În urmă cu doar câteva zile, pe burtiera canalului de televiziune Digi24 stătea scris: Jurnaliștii neutri, atacați din toate părțile.
Cristian Tudor Popescu discuta în platou cu moderatorul Cosmin Prelipceanu despre pozițiile publice recente ale lui Mihai Șora.
Acesta din urmă își exprimase pe Facebook convingerea că postul TV care îl invită pe Florin Iordache și-l lasă să-ți expună vederile și pozițiile merită să dispară. Digi24 făcuse acest lucru.
Credem și noi că, de această dată, Mihai Șora e un caz de vedere proastă – dar unul despre care au scris deja alții suficient.
Mihai Șora are ca oricare cetățean dreptul să și greșească. Îl are și Cristian Tudor Popescu – însă câteva mențiuni (care decurg din realități flagrante) trebuie contrapuse discursului său despre jurnalismul echilibrat de la Digi24.
Nu de alta, dar publicul ar risca să rămână doar cu opiniile – nu și cu faptele.
Δ În cursul emisiunii TV de la care am plecat, CTP s-a arătat îngrijorat de câți oameni ar ajunge pe drumuri dacă postul ar dispărea.
A părut mai puțin spre deloc înclinat să vadă că postul chiar dispare încet-încet prin valurile de concedieri din ultima vreme, prin felul în care e strunită redacția, prin practicile discutabile precum contractele care le înjumătățesc reporterilor salariile. Căci da, la Digi24 unii primesc aproape jumătate din salariu sub formă de bonusuri de performanță.
Δ CTP pare să nu vadă nici faptul că Digi24 dispare încet – încet pe fondul faptului că cei care-l conduc nu vor ca produsele lor jurnalistice să conteze și în niciun caz ca ele să afecteze interesele comerciale ale companiei-mamă, RCS-RDS.
Vă mai amintiți cum Digi24 era neutru și nu dădea nimic pe post despre dosarul Antena Group – RCS-RDS, în care era implicat un fost administrator al companiei? Vă mai amintiți cum Dragoș Pătraru și echipa de la Starea Nației au fost forțați să plece de la Digi pentru că și-au permis să abordeze subiectul și să critice public alegerea editorială a stației TV?
Nu trebuie să dispari fizic ca să nu mai contezi. Trebuie doar să nu deranjezi, să nu spui exact lucrurile pe care puternicii zilei le-ar vrea tăcute despre ei. Și Digi24 și-a făcut din asta politică editorială, deși are încă jurnaliști în redacție care pot face performanță.
De alți reporteri a scăpat după ce au călcat strâmb – strâmb, carevasăzică, în raport cu vederile pure, imaculate, incontestabile ale conducerii comerciale. Căci la Digi24 stăpânul absolut este managementul RCS-RDS.
Δ Pe acest fond, CTP s-a lansat în emisiunea amintită întru preaslăvirea echilibrului de la Digi24.
Aici e nevoie de o nuanță. Discutabil nu e doar atunci când jurnalistul ridică osanele vreunui personaj politic / public. Discutabil e și atunci când jurnalismul nu vrea să sondeze în anumite direcții, refuzând să caute faptele când vine vorba de anumite personaje politice / publice.
Nu există, așadar, niciun echilibru în faptul că primari din București precum Daniel Florea sau Gabriela Firea au fost niște răsfățați ai postului Digi24. Răsfățați prin absența totală din conținutul jurnalistic a faptelor edilitare marca Florea sau Firea. Din acest punct de vedere, Cristian Tudor Popescu e un caz de vedere proastă.
Δ Și dacă dialogul ontologic de la distanță cu Mihai Șora – sfârșit cu elegantul <Să mori tu?> – nu fusese de ajuns, CTP s-a mai legat în emisiunea menționată și de ceea ce a catalogat ca fiind lipsa de performanță a jurnalistului Digi24 care îl intervievase pe Florin Iordache.
Popescu s-a arătat tare nemulțumit că jurnalistul respectiv nu i-ar fi făcut față politicianului, lăsându-l să-și desfășoare opiniile. Iar toată pledoaria asta pentru incisivitate era ținută de CTP înaintea moderatorului Cosmin Prelipceanu, intens criticat recent pentru prestația plăpândă dintr-un interviu cu Gabriela Firea.
→ De fapt, ceea ce vedem astăzi în procesul de transformare de la Digi24 este o viteză a cincea a unor lucruri care s-au tot întâmplat în ultimii ani în redacțiile patronate de RCS-RDS, doar că în viteza întâi.
Sunt fapte, lucruri petrecute în ani și ani de zile în care lumea s-a uitat doar la faptul că produsul Digi24 părea rezonabil, fără oceane de galben și roșu pe ecran, fără breaking news-uri inventate și fără discursuri paroxistice.
Dar o televiziune (și orice organ de presă) nu e doar suma imaginilor sale, ci și a opțiunilor, metodelor și interpretărilor sale, lucruri care țin în ultimă instanță de oamenii săi.
Și cu ajutorul unor oameni precum CTP, conglomerate media precum RCS-RDS își cultivă asiduu aparența de onorabilitate, dezonorând la nevoie jurnaliștii și jurnalismul.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan
O poveste
Despre căutarea unui om și ce descoperă despre trecutul părinților săi, AICI.
Ceva amuzant
Psihologie ieftină, cum ar zice unii, dar care descrețește frunțile, AICI.
O carte
Raymond Carver, Despre ce vorbim când vorbim despre iubire. Un volum cu povestiri dulci-amărui, triste și amuzante, exact ca iubirea.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Povești de după gratii
Un neamț ajuns după gratiile unei închisori din China pentru fraudă povestește despre ororile la care a fost martor. Nu este primul material pe acest subiect realizat de jurnaliștii Der Spiegel. Publicația germană a publicat anul trecut un dosar complet pe tema condițiilor din închisorile din China.
Un festival
Primăvara începe mereu cu One World, festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului. Până săptămâna viitoare când vor începe proiecțiile aveți timp să navigați printre ofertele organizatorilor și să vă rezervați din timp biletele.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
O carte
Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey, de Ruth Emmie Lang, Editura Herg Benet.
O altă carte
O sută de nume, de Cecila Ahern, Editura Allfa.
Și încă o carte
Cartea răstălmăcirilor (45 de clasici răstămălciți în românește de Octavian Soviany), Editura Hyperliteratura.
Un documentar la cinema
Distanța dintre mine și mine. Cu (și despre) Nina Cassian.
Superscrierile
Se poate și vota ce se preferă în materie de jurnalism românesc, AICI.
Un articol
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Pe urmele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. O pledoarie pentru Să fie lumină
