Securism, sereism și serenitate: ce-a vrut să spună Eduard Hellvig

Când variante de lucru ale legislației securității naționale sunt alcătuite în secret, pe circuite administrative care nu sunt asumate formal și care rămân neclare, devine inacceptabil democratic ca reprezentanții instituțiilor vizate să nu ofere imediat explicații publice, suficient de consistente ca să stingă suspiciunile din societate.

1

De 17 zile a avut nevoie directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, pentru a ieși cu o reacție publică față de proiectele de legi ale securității naționale, ale căror variante de lucru au fost publicate de G4Media începând cu finalul lunii mai.

Reacție publică nu e totuna cu clarificare publică, așa că oficialul SRI nu a spus nimic în declarația de presă (susținută la sediul Serviciului, în fața unei camere video, fără prezența posibil deranjantă a vreunui jurnalist!) despre conținutul proiectelor legislative și, mai ales, despre procesul de elaborare a lor.

A contribuit SRI în vreun fel la redactarea acestor variante de lucru? Dacă da, care au fost raționamentele din spatele formulărilor problematice, în condițiile în care conținutul dubios al acestor proiecte de actualizare a legislației de funcționare a serviciilor secrete românești a fost semnalat atât de presă, cât și de societatea civilă?

Cu cine a colaborat SRI în cadrul acestor eforturi de revizuire legislativă? Și care e motivul care a făcut necesară – în cazul acestor proiecte – o redactare prealabilă procesului legislativ uzual? De ce nu ar fi fost suficientă o formulare transparentă, direct în Parlament, a modificărilor legale necesare, realizată la vedere, inclusiv prin consultarea părților vizate, adică a serviciilor secrete?

Eduard Hellvig nu a fost interesat, nici măcar la 17 zile de la debutul controversei în spațiul public, să clarifice vreunul dintre aceste aspecte. În esență, chiar acest detaliu factual evidențiază deficitul de conduită democratică semnalat atunci când se discută public despre SRI.

Când variante de lucru ale legislației securității naționale sunt alcătuite în secret, pe circuite administrative care nu sunt asumate formal și care rămân neclare, devine inacceptabil democratic ca reprezentanții instituțiilor vizate să nu ofere imediat explicații publice, suficient de consistente ca să stingă suspiciunile din societate.

Orice alt tipar de acțiune – inclusiv inacțiunea! – contribuie exponențial la alimentarea echivocului și, în ultimă instanță, la punerea sub semnul întrebării a ordinii constituționale. SRI are printre obligațiile sale fundamentale chiar apărarea acestei ordini de drept – și totuși, același SRI a păstrat vreme de 17 zile o tăcere inexplicabilă despre conținutul variantelor de lucru ale legilor securității naționale, ignorând faptul că era treaba instituției să elucideze nebuloasele modificărilor prevăzute.

Unele dintre formulările conținute în aceste proiecte de legi trimit la posibilitatea ca ofițerii de informații să fie sprijiniți în mod obligatoriu de civili, atunci când solicită acest lucru pentru îndeplinirea sarcinilor operative.

Alte formulări conținute tot în aceste proiecte de legi imaginează un circuit penal separat pentru ofițerii de informații eventual părtași la împrejurări ilegale, circuit administrat cu procurori special desemnați și operaționalizat cu proceduri menite să le creeze angajaților SRI un regim de super-imunitate.

Acestea sunt doar două exemple, formulările problematice sunt multiple – dar niciuna nu a fost întâmpinată și clarificată de directorul SRI Eduard Hellvig în declarația de presă susținută acum câteva zile. O persoană înclinată să crediteze teorii ale conspirației ar spune că ceea ce a ales să nu spună oficialul SRI e net mai important decât ceea ce a ales să spună.

Cum anume ajută SRI la apărarea ordinii constituționale, când SRI nu vrea – nici după 17 zile de scandalizare publică – să vorbească pe fondul lucrurilor, nu pe forma lor?

Singurul răspuns care se poate da deocamdată este că Serviciului reprezentat de Eduard Hellvig nu pare să-i pese de obligația sa față de societate, ci doar de obligațiile sale față de starostele de la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis, omul a cărui administrație prezidențială ar fi girat (după toate datele existente) conținutul actual al proiectelor de legi ale siguranței naționale.

În loc să explice de ce ar fi necesar ca ofițerii SRI să beneficieze de un regim penal special, directorul Eduard Hellvig a preferat să țină un discurs public despre securism, pe care l-a definit ca fiind “acea idee care presupune utilizarea traumelor societăţii din perioada comunistă pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflexie de tip totalitar”.

În traducere liberă, șeful SRI a încercat să spună că publicarea de către presă a variantelor de lucru ale legislației securității naționale, dar și felul în care s-a discutat public despre conținutul lor, reprezintă dovezi de securism. Așadar, caracterul obscur al întregii situații nu ar fi fost creat chiar de redactarea problematică a propunerilor și de modalitatea conspirată prin care aceste formulări au prins viață pe circuitele instituționale.

Nu! Caracterul nedeslușit al întregii situații e de pus pe seama securismului din societate, al celor care – reamintind cât de puternică și de necontrolat era Securitatea lui Nicolae Ceaușescu – instrumentează abil fricile cetățenilor.

Hellvig a susținut cu serenitate în declarația sa că “securismul sapă la temelia oricărui demers de democratizare”, de parcă redactarea pe ascuns a unor propuneri legislative fundamentale ar reprezenta în sine un “demers de democratizare”. În fapt, acest tipar de acțiune nu e, într-o democrație, decât o manifestare anti-democratică, de neînțelegere crasă a mecanismelor de transparență instituțională care ar trebui să funcționeze în astfel de situații.

Un serviciu secret care își scrie singur, la secret, legislația de funcționare nu poate fi un serviciu de încredere, indiferent câte amenințări la adresa siguranței naționale combate, indiferent câte informări înaintează către beneficiarii legali, indiferent câte date pune la dispoziția organelor de urmărire penală, indiferent câte comunicații și acțiuni teroriste interceptează sau câte riscuri și vulnerabilități sistemice întâmpină.

Pe site-ul propriu, Serviciul Român de Informații publică anual rapoarte de activitate. Cel mai recent disponibil astăzi este raportul aferent anului 2019. Pentru anii 2020 și 2021 (când pandemia și situația internațională au adus amenințări concrete și urgente la adresa siguranței naționale) nu e de găsit încă nimic. Suntem în iunie 2022, iar directorul SRI Eduard Hellvig ne vorbește despre eficiență și democrație.

Ambele principii sunt incompatibile cu ideea inexistenței unui control civil real al serviciilor secrete. În Marea Britanie sunt incompatibile, mai exact, nu neapărat în România. Iată ultimul raport al activităților, obligațiilor și resurselor serviciilor secrete din Regatul Unit, aferent perioadei 2019-2021. Până și procentul cheltuielilor pe diferite paliere (administrative sau operative) e precizat.

La noi, știm doar că bugetul SRI a crescut de la 1,55 miliarde de lei în 2015 la 2,42 miliarde în 2019.

De banii aceștia primim o democratizare aparte, ilustrată definitiv de un director de serviciu secret care, după 17 zile de controversă publică lăsată premeditat să se rostogolească și să capete tracțiune, iese public și urechează mediile din societate pentru că sunt paranoice, conspiraționiste, suspicioase și manipulatoare.

Prins la mijlocul distanței dintre securismul unor cetățeni și sereismul ofițerilor, serenul Eduard Hellvig promite o luptă pentru reforma morală a democrației noastre fragile.

Ar putea începe cu o demisie: a sa.

Ce nu poate lăsa în urrmă Diana Oncioiu

Un interviu cu Olena Zelenska
AICI.

O victorie în interes public
AICI.

Minciuni cât Catedrala Neamului

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #22 (sezonul 2)
»» COOPERATIVA “JUSTIȚIE ÎN ZADAR”. Pe fondul unei decizii recente adoptate de Curtea Constituțională, mii de acte și acțiuni judiciare întreprinse între 2018 și 2022 sunt lovite de nulitate. Efectul pecuniar e că activități de procuratură în valoare de sute de milioane de euro au fost întreprinse degeaba. Toate dosarele în care a intervenit, între 2018 și 2022, o întrerupere a prescripției sunt în pericol de clasare.

»» PREȘEDINTELE IOHANNIS, DECONSPIRAT DE SIE. Serviciul de Informații Externe a anunțat public că proiectele pentru legile securității naționale au fost realizate prin consultarea serviciului secret de către … Administrația Prezidențială.

»» SHOW US THE MONEY! Colectivul Să fie lumină a câștigat o bătălie în instanță cu Patriarhia Română, obținând o decizie definitivă care obligă instituția de cult să se supună prevederilor Legii 544 din 2001 (cea care asigură accesul la informații de interes public).

»» DUHUL RĂU. Căpeteniile din justiție aplică politica struțului în chestiunea scandalului public de la DNA Iași.

Emisiunea integrală (video) e AICI.

Ne puteți asculta pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.

1 COMENTARIU

  1. Johannis nu este starostele ci marioneta serviciilor secrete!
    Serviciile secrete sint cea mai mare amenintare la siguranta nationala a Romaniei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.