Mai mult decât a fi o obligație profesională în vremuri de criză politică și sanitară, să scriem despre premierul României Florin Cîțu a devenit un chin.
În general, orice demnitate publică de asemenea anvergură învelește un miez de credințe, valori și vederi personale care explică – mai ales atunci când nicio altă justificare nu mai poate fi găsită – acțiunile publice ale demnitarului. În particular, cazul Cîțu pare complet lipsit de acest miez.
Premierul României nu pare să creadă în nimic, nu pare să considere valoros nimic, nu pare să aibă alt orizont în afara căușului moale al fotoliului prim-ministerial. Ceea ce articulează Florin Cîțu în termeni de gândire și acțiune politică este, de aproape un an de zile încoace, o cacofonie continuă, o suprapunere constantă de sunete discordante.
Când Florin Cîțu spune că are un Guvern pentru România, ceea ce trebuie înțeles este exact inversul: că nu are nimic pentru nimeni.
Când Florin Cîțu transmite că efortul național de vaccinare împotriva COVID-19 merge bine, ceea ce trebuie înțeles e chiar reversul: că vaccinarea merge dezastruos.
Când Florin Cîțu îi acuză pe alții de ipocrizie și infantilism, ceea ce trebuie văzut este tabloul invers, imaginea din oglindă: vituperând împotriva celorlalți, premierul se descrie de fapt pe sine.
Când Florin Cîțu anunță că statul român ar trebui să facă un lucru sau altul, concluzia trebuie înțeleasă ca poruncă pentru ceilalți. Pentru sine, premierul își ia chiar libertatea de a nu face respectivul lucru, nici măcar dacă e obligatoriu.
Prim-ministrul e o alcătuire de vorbe și gesturi fluide, aflate în permanentă mișcare, precum decorul mereu reașezat al unei scene de teatru. Nu vorbim aici de cameleonismul inerent oricărei funcții politice – ci de un soi de nestatornicie originară, de o lipsă completă de fond, de supremația totală a formei.
Florin Cîțu poate fi orice dacă interesele de moment îi cer acest lucru.
Reformist declarat, premierul n-are o problemă să împartă feudal banii publici.
Democrat vopsit, premierul n-are o problemă nici să guverneze la limita transparenței publice (ba chiar și dincolo de ea).
Promotor din vorbe al meritocrației, premierul n-are o problemă să fie instalat șef printr-un congres contrafăcut în văzul întregii lumi.
Salvator închipuit, premierul n-are o problemă în a acționa ca un distrugător sadea, ca un piroman pornit să dea foc la tot ce-i iese în cale.
În contra realității factuale
Cazul Florin Cîțu este cazul unui om care nu se mai sinchisește de nimic: dezvăluit deja ca impostor, nu mai are altceva de făcut decât să meargă până în pânzele albe cu impostura sa.
Nu știm cu adevărat dacă a trecut vreo zi, din decembrie 2020 încoace, în care premierul României să nu fi spus un neadevăr. Talentul acestui om de a fi în contra realității factuale nu mai e, pur și simplu, doar un talent. E (aproape) patologie.
Nu mai departe de 9 octombrie 2021, Florin Cîțu a mai blufat o dată, transmițând un mesaj de Ziua Holocaustului din România. Premierul se putea limita la a fi strict protocolar – dar, în buna sa tradiție, nu s-a mulțumit doar cu atât și a vorbit despre revolta personală pe care o simte când vede că există diferiți actori publici care trivializează sau relativizează genocidul comis în timpul regimului fascist al mareșalului Ion Antonescu.
„Sunt decis să fac tot ce-mi stă în putinţă”, a arătat Florin Cîțu, referindu-se la măsurile pe care le poate lua el personal sau statul român pentru cunoașterea istoriei recente, pentru protejarea memoriei victimelor și pentru combaterea fenomenelor extremiste din prezent.
Ce a uitat cu totul premierul Cîțu este faptul că a avut recent posibilitatea să facă „tot ce îi stă în putință”. S-a întâmplat în vară, cu ocazia participării unui înalt funcționar guvernamental la un simpozion de elogiere a unuia dintre cei mai importanți antisemiți români din Interbelic, savantul Nicolae Paulescu.
Am mai descris pe Dela0 detaliile întâmplării. În rezumat, subsecretarul de stat Irina Cajal de la Ministerul Culturii mergea în iulie la o ceremonie comemorativă pentru Paulescu organizată de Academia Română. La eveniment, doamna Cajal a fost prezentă chiar în calitatea sa guvernamentală, chiar în timpul programului de muncă. Ulterior, solicitat de publicația noastră să ofere explicațiile necesare, ministerul a conchis că o eventuală eliberare din funcție a Irinei Cajal nu e de competența conducerii de la Cultură, ci este „prerogativa exclusivă a prim-ministrului României”.
Și-a exercitat premierul Cîțu această prerogativă (în condițiile în care chestiunea participării guvernamentale la simpozionul laudativ pentru Paulescu i-a fost semnalată inclusiv printr-o scrisoare publică de protest)? Răspunsul este nu.
Are vreo problemă același premier să vorbească astăzi despre acțiuni guvernamentale concrete în protejarea memoriei Holocaustului și cunoașterea contextului care l-a provocat (inclusiv prin figuri interbelice precum savantul antisemit Paulescu)? Răspunsul este tot nu.
În esență, deși se declară dispus să facă tot ce-i stă în putință, premierul Florin Cîțu nu face de fapt nimic. Nu s-a sinchisit nici măcar să dispună, simbolic, demiterea Irinei Cajal pentru felul în care aceasta a adus Guvernul României la o masă de lăudători ai lui Nicolae Paulescu.
Florin Cîțu crede că efortul instituțional pentru protejarea memoriei victimelor Holocaustului din România trebuie întețit. Dar, în mod efectiv, această credință nu este decât o alcătuire de vorbe – și, în orice caz, nu îl vizează personal. În fapt, premierul României nu dă doi bani pe împrejurările genocidului comis de administrația românească acum 80 de ani și pe consecințele relativizării acestor împrejurări.
Au existat de-a lungul timpului în România mulți politicieni în cazul cărora s-a constatat o prăpastie considerabilă căscată între vorbe și fapte. Însă parcă niciunul nu a dat, precum Florin Cîțu, sentimentul că acest hău este infinit.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Clauza de conștiință la stat și la privat
AICI.
Metoda poloneză
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum #24
Nu știm ce este în capul președintelui Klaus Iohannis. Am văzut recent doar ce este la gâtul său: o medalie mare, aurită, încununând extern cariera politică a acestui om care rămâne totuși un mister inexplicabil pe plan intern.
Calitățile dezvăluite până acum românilor de președintele Iohannis sunt două la număr. Prima: că nu este Victor Ponta. A doua: că nu este nici Viorica Dăncilă. Nu puțini români s-au bucurat de aceste aptitudini politice și l-au instalat (de două ori) președinte al țării.
Despre Klaus Iohannis, publicația germană Der Spiegel ne-a scris încă din primăvara anului 2016 că este “un diletant”. La vremea respectivă părea totuși un diletant inofensiv.
Au trecut anii, a venit pandemia și, când să demonstreze și Klaus Iohannis genialitatea mișcărilor sale pas cu pas, toată statuia personajului parcă s-a năruit direct pe soclu, căzând practic în sine. Vedem încă oameni năuciți că acest președinte, care ar fi fost altfel (nu era), se poate dovedi astfel (așa a fost dintotdeauna).
În cel de-al doilea mandat, președintele nostru a dezvoltat o fixație pentru finanțistul Florin Vasile Cîțu. L-a pus premier, l-a pus și președinte de partid. Și chiar dacă administrația centrală românească s-a dezintegrat în 2021, președintelui Iohannis nu i-a păsat defel.
După un congres liberal jenant, în cadrul căruia a mizat totul pe favoritul său Cîțu, mediatorul constituțional Klaus Iohannis s-a retras un pic obosit. Trebuia să-și culeagă medalia aurită în contul Premiului Carol cel Mare.
Fix în preziua decernării, un spital mare din România ardea. Privind de la depărtare cu atenție și îngrijorare, președintele Iohannis intra în rolul agentului constatator, informându-i pe români că statul lor a eșuat.
Ce bine, totuși, că oamenii aflați în fruntea acestui stat eșuat continuă să-și primească premiile, indemnizațiile și dispensele.
Ce credem noi că este în capul președintelui cu salbă? Aflați urmărind ediția #24 a Judecății de Acum, podcastul săptămânal realizat de Dela0 în parteneriat cu Centrul de Investigații Media (CIM).
