Autorul acestui mărunt conspect nu este monarhist, dar nici republican. Găsește ambele forme de organizare insuficiente și crede că, în mileniul al III-lea, am putea veni cu ceva mai bun.
Până atunci, însă, nu obosește să constate – asemenea băieților de la BUG Mafia – că anturajul este tot și asta nu se va schimba. Anturajul, dar și educația.
Cea care avea să fie Regina Maria (a României Mari) a fost nepoata marii regine Victoria a Marii Britanii și, totodată, nepoata țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, mama Mariei fiind singura fiică a țarului.
Copilăria Reginei s-a petrecut printre prinți și prințese, a primit o educație aleasă, nu s-a nevoit prin porumbul fundurilor de lume. A crescut cu un simț al responsabilității. Rolul ei însemnat în istoria Marii Uniri este insuficient cunoscut.
Soțul său, Ferdinand Întregitorul, a fost un rege în toată puterea cuvântului. Fiul Reginei, Carol al II-lea – un derbedeu care și-a jucat țara la ruleta capriciilor personale. Nepotul său, Mihai I – o figură tragică într-un secol teribil, dar nicidecum o lichea. Regina însăși a fost inclusă în legendă ca o practicantă asiduă a diplomației erotice.
Dincolo de toate acestea rămân faptele Reginei Maria: figura ei în Primul Război Mondial, actele ei de caritate și dragostea cu care poporul a numit-o, fără să exagereze, ’mama răniților’.
Nu ne-am oprit totuși la acele momente, ci la copilăria Reginei, fiindcă oamenii care ne-au condus, ne conduc și ne vor mai conduce au fost copii și au crescut într-un anumit fel, cu un anumit set de valori. Credem că e important și de unde vine fiecare, nu doar pe ce scurtături a apucat-o în viață până a ajuns să pună mâna pe putere.
Pentru acest text am folosit volumul Povestea vieții mele, de Maria, Regina României, volumul I, editura Rao, 2013.
Suferințele Mariei Alexandrovna, singura fiică a țarului Alexandru al II-lea, mama Reginei Maria (context: Marea Ducesă, mama Mariei, a trăit toată viața în religia ortodoxă, copiii ei însă au urmat religia tatălui; Marea Ducesă nu s-a simțit niciodată acasă în Anglia)
Noi, copiii ei, dimpotrivă: născuți în Anglia, o iubeam adânc și am păstrat toată viața, săpată în inimă, această iubire. A fost o întristare pentru noi, copiii, să aflăm, mai târziu, că niciodată, în fundul inimii, mama noastră nu socotise Anglia ca adevăratul ei cămin, căminul cel mai presus de toate căminurile, pe care îl iubește omul cu patimă.
Tatăl mai mult absent (context: tatăl Reginei, Alfred, duce de Saxa-Coburg și Gotha, era cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria, a urmat Marina Regală și a făcut o înaltă carieră)
Mama ținea în viața noastră un loc mai mare decât tata – el, fiind marinar, lipsea adesea dintre noi, ba chiar era întru câtva, un străin pentru noi, un străin oarecum minunat, frumos, pârlit de soare, cu ochii albaștri, și, după câte îmi amintesc, cu părul aproape negru, cu toată că mai târziu am băgat de seamă, în portretele lui, că părul nu-i era atât de negru cât se părea ochilor mei de copil.
Distanța și respectul între generații (context: Regina Maria și mama ei, fiica țarului Alexandru al II-lea, nu și-au vorbit niciodată deschis)
Mama fusese crescută în părerea că fiecare generație trebuie să fie ținută cu strictețe despărțită de cealaltă, și orice atitudine mai familiară, de la copil la părinți, i se părea o lipsă de cinste. Astăzi încă, una dintre cele mai adânci dureri ale mele este faptul că, fiind fiica ei, niciodată n-a încuviințat chiar după ce am împlinit patruzeci de ani, să pot sta la sfat cu dânsa, ca și cum am fi de o seamă.
Ea nu voia să dureze o punte între generații. Și totuși, simt că amândouă am fi gustat o nespusă bucurie stând de vorbă împreună asupra problemelor vieții, mărturisindu-ne una alteia ceea ce găsisesem greu sau încâlcit în deosebitele noastre căi, căci și una, și alta ne căsătorisem în țări străine.
Despre mama-mare (context: Regina Maria a copilărit aproape de Regina Victoria a Marii Britanii, pe care o vizita în fiecare duminică și căreia îi zice la fel cum s-ar zice pe românește: mama-mare)
Tăcerea în jurul ușii mamei-mari te umplea de evlavie; ți se părea că te apropii de taina vreunui sanctuar. Săli lungi, acoperite de covoare, duceau până la ușa mamei-mari; erau apartamente de care nu te apropiai decât de la distanță, iar cei care te conduceau până la ele, servitori, doamne sau cameriste, vorbeau în șoaptă și călcau tăcut ca pe tălpi de pâslă. (…)
În sfârșit, se deschidea ușa și ne apărea bunica pe scaunul ei, nicidecum ca un idol, nicidecum înspăimântătoare, zâmbind blând, aproape tot atât de sfioasă ca și noi, copiii, astfel încât conversația nu prea era curgătoare nici de o parte, nici de alta.
Întrebări asupra purtării noastre și al caracterului nostru moral alcătuiau cea mai mare parte din convorbiri și-mi amintesc foarte bine micile strigăte de indignare, întru câtva comice, ale bunicii când i se mărturisea că una sau alta dintre noi nu fusese cuminte. Am credința că bunica, întocmai ca și noi, se simțea ușurată când lua sfârșit audiența.
Dragostea pentru cai (context: Regina Maria va purta toată viața o dragoste nobilelor animale, ajungând o călăreață redutabilă în epocă, chiar și printre regi și regine)
Skitty ne insufla nouă cea mai adâncă adorare. În el totul era desăvârșit: chipul cum își ridica genunchii, minunata linie rotunjită a coastelor și mai ales – ceea ce mă extazia – avea o unduire a comaei, când își înconvoia gâtul, neîntrecută, un fel de tremurare de val care-i luneca de-a lungul părului când alerga la trap, pe care puteam să o zăresc numai când mă aplecam mai tare, afară din ‘vagonetă’, anume ca s-o pândesc.
Oricât de primejdios ar fi fost să mă aplec în afară, nu-mi păsa, dacă puteam măcar să prind în treacăt cu o privire gâtul înconvoiat al lui Skitty și una din coama lui când alerga în trap. Era pentru mine răpirea desăvârșită, o înfiorare ce se putea simți din creștetul capului până în vârful picioarelor. Da, extaz, acesta este singurul cuvânt ce se potrivește acelei stări.
Pofta de mâncare și de viață (context: copilă fiind, viitoarea Regină a României iubea dulciurile și niciodată nu mânca pe câte și-ar fi dorit, fiindcă acesta nu era un comportament demn de o nepoată a Reginei Angliei)
Dacă n-ați gustat niciodată o prăjitură de Kalenberg, degeaba aș încerca să vă fac să pricepeți desăvârșita ei bunătate! Era delicioasă cum nu se poate descrie și faptul că o gustam atât de rar îi mărea cu mult prețul, căci numai când și când se întâmpla ca vărul lui Wiener să trimită micilor prințese vreuna dintre aceste prăjituri de vis.
Cum a anunțat copilul Winston Churchill că se va căsători cu Maria (context: Churchill provenea dintr-o familie apropiată familiei regale britanice și era în anturaj cu cea care avea să fie Regina României).
Cam pe la acea vreme îmi amintesc de o vizită ce ne făcu Winston Churchill, pe atunci un băiețaș. Avea părul roșu, pistrui, era obraznic și arăta un desăvârșit dispreț pentru autoritate. Amândoi aveam unul pentru altul o simpatie ascunsă.
La început, nu îndrăzneam s-o arătăm deschis, dar încetul cu încetul roșcovanul nostru musafir lepădă orice prefăcătorie și își declară cu îndrăzneală preferința pentru mine, afirmând de față cu martori că se va căsători cu mine când va fi mare!
Nu cred că mama găsea purtarea noastră prea bună, în timpul șederii lui, dar eu una am păstrat o foarte bună amintire din scurta vizită ce ne-o făcu tânărul Winston și zâmbesc și azi încă, de câte ori revăd în minte lucirea șireată din ochii lui, între care era așezat un năsuc îndrăzneț, și privirea lui obraznică de câte ori era mustrat.
Mai revenim, poate, peste câteva zeci de ani cu memoriile din copilărie ale conducătorilor de astăzi ai României.
Sau nu.
