Captură video "Românii care au schimbat lumea", TVR

Panait Istrati nu mai este astăzi citit așa cum s-ar cuveni, deși a dat una dintre cele mai frumoase opere din literatura română.

Cine a fost acest desăvârșit estet?

A făcut doar patru clase, a făcut munci necalificate, a lucrat la docuri, la Pescăriile Statului și la Fabrica de Frânghii, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că ar fi răpit o minoră, în cadrul unei afaceri amoroase scăpate de sub controlul rațiunii.

Mai departe:

A fost salahor și zugrav și a călătorit cu vaporul până în Siria, Liban și Egipt, a vagabondat, a dormit pe sub poduri, a învățat franceza singur, din dicționare, cuvânt cu cuvânt, și a ajuns să scrie în franceză, a fost prietenul marilor scriitori francezi ai timpului său, astăzi o stradă din Nisa îi poartă numele, a avut cetățenie română, greacă și franceză.

Și mai departe:

A fost servitor și valet și infirmier, marele scriitor grec Nikos Kazantzakis (cel care ni l-a dat pe Zorba Grecul) se mândrea cu prietenia lui, a fost comunist și apoi n-a mai fost, fiind printre primii scriitori dezvrăjiți, a scris Spovedania unui învins și a denunțat crimele stalinismului în Occident.

A avut trei neveste, pe ultima a luat-o de studentă când el era deja cvadragenar. S-a săvârșit la cincizeci și unu de ani, răpus de tuberculoză, la București. I s-a spus Gorki al Balcanilor, dar și eticheta aceasta este insuficientă.

Panait Istrati a fost o lume.

Știa să cânte la pian, colinda lumea cu un geamantan plin de cărți și arareori era văzut pe stradă fără să aibă de braț o tânără frumoasă.

La Brăila-n port

Panait Istrati (pe numele său adevărat Gherasim Istrati) s-a născut la 22 august 1884, sub semnul zodiacal al Leului, în orașul-port Brăila, ca fiu al unei spălătorese, Joița, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, care l-a lăsat orfan la frageda vârstă de un, binevoind să moară de tuberculoză pe la Atena.

Viitorul scriitor a fost crescut de bunica maternă și doi unchi, în localitatea Baldovinești, a făcut patru ani de școală, apoi a intrat băiat de prăvălie și a ucenicit în mai multe meserii prin portul brăilean.

Aici a auzit el sirena socialismului și s-a îndrăgostit de mișcarea muncitorească – singura care promitea că o să îi apere pe cei mulți. El era unul dintre cei mulți.

A fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru aventura cu răpirea minorei, a ajuns portar în Constanța și a început să colaboreze cu ziare muncitorești, scriind mereu de partea celor slabi.

Pasiunea sa dintotdeauna a fost lectura, a prins drag de cărți în urma prieteniei cu misteriosul refugiat rus Mihail Mihailovici Kazanski, care i-a fost permanent o sursă de inspirație.

Istrati a avut toată viața un cult pentru solidaritate și prietenie. S-a desăvârșit în arta zugrăvitului și așa și-a câștigat traiul.

Restul lumii

La 1907, Istrati urcă pe un vapor și părăsește clandestin România, ajungând până în Egipt, Siria și Liban. A muncit ca zugrav în Egipt și o vreme a făcut chiar figurație, ca actor.

Figura sa lungă, tragică, de Don Quijote ruinat, nu l-a ajutat prea mult, așa că s-a întors în România pentru a-și deschide o crescătorie de porci, cu care a falimentat, fiind șicant de autorități din pricina socialismului său militant.

Istrati a preferat să facă rost de o dispensă medicală decât să urmeze stagiul militar, iar la intrarea României în Primul Război Mondial (1916) a avut înțelepciunea să o șteargă iar din țară, stabilindu-se în Elveția, unde de asemenea a lucrat ca zugrav.

Între timp, descoperise deja Parisul, pe sub podurile căruia a și dormit în unele nopți. A învățat singur franceza și în 1920 a ajuns să scrie atât de bine în această limbă, că deja era publicat în foile socialiștilor.

S-a stabilit la Nisa și a legat prieteșug cu Romain Rolland, căruia îi trimite biletul său de adio. Dar Istrati nu s-a sinucis, în 1923 a publicat capodopera Chira Chiralina, cu o prefață de Romain Rolland.

Patru ani mai târziu ajunge în Uniunea Sovietică.

Îl plimbă bolșevicii să-i arate numai partea luminoasă a revoluției comuniste, Istrati însă știe să vadă viața așa cum este și se întoarce în soviete, însoțit de Kazantzakis. Vorbește la această a doua vizită cu oamenii simpli și se întoarce din URSS cu inima zdrobită: comunismul era, la tot pasul, o crimă deghizată în umanism.

Scrie Spovedania unui învins.

Un erou al umilinței și al decepției înfruntate

În 1930 revine în România, este deja bolnav de tuberculoză. O mai duce cinci ani și moare în aprilie 1935, cea mai crudă dintre luni, cum știu toți poeții.

Panait Istrati – nimeni nu a mai avut o asemenea viață, niciun scriitor român n-a ajuns până la rafinamentul estetic al acestui zugrav cu superputeri ale inimii. E unul dintre puținii noștri scriitori care nu doar că au înțeles viața, dar au și trăit-o.

Nicolae Iorga, un conservator care nu înțelegea mai nimic din literatură, i-a aruncat cărțile când i-au fost puse în față, și plescăind a dispreț l-a catalogat: un hamal oarecare din portul Brăilei.

Nicolae Iorga era nul în critica literară, reușind rara performanță de a fi orb la geniile cu care a fost contemporan.

În ultimii ani, Panait Istrati a făcut elogiu celor care nu se fanatizează, care nu aderă, care nu-și pierd luciditatea, romantismul și umanitatea.

Descriindu-se, cândva a scris așa:

Eu aparțin acelei familii de comedianți provinciali, eroi care debutează în fiecare seară. Eroi ai umilinței și ai decepției înfruntate, cari zilnic dau piept cu viața, zilnic sunt nevoiți s-o înfașce de gât, să lupte cu ea și, neputând-o învinge, o reiau zilnic de-a capo.

Panait Istrati moare tânăr, cu singura victorie care îi poate fi dată omului pe pământ: să înțeleagă viața în toate nuanțele sale.

1 COMENTARIU

  1. Nicola Iorga nu intelegea mai nimic din literatura, insa avem norocul ca-l avem pe andrei craciun, care dupa cum scrie, e cu siguranta expert in litere.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.