Scriitorul Salman Rushdie a fost înjunghiat pe 12 august 2022 exact în momentul în care se pregătea să vorbească la un eveniment literar. Atacatorul a urcat pe scenă și i-a aplicat aproximativ zece lovituri de cuțit, potrivit informațiilor furnizate de agentul lui Rushdie. Aceeași sursă a precizat că scriitorul și-ar putea pierde un ochi și că i-a fost atins ficatul.
Salman Rushdie a fost atacat brutal pentru că voia să pronunțe cuvinte. Agresorul său a considerat că moartea este singura cale prin care scriitorul poate fi redus la tăcere.
Loviturile de cuțit au sfâșiat corpul unui om – dar, în esență, menirea lor e aceea de a însângera vorbirea liberă și de a curma exprimarea liberă.
Actul de violență comis asupra lui Salman Rushdie este mult mai mult decât un atentat la viața unuia dintre cei mai mari promotori ai libertății de exprimare. Este un atac la adresa dreptului de a nu fi de acord, un atac împotriva dreptului de a ofensa, un atac la adresa democrației și a libertății.
În tot ce a scris Salman Rushdie a făcut un apel la toleranță, în ciuda faptului că vreme de aproape un deceniu a fost obligat să trăiască și să scrie în secret, sub amenințarea constantă a unei condamnări la moarte emise de ayatollahul Khomeini, liderul spiritual al Iranului. Ce făcuse Rushdie pentru a atrage ura de moarte a teocrației de la Teheran? Scrisese o carte considerată defăimătoare, Versetele satanice.
În ziua în care a fost publicată fatwa (condamnarea la moartea), pe 14 februarie 1989, Rushdie a fost obligat să-și părăsească locuința din Londra fără să-și imagineze că nu va mai reveni acolo ani de zile. În primele luni a fost mutat de poliție în tot feluri de hoteluri, pensiuni, apartamente.
Întrebat de Der Spiegel, într-un interviu din 2012, dacă n-ar fi putut evita în romanul său numirea unor prostituate dintr-un bordel fictiv după soțiile profetului Mahomed, Rushdie a explicat:
Scopul acelui capitol nu este de a insulta Profetul, ci de a aborda fenomenul femeilor cu putere și natura sexualității masculine și modul în care aceasta este activată de ceea ce bărbații nu pot avea. Aceste pasaje nu sugerează că soțiile Profetului s-au comportat nepotrivit.
Cu alte cuvinte, chiar și după ani de amenințări și trăit în locuințe ascunse, Rushdie nu ar fi scris diferit niciun pasaj din literatura sa.
Poate și din acest motiv scriitorul britanic Hanif Kureishi a declarat: „Nimeni nu ar avea curajul să scrie astăzi Versetele Satanice, darămite să le publice”. Asta nu i-a împiedicat însă pe mulți pretinși apărători ai libertății să-i întoarcă spatele lui Rushdie când acesta a fost nevoit să se ascundă pentru ceea ce a scris.
Dreptul de a ofensa
Atacul din 12 august este într-un final un atac la ceea ce Salman Rushdie numea în 2005 dreptul de a ofensa.
Într-un articol publicat pe Open Democracy, scriitorul explica că ofensa și insulta fac parte din viața de zi cu zi. Era suficient să deschizi un ziar din ziua respectivă și să observi acest lucru. Sau, mai explica Rushdie, era suficient să intri în secțiunea de cărți religioase a unei librării și să descoperi că ești blestemat să arzi în focurile iadului pentru tot felul de păcate.
Rushdie era convins că ideea unei societăți libere în care oamenii nu se vor simți niciodată ofensați, jigniți sau insultați este în sine absurdă.
La fel este și ideea că oamenii ar trebui să aibă dreptul de a apela la lege pentru a-i apăra împotriva jignirii sau insultei. Trebuie să decidem: vrem să trăim într-o societate liberă sau nu? Democrația nu este o șuetă cu ceai în care oamenii stau la conversații politicoase. În democrații, oamenii nu sunt de acord cu unii cu alții. Ei argumentează vehement unul împotriva celuilalt. Dar ei nu se împușcă
, susținea autorul în 2005.
Rushdie a pledat mereu pentru dezbaterea bazată pe idei, mizând pe metode lăudabile de argumentare. Ce presupune asta mai exact? Că nu personalizezi niciodată, că îți respecți partenerul de dialog, dar poți foarte bine să nu fii deloc politicos referindu-te la ce crede persoana respectivă.
Articolul lui Rushdie din 2005 venea în contextul în care în Marea Britanie se punea problema adoptării unei legi care să „prevină instigarea la ură împotriva persoanelor pe criterii religioase”.
Oamenii trebuie să fie protejați împotriva discriminării în virtutea rasei lor, dar asta nu presupune să pui o barieră ideilor. În momentul în care spui că orice sistem de idei este sacru, fie că este un sistem de credințe religioase sau o ideologie seculară, în momentul în care declari că un set de idei este imun la critică, satiră, derizoriu sau dispreț, libertatea de gândire devine imposibilă
, mai scria Rushdie.
Cu o astfel de lege, sublinia scriitorul, cineva s-ar putea folosi de ea pentru a spune că Versetele satanice instigă la ură.
Ne privește pe toți
De ce atacul comis zilele trecute asupra lui Salman Rushdie ne privește pe toți? De ce inițiative care aparent înlesnesc libertatea de exprimare pot face de fapt mai mult rău?
The Observer ne propune un scurt inventar.
În Franța, un profesor a fost decapitat în octombrie 2020 după ce a folosit caricaturi satirice ale profetului Mahomed în lecțiile sale.
În Marea Britanie, un profesor a fost forțat să se ascundă ca urmare a amenințărilor la adresa vieții sale, formulate în circumstanțe similare.
Amenințările cu violența împotriva celor care provoacă ideologiile religioase și seculare au devenit obișnuite.
Exemplele sunt, desigur, mult mai numeroase.
Recent, ministrul polonez al justiției a inițiat colectarea de semnături pentru o inițiativă de revizuire a Codului Penal care să prevadă pedepsirea cu doi ani de închisoare a celor care ”fac glume” despre Biserica Catolică sau o ”ridiculizează”, precum și pentru întreruperea slujbelor sau a funeraliilor.
În România, Biserica Ortodoxă a invocat tot mai des în ultimii ani existența unor acte de blasfemie, acuzând acțiuni de defăimare publică a instituției de cult. Nu de puține ori, ceea ce BOR a marcat ca erezii au fost inclusiv investigații de presă sau opinii publicistice despre diverse nereguli și fenomene sistemice petrecute în Biserică.
Despre blasfemie a vorbit chiar purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu, în cazul celebrelor panouri publicitare cu medici aureolați, ipostaziați simbolic ca îngeri păzitori pentru eforturile profesionale depuse în pandemie.
O încercare jenantă de rapt simbolic și maltratare vizuală a iconografiei creștine, situată sub semnul prostului gust hrănit de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul
, a reacționat la momentul respectiv BOR, prin vocea lui Vasile Bănescu.
Rezultatul acestei ieșiri vehemente? Panourile ofensatoare au fost date jos.
Cazul Salman Rushdie înțeapă cu forța ascuțită a unor lovituri de cuțit: astfel de ieșiri ofensate sunt exact cele care instigă la atacuri la persoană, la radicalizare și – iată – chiar la crimă.
Nimeni nu ar trebui să plătească prețul pe care îl plătește Salman Rushdie pentru libertatea de a formula și pronunța (argumentat) ideile și cuvintele în care crede. Dar, într-o societate slobodă, toți ar trebui să protejăm cu orice preț această libertate.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Despre educația sexuală din familiile noastre
AICI.
Despre mult mai mult decât o retragere din tenis
AICI.
Despre condamnarea la moarte a cailor de la Letea
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum #30 (sezonul 2)
În luna august Judecata de Acum are patru ediții speciale cu invitați unul și unul. A doua dintre ele l-a avut invitat pe Răzvan Luțac, jurnalist la Libertatea și Gazeta Sporturilor. Vreme de mai bine de un ceas am “judecat”, cu Răzvan, la masa Judecății presa românească din ultimul an.
»» Cum hărțuiesc politcienii cu zeci de procese jurnaliștii de investigație.
»» Vulnerabilitățile presei.
»» Accesul tot mai dificil la informații de interes public.
»» Intrarea lui Răzvan Luțac în presă din clasa a IX-a.
»» Ce duhuri rele are Răzvan Luțac.
Vedeți și judecați .
Ne puteți asculta pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.
