Foto: imagoromaniae.ro / Muzeului Naţional de Istorie

Cartea „Românce văzute de străini” a fost publicată de Vasile Panopol (fiul junimistului Vasile Pogor) și a văzut prima dată lumina tiparului în 1943, la Cartea Românească. A fost republicată în 2016 la editura Corint.

Volumul fixează un cadru de discuție despre „firea româncelor” care, deși îngust, deci pe alocuri nedrept, nu a fost niciodată depășit.

Autorul Panopol constată că nu prea s-a scris despre doamne și domnițe la noi, la români (din motive lesne de înțeles). Abia se găsesc, în secole, câteva însemnări locale despre firea româncelor. Străinii s-au uitat totuși mai atent – și au lăsat, în limbile lor, rânduri despre femeile locului.

Subiective (și marcate de spiritul vremurilor în care au fost formulate), ca toate impresiile, aceste considerații ale călătorilor străini s-au sedimentat în cultura populară și au fost transmise din generație în generație. 

Considerațiile vechi de secole privesc mai ales româncele din principate (Țara Românească și Moldova), unde istoria a curs altfel decât în Ardeal sau Bucovina. De asemenea, privirile sunt îndreptate mai degrabă spre moldovence, care par să lase o impresie mai puternică oaspeților de peste hotare.

Am cules pentru voi mai multe puncte de vedere.

Ca de fiecare dată, vă invităm să parcurgeți volumul integral și să vă formați propria părere.

MOLDOVENCELE, MUNTENCELE ȘI SEXUL

J-L. Carra a fost, pe la 1776, secretarul sau perceptorul copiilor domnitorului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica. A scris un studiu asupra Moldovei și Valahiei, publicat la 1777 și reeditat mai apoi. Această operă, care poate fi considerată un pamflet, a fost destul de răspândită și a influențat mult pe călătorii posteriori. (…)

Iată ce scrie el: „Femeile moldovene și române sunt în general destul de frumoase, ele au pielea albă, însă pielița cam palidă. Printre ele se găsesc prea puține blonde, dar o mare mulțime de brune deschise, cu ochiul negru și strălucitor. Sexul frumos al acestor părți are prea multă plecare spre amor.”

ROMÂNCELE ȘI MODA LA SFÂRȘITUL SECOLULUI XVIII (DUPĂ CARRA)

Vorbește apoi de îmbrăcămintea femeilor: ele purtau o rochie lungă, care se lipește de trup și este prinsă de gât „astfel încât această frumoasă parte să apară ochiului curios al privitorului în toate rotunjimile sale”. Deasupra acestei rochii, purtau o scurteică.

Observă: „Femeile și fetele fac deosebite împletituri din părul lor, pe care câteodată le lasă să atârne sau pe care le leagă sub o basma împrejurul capului, în forma unei căști; ele adaugă această găteală fulii (n.r. – podoabă în formă de floare) de diamant sau alte pietre… țărăncile se mulțumesc a-și împleti părul împrejurul capului în lipsă de coroană”.

FIREA ROMÂNCELOR (DUPĂ CARRA)

Caracterul sexului frumos în aceste două provinții e însăși dulceața. Roabe ale părinților, ale bărbaților lor și ale amanților lor, femeile moldovence și române nu recunosc alte legi, alte voințe mai mari decât ale bărbaților.

Deși slobode, ele nu iese decât rareori și niciodată singure; trândăvia și neștiința adâncă în care trăiesc sunt într-adevăr pricinile credinței și supunerii lor. Gelozia, prin urmare, rareori are ocazie de a exersa asupra lor furia sa, bărbatul vorbește și femeia, tremurând, vine de-i sărută mâna și îi cere iertăciune.

BOIEROAICELE ȘI FEMEILE DIN POPOR (VĂZUTE DE CONTELE SALABERRY, ÎN ANII 1790)

La București, la o recepție la Visterie, soțiile boierilor apăreau „ca o ceată de pisici de toate culorile, grămădindu-se cu picioarele strânse, lângă cele venite înaintea lor și toate aceste capete pieptănate cum am spus mai sus, apropiind în tot felul flori sau pietre scumpe, formau ca atâtea policandre aprinse”.

Însă femeile din popor (n.r. – trebuie spus că acest conte văzuse mai ales Oltenia și Bucureștiul) îi apar sub un aspect trist, ele „după ce se mărită sau sunt mame, au în genere o înfățișare tristă sau abătută, pe fața lor se ghicește sentimentul soartei lor și oarecum regretul de a nu da naștere decât la niște nenorociți”. Acestea sunt puținele, dar interesantele impresii ale contelui Salaberry.

DESPRE LENE (OBSERVAȚII ALE CONTELUI D’HAUTERIVE, AJUNS ÎN MOLDOVA ÎN SECOLUL XVIII)

Compară apoi moldovencele cu grecoaicele, pe care le găsește mai vioaie, mai pătimașe și mai doritoare de petreceri, și observă că la moldovence, „pe lângă neajunsul, poate folositor în sine, al unei vieți fără zavistie, fără patimă, fără desfătare afară din casă, se mai adaugă nenorocitul obicei de a nu face nimic, de a petrece zile și nopți pe același divan, aproape fără a se mișca și fără să stea într-o poziție mai vioaie decât pe jumătate culcate, cu trupul rezemat pe cot și cotul înfundat într-o pernă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.