Sfârșitul lui februarie marchează 115 ani de la izbucnirea unui eveniment care a zguduit România începutului de secol XX: răscoală țărănească de la 1907. Izbucnită la Flămânzi, în Botoșani, și extinsă apoi în toată țara, răscoală a fost înăbușită brutal de armată, lăsând în urmă mii de morți și răniți.
Revolta satelor românești a săpat adânc în conștiința publică, dar a provocat totodată și reflecție politică. Uluiește, încă, acuratețea rândurilor lăsate de Ion Luca Caragiale despre cauzele și consecințele răscoalei celor umiliți și îndelung-răbdători împotriva marilor arendași.
„Europa era deprinsă de atâția ani să știe că tânărul Regat Român e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice”, nota Caragiale.
„Cine însă cunoaște de-aproape organele acestui Stat și funcționarea lor se miră acuma nu de ceea ce se întâmplă, ci cum de n-a izbucnit acest enorm scandal public cu mult mai înainte. În adevăr, poate că nici într-un Stat din Europa nu există atâta extravagantă deosebire între realitate și aparență.”
Caragiale scria vitriolant împotriva politicii, administrației și culturii intelectuale din România începutului de secol XX. Pe toate le găsea vinovate de starea țărănimii. Nota, mai ales, că politica – în înțelesul european al cuvântului – nici măcar nu exista la București, unde partidele n-aveau partizani, ci clientelă, iar administrația era compusă din armata celor care se hrăneau la putere.
1907 nu a fost însă doar partea văzută a conflictului brutal dintre țărănime și un stat croit pe potriva intereselor marilor proprietari. Anul răscoalei a fost și momentul unei bătălii nevăzute pentru stăpânirea minților și emoțiilor celor răsculați. Nimeni nu avea un rol mai important în acest proces (pe care tânărul regat românesc încerca să-l controleze la firul ierbii) decât învățătorii și preoții de la sate.
În 1907 au existat multe discuții și acuzații la adresa acestora că ar fi participat la răscoale, că i-ar fi instigat pe țărani, că i-ar fi susținut în demersul lor, că n-ar fi făcut suficient pentru a-i domoli în revolta lor. Ministerul Instrucțiunii și Cultelor a decis în acel an: se impunea un raport care să verifice activitatea preoților și cadrelor didactice în contextul violențelor!
Așa a luat naștere, la doar câteva luni de la înăbușirea răscoalei, un document – Raport adresat Majestății Sale Regelui asupra acțiunii învățătorilor și a preoților rurali în răscoalele țărănești, semnat de ministrul Instrucțiunii Publice, Spiru Haret.
Documentul avea dublu scop: să arate că preoții și învățătorii ținuseră, în bună măsură, partea statului, controlând pe cât posibil revoltele flămânzilor; dar și să-i evidențieze pe cei care sprijiniseră efectiv autoritățile în lupta cu răsculații.
Așa au ajuns, după redactarea documentului, să primească medalia Răsplata muncii 73 de cadre didactice și 60 de preoți. Fapta lor de vitejie: salvaseră averile și casele proprietarilor de la distrugere, iar prin vorbă bună și rugăciune îi ajutaseră pe răsculați să înțeleagă cum anume trebuie să-și revendice drepturile ce cred că le au. Evident, nu prin răscoală.
După patru luni de cercetare, ministerul lui Spiru Haret a găsit și câțiva instigatori, preoți și învățători care susținuseră cauza țăranilor.
Am consultat, pentru rubrica noastră săptămânală Pixul cu mină, documentul Ministerului Instrucțiunii și Cultelor de la 1907. Iată ce am aflat.
Pârâți de primari
Dependența în care stă școala rurală de autoritatea comunală e o mare nenorocire. Primarii privesc școala ca pe o pacoste a bugetului comunal.
De la un capăt la altul al țării, cu rare excepții, e vrajbă între primari și învățători. Anonimele, pârele neîntemeiate curg la ministerul nostru contra învățătorilor și aproape toate sunt făcute de primari sau puse la cale de ei și ai lor.
În rapoartele d-lor prefecți de Botoșani și Dorohoi sunt citați câțiva învățători, toți pârâți de primari, toți în vrajbă cu autoritatea comunală, din cauzele mai sus spuse; toți sunt învățători cu o activitate rodnică în școală și în afară.
Preotul care a pus mâna pe armă
În comuna Țigănești aveți trimis ca învățător pe d. V. Mitrescu care a știut ca să-și facă datoria și ca învățător și ca soldat. Până a nu veni noi cu armata, d-sa a știut ca să ia măsuri, pentru a-și izola satele Țigănaș și Isvorul-Frumos de satul Ostrovul-Mare, unde sunt cei mai periculoși oameni.
Acolo a luat cu arma toate bărcile și le-a încredințat la pichet. În ambele sate a căutat să meargă din casă în casă și să arate răul care ne așteaptă.
Cei care au fugit
Preotul Ion Predescu, din Băsenii-Stârci, care, în ziua când spiritele erau agitate, a plecat din sat, sub cuvânt că avea examen de dat la facultatea de teologie în București.
În noaptea zilei când a plecat, s-a devastat conacul proprietarului.
Învățătorul Ion Tănăsescu, din Șerboieni, – unde s-a devastat – n-a fost în sat când s-a petrecut faptul, fiindcă domiciliază într-o altă comună, la vreo 11km.
Învățătorul Marin Moțăescu, din Hârseștii-Vlăscuța, a fugit noaptea, de teamă să nu fie ucis de locuitori. A stat trei zile în Pitești, până au sosit trupele în sat.
Învățătorul I. N. Petrescu, un tânăr suplinitor din Lăunele-de-Jos, a fugit împreună cu preotul, de teama mișcărilor.
Salvator de proprietari
Locuitorii în număr foarte mare, îndârjiți peste măsură în contra proprietarului moșiei, d. Leon Ghica, au voit cu orice preț să devasteze conacul, precum și fabrica de spirt a Statului; și dacă aceasta nu s-a întâmplat, faptul se datorește numai numitului învățător care, împreună cu colegul său, dirigintele școalei din acea localitate, a stat 5 zile între revoltați, oprindu-i prin sfaturi de a comite actele nesocotite ce plănuiau.
Instigatorul
Vasile Cahu, învățător-diriginte în comuna Țuțcani, acuzat pentru faptul că a făcut în timpul mișcării un act de solidaritate, pentru ca sătenii – ori unde vor merge – să se bazeze pe unire între ei, în scopul cumpărării de pământ. Actul a fost scris de un locuitor, dictat de învățător în camera sa. Acest act a fost aflat în urma denunțării de administrația comunală. Învățătorul a fost adus la parchet și depus ca instigator, urmând a fi judecat.
Participanți la răzvrătire
Ioan Macoveiu, învățător în comuna Mastacani, și Vasile Macoveiu, învățător în comuna Fârțănești au fost denunțați în mod anonim autorităților militare, că au instigat printre locuitori, ca să facă devastările de la 13 Martie. Răzvrătirea din acea comună a fost cea mai serioasă din întregul județ (n.r. Galați). Ea a luat naștere din această comună, unde s-a devastat curtea proprietarului, s-a distrus registrele și mobila din casă.
Un rol destul de frumos
Spre cinstea corpului didactic din Dâmbovița, învățătorii și preoții din acest județ au jucat un rol destul de frumos, prevenind prin multe părți mișcări cari ar fi devenit foarte primejdioase pentru siguranța și viața cetățenilor și pentru prestigiul și viitorul țării.
(…) Nu pot să nu vă supun la cunoștință și mâhnirea ce am simțit, când am văzut că d-nii Toma Popescu și Haralambie Vasile, ambii învățători în comuna Răsvadul-de-Jos, n-au avut nici o cunoștință de pregătirile ce se făceau în vederea revoltei ce-a avut loc în această comună, singura din tot județul, și nici de măsurile ce s-ar fi cuvenit să ia în așa de grave împrejurări.
Salvatorul de averi
Învățătorul Adreescu P. Constantin, din comuna Capreni, n-a ezitat un singur minut de a-și face datoria, de a arăta locuitorilor calea binelui și modul cum trebuie să se revendice drepturile ce cred că le au.
Prin sfaturi și pilde, prin arătarea consecințelor rele, dacă s-ar deda la vandalisme, prin amenințări energice, d-sa a reușit să calmeze pe locuitori, care voiau să devasteze și să pună foc unor averi de sute de mii de lei.
Dacă și preotul satului s-ar fi găsit acasă, sau mai bine n-ar fi stat ascuns, dacă și primarul n-ar fi fost fricos, satul Căpreni ar fi fost de model și ar fi scăpat totul.
Acuzat că a îndemnat la asociere
Preotul Gh. Gheorghiu din Mărgineni a lucrat foarte mult pentru înființarea unei bănci populare și pentru o cooperativă în sat. Îndemnând pe oameni la asociație, s-a servit de cuvinte aspre la adresa evreilor care au dughene în acel sat; de aceea s-au răsculat sătenii asupra prăvăliilor evreiești și a arendașului moșiei care e tot jidan.
În urma propunerii d-lui prefect de județ, acel preot a fost permutat în comuna Girov.
Preotul Gh. Popescu și învăț. N. Teodorescu, de la Urecheni, au fost învinuiți de jandarmul din localitate că au îndemnat pe săteni să se răscoale contra arendașului, ca să li se dea lor moșia.
Preotul și învățătorul și-au înțeles datoria
În ziua de 18 martie, pe când eram în biserică și vorbeam sătenilor de lăudatele măsuri luate de guvern, în numele M. S. Regelui relative la ușurarea chestiunii țărănești, mă pomenesc cu trei ofițeri că întreabă de învățător.
Alarmându-mă oamenii din biserică, vine la mine și-mi întinde mâna spunându-mi: Căpitanul Boteanu vine în numele armatei a-ți mulțumi atât d-tale cât și preotului, pentru povețele ce ne-am informat că ați dat sătenilor și măsurile de pază ce ați luat până la sosirea armatei.
Mai adaugă: Acolo unde preotul și învățătorul și-au înțeles datoria, armata n-are ce căuta.
Ca de fiecare dată, aceste doze extrase din trecut sunt în egală măsură revelatoare și frustrante. Felicitări pentru idee, documentare și referința la articolul lui Caragiale care merită redescoperit și citit pentru paradoxala-i actualitate!