
De-a lungul celor nouă luni din 2020, PNL a fost – pe rând – salvator al țării, al cetățenilor, al economiei, al spitalelor și școlilor.
A fost partidul-providență, norocul politic chior al României în lupta cu perfidul coronavirus – dar, mai ales, în eterna luptă pentru putere cu și-mai-perfidul PSD.
În anii de zbatere politică pentru ciolan – adică pentru o bucățică, oricât de mică, de huzur bugetar pentru activul propriu -, liberalii au învățat și ei, privind adesea cu obidă la frații de lapte social-democrați, că nicio porcărie politică nu-i prea mare dacă, odată înfăptuită, poate asigura un avans pe harta puterii.
Când viețuirea politică se joacă în acești termeni, când manevrele sunt mai utile decât principiile, când mijloacele democratice în sine pot fi îndoite convenabil, atunci orice justificare poate fi invocată spre atingerea scopului final.
Nu trebuie să fii atent decât la ambalaj, oricât de mizerabil e produsul ambalat. Iar PNL a găsit ambalajul: chiar dacă unele metode par neortodoxe, partidul se luptă de fapt pentru binele românilor cu cel mai mare dușman al poporului, PSD.
Suntem singurii (…) care avem puterea de a bate PSD. PSD nu e simplu de bătut.
După fiecare bătaie pe care a încasat-o PSD, că s-a săturat lumea de minciunile lor, uşor-uşor au mizat pe uitare, au revenit şi de fiecare dată au revenit şi au mai distrus ceva din ţara asta, au mai creat o întârziere pentru vreun proiect, au mai nenorocit nişte oameni, au mai alungat nişte tineri din ţară la fiecare revenire la putere
, avertiza recent premierul Ludovic Orban la Curtea de Argeș.
Din vina PSD
Guvernarea cabinetului Orban și întregul efort de gestionare a pandemiei de coronavirus au fost marcate de marota discursivă a grelei moșteniri. Orice lucru construit sau așezat prost în sistemul de sănătate e așa exclusiv din vina PSD.
Orice lucru construit sau așezat prost în educație e imputabil doar PSD. Liberalii au guvernat de parcă ar fi fost un partid nimerit din viitor, nu din trecutul tranziției noastre în care toate partidele înființate sau reînființate la începutul anilor ‘90 au contribuit la șubrezirea societății, a economiei, a sistemelor publice și (nu în ultimul rând) a regimului politic.
Dacă PNL e îngreunat astăzi de moștenirea faptelor trecute, atunci vocile publice ale partidului nu trebuie să caute mai departe de propria ogradă politică pentru a găsi câțiva dintre vinovați.
A reușit, însă, formațiunea liberală să privească în oglindă măcar chipul schimonosit al administrației PNL de la Suceava, primul focar major de COVID-19 din România, datorat – în parte – fix competenței politice echipate în galben? Răspunsul e că nu a reușit. Și la aceste alegeri locale, PNL defilează tot cu Gheorghe Flutur, baronul de Suceava imposibil de clintit.
Liberalii își doresc atât de mult să-i bată la aceste locale pe social-democrați încât se arată dispuși să facă orice. Apelează la aceleași mijloace pe care le condamnau când erau folosite de adversarii ideologici. Închid ochii în fața abuzurilor comise de cei pe care-i pun pe listele electorale. Făuresc o nouă epocă a traseismului extrem, punând tricourile galbene chiar pe edilii aflați odată în buzunarul lui Liviu Dragnea.
Izbânda justifică orice preț – chiar și prețul dezonoarei.
Traseiști și candidați problemă
Cea mai recentă piruetă politico-morală s-a putut observa în cazul primarilor susținuți de liberali în ciuda comportamentelor abuzive. Și folosind cuvântul abuziv, nu ne referim la administrație coruptă, ci la conduită socială.
Precum PSD odinioară – partidul care a brevetat justificarea “pentru că putem” -, PNL nu se ferește astăzi să se asocieze cu orice politician local cu șanse la urne, indiferent de profilul său public.
Damian Butnariu, primarul din comuna Mogoșești-Siret, județul Iași, care a recunoscut în instanță că a întreținut relații sexuale cu două fete minore traficate, candidează ca independent, după ce PNL l-a exclus. Doar că apare liniștit pe afișe electorale cu însemnele PNL (care, coincidență, nici nu a desemnat un alt candidat în comună). Cum ar putea liberalii să lase din brațe un primar aflat la al patrulea mandat, care aduce voturi?
Jenor Beudean, un edil filmat în timp ce agresa o femeie pe stradă în urmă cu patru ani, candidează și el pentru un nou mandat din partea PNL. În timp ce Alina Gheorghiu crede că bărbatul a fost exclus din partid încă din 2016, Ludovic Orban își “pune obrazul pentru el”, căci Beudean “e un om ok”.
În goana după câștig liberalii au apelat la resursele bugetare pe care le controlează și au reinaugurat talciocul politic, ieșind la cumpărat poziții de primari sau consilieri locali și județeni. Au țintit sus, direct la primarii lui Liviu Dragnea, de pildă. În suflet încă cu dragostea față de liderul PSD aflat în spatele gratiilor, dar în buzunar cu “banii lui Orban”, o parte dintre edili au acceptat transferul.
Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban au dat în permanență asigurări că ei, “personal”, nu susțin traseismul politic, ba chiar îl doresc evacuat pentru totdeauna din spațiul public românesc. Ambii, însă, confruntați cu transferurile din PSD în PNL au ținut să precizeze că, de fapt, traseismul a fost inventat de social-democrați și este treaba poporului să-l condamne la urne.
În ultima vreme, majoritatea articolelor despre traseism acuză PNL, dar dați-mi voie să vă amintesc faptul că patentul pentru traseism este la PSD. Originea traseismului cvasi-legalizat se găsește în abordarea PSD-istă
Politizarea bate competența
Ultima performanță majoră atinsă la aceste alegeri de liberali constă în punerea pe listele de candidați locali a 25 de inspectori școlari generali. Practic, mai bine de jumătate din șefii Educației din teritoriu au mai multă treabă în septembrie 2020 cu urnele și campania electorală decât cu elevii și redeschiderea anului școlar, în plină epidemie COVID-19.
În mai puțin de un an de zile, ministrul de resort Monica Anisie a avut grijă să schimbe 36 dintre cei 42 de inspectori școlari generali. 31 sunt membri PNL, 25 candidează acum la alegeri. Luând exemplul mai-marilor Iohannis și Orban, ministrul Anisie s-a declarat public o adeptă a organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor în managementul educațional și o adversară a politizării.
În realitate, lucrurile sunt fix pe dos: și în Educație, imperativul zilei este politizarea, în vreme de dușmanii de moarte sunt chiar transparența, meritocrația, competența fără culoare politică sau administrația scoasă de sub talpa partidelor.
Alegerile trebuie câștigate cu orice preț, chiar dacă prețul poate fi căderea măștii PNL și descoperirea adevărului crud că, în spatele ei, stătea tot chipul fesenist al ultimilor treizeci de ani de democrație românească.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Puterea disidenței
AICI.
Vorbesc. Ca să nu știu doar eu.
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: o carte
Vijelia, de Gabriel Garcia Marquez, editura RAO. Prima carte a lui Marquez, din care se poate vedea cât de bun era încă de la început.
Marți: o platformă
Cursuri de la universități bune din toată lumea. Eu am făcut deja trei: unul despre morală și politică la Yale, altul despre Macondo la o universitate din Bogota și unul despre dragoste și dreptate socială la Stanford. Recomand: www.coursera.org.
Miercuri: o carte de recitit
Omul recent, de Patapievici. Ediție aniversară: douăzeci de ani a împlinit Omul recent. De la Humanitas.
Joi: încă o carte de recitit
Anarhie, stat și utopie, de Robert Nozick. Tot la Humanitas.
Vineri: un film
Corpus Christi. De urmărit când apare la un cinematograf de lângă dumneavoastră. Polonez, de artă. Trailerul, aici.
Sâmbătă: un film
Tată. Soldat. Fiu. Pe Netflix.
Duminică: o carte de recitit
Reflecții asupra revoluției din Franța. De Edmund Burke. De aici.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
De ce unii oameni reușesc, iar alții eșuează
“Performanța în societate depinde în bună măsură de mediul familial și de o doză serioasă de noroc.”
“Tirania meritului îi lovește pe învingători în aceeași măsură în care îi afectează pe învinși.”
“Un sentiment de umilitate (față de condițiile care determină nereușita altora) se obține prin experiență de viață, dar și prin lecțiile pe care părinții le dau copiilor sau prin educație.”
Toate aceste fraze sunt rostite și explicate de universitarul Michael Sandel de la Harvard (unde predă filosofie politică și reușește să atingă o audiență globală) într-un interviu pentru Der Spiegel.
Editorii revistei germane spun că dialogul publicat este despre ascensiunea lui Donald Trump și condițiile care au făcut-o posibilă. Dar, de fapt, interviul este despre împrejurările care determină mărirea oricărui populist – iar ele nu sunt caracteristice doar Statelor Unite ale Americii, ci culturilor liberal-democratice în general.
Citiți-l.