți de comune.
Această categorie de copii dau uneori o mortalitate mai mare chiar decât a copiilor nelegitimi. Mortalitatea copiilor găsiți și orfani depinde și de felul în care sunt crescuți cei din Azile, în general primitive și insuficiente, dând o mortalitate mai mare decât a celor încredințați familiilor să-i crească.
În Azilul Cantacuzino, care a existat în București până în 1927, era o mortalitate foarte crescută care depășea 30% numai pentru copiii sub un an.
Mortalitatea copiilor doicilor
Copiii doicilor, abandonați temporar de mamele lor, plasate de obicei în orașe pentru a îndeplini meseria de doică mercenară, cad în categoria copiilor fără protecție. În imensa majoritate a cazurilor, ei sunt rău alimentați și lipsiți de igienă necesară. Consecutiv mortalitatea în rândurile lor este crescută.
Problema pusă de marea mortalitate a copiilor doicilor rămâne deci să fie examinată din punct de vedere al protecției sociale.
Cauzele mortalității infantile
În România cele patru mari cauze de mortalitate infantilă în prima vârstă sunt: afecțiuni gastro-intestinale, maladiile aparatului respirator, debilitate congenitală, maladiile infecțioase și tuberculoza.
Mortalitatea prin afecțiuni gastro-intestinale, crescută în primul an, descrește progresiv până la 3 ani.
Afecțiunile pulmonare, cu un coeficient ridicat în primul an, se mențin la fel și în al doilea.
Maladiile infecțioase, care dau mortalitate mică până la 6 luni, cresc apoi progresiv până la 2 ani.
Pentru viitor
Statul să nu mai cruțe niciun sacrificiu organizând la fiecare familie un medic care să facă din circumscripția sa o adevărată clinică; la fiecare sat o moașă; iar fiecare copil să aibă o mamă, un medic și un dascăl… numai atunci problema copilăriei din punctul de vedere medico-social este rezolvată.
