Coronavirusul arată un chip deja ştiut al Sănătății româneşti

Criza națională determinată de coronavirus e ilustrativă pentru neîncrederea funciară a societății românești în sănătatea publică promisă de guvernanți.

2

Nouă nu ne este frică de coronavirus.

Nouă ne este teamă de sistemul care ar trebui să le ofere îngrijire – și speranță de viață – celor care ajung în stare critică din cauza bolii provocate de coronavirus.

Nouă ne este frică că acest sistem – căruia îi spunem, cu îngăduință, sistem medical – va lăsa pacienți altfel salvabili să moară.

Lipsa de echipamente primare și proceduri clare e o meteahnă veche în sistemul sanitar național – iar aceste goluri structurale se vor vedea cu supra-măsură atunci când spre spitalele românești se vor îndrepta sute sau mii de pacienți cu nevoi de terapie intensivă.

COVID-19 este o boală simplă și dură. În formele ei moderat-severe se manifestă printr-o pneumonie care lasă victimele fără aer. Singura soluție pentru salvarea lor devine ventilația mecanică, adică intrarea pacienților afectați grav în proceduri de terapie intensivă capabile să înlocuiască respirația naturală.

Niciun sistem de sănătate de pe planetă nu poate – la drept vorbind – să întâmpine și să gestioneze eficient cazuistica severă în condiții de răspândire necontrolată a virusului.

Nu sunt suficiente paturi de terapie intensivă și ventilatoare pentru a prelua toate cazurile grave de COVID-19, în eventualitatea în care această boală ar circula la scară largă în rândul populației.

Sistemul de sănătate românesc nu e însă neputincios în fața maladiei provocate de coronavirus din exact aceleași motive pentru care e depășit și neputincios sistemul italian.

Confruntată cu un scenariu al infectărilor similar celui din Italia, România n-ar fi doar îngenuncheată, ar deveni pur și simplu un abator uman.

Nu o să fie bine

Sună dramatic și alarmist? Gândiți-vă atunci la subansamblele sistemului nostru de sănătate – bază materială învechită, lipsuri majore de echipamente și personal, impostură și corupție profesională în zona de management, proceduri existente doar pe hârtie și – adesea – o gestiune a crizelor care adâncește problemele în loc să le rezolve.

E nerealist, date fiind condițiile acestui scenariu, să crezi că o să fie bine.

Va fi, desigur, la modul general – în sensul că specia va supraviețui și acestei confruntări cu noul coronavirus. Nu vor dispărea românii de pe pământ din cauza COVID-19.

Și totuși, sistemul de sănătate există nu pentru a asigura strict perpetuarea grupului național, ci pentru a salva cazuri concrete, pacienți cu nume și prenume care au nevoie de intervenție specializată.

În condițiile particulare date nu o să fie bine – pentru că patologiile care necesită coordonarea diferitelor componente ale sistemului medical național tind să evidențieze brutal tocmai minusurile majore ale Sănătății românești.

Dacă vreți, COVID-19 este un audit național al capacităților sanitare ale României. Și, precum incendiul de la Colectiv, el va evidenția încă o dată starea vecină cu năruirea a spitalelor noastre.

În fapt, efectele răspândirii coronavirusului în societate nici n-au produs efecte pe scară largă (încă suntem la sub 2000 de infectări confirmate) – dar mai multe spitale din România au intrat deja în zona roșie de gestiune sanitară.

La Suceava, unitatea sanitară județeană are sute de îmbolnăviri în rândul personalului medical (!), iar scenariul poate fi lesne reprodus în aproape oricare alt spital românesc, pentru că pre-condițiile materiale și umane sunt aceleași peste tot.

Asta nu înseamnă că medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii nu depun eforturi uriașe chiar în măruntaiele acestui sistem (bolnav). Dar cum să lupte niște oameni la fel de expuși în fața unui virus când nu au halate și măști pentru ei sau paturi și ventilatoare pentru pacienți?

Nu avem de toate

Vă amintiți de Colectiv? Mai știți cum aveam de toate?

Faceți acest efort de memorie. Ce reușeau medicii să salveze, rezolvau bacteriile nosocomiale cuibărite prin spitalele românești. Bacterii pe care le-am și exportat, odată cu pacienții arși trimiși la tratamente în clinici din străinătate.

Am zis cumva, ca societate, că după Colectiv nu vom mai trece vreodată prin așa ceva? Așa ne-am promis unii altora și ne-am mințit – iar ceasul confruntării cu adevărul a venit pe neașteptate.

Zilele acestea cadrele medicale de la spitalul din orașul Bârlad, județul Vaslui, au ieșit public să spună ce lipsuri au. Autoritățile centrale au anunțat că spitalul va prelua pacienți cu coronavirus – și totuși, înainte de a deveni centru de specialitate cu numele, Bârladul este un exemplu practic de pauperitate.

Realizați în ce punct al lucrurilor ne aflăm? Spitalul din Bârlad nu dispune de minime capacități și echipamente, dar autoritățile au decis că unitatea sanitară se va ocupa de pacienți cu coronavirus.

După apelul public al cadrelor medicale de a fi ajutate, s-au mobilizat oamenii (cetățeni simplu) să strângă banii necesari.

Cadrele medicale vor primi măcar o parte din cele necesare de la donatori. În culisele acestor zile nu sunt autoritățile care asigură spitalelor cele necesare, ci oamenii fără funcții în stat și organizațiile non-guvernamentale care fac ce pot, cât pot ca să echipeze spitalele mai bine.

Crizele sunt perioade de solidaritate și coeziune socială, suntem în această poveste cu toții și fiecare poate avea o contribuție care să facă diferența dintre viață și moarte, dar o țară funcțională nu este totuși una în care Sănătatea se ține din donații particulare.

Nu putem salva fiecare Bârlad oricât am încerca. Putem ajuta puțin aici, un pic acolo, mai mult în altă parte. Se poate ridica și un spital din coordonarea a sute de mii de eforturi cetățenești.

Dar boala sistemului nostru sanitar nu va dispărea. E acolo de prea mult timp

O evaluare viitoare

Sâmbătă, 28 martie 2020, președintele Klaus Iohannis a declarat că după ce va trece criza se impune o evaluare la sânge a sistemului medical românesc.

Klaus Iohannis conduce această țară de șase ani de zile și trăiește în ea de zeci de ani. În toți acești șase ani care s-au așezat peste mandatul său, președintele nu a considerat că e nevoie de o evaluare dură și onestă a sistemului sanitar.

Atât la prima, cât și la a doua candidatură, Iohannis a pedalat discursiv (în mod corect) pe nevoia de Românie educată. A și produs un amplu raport prezidențial pe această temă în timpul primului mandat.

Despre sănătate, însă, președintele n-a zis vreodată (nici măcar din greșeală) că o vrea analizată și evaluată la sânge. Era nevoie de un coronavirus pentru a dispune de la cel mai înalt nivel al statului o dreaptă cântărire a greutăților sistemice din spitale?

Incendiul de la Colectiv s-a produs chiar sub ochii lui Klaus Iohannis, a fost un eveniment capital la începutul epocii sale prezidențiale.

Să nu fi văzut atunci președintele nivelul de coordonare și gestiune al instituțiilor implicate în salvarea marilor arși?

Să nu fi știut de condițiile din spitale, de mărturiile cadrelor medicale, de imaginea chintesențială cu viermii de pe corpul infectat al unui pacient?

Să nu fi citit președintele despre dezinfectanții diluați folosiți la scară largă în spitalele din România?

Să nu fi știut președintele nici atunci – și să nu știe nici acum – în ce fel se dispun numirile la vârful direcțiilor de sănătate publică?

Să nu știe președintele despre Dumnezeii din sănătate și afacerile lor? Să nu fi văzut, auzit sau citit președintele în acești ani niciunul dintre materialele de presă care s-au preocupat de dezintegrarea sistemică din sănătate?

Poate că răspunsul la toate aceste întrebări este nu. Dar dacă e așa, atunci președintele României însuși este un caz sever de surzenie și orbire.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Scenariul unei pandemii
Cel mai bun text citit de mine despre ce ni se întâmplă acum, despre variantele pe care le avem, despre consecințe și schimbări.

Cei care iau bolnavii și morții
În Bergamo situația este atât de gravă încât decesele au ajuns să revendice paginile ziarului local.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Un film de revăzut
Un borghese piccolo, piccolo. Cu Alberto Sordi.

O carte de recitit
Sabato și Cioran față în față, de Doina Gheorghiu Jimenez. Editura Junimea.

Un serial de revăzut
Mad Men

O serie de revăzut
Men in Black. Men in Black II. Men in Black III.

Un film actual
I am Legend. Cu Will Smith și un câine.

Un serial actual
Pandemic. Pe Netflix.

Un autor de recitit integral
Milan Kundera. Pe 1 aprilie împlinește 91 de ani.

Un film de revăzut
Insuportabila ușurătate a ființei. Cu tânărul Daniel Day-Lewis. 

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Pamflet în vremuri de epidemie
Să avem încredere în țara noastră şi în resursele strategice ale ministrului ei de Interne Ion-Marcel Vela, probabil singurul demnitar de pe Bătrânul Continent care vorbeşte mai greu de înțeles cu gura decât o face un interpret mimico-gestual cu mâinile.

Acum, la ceas astral, lucrurile nu se pot încununa doar cu imn cântat cu mâna la inimă de forțele de ordine care patrulează pe străzile patriei.

În semn de aleasă prețuire pentru cultura, valorile şi obiceiurile neamului nostru greu încercat în istorie, dar mereu călăuzit spre izbândă, ministrul Vela ar trebui să ordone ca oamenii legii să poarte ie peste echipament şi clop pe cap.

În plus, pentru a spori sentimentul de îmbărbătare şi speranță în rândul populației, toate maşinile forțelor de ordine ar trebui colantate cu câte doi mici, o lingură de muştar şi o felie de pâine.

Iar la intervale precis stabilite de organul legiuitor, patrulele aflate pe străzi vor opri cetățeni aflați în deplasare terestră sau mecanizată, spre a le pune o întrebare, la alegere, din Eminescu Mihai sau din Boca Arsenie. Cine răspunde greşit merge pe loc acasă, la izolare, să se documenteze.

Cu acest cocktail letal de sunet îndoielnic, straie şui, gastronomie incertă şi cultură şleampătă, coronavirusul ar putea chiar alege, într-o clipă nebună de contra-selecție naturală, să revină la pangolin.

E o teorie îndrăzneață – dar ar putea fi teoria românului Marcel Vela.

Să nu-i tăiem aripile, prieteni!

Un interviu serios despre ventilatoare și febra cumpărăturilor de coronavirus
AICI.

Ce rămâne după Superscrieri
AICI.

2 COMENTARII

  1. Bună ziua.Aveți câteva campanii bune,dar eu zic că trebuie să învățăm mai bine limitele la fiecare actor politic,și apoi să facem campanii.Noi nu suntem in America,puterile presedintelui nu sunt la fel,cu toate că au aceiasi functie.
    Pe scurt,si din unghi opus, hai să îi cerem presedintelui să facă și autostrăzi, că de zice ceva…E el nu-stiu-cum…Nu noi nu am înțeles nimic.

    Deci,haideti sa oprim campaniile alarmiste si fara subiect si abia apoi să invitam oamenii ,personal,sa iasa a vot,cand trebuie!!!, si abia apoi ,dupa ce si-au ales conducatorii, să ii tragă la raspundere pe cei ce nu au facut.

    Sper că m-am făcut înțeles..
    Si mult succes la campanii mai bune!

    • Nu este vorba despre ce puteri are sau nu președintele. Este vorba de mesajul politic, care nu este limitat. Evident că președintele nu poate da o lege care să facă lucrurile mai bune în sănătate. Dar poate da un mesaj politic, poate semnala neregulile, le poate sancționa la nivel de discurs, poate propune un pact pe sănătate, de exemplu. Faptul că nu putea da o legea a educației nu l-a împiedicat pe președinte să pornească România Educată pe care a declarat că o vrea transformată în lege. Doi la mână, ce numiți dvs. campanie e un editorial asumat de redacție pe care-l publicăm în fiecare duminică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.