Sfârșitul lumii nu a avut deocamdată loc.
Nu suntem aproape nici măcar de sfârșitul istoriei. Oamenii nu își vor înceta prea curând mersul prin timp, care – cu toate ale sale – dă trecutul și prezentul colectivităților.
Nu avem înainte nici măcar sfârșitul democrației, așa cum s-au grăbit să constate analiștii de salon care au văzut, la televizor, hoardele de hominizi pro-Trump luând cu asalt clădirea Capitoliului SUA (unde e găzduit legislativul american).
Primul breaking news al anului 2021 nu este deci insurecția americană, cu toate imaginile sale de groază și de râs. Primul breaking news e că sfârșitul istoriei se mai amână o dată.
Înainte să ne arate că ceva fundamental greșit s-a întâmplat cu lumea occidentală de s-a ajuns aici, circul de la Washington ne spune că mai urmează ceva și mâine.
Instaurarea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite ale Americii, în ianuarie 2017, n-a fost încununarea finală a unei aberații – ci abia o etapă în alcătuirea ei. Tot o etapă (de altfel previzibilă) este astăzi și asaltul asupra Capitoliului, înfăptuit de oameni pe care internetul i-a adus laolaltă în credințele lor atavice.
Deși istoria merge întotdeauna înainte, semnificațiile înaintării ei cronologice pot indica o tot mai mare înapoiere.
Trumpiștii dând buzna în Legislativul american sunt mai aproape, în exprimarea ideilor și instinctelor sociale, de oamenii din Epoca de Piatră decât de părinții fondatori ai democrației americane. Post-gândirea, furajată pe rețelele de socializare, a dat șansa acestei întoarceri în timp.
Donald Trump este astăzi suspendat definitiv pe Twitter – dar trumpiștii de la Capitoliu și-au coborât deja societatea în grotă. Toată otrava minciunilor prezentate ca fapte alternative a fost deja răspândită. Iar capitalismul nou reprezentat de corporațiile online a monetizat toate fracturile sociale pe care putea să le monetizeze.
În definitiv, Donald Trump a fost o afacere bună, chiar dacă a sfârșit cu o tentativă de insurecție. Vor mai fi, în viitor, și alte afaceri bune pe spinarea nevroticilor și conspiraționiștilor erei noastre.
Spre lămurire, putem să ne întoarcem la lecturile marilor greci. Sunt de găsit prin biblioteci (aceste spații uitate de omul conectat la internet). Putem să le consultăm și să vedem că, firește, nimic nu e nou sub soare.
Au fost Trumpi și trumpiști pe lume cu milenii înainte să existe războaiele hibride din epoca tehnologiei. S-ar putea, așadar, să nu fie nici de la fake news, nici de la rețelele sociale puse doar pe produs bani? S-ar putea. Prostia omenească, simplă și universală, face victime în toate epocile și în toate timpurile.
Ce altceva e și istoria timpului nostru (cum au fost toate dinainte și cum vor fi toate și de acum înainte) dacă nu repetabila întâlnire dintre șarlatanii guralivi și perechea lor perfectă, proștii convinși de propriul adevăr?
Sub aceste auspicii – plini de speranță, deci, așa cum se obișnuiește pe Pământ după câte un dezastru – să pășim către noul an.
Priviți la America, dar priviți și la România – fiindcă avem și noi de-ai noștri din plin, șarlatani și proști laolaltă. Ușor nu ne va fi.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Cele mai bune coperți cu Donald Trump
AICI.
Povestea vaccinului
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: o carte de recitit
Muzică pentru cameleoni. De Truman Capote. Editura Art.
Marți: o carte de recitit
Sociologia populismului. De Guy Hermet. Editura Artemis.
Miercuri: o carte
Bafta, Devla și Haramul. Studii despre cultura și religia romilor. De Mirel Bănică. Editura Polirom.
Joi: un oraș de (re)vizitat
Lisabona. Portugalia. Bonus: încercați bucătăria mozambicană de la cârciuma Cantinho do Aziz.
Vineri: o carte
Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România. De Mirel Bănică, editura Polirom.
Sâmbătă: o carte de recitit
Zilele regelui. De Filip Florian. Editura Polirom.
Duminică o altă carte de recitit
Imperiul Pisicilor. De Alex Tocilescu. Editura Polirom.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
La moartea lui Iancu Țucărman