Viața de aici și viața de apoi

Pandemia de COVID-19 a expus fragilitatea multor sisteme publice din România, iar cea mai importantă instituție de cult din țară s-a arătat și ea lumii în toată goliciunea de fond a formelor sale aurite. Nimic n-a demonstrat mai tare cât de mult s-a îndepărtat BOR de nevoile credincioșilor săi decât exercițiul deja ratat al vaccinării naționale.

0

Într-o societate cum este cea românească, rolul instituțiilor de cult e uriaș. Chiar și un uriaș, însă, poate avea picioare de lut – iar prăbușirea lui se poate prăvăli asupra celorlalți ca o calamitate.

Biserica Ortodoxă Română, cea mai importantă instituție de cult din țară, a fost temeinic preocupată de-a lungul anilor să încheie protocoale cu mai toate instituțiile statului, să se lipească de politicieni vremelnici, să ridice zeci de catedrale și sute de imobile, să extragă toate beneficiile posibile (bugetare și fiscale) de la administrațiile centrale și locale, să se îngrijească de nenumăratele sale afaceri comerciale – și să uite practic de credincioșii care îi calcă pragul. 

Pandemia de COVID-19 a expus fragilitatea multor sisteme publice din România, iar cea mai importantă instituție de cult din țară s-a arătat și ea lumii în toată goliciunea de fond a formelor sale aurite. Nimic n-a demonstrat mai tare cât de mult s-a îndepărtat BOR de nevoile credincioșilor săi decât exercițiul deja ratat al vaccinării naționale.

În primul an de pandemie, în plină stare de urgență, instituția BOR lucra duhovnicește să obțină dispense de la Ministerul de Interne, ca să trimită voluntari pascali din ușă-n ușă. Când pelerinajul anual de la Iași, de Sfânta Parascheva, a fost amenințat de restricții, BOR s-a mobilizat pentru încă o tură de derogări.

La moartea episcopului Pimen, răpus chiar de boala provocată de noul coronavirus, BOR a demonstrat încă o dată că nu dă prea multe parale pe regulile sanitare. Și le-a transmis astfel și credincioșilor că nu e cazul să dea nici ei. 

Atitudinea BOR de a lăsa pandemia să se desfășoare în plata Domnului nu a privit doar procesiunile religioase, ci și vaccinarea anti-COVID. Sunt deja o constantă mediatică, de mai bine de un an de zile, ieșirile anti-vaccin ale episcopului BOR de la Constanța, Teodosie. Recent, s-a viralizat un discurs halucinant ținut în fața altarului de un alt episcop ortodox, PS Ambrozie de la Giurgiu. Autoritățile abia dacă au reacționat în a le demonta acestor personaje teoriile conspiraționiste.

Statul român nu s-a dovedit incapabil doar în sănătate și în educație, în timpul pandemiei. S-a dovedit incapabil și în a gestiona o relație cu instituția BOR care să salveze, nu să condamne, viețile credincioșilor (în definitiv niște cetățeni care își exercită libertatea religioasă). 

Abia recent, în vârf de val pandemic, cu sute de morți înregistrați zilnic, Patriarhul Daniel a avut inițiativa să dea un mesaj către colegii de Sinod (organism format din toți episcopii BOR). Preafericitul nu a îndemnat însă la vaccinare, ci la tăcere. Cu alte cuvinte, comunicatul BOR le-a transmis episcopilor să se abțină.

În accepțiunea BOR, cei dornici să delireze despre mâini criminale care ar fi pornit incendiile din spitale sau despre faptul că vaccinul nu ar fi asumat de nimeni nu sunt o problemă pentru că gândesc astfel, ci pentru că se manifestă public în această direcție. 

Excepțiile

În sistemul BOR au fost și excepții.

Arhiepiscopul Calinic, de la Argeș, a anunțat că s-a vaccinat la finalul lunii aprilie. A fost primul mare prelat care a făcut public acest anunț. 

Episcopii Casian, de la Galați, și Ignatie, de la Huși, le-au transmis la rândul lor enoriașilor să meargă pe mâna medicilor. Au făcut-o însă abia în octombrie 2021.

Au fost și preoți simpli care și-au anunțat enoriașii că s-au vaccinat. Dar mesajul lor a venit pe fundalul unui an în care instituția BOR a ignorat sau a încurajat rostogolirea unor falsuri printre credincioși și s-a abătut de la regulile impuse.

Instituția de cult BOR și-a ratat practic încă o dată menirea. A arătat cât de mare este de fapt prăpastia între administratorii săi și cei pe care (teoretic) îi îndrumă spre mântuire.

Mesajul recent al Patriarhului Daniel nu pare deloc scris din prea multă grijă față de credincioși (dintre care unii mor zilnic din cauza pandemiei). Pare redactat din grijă față de instituție, față de imaginea ei care suferă în această perioadă. Din fericire nu sunt puțini credincioșii care știu să facă diferența între credință și instituția de cult. Și ei văd cât de neadecvată a ajuns, în forma actuală de organizare, BOR. 

Toate acestea se întâmplă în România în contextul în care alte biserici le explică și le recomandă propriilor credincioși vaccinarea. Și nu de când valul patru a început să facă ravagii. Vorbim de mesaje date chiar de la finalul anului trecut.

»»  Mesajul Bisericii Catolice

»» Mesajul Papei Francisc

»»Mesajul Consiliului Mondial al Bisericilor

»»Mesajul Conferinței Episcopilor Catolici din SUA

»»Mesajul Societății Islamice din SUA (ISNA)

»»Mesajul Conferinței Centrale a Rabinilor din America

Pragmatică în alte situații, când a avut nevoie să-și conserve sau să-și extindă accesul la resurse publice, instituția BOR a ratat în pandemie un moment uriaș. 

Acela de a arăta că există totuși și pentru viața de aici, nu doar pentru viața de apoi.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Plăcerea timpului liber
AICI.

Legenda premierului luptător
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #26
Cum a ajuns generalul Nicolae Ciucă soluția salvatoare pentru o democrație aflată în colaps (sanitar și nu numai)?

Cum altfel? S-au ținut de exerciții tactice iscusiții civili de la vârful puterii, obsedați să demonstreze că orice caporal are în raniță bastonul de mareșal.

După care s-a putut constata anul 2021 la români.

Am dat raportul la ediția #26 a Judecății de Acum, podcastul video realizat în parteneriat de Dela0 și Centrul de Investigații Media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.