Poza o știți, a făcut deja înconjurul internetului românesc: grup de înalți bugetari, la degustat, băut și fumat în birourile instituției de stat unde trudesc pentru țară în aceste vremuri grele de pandemie.
În centrul fotografiei, prăbușit ca un mușteriu de birt – Ludovic Orban, supranumit Șică. Masa guvernamentală, decorată cu pahare și diferite sortimente alcoolice.
Măștile de protecție, aruncate care pe unde. Obligatoria distanțare socială (“dacă amândoi întindem brațul, distanța căutată este asta”, după președintele Klaus Iohannis), cvasi-ignorată. Alți înalți dregători țin isonul șefului vremelnic.
Iată, deci, tabloul general al indolenței – perfect românești – față de regulile pe care chiar stimabilii le promovează cu pompă discursivă de dimineața până seara (când îi vede camera de luat vederi).
Când jupânii cred că nu-i vede camera de luat vederi, reapare insuportabil damful balcanic: țara noastră, la vârf (și nu numai), într-o singură imagine.
Nu e o conspirație: premierul Ludovic Orban, supranumit Șică, e reprezentativ până și în scuza foarte românească trântită către poporul semi-inflamat, doar nu devenirăm peste noapte japonezi:
Muncisem toată ziua, în ziua mea de naștere, iar ei au venit să-mi facă o surpriză.
Înțelegem. E greu să treci de la fără ocupație la premierul României în vremuri de criză epidemiologică.
CONSPIRAȚIA
Conspirațiile sunt la modă. Primul adevăr e că mereu au fost, însă puterea de propagare adusă de tehnologie le face mai vizibile.
Prostia a căpătat avânt planetar în ultimele decenii. Imbecilizarea nu e o vorbă în vânt. Ne îndreptăm, în pas voios de pionieri, spre videocrație (după Giovanni Sartori) și idiocrație (după Hollywood).
Avem mai multe telefoane inteligente pe pământ decât cetățeni alfabetizați democratic.
Cineva trebuie să fie, bineînțeles, de vină pentru tot. Și cine poate să fie de vină dacă nu cei care, într-o formă sau alta, au comis imprudența de a deveni persoane publice (părăsind umbra de unde ar fi putut trage mai abitir sforile civilizației moderne – dar asta e o fisură în teoria conspirației pe care n-o admit gândurile alfabetizaților invocați mai sus).
Nici faptul că opt indivizi au ajuns să aibă la un loc resurse cât jumătate de planetă nu e vreo formă de modernitate acceptabilă, spune și ea destule despre specia noastră – dar asta e o altă discuție, pentru alte Recomandări.
În conspiratita mondială s-a început timid cu George Soros. A fost o alegere cumva neinspirată, fiindcă Soros are o vârstă și mâine-poimâine rămâi fără țap ispășitor din rațiuni biologice. Bill Gates, fiind mai tânăr, mai în putere, duce de-acum povara.
Bombardați de informații contradictorii, analfabeți științific, cu filtru critic vag prezent, ce să facă și oamenii? Se refugiază în gândirea magică și arată cu degetul (de obicei cel mijlociu) chiar către ceea ce ne ține, totuși, în starea de ființare specifică secolului XXI.
Fără vaccinuri, omenirea nu cunoștea evoluția demografică din secolul XX. Fără 5G-urile ultimului secol schimbam și acum mesaje cu porumbeii voiajori și ridicam focuri pe dealuri, ca să semnalăm că se apropie cineva sau, cel mult, trăgeam numerele de telefon pe toartă așteptând vocea candidă a centralistei.
Sau, aidoma lui Codrin Ștefănescu, nu mai pridideam cu faxurile. Sau, de ce nu, plimbam moaștele cu căruța ca să treacă holera. Bine, asta încă facem.
Conjurația imbecililor capătă, în registru românesc, valențe suplimentare: când un cumătru de partid cumpără un nimic cu un leu și vinde nimicul cu o mie de lei înapoi la stat, iar cadrul legislativ este creat anume în acest scop.
Bem apă intens fecalizată fiindcă banii pentru investiții s-au făcut vilă, botox și table pe plajă la Monte Carlo.
Cad copiii în hârdău și mor îngropați în fecale pentru că modernizarea școlilor s-a făcut prin regulamente și hârtii, nu și prin mutarea toaletelor la interior.
Facem slalom printre gropi pentru că banii pentru drumuri s-au furat. Justiție s-a făcut mai mult din gură, pe la televizor, propagandiștii trăiesc bine, în înțelesul acumulării de bunuri materiale, oamenii cinstiți trebuie să muncească de zece ori mai mult pentru ceva ce într-o societate care a făcut pasul către modernitate ar fi banal. De ce oare?
Pentru că s-a furat ca-n codru, s-a subtilizat, s-a dat cu jula, s-a ciordit, s-a manglit, s-a pus mâna, s-a făcut Maradona, s-a tras pe dreapta, s-a dat cu parandărăt. Vocabularul românesc este foarte bogat în a descrie năravurile aleșilor poporului (care, neverosimilă coincidență, provin tot din popor). S-a furat, dar s-au și împărțit firimituri.
Între timp, cetățenii trudesc să strângă hârtiile necesare în dosarul cu șină.
BÂLCIUL ȘI EDUCAȚIA
Mergem pe drumuri cu două benzi (când nu sunt cu totul de pământ) pentru că banii de infrastructură s-au dus pe tot felul de lucruri, mai puțin în infrastructură.
Plecăm din spitalele publice plini de bacterii pentru că banii de sănătate s-au dus pe tot felul de lucruri, mai puțin în sănătate.
Ieșim din școli cam la fel cum am intrat (asta dacă reușim să supraviețuim) pentru că banii de educație s-au dus pe tot felul de lucruri, mai puțin în educație.
Din fericire, însă, am fost binecuvântați cu Viorel și Vulpița, cu Margherita din Clejani și Abi Talent, cu Viorel Cataramă și Rareș Bogdan, cu Dan Diaconescu și neamul becaliot, așa că avem la ce să ne ʺgândimʺ.
Noi nu avem nevoie de educație sexuală, nu avem nevoie de educație financiară, nu avem nevoie de educație sentimentală, nu avem nevoie de educație religioasă, nu avem nevoie de educație culinară, nu avem nevoie de educație științifică, nu avem nevoie de educație în general. Zicem ceva de deochi și, mai devreme sau mai târziu, trece.
Pentru că este singura care mai poate submina sublima alianță a hoților cu proștii, educația n-a fost o opțiune națională.
Rămânem cu poza, conspirația și bâlciul.
Iată și Recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Doamne, ai milă
Un videoreportaj din linia întâi, AICI.
Moartea domnului Țurcanu
Cum moare un om plimbat cu ambulanța, AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: un serial
I am a killer. Pe Netflix.
Marți: încă un serial
Fauda. Tot pe Netflix.
Miercuri: un film de revăzut
Taxi driver. Cu De Niro flăcău.
Joi: încă un film de revăzut
Zorba Grecul. Cu Anthony Quinn flăcău.
Vineri: o carte de recitit
Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet. De Gabo Marquez (editura Rao). Cartea a fost publicată în 1972, dar a fost scrisă în 1968, imediat după Un veac de singurătate, când scriitorul columbian era la apogeul puterii sale de a naște imagini. Numai cartea asta de nuvele de-ar fi publicat-o, și Gabo Marquez tot ar fi rămas fără egal în literatura secolului XX.
Sâmbătă: o altă carte de recitit
Colonelului nu are cine să-i scrie. Tot Gabo, tot Rao. O carte din 1961 (de când Marquez avea 34 de ani).
Duminică: încă o carte
Dan C. Mihăilescu, Despre Cioran și fascinația nebuniei. Humanitas.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
O relansare: Să fie lumină 2.0
Acum trei ani, la început de mai 2017, porneam campania de crowdfunding pentru Să fie lumină, iar în luna octombrie a aceluiași an începeam să publicăm în cadrul proiectului (trei reporteri Dela0.ro fiind implicați în efortul colaborativ).
Treizeci de luni mai târziu, 60 de materiale jurnalistice (trei sferturi dintre ele investigații și reportaje) stau mărturie pentru încercarea de a documenta felul în care funcționează instituțiile de cult religios din România (cu precădere, evident, Biserica Ortodoxă).
Inițial, proiectul a fost asumat public pentru o durată de doi ani de zile și s-a bizuit pe o structură colaborativă de reporteri din organizații media alternative.
Acum, la acest bilanț, care ar fi trebuit de fapt să fie o încheiere, am decis să prelungim viața Să fie lumină și să transformăm proiectul într-un parteneriat asumat public de două entități fondatoare, Centrul de Investigații Media și Dela0.
Suntem la o răscruce a proiectului și, înainte de toate, un lucru trebuie spus răspicat: niciuna din reușitele acestui efort jurnalistic independent nu ar fi fost posibile fără publicul donator, fără cei care ne-au susținut financiar, fără cititorii care au înțeles că această muncă necesită resurse constante.
În acești trei ani am strâns – în total – 64.000 de euro din donații, de care ne-am folosit pentru cercetarea faptelor și obținerea probatoriului documentar. Toate lucrurile pe care le-am publicat au fost văzute și investigate la locul întâmplărilor de Să fie lumină.
Doar pentru seria despre abuzurile sistematice din Episcopia Hușilor – care s-a soldat recent cu o premieră istorică, arestarea pentru infracțiuni sexuale a unui episcop BOR – am consumat o treime din suma totală de 64.000 de euro de care am dispus. Pentru documentarea acestei serial de investigație, reporterii Să fie lumină au bătut, timp de un an, în fiecare lună, drumuri pe ruta București – Vaslui – Iași – Neamț.
Singura concluzie la care puteam ajunge la această răscruce este următoarea: proiectul jurnalistic trebuie să continue.
Dar în cadrul unui alt „contract” pe care-l propunem publicului, construit totuși pe aceeași premisă fundamentală: Să fie lumină rămâne un efort media finanțat exclusiv de public.
Deci cum o dăm, cum o sucim, tot la educație ajungem…. sau la lipsa ei. Și-mi aduc aminte subit de „Țara te vrea prost” de acum 20 de ani. E și asta o conspirație pînă la urmă: să ai o turmă cît mai îndobitocită la îndemînă și s-o menții așa.