Arhiva foto Vainescu / imagoromaniae.ro

Drepturile sociale și politice se revendică (și se cuceresc) în decenii, ba chiar în secole – dar se pot pierde într-o clipită.

Proponenții de astăzi ai ideii că anumite minorități, că anumite grupuri comunitare, că anumite persoane nu trebuie să beneficieze de drepturi și tratament egale par să fi ratat cu totul lecțiile istoriei sociale din ultimul secol și jumătate. Deși se prezintă ca apărători liberi ai unei normalități prestabilite, nu sunt decât prizonieri zidiți în propriile convingeri.

Avem contemporani, auto-declarați conservatori și apărători ai felului tradițional românesc de a conviețui, care trăiesc și vorbesc după o mecanică stranie: pentru ei, societatea e mai câștigată făcând pași înapoi, nu înainte.

Dar același lucru îl credeau, acum 150 de ani, și bărbații români din politică, când pledau pentru ideea că țării nu-i poate fi bine decât ținând femeile departe de școală, departe de vot, departe – în general – de exprimarea oricărei voințe comunitare.

Pentru neatenți, istoria are ciudatul obicei să se repete. Iar la Pixul cu mină încercăm, în fiecare săptămână, să ne amintim de lucruri din istoria noastră recentă pe care ar fi bine să nu le uităm.

Chiar zilele acestea se vorbește în România despre un proiect legislativ menit să limiteze “propaganda LGBT în școli” – în fapt o inițiativă croită după tipar maghiar care își propune să interzică “reprezentarea” diferențelor de gen tinerilor sub 18 ani.

Rădăcinile acestor tipare de gândire publică sunt mereu aceleași. Nu mai departe de acum 100-150 de ani, în România se credea că femeile n-au de ce să voteze, pentru că își pot pierde feminitatea și familiile (alegând altfel decât soții). Și cetățenii respectivi, care susțineau asemenea teorii, erau tot apărători ai unui fel tradițional de a conviețui. Și ei apărau normalitatea, așa cum era înțeleasă la vremea respectivă.

Nu trebuie să mergem mai mult de un secol și jumătate înapoi în timp pentru a afla că prin codul civil românesc femeilor li se interzicea să apeleze la justiție sau să exercite autoritatea părintească. Și societatea care le ținea sub acest jug legal credea că se organizează după principii firești, naturale, drepte, lăsate de la Dumnezeu.

Pentru o vedere comparată (pe care o considerăm nimerită) ne-am propus astăzi la Pixul cu mină să cercetăm împrejurările în care s-a produs emanciparea politică și socială a femeilor din România.

Ce-a vrut mișcarea care a început să militeze, acum 150 de ani, pentru ideea revoluționară (greu de tolerat la vremea respectivă) că femeia este totuși egală cu bărbatul?

Ca să aflăm, am trecut prin scrierile mai multor activiste feministe din România.

Poftiți în mașina timpului!

Pledoarie pentru educația fetelor

Deși nu se aduce încă educațiune fetelor suntem departe totuși de acele timpuri când instrucțiunea se socotea a fi netrebuincioasă, dacă nu stricăcioasă femeilor. Laudă progresului spiritului omenesc, două mari adevăruri sunt recunoscute. Unul, că femeile formează popoarele, că o națiune va fi aceea ce o va face femeia. Altul, că învățământul are un scop, că misiunea lui e de a face cunoscute oamenilor adevărurile morale și religioase. 

(…) Școli pretutindeni și pentru toți. Dacă mama nu se îngrijește a face cunoscut fiicei sale pe Dumnezeu și principiile lui, școala o să-i dea învățământul acesta.   (Fiicele poporului. Memorandu presentatu principelui domnitoriu și adunarei natiunali asupra educatiunii populari a fetelor, Constanția de Dunca, 1862)

Chestia creierului la femei

Dacă femeia cultă de azi are alte ocupații, alte idealuri, decât cele ce ar trebui și care ar fi folositoare societății, aceasta nu înseamnă că nu e inteligentă, ci că educația ce i s-a dat a fost rea. Puțini sunt bărbații care se ocupă de știință din plăcere, cei mai mulți privesc ca un meșteșug pentru a putea trăi, a cui e vina dacă femeii i s-a dat alt mijloc pentru a trăi?

Chestiunea creierului e încă o urmă de prejudițiile vechi. Nu e mult de când se credea că femeia n-are suflet. Civilizația indiană, cât și religiunea creștină aducea ca dovadă de inferioritate a femeii faptul că în actul reproducerii femeia n-ar fi alta decât un câmp unde se aruncă sămânța, ea era proprietatea bărbatului, menită să facă copii, îndată ce e stearpă e dată afară ca un lucru netrebuitor. 

Acuma însă când știința a arătat falsitatea acestei idei nimeni nu o mai scoate la iveală. Sper că tot asemenea va fi și cu chestiunea creierului, care după mine e dovedită ca falsă de vreme ce cântarul ne arată că relativ cu trupul ei, femeia are creierul mai greu decât bărbatul, și aștept cu nerăbdare răspunsul unui om ca dl. Maiorescu că am dreptate, iar de nu dovada că premisele mele sunt false și prin urmare și, concluziile. (Sofia Nădejde în Contemporanul, 1881 – pasaj preluat din Istoria Feminismului Românesc, Ștefania Mihăilescu)

Fără drepturi: Codul Civil la început de secol XX

Feminismul într’un Stat nu poate fi privit decât de cea mai importantă chestiune socială. Or ce națiune va deveni mare sau mică, după cum îi vor fi femeile; căci femeile fac moravurile, femeile caracterele. Feminismul seu este deci pentru o națiune o chestiune de vieață sau moarte. 

(…) În obiceiuri și deprinderi respectul pentru femei stă încă tot subt zero. Cum stă în legi, Codul Civil ne o arată:

Art. 1242 Numai bărbatul are administrațiunea averei dotate în timpul căsătoriei.

Art.197 Femeia nu poate porni judecată fără autorisațiunea bărbatului ei chiar când e comerciantă publică. 

Art. 327 În timpul căsătoriei tatăl singur esecită autoritatea părintească. (Feminismul in România,  Constanția de Dunca Schiau, 1904)

Fără femei în politică!

Pe la 1890 o petiție de cerere de drepturi politice pentru femei și de cercetare a paternității a fost înaintată Parlamentului de Cornelia Emilian, femeie de inimă, care a înființat Școala Reuniunea femeilor române din Iași, Societatea pentru învățătura poporului român și Cantina școlară. 

(…) Propaganda pentru obținerea drepturilor civile și politice e foarte importantă, căci de ea atârnă, în mare parte, reușita. (…) E important nu numai ca femeile să-și dorească drepturile politice, ci să și știe ce anume au de realizat prin exercitarea lor. Inițiarea cât mai temeinică în scopurile mișcării feministe constituie deci un fel de pregătire pentru însăși exercitarea de drepturi. 

Când însă e vorba să se acorde drepturi politice femeii, se râdică tot felul de obiecțiuni.  Femeile exercitând drepturi politice își vor pierde feminitatea. 

»» Femeile exercitând drepturi politice își vor pierde feminitatea.

»» Se va distruge familia, stricându-se armonia conjugală, când unul din soți ar vota cu un reprezentant și celălalt cu altul.

»» Femeile n’au voie să facă legi că le fac ei bărbații și pentru ele.

»» Bărbații nu spun totdeauna sincer, în realitate ei cred că femeile sunt prea puțin inteligente – n’au destul creer – ca să participe la facerea legilor. 

»» Politica e un lucru murdar, nu-i pentru femei. 

»» Femeia nu-i temeinică. 

Argumentul principal pe care se sprijină cererea noastră de drepturi este că dreptul de vot nu este o recompensă pentru virtute, ci o armă de apărare și femeile au nevoie de această armă întocmai ca și bărbații, cu care muncesc alături. Dreptul de vot e dreptul de om. (Temeiurile mișcării feministe și scopurile pe care le urmărește, Eleonora Stratilescu, 1919)

Programul mișcării pentru emanciparea femeilor din România

Plată egală pentru aceeași muncă, pentru femee ca și pentru bărbat. Legi de protejare a muncei femeii și a produsului acestei munci. Legi și măsuri care să împiedice mortalitatea copiilor în clasele sărace. 

Accesul tuturor carierelor, cu pregătire culturală egală, a celor două sexe, în vederea acestor cariere, precum și accesul tuturor treptelor erarhice în aceste cariere, pentru femei ca și pentru bărbați. Silinți continue pentru a se găsi modalitatea să se aplaneze conflictul între carieră și maternitate, astfel ca mama să se poată consacra mai mult copiilor, când aceștia au nevoe de ea. 

Educația fetelor la fel cu a băeților; întru nimic să nu fie mai neglijată sau mai redusă îngrijirea sau învățătura ce se dă fetelor de cea ce se dă băeților, iar aceștia să fie astfel crescuți încât să vadă în fete niște egale cu ei, cu aceleași drepturi și aceleași îndatoriri. 

Cei doi soți să fie egali atât prin lege cât și prin educația, care să-i facă a se considera ei însăși egali unul cu altul, cu drepturi egale asupra copiilor cât și asupra averii câștigate împreună. 


Drepturi civile și politice egale pentru femei ca și pentru bărbați, ca femeile să poată și ele lua parte la elaborarea tuturor legilor. Pregătirea femeilor pentru exercitarea conștientă de drepturi, dat fiind că drepturile politice sunt un avantaj numai pentru cei pregătiți. (Temeiurile mișcării feministe și scopurile pe care le urmărește, Eleonora Stratilescu, 1919)

Femeia să nu se îndepărteze de casă

Româncele sufăr de un fel de indolență sufletească, care se datorește neîncrederei ce le arată societatea. Iar această neîncredere e destul de îndreptățită, căci nici femeile noastre n’au dat prea multe dovezi de vrednicia lor. E un fel de cerc nenorocit, vicios, din care trebuie odată eșit.

Ceva ușurătoreste încă, pentru puținele femei care ar voi să lucreze, care simt și au dorinți destul de nobile: prejudecata care există că virtutea și cinstea unei femei stă în a nu se depărta de cămin, a nu se amesteca în afacerile ce privesc numai pe bărbați. Și la ideea de a fi arătate cu degetul, multe din ele se resemnează păstrându-și ideile și dorințile numai pentru ele. 

(…) Nu mai e permis ca femeile să primească ideile bărbaților fără nici un control. Spiritul nostru nu mai trebuie să șovăiască în fața nimănui și nici nu trebue a ne forma concepțiile de viață după imaginație și literatură bolnăvicioasă. Sprijinite puternic pe știință numai, vom putea alunga toate prejudecățile și dogmele cu care ni s’a alterat judecata împiediecându-ne să devenim libere, cu rațiune proprie. (Femeia. Studiu Social, Maria C. Buțureanu, 1921)

Reviste coordonate de femei

Chestiunea femeilor

De la un timp observ, o mișcare însemnată, o transformațiune considerabilă în moravurile și tendințele femeilor noastre. Au înțeles pretutindeni că inactivitatea este o crimă și că participarea lor la viața socială este perfectamente folositoare, indispensabilă, imperioasă. Se ridică pleoapele grele de somn, se sparg norii ignoranței cerul se înseninează, promițând zile splendide. 

(…) Progresul în mișcarea femeilor române a devenit evident. Cu timpul, cu perseverență, prin travaliu, mișcarea va intra în faza supremă a luptei pentru justiție și libertatea. 

Așteptăm viitorul! (Maria Flechtenmacher în Femeia Română, 1879 – pasaj preluat din Istoria Feminismului Românesc, Ștefania Mihăilescu)

Independență economică

Revista Dochia e menită se apere, se susție și se cerceteze drepturile femeii. Me voiu ocupa în întaiul pas de emanciparea ei economică care e atât de nevoe astă-zi cînd căsătoria, baza existenței ei de odinioară a rămas o simplă petrecere de cîte-va săptămîni sau luni.

Căile cari i-s’au deschis, acelea de fi slușbașe în cîte-va ramuri, scad zilnic prin sumedenia cerințelor la care nu mai ajung posturile, ast-fel că acum trebuesc cercetate alte mijloace prin care să-și poată asigura starea economică. (Dochia, revistă coordonată de Adela Xenopol, 1896)

Știri feministe

Aflăm cu cea mai vie mulțumire că D-ra. Dr. Pompilian și-a trecut doctoratul în Paris cu teza care a făcut’o ilustră în lumea științifică. 

Aflăm cu plăcere că D-ra. Dr. Proca a fost numită doctoră de plasă (n.r. subdiviziune județeană, la vremea respectivă) în Dobrogea. 

De cinci ani regina Portugaliei s’a consacrat cu foc și patimă studiului medicinei, și în mai multe ocaziuni a îngrijit cu succes persoane din încumjurimea sa. (Dochia, revistă coordonată de Adela Xenopol, 1896)

Libertate absolută

Scriitorii au sporit, așa că, abia ajung coloanele ziarelor, revistelor, scenele teatrelor pentru operile lor. Destul de rar răzbate scriitoarea, și de multe ori reușita ei e datorită umilitei protecțiuni. 

In toate manifestările ei intelectuale, femeea se află deapururi în stare de asediu, limitată, închisă într’o orbită, oricât de capabilă ar fi. Dorim să cadă aceasta stavila, vroim libertatea, nu relativă ci absolută cu toate drepturile superioare. 

Avem destule inteligențe pregătite pentru a înființa o secțiune de studii înalte în vederea viitoarei Academii a femeii căci oricât de cultă sau talentată, ea știe că niciodată nu poate deveni membra Academiei. Această demnitate, în templu luminei e rezervată prin tradiție sexului tare, nu inteligenței. (Revista Scriitoarei, publicație coordonată de Adela Xenopol, 1927)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.