Ani la rând, Preasfințitul Corneliu Bârlădeanu – episcop al Hușilor între 2009 și 2017 – a întreținut relații intime cu elevi adolescenți ai Seminarului Teologic Ioan Gură de Aur din Huși. O parte din fapte au fost înregistrate video în secret, servind ca mijloc de șantajare a ierarhului BOR pentru obținerea de beneficii profesionale și materiale.
De-a lungul anilor, nimeni nu și-a pus problema victimelor (elevii de seminar molestați sau abuzați sexual). Nimeni dintre fețele bisericești n-a semnalat în deceniul de domnie episcopală mecanismul infernal prin care elevii erau atrași în chiliile clericilor și, ulterior, convinși să tacă (cu bani sau cu promisiunea unei evoluții preoțești rapide).
Când toată povestea a scăpat de sub controlul protagoniștilor, devenind subiect de investigație penală, însuși statul a uitat de victime.
În vara lui 2017, Preasfințitul Corneliu Bârlădeanu depunea o plângere penală la DNA Iași în care semnala că este șantajat de trei fețe bisericești cu unele imagini compromițătoare. Ierarhul BOR avea să le spună procurorilor că imaginile sunt trucate – dar toate evidențele factuale strânse în rechizitoriul parchetului anti-corupție arată că nimeni din anturajul apropiat episcopului nu punea în discuție veridicitatea înregistrărilor.
Toată lumea știa că ele sunt adevărate, toată lumea cunoștea năravul episcopului, ba chiar în înregistrările ambientale folosite ca mijloace de probă în dosarul DNA Iași se dau exemple de elevi abuzați.
Și totuși, statul român – prin parchetul implicat – s-a preocupat exclusiv de șantaj, ferecând într-un fișet celelalte probe video, ilustrative pentru abuzul sexual.
Preasfințitului Corneliu i s-a făcut dreptate, cei trei șantajiști fiind condamnați la închisoare. Victimelor abuzate nu li s-a acordat însă nicio atenție, pentru ele protecția legii n-a existat vreodată. La final, ceea ce a primit societatea românească (în ansamblul ei) a fost o formă de justiție fără dreptate.
Despre acest subiect se publică, începând cu prima săptămână din august, o întreagă serie jurnalistică pe platforma Să fie lumină – iar reporterii Dela0.ro participă în cadrul efortului colaborativ.
Și vrem, astăzi, să vă relatăm ceva din culisele documentării întreprinse în cadrul colaborativ de la Să fie lumină.
»»» Înainte să publicăm primul episod din seria jurnalistică, am solicitat eparhiei BOR din județul Vaslui un interviu cu actualul episcop, PS Ignatie, cel care a ocupat în toamna lui 2017 postul arhieresc lăsat vacant după retragerea lui Bârlădeanu (pe fondul scandalului de șantaj).
Le-am transmis slujitorilor Domnului că dorim o discuție în marginea celor întâmplate la Huși vreme de peste un deceniu – și în marginea mecanismelor bisericești care au făcut posibilă abuzarea sexuală a elevilor din seminarul teologic păstorit de episcopie.
Dincolo de dosarul de șantaj, așadar, care privește – din punct de vedere tehnic – măsurile judiciare dispuse de instituții ale statului român în direcția administrării actului de justiție, există și o responsabilitate imposibil de înlăturat a entității sub cupola căreia au dospit astfel de fapte.
Episcopia Hușilor nu poate arunca toată greutatea elucidării faptelor oamenilor săi în cârca statului, care stabilește – eventual – doar încadrări juridice.
Episcopia Hușilor, sub noua conducere a PS Ignatie, nu consideră însă că subiectul are de-a face în vreun fel cu misiunea existenței sale.
În rezumat, episcopia care răspândește cuvântul adevărat al Mântuitorului devine brusc tăcută atunci când e solicitată să mărturisească adevărurile mai puțin plăcute din propria curte.
Oricine cunoaște măcar la modul general organizarea și funcționarea instituțiilor eparhiale ale Bisericii Ortodoxe știe că un episcop are puterea concretă (administrativă) de a afla rapid, în câteva săptămâni, circumstanțele în care ar fi putut să se producă abuzuri sexuale preoțești sau monahale.
PS Ignatie ar fi putut să facă multe pentru înțelegerea și clarificarea faptelor fostului episcop Bârlădeanu. Dar PS Ignatie a ales să tacă și să treacă peste faptele trecutului.
PS Ignatie vrea să stea cu fața doar către viitor – chiar dacă viitorul eparhiei vasluiene e construit, astăzi, alături de aceiași oameni care se hlizeau ieri în birourile administrației episcopale vizionând secvențe intime avându-l ca protagonist pe Bârlădeanu alături de un elev din seminar (imaginile vorbesc de la sine și pot fi văzute pe Să fie lumină).
»»» Ce ne-a răspuns Episcopia Hușilor la solicitarea de interviu? Că își rezervă dreptul de a nu-i da curs, pentru că “o dezbatere onestă și obiectivă nu se poate baza pe supoziții și asocieri factuale”.
Așadar, pentru eparhia BOR, un dialog public obiectiv nu poate avea la bază fapte documentate de jurnaliști – așa ceva e de neconceput pentru instituțiile Bisericii.
Tot în răspunsul remis colectivului Să fie lumină, eparhia BOR încurcă borcanul jurnalismului cu borcanul activității de procuratură, avertizând că în cursul unei anchete trebuie respectată prezumția de nevinovăție.
Le-am fi spus fețelor bisericești, dacă acceptau interviul, că jurnalismul nu are ca finalitate condamnarea oamenilor la pedepse civile sau penale, ci informarea publicului despre lucrurile importante care afectează viața comunităților și a societății, în general.
N-am avut însă ocazia. Pentru că Episcopia Hușilor, locul în care, ani la rând, seminariștii au fost victime ale abuzului, consideră că nu are sens să accentueze “polarizarea realităților din mediul eclesiastic”.
Asta e abuzul sexual pentru oamenii care comunică în numele Bisericii Ortodoxe: un subiect nefast, cu potențial de polarizare, care nu merită lăsat să tulbure viața duhovnicească a slujitorilor Domnului.
Gândiți-vă când a fost ultima oară când ați văzut, în vreun act de comunicare publică, asemenea niveluri de impunitate și nepăsare ale unei entități instituționale românești.
Și din acest motiv este atât de important subiectul abuzurilor petrecute la Huși. Pentru că pune reflectoarele pe reflexul BOR de a refuza orice discuție publică posibil vătămătoare pentru interesele sale private.
Adevărul celor întâmplate la Huși sub PS Corneliu Bârlădeanu?
Nu vi-l va spune vreodată Biserica – oamenii ei sunt preocupați să pună veșmânt pe ei și să dea din gură despre Hristos. Vi-l vor spune niște jurnaliști – și nu pentru că e un act eroic, ci pentru că e lucru care, lăsat neștiut, are potențialul să ducă spre și mai rău societatea noastră de oameni, reglementată (totuși) de reguli laice.
O instituție religioasă care nu mai are nici măcar busolă morală, cât să-i orienteze acțiunile și relația cu societatea, e orice – dar nu o entitate pe seama căreia se poate pune dificila sarcină de a trasa linia dintre bine și rău.
Biserica Ortodoxă Română pur și simplu nu (mai) știe unde e această demarcație.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Biroul lui Salvini de pe plajă
Populism italian descris cu ironie și umor. Fără #m…, fără istericale și fără pretenții de salvator ale autorului.
Tăcerea complice
“Ai nevoie de implicarea unui sat ca să crești un copil, ai nevoie de complicitatea unui sat ca să abuzezi un copil”. Din păcate fraza – luată de – este valabilă și pentru alte comunități din județe precum Argeș și Dâmbovița unde în ultimii doi ani au fost descoperite două rețele de proxenetism și pedofilie. Semnele și consecințele existenței lor sunt, de obicei, mult mai vechi.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
O carte
Uau, de Dan Sociu. Polirom.
O altă carte
O odisee, de Daniel Mendelsohn. Polirom.
Şi încă una
Păcăleală, de Domenico Starnone. Litera.
Un oraş de (re)vizitat
Municipiul Iaşi.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
“Când STS, poliţia, parchetul greşesc, cine e de vină? Cetăţeanul! – pentru că nu îşi cumpără cartelă preplătită doar cu buletinul.”
De citit, AICI.
