Vara care nu mai trece: după 30 de ani, Mineriada e tot în pragul justiției române

De trei decenii, la fiecare mijloc de iunie constatăm incalificabilul: un dosar cu 1400 de victime și multiple infracțiuni contra umanității nu reușește nici măcar să treacă de fazele procedurale, de formă, ale instanțelor și să ajungă în faza judecății pe fond.

0

Plimbate între procurori din parchete și judecători de cameră preliminară, sutele de volume ale urmăririi penale efectuate în legătură cu evenimentele din 13-15 iunie 1990 se află în acest moment într-o fază de constatare a legalității actelor și procedurilor întreprinse în dosar, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anul trecut, în mai, ÎCCJ anula toate probele strânse de procurori în dosarul Mineriadei. Din el mai rămâneau, practic, doar coperțile, explica procurorul general al României de la acea vreme, Augustin Lazăr.

Motivarea deciziei Înaltei Curți referitoare la ilegalitatea constituirii probatoriului era livrată aproape un an mai târziu, în februarie 2020. Tot atunci, Parchetul General contesta decizia pronunțată.

Acum mai puțin de o lună de zile, pe 14 mai, avea loc primul termen al recursului în camera preliminară la ÎCCJ.

Conform G4 Media, pentru că Ion Iliescu a cerut timp să își angajeze un avocat, iar Petre Roman a solicitat amânarea înfățișării invocând epidemia de coronavirus, ÎCCJ a fixat un nou termen pentru judecarea recursului – 14 septembrie 2020.

Desigur că acestea sunt doar ultimele proceduri de formă dintr-o lungă serie de proceduri de formă care au caracterizat evoluția și involuția judiciară a dosarului Mineriadei din iunie 1990. Dar ce interesează în ultima instanță publicul este faptul că acest dosar fondator al statului de drept nu a ajuns vreodată la faza judecății pe fond.

Tot ce s-a întâmplat cu acest dosar în treizeci de ani de cercetări judiciare poate fi rezumat astfel: procurori de la diferite parchete au tot strâns acte și au bifat proceduri, iar instanțele au tot verificat legalitatea documentelor procesuale și procedurale.

De fiecare dată, rezoluțiile acestui dosar au fost desființate în cameră preliminară, ceea ce înseamnă că în niciuna dintre zilele ultimilor treizeci de ani justiția română n-a ajuns să judece pe fond infracțiunile asociate Mineriadei.

Vorbim de infracțiuni contra umanității – și totuși, confruntat cu gravitatea întâmplărilor, sistemul nostru legal n-a reușit nici măcar să găzduiască argumentele acuzării și ale apărării. Tot ce a reușit justiția română a fost să discute și să rediscute aspecte ale legalității urmăririi penale.

Pe înțelesul tuturor: dacă dosarul cu șină a fost sau nu a fost corect constituit. Deocamdată se pare că nu a fost. Dar mai e timp și-n toamna care urmează, poate și-n iarnă, poate și-n primăvara-vara anului viitor, ca șina dosarului să fie atent studiată, măsurată și cântărită cu precauție.

Mineriada a lăsat în urmă oameni împușcați pe străzile capitalei României, oameni bătuți, vătămați fizic și psihic, oameni privați de libertate după bunul plac al unor organe de poliție și procuratură. Sunt în total aproape 1400 de victime ale evenimentelor din iunie 1990.

Mineriada a însemnat funcționarea coordonată a unui sistem de putere capabil să orchestreze operațiuni ample de filaj (în Piața Universității), transport (din Valea Jiului), folosire a forței brute, aplicare a unor dispoziții ilegale și, în final, ștergere a urmelor.

A trecut atâta timp încât dreptatea pare că nici nu mai are sens pentru victimele Mineriadei, e doar o alcătuire de hârtii într-un dosar cu șină căruia mereu îi lipsește ceva. Atât am putut noi în toate anotimpurile care au trecut de la vara care nu mai trece.

Ion Iliescu avea 60 de ani în iunie 1990, la momentul descinderii minerilor la București. Astăzi are 90, mai primește din când în când câte o citație, își caută avocat și nu găsește.

Viața merge mai departe.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Proteste și standard dublu
AICI

Democrație sub atac
AICI.

Impediment în calea schimbării
AICI

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: un film de acțiune
Iron Man. Din 2008. Pe HBO Go. 

Marți: un serial documentar
Apașul. Pe Netflix. Despre Carlito Tevez, marele fotbalist argentinian.

Miercuri: un alt serial documentar
Trump: an american dream. Pe Netflix. Despre plăvanul portocaliu, desigur.

Joi: o carte
Cronică din Travnik, de Ivo Andric. Editura Polirom, 2019.

Vineri: un documentar
Hitler: o carieră. Pe Netflix 

Sâmbătă: un serial documentar
Michael Jordan: Cântecul de lebădă. Pe Netflix. 

Duminică: un film documentar
Diana: povestea în cuvintele ei. Pe Netflix.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Libertatea de a obscura faptele: o știre, două versiuni de adevăr
Despre onoare și dezonoare în presă, dar mai ales despre fapte, AICI

Să fie lumină
N-ați uitat că este capital sprijinul vostru financiar, nu?

Orbul procurorului
Cele 33 de mijloace de probă (indicative pentru abuzul sexual sistematic dintr-o episcopie a Bisericii Ortodoxe Române) pe care DNA Iași n-a vrut să le vadă.

Orbul chiliilor
Cine sunt slujitorii Domnului care au văzut abuzurile sexuale comise de ierarhul lor, dar au întors privirea ca să-și protejeze carierele preoțești, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.