Martori tăcuți ai abuzului sexual bisericesc

Pentru că Biserica n-a fost Biserică, iar statul n-a fost stat, adolescenți de la seminarul teologic ortodox din Huși au putut fi abuzați în voie, vreme de peste un deceniu, în chiliile episcopiei vasluiene. Societatea întâmpină astăzi cu evlavie dezvăluirile revoltătoare.

0

Săptămâna aceasta, Să fie lumină (proiect jurnalistic în cadrul căruia sunt afiliați și trei reporteri Dela0.ro – Vlad Stoicescu, Diana Oncioiu și Andrei Crăciun) a publicat al treilea episod al serialului de investigație despre abuzurile sexuale petrecut în seminarul teologic ortodox de la Huși, sub domnia episcopală a Preasfințitului Corneliu.

Acest episod terț descrie în detaliu mecanismele abuzurilor, cum funcționau tăcerea și compromisurile în perpetuarea lor de la generație la generație, cum se acopereau unul pe celălalt și cum obținerea de beneficii și funcții au fost mai importante pentru fețele bisericești implicate decât faptul că niște elevi erau abuzați.

Episodul cuprinde și mărturii ale victimelor – iar relatările lor sunt sordide, revoltătoare chiar pentru oricine încearcă să înțeleagă cum a fost posibil fenomenul de abuz sexual de la Huși.

Ce e mai importantă, pacea sau dreptatea? – au întrebat de-a lungul celor aproape 12 luni de documentare a subiectului mai mulți dintre călugării și preoții căutați pentru explicații și reacții în marginea participării lor indirecte la perpetuarea abuzurilor.

N-am apucat în niciuna dintre situații să încheiem de pronunțat cuvântul dreptatea – că sutanele din fața noastră au și intervenit, precizând ferm că pacea e infinit mai importantă decât dreptatea. Și că vom deconta de multe ori în rău tot ceea ce ne imaginăm că facem spre bine, investigând abuzurile sexuale ale Preasfințitului Corneliu.

Pace înseamnă pentru mulți dintre slujitorii BOR o tăcere de mormânt așezată peste faptele oamenilor din interiorul Bisericii, cu intenția ultimă de a nu sminti poporul. Un popor fericit și ignorant întru credință e mai important decât un popor informat și însetat de dreptate, aici pe pământ.

Așa privește BOR lucrurile – iar asta explică, în ultimă instanță, și de ce Preasfințitului i s-a permis să se retragă benevol din funcția episcopală, păstrând totodată toate beneficiile pecuniare și administrative aferente poziției de episcop retras. PS Corneliu este astăzi la Văratec, unde ocupă o casă de oaspeți a mănăstirii din sat, într-o oază de liniște și desfătare. Biserica spune că episcopul își ispășește acolo păcatele – doar că păcatele lui Corneliu ar fi adus înaintea unei instanțe de judecată orice alt cetățean român acuzat de fapte similare.

Abuzul sexual la care i-a supus fostul episcop de Huși pe elevii de la seminarul teologic vasluian nu e doar o altă faptă canonică între faptele Bisericii. E, înainte de orice, o faptă de natură penală, care se investighează și se judecă cu instrumentele legale ale statului de drept.

Nu și în România, totuși, unde organele de cercetare judiciară au băgat la sertar probe video ale abuzurilor sexuale comise de episcop. Să fie lumină a relatat în primul episod al investigației cum procurorii DNA Iași au ridicat mai multe suporturi optice în cadrul unor percheziții domiciliare din 2017, ulterior neconsiderând imaginile în posesia cărora intraseră ca fiind relevante.

În aproape orice altă țară democratică ar fi fost aduse în spațiul public astfel de informații, reacția societății ar fi fost spontană. O astfel de încrengătură de fapte penale, complicități și nereguli – cuibărite nu doar la sânul Bisericii, ci și la cel statului – ar fi trebuit să dea lumea peste cap. La propriu.

De la Episcopia Hușilor până la DNA Iași, instituțiile ar fi trebuit răscolite de natura și amplitudinea dezvăluirilor Să fie lumină – și ar fi trebuit reformate din temelii, pentru că în mod evident temeliile lor actuale sunt inutile și mincinoase.

Pentru că Biserica n-a fost Biserică, iar statul n-a fost stat, adolescenți de la seminarul teologic din Huși au putut fi abuzați în voie vreme de peste un deceniu în chiliile episcopiei vasluiene.

În orice lume cu o presă funcțională și cetățeni care știu să-și apere societatea, drepturile și copiii, acesta ar fi fost cel mai important subiect al toamnei. Dar România nu este o lume funcțională – și în România, în afara câtorva publicații și întreprinderi media care au preluat subiectul, niciun alt actor social n-a abordat chestiunea.

»» Președintele României nu e interesat de cum funcționează Biserica majoritară și unitățile de parchet în țara pe care o veghează de la Palatul Cotroceni.

»» Niciun partid politic, de la putere sau din opoziție, n-a găsit motive în ultima lună de zile să vorbească despre cele petrecute la Huși (lucruri care merg mult dincolo de Huși și intră în sfera funcționării sistemului de justiție).

»» Nicio organizație non-guvernamentală care lucrează în sfera drepturilor omului și a promovării democrației n-a găsit oportun să-și mobilizeze resursele pentru a întâmpina multele probleme sistemice evidențiate de serialul Să fie lumină.

»» Niciun influencer de pe Facebook, Youtube sau din alte medii de promovare online n-a evaluat ca fiind oportun pentru societate, în general, să-și regleze fie și în cel de-al doisprezecelea ceas mecanismele de confruntare a unei astfel de aberații sociale (tineri seminariști, care se pregătesc pentru viața preoțească, abuzați sexual chiar de episcopul lor, nemărginit de puternic prin voia Bisericii și a statului).

BOR nu e un subiect de care să te atingi (ori căruia să-i aduci atingere) într-o societate cum este cea românească. Sunt de preferat pozițiile călduțe și raportările cuminți, pe potriva dorințelor Bisericii, să nu care cumva să se smintească poporul credincios.

Doar că aici, în frazele și dezvăluirile Să fie lumină, nu e vorba despre credință, ci tocmai despre inversul ei și despre multe dintre lucrurile care fac ca societatea noastră să fie slăbită și nedreptățită, dar împăcată în condiția ei subdezvoltată.

Exact această condiție le permite unor super-cetățeni în sutană (parte din stratosfera de putere a BOR) să abuzeze sexual minori, apoi să se retragă la loc cu aer curat și verdeață, unde să-și ispășească păcatele pe cheltuiala societății (la propriu, căci șederea lui PS Corneliu la Văratec este acoperită financiar de stat).

O societate funcțională nu ar rata niciun moment să îl întrebe pe noul episcop de Huși, Preasfințitul Ignatie, ce a făcut mai exact pentru a lămuri situațiile de abuz produse în eparhia pe care o păstorește.

De ce mai are încă consilier episcopal un preot (Paul Rariță) care râdea când se uita la imaginile cu PS Corneliu întreținând relații sexuale cu un elev?

De ce mai are purtător de cuvânt un alt preot (Cosmin Gubernat) care recunoaște un elev de-al său de la seminar pe imaginile video ale abuzurilor, după care iese public și spune că imaginile sunt false?

De ce mai este încă director al seminarului teologic din Huși preotul Andrei Zăgan, care timp de un deceniu nu a suflat un cuvânt despre abuzurile din instituția pe care o conducea?

De ce a fost hirotonit preot pedagogul seminarului Gheorghe Vrabie, care închidea ochii atunci când un elev lipsea peste noapte din căminul seminarului?

Iar setul acesta de întrebări vizează doar Episcopia Hușilor. Sunt alte și alte întrebări care pot fi puse Bisericii Ortodoxe (adică Patriarhiei de la București), dar mai ales statului român, o alcătuire de instituții incapabile să vadă și să probeze abuzul sexual chiar și atunci când au avut în față probele video relevante.

Există o singură direcție de îndreptare a lucrurilor: societatea să se ajute pe sine, dacă poate. Reporterii afiliați proiectului Să fie lumină vor da și în continuare o mână de ajutor. E nevoie, însă, și de brațele altora.

Iată recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Pentru că e o lectură grea, mai ales pentru cei care vor să citească toate cele trei episoade publicate până acum în cadrul seriei Să fie lumină, recomandările mele vor fi în ton cu editorialul. Intrați pe Să fie lumină și citiți tot ce au ascuns ani de zile chiliile Episcopiei Hușilor.

AICI, AICI și AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Un bun și necesar film românesc
Arest, de Andrei Cohn. Dur, dar util pentru a înțelege mai bine de ce suntem unde suntem.

O carte
Prietenie absolută, de John Le Carré.

Un spectacol de teatru
Stă să plouă. La Green Hours. 

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Goodbye, Băse!
Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, a decis Curtea de Apel București (CAB), după ce Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) solicitase în urmă cu câteva luni stabilirea acestei calităţi în cazul fostului preşedinte.

Mai multe documente și rapoarte relevante în speță au fost identificate în primăvară la nivelul CNSAS, iar pe baza lor CAB – care a fost instanța de fond – a emis verdictul. Decizia nu este, așadar, definitivă, Traian Băsescu având posibilitatea să facă apel.

În apărarea sa, fostul președinte a susținut înaintea instanței că nu știa că CI-stul căruia îi preda notele informative reprezenta Securitatea. În mod uluitor, Băsescu a indicat că abia după Revoluția din 1989 a aflat de legătura contrainformațiilor militare cu organele de represiune politică ale României comuniste.

Fantoma lui Petrov (numele conspirativ cu care semna fostul președinte) îl bântuie, deci, târziu pe Traian Băsescu. Mulți ar spune că prea târziu – deși un adevăr tardiv tot e mai bun decât un adevăr care nu se arată niciodată.

Dacă vreți să vedeți o parte din delațiunile lui Petrov și să aflați pe cine a pârât acesta la Securitate (neștiind, după propria versiune, că dialoghează cu Securitatea), citiți neapărat articolul Dela0.ro publicat la începutul verii.

Un caz de privit în altă parte: LCK
Ceva mai vechi, dar relevant astăzi, când lumea românească jubilează ipocrit la vestea că Laura Codruța Kovesi e foarte aproape de numire în cursa pentru fotoliul de procuror-șef european. AICI. 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.