Foto: Keyston agency / Getty Images

Medical, nu vom afla niciodată răspunsul la întrebarea ridicată în titlu. Emil Cioran n-a prea mers prin doctori să se caute anume în acest sens, să obțină un diagnostic.

Dar din ceea ce a scris se pot aduna multe fragmente care tratează frontal tema propriei nebunii – și pe aceea a celorlalți oameni.

Ne întoarcem astăzi, la Pixul cu mină, la una dintre cele mai bune cărți care s-au scris despre Cioran și nebunie, intitulată chiar așa: Cioran și fascinația nebuniei. A fost publicată la Humanitas, în 2010, și e semnată de Dan C. Mihăilescu.

Cărturarul a răscolit opera cioraniană, caietele sale, scrisorile sale, mereu atent la această temă cioraniană (și umană) fundamentală: nebunia.

Am selectat zece fragmente care v-ar putea deschide apetitul pentru nebunul de Cioran și, mai departe, pentru lectura acestui volum. Vă recomandăm, ca de fiecare dată, să-l căutați și să-l citiți integral.

CUM AR FI VRUT CIORAN SĂ ÎNNEBUNEASCĂ

„Aș vrea să înnebunesc într-un singur caz”, citim în Pe culmile disperării.

„Când aș ști că aș ajunge un nebun vesel, vioi și permanent binedispus, care nu-și pune nicio problemă și n-are nicio obsesie, dar care râde fără sens de dimineață până seara. Deși doresc infinit extaze luminoase, n-aș vrea nici de acestea, căci ele sunt urmate de depresiuni.

Aș vrea însă o baie de lumină caldă care să răsară din mine și să transfigureze întreaga lume, o baie care să nu semene încordării din extaz, ci să păstreze un calm de eternitate luminoasă.”

CE SEMĂNA CIORAN ÎN TINEREȚE, LA DINEURI

„În tinerețe, oriunde mă duceam, îmi plăcea să semăn dezordine. La dineuri, întâlniri, adunări literare, în medii intelectuale sau burgheze, peste tot produceam haos și agitație, prin sarcasme sau provocări. Toate astea nu țineau la drept vorbind de o voință premeditată de scandal, ci de o isterie irepresibilă, de o sete de autodistrugere îndreptată spre exterior.”

Nimic nu e mai captivant în opera lui Cioran – Iov narcisiac, egocentrat luciferic, fenezie monomaniacală, egofilie delirantă – decât auto-definirea: „Nu voi lăsa după mine o operă. Sunt din neamul celor condamnați să nu poată ieși din ei înșiși.”

CIORAN, ÎNTRE VIOLENȚĂ ȘI SCEPTICISM

„Prin fire sunt violent – prin opțiune, sceptic. Cum să împac tendințe atât de divergente? Cum să trăiesc, în fiecare clipă, în contradicție cu mine însumi? În ce parte voi înclina de fiecare dată? Pe cine mă voi hotărî să aleg? Cărui eu să mă aliniez?”

CIORAN, FURIA, SINUCIDEREA, TURBAREA

„Drama mea: sunt un violent pornit pe calea înțelepciunii, un violent care se emasculează, care-și reprimă toate pornirile. Care-i adevărata mea natură, care-mi sunt poftele?

Să trag palme, să-i scuip pe oameni în față, să răcnesc, să-mi târăsc victimele pe jos, să le calc în picioare, să mă zvârcolesc. Mi-am impus exercițiul înțelepciunii ca să-mi reprim furia, iar furia mea se răzbună ori de câte ori poate. Cine n-a cunoscut furii teribile nu știe nimic despre sinucidere, care e un fenomen de turbare.”

CIORAN ȘI ACCESELE DE MEGALOMANIE

„Știu de unde îmi vine inaptitudinea mea pentru înțelepciune. De la această poftă de a striga, de la discursurile mele pe care le țin unor mulțimi imaginate, de la accesele de megalomanie care mi-au otrăvit tinerețea și care revin dureros în orice moment de exaltare sau oboseală.”

CIORAN SE VEDEA UN HITLER

Tânărul Cioran și spectrul münchenez al Führerului copleșind mulțimile dezlănțuite: „în materie de nervozitate, doar Hitler m-a depășit. Prin temperament sunt un Hitler lovit de fanatism, un Hitler lovit de abulie.”

CIORAN, ARȚAGUL, UMORILE SALE DE ASASIN

„Sănătatea pentru mine constă în agresiune. De nimica nu mă tem mai tare ca de scufundarea în calm. Atacul face parte din condițiile echilibrului meu.”

„Am pus în cărțile mele tot ce-i mai rău în mine. Din fericire, altfel câtă otravă aș fi strâns! Arțagul, umorile de asasin, ranchiunile din ele dau pe dinafară – dar poate că erau necesare, altfel n-aș fi putut salva o minimă aparență de ʹrațiuneʹ. Mă gândesc la toate cărțile mele românești, în care delirul e peste tot.”

„Am citit azi dimineață câteva pagini despre Teroare (n.r. – din timpul Revoluției franceze) care m-au înveselit. Am o nevoie organică de oroare și nu mă pot lipsi de ea. Mi-ar fi plăcut să fiu fecior de călău.”

„Dac-aș fi avut un fiu, ar fi fost un asasin.”

CIORAN ȘI NEBUNII DIN FAMILIE

„Mi-am petrecut dimineața întrebându-mă dacă am nebuni în familie.”

„Ai mei, mama și tata: cu greu se pot imagina două ființe mai diferite. N-am reușit să împac în mine caracterele lor ireductibile. Astfel, o dublă și ireconciliabilă ereditate îmi atacă spiritul.”

„Sunt rezultatul unor eredități opuse, recunosc în mine caracterele tatei și mamei, mai ales pe mama, orgolioasă, capricioasă, melancolică. În plus, deloc înclinat să-mi împac contradicțiile (sau mai degrabă contradicțiile lor din mine), mi-a plăcut, dimpotrivă, să le cultiv, să le exacerbez și să le port de grijă.”

DE CE CREDEA CIORAN CĂ TREBUIE IUBITĂ MOARTEA

„(…) Sunt un om prost pregătit pentru viață. Faptul acesta de a fi incapabil de orice fel de fericire – nu în accepția sentimentală – este cu adevărat impresionant.”

„Înțelegi de ce mă pasionează problema demonismului, a cinismului etc. și de ce pentru mine de 3 ani de zile problematica psihologiei omului rus este aproape o obsesiune. Numai stările anormale sunt fecunde. De aceea trebuie iubită distrugerea, moartea, prăbușirea sau boala.”

CIORAN, CINIC CU DEMOCRAȚIA

„Sunt un om atât de orgolios și cu simțul eternității atât de dezvoltat, încât mi-ar fi absolut imposibil să fac politică. Nu este numai democrația proastă, ci toate sistemele politice și sociale sunt egal de proaste.

În domeniul acesta nu poți fi decât cinic. Este în neliniștea temperamentului meu de a nu putea arunca peste lucruri un scuipat sau un zâmbet, fiind obligat să iau în serios ceea ce la o analiză mai adâncă nu are nicio valoare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.