În luna septembrie a anului 1880 se înființa Societatea farmaciștilor din România. Toți membrii erau bărbați. Până atunci nicio femeie nu fusese abilitată să practice oficial farmacia în România.
Dar în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea lucrurile aveau să se schimbe. Ca întotdeauna, și istoria aceasta debutează cu un nume.
După ce Maria Cutzarida devenise la Paris, în 1884, prima femeie doctor în medicină din România, iar apoi Hermina Walch, în 1890, prima doctor în medicină a Facultății de medicină din București, un an mai târziu, în 1891, Paulina Cruceanu era prima femeie licențiată în farmacie din țară.
România stătea în rândul puținelor state europene care aveau la final de secol XIX farmaciste cu diplome universitare. Erau însă vremuri în care un astfel de atestat putea rămâne o simplă hârtie (fără consecințe profesionale practice). Dacă erai femeie.
Ne-am propus în această săptămână, la Pixul cu mină, să trecem prin viața marcată de speranță și eșecuri a Paulinei Cruceanu.
Destinul primei farmaciste licențiate din România pune laolaltă o sumă de întâmplări tragice. Dar ilustrează și încâlcitul drum spre modernitate al unei societăți care avea încă, în prag de secol XX, credința că e datoria bărbaților să lucreze, iar a femeilor să gospodărească – și pentru nimic în lume n-ar trebui să se amestece cele două lumi.
Am reconstituit-o pe Paulina Cruceanu parcurgând paginile volumului omonim publicat de Vasile I. Lipan în 1995.
Act de învoire pentru educație
Paulina Cruceanu s-a născut în Iași la 26 februarie 1865, fiind penultimul copil din cei șapte născuți în familia soților Solomon și Sura Grosman (născută Cruceanu).
După școala primară urmează patru clase la gimnaziul Ștefan cel Mare din Iași. După cum prevedea regulamentul învățământului farmaceutic valabil în acel timp, pentru a se putea înscrie la studiul farmaciei, tatăl său a trebui să-i dea consimțământul în scris, care suna astfel:
“Act de învoire.
Subsemnatul domiciliat în Iași învoiesc pe copila mea Paulina Grosman de a face studiul de farmacie după regula cuvenită.”
Cu acordul bărbaților
Începe practica în farmacia Minerva din Roman, condusă de fratele său Mihai, care la 29 iunie 1883 îi trimite actele la Facultatea de medicină din București, rugând pe decan să o înscrie ca studentă la Școala superioară de farmacie.
De notat că, aprobând cererea de înscriere a Paulinei Cruceanu, decanul Facultății de medicină din București, Emanoil Severin, nu se va referi la nicio lege, decret sau dispoziție ministerială specială ce ar fi putut să reglementeze oficial dreptul femeilor de a studia pentru a deveni farmaciste. El își va da consimțământul fără vreo remarcă deosebită, ca și cum totul ar fi fost cel mai firesc lucru din lume.
La 25 aprilie 1884, farmacistul Mihai Cruceanu îi eliberează un Certificat prin care atestă că domnișoara Paulina Grosman a făcut practica, ca elevă, în farmacia de sub dirigenția sa din Roman.
Același Mihai Cruceanu, de data aceasta în calitate de diriginte al farmaciei Providența din Iași, îi eliberează la 4 octombrie 1887 un al doilea Certificat, în care îi atestă practica în această farmacie din 1885 până în 1887.
Terminând astfel cei trei ani obligatorii de practică în farmacie și întocmind în această perioadă herbarul prevăzut de programa învățământului farmaceutic, tânăra înaintează directorului Școlii superioare de farmacie cererea de a fi examinată în vederea obținerii titlului de asistentă în farmacie. Aprobându-i-se cererea, depune examenul legiuit, obținând nota Bine.
Premieră ignorată
În timpul practicii de un an ca asistentă în farmacie își schimbă numele de familie, din Grosman în acela de Cruceanu, așa cum făcuseră mai înainte și frații săi farmaciști.
Terminând stagiul de asistentă, la 8 octombrie 1888 Paulina Cruceanu înaintează decanatului Facultății de medicină din București cererea de a fi înscrisă în anul I, stadiul universitar.
(…)
Își trece examenele de sfârșit de an obținând media generală 8 – și cu aceasta dreptul de a se putea prezenta la examenele pentru obținerea diplomei de farmacistă.
(…)
Așa cum reiese din Prescriptul-Verbal încheiat la 6 mai 1891 se constată că “domnișoara Paulina Cruceanu posedă cunoștințele cerute, dându-i-se nota Binișor, prin urmare sus numita este admisă și are dreptul de liberă practică a farmaciei în limitele prescrise de regulament”.
Din păcate, semnificația acestui deosebit eveniment din istoria farmaciei românești nu a fost consemnată nici în presa de specialitate internă sau de peste hotare, și nici în cea cotidiană. Puțină lume a cunoscut numele ori date din viața și activitatea celei ce a fost prima noastră farmacistă.
Ghinionul de a fi evreică
După terminarea facultății, Paulina Cruceanu se căsătorește în Iași cu Eugen-Ion Davidescu, licențiat al Facultății juridice din București. Fiind plecată din București cu soțul, Paulina îl împuternicește pe fratele său Constantin pentru ridicarea diplomei de la rectoratul universității.
(…) Ministrul de resort va elibera “Doamnei Paulina Davidescu (Cruceanu), mosaică, născută la anul 1865 în comuna Iași, județul Iași, diploma de licență în farmacie”. La primirea diplomei, observând înscrisă pe ea religia mozaică, Constantin Cruceanu o va refuza, înapoind-o imediat universității.
Față de această situație neobișnuită, rectorul roagă pe ministru să se revină asupra menționării cuvântului mosaică în diplomă. Deși cetățenia română câștigată prin căsătorie nu avea nicio legătură cu religia celei în cauză, ministrul Take Ionescu va pune pe adresa rectorului următoarea rezoluție: Se va îndrepta diploma punându-se mențiunea naționalității căpătate prin căsătorie în locul aceleia a religiei.
Ghinionul de a fi femeie
Licența în farmacie la acea epocă dădea drepturi bărbaților, nu și femeilor. Deși unele publicații din acel timp relatau elogios despre numeroasele studente în farmacie din alte țări, scoțând în evidență calitățile lor ca femei, nu poate fi trecut cu vederea faptul că majoritatea bărbaților erau de părere că femeia și bărbatul trebuiau să rămână fiecare în lumea lui.
Să nu iasă din regulile și legile unanim acceptate, ambele sexe fiind create pentru a se completa în mod armonios, adică bărbatul să lucreze pentru a câștiga cele necesare traiului, iar femeia să rămână acasă având grijă de familie și fiind o bună gospodină.
Și iat-o pe tânăra farmacistă așteptând în zadar pe la ușile Direcției generale a serviciului sanitar numirea sa în vreun post corespunzător. Cei aflați la conducerea sanitară nu puteau concepe ca o femeie să poată fi numită în posturi ocupate de farmaciști bărbați. Angajarea ei într-o farmacie publică nici nu se putea concepe de către diriginții de farmacii, ce considerau că o femeie nu putea inspira încredere publicului.
(…)
Neputând obține un post de farmacistă, Paulina Cruceanu a fost nevoită la început, spre a-și câștiga existența, să primească un post de învățătoare în orășelul Panciu, județul Putna, unde va funcționa câtva timp.
În sfârșit, după lungi așteptări, Paulina Cruceanu reușește să fie numită în funcția de farmacistă-intendentă a spitalului Oteteliș din județul Vâlcea (spital cu 15 paturi), în locul fostului său coleg de studii Nicolae Torjescu, transferat la spitalul Câmpulung Muscel, spital mult mai mare, având 36 de paturi.
Pe lângă atribuțiunile de economat, intendenții aveau și datoria de a prepara medicamentele pentru bolnavii din spital, ținând în bună regulă scriptele privitoare la prepararea și distribuirea medicamentelor.
Crearea funcției de farmacist-intendent la spitalele rurale a constituit la timpul său o măsură de o importanță excepțională, prin aceasta venindu-se salvator în ajutorul farmaciștilor fără posturi, și în mod deosebit al farmacistelor, al căror număr crește rapid după 1900.
Pasionat de muzică, nu și de familie
În primii ani după căsătorie părea că se îndreaptă către o căsnicie fericită. În acești ani Paulina va da naștere și unui copil, care însă va deceda la scurt timp după nașterea sa.
Soțul, bun flautist, pasionat de muzică și politică, nu era în aceeași măsură pasionat și de căminul familial. Prin decesul copilului nemaiexistând nimic care să-i mai țină laolaltă, pe la 1902 soții se despart. Căsătoria lor va fi anulată în martie 1908.
Locul femeilor farmaciste era în spitalele mici
În 1904 este transferată în postul de farmacist-intendent-subchirurg al spitalului Lădești, județul Vâlcea, dotat atunci cu numai 10 paturi. Printre altele, ea trebuia să dea consultații medicale, să facă pansamente bolnavilor, să se îngrijească de alimentația lor, să țină evidența și distribuirea medicamentelor, să țină evidența alimentelor, să asigure curățenia și ordinea în tot spitalul.
(…)
În ziua când Paulina Cruceanu împlinea 40 de ani, este mutată ca farmacistă-intendentă la spitalul rural Cocioc, județul Ilfov. Un an mai târziu, în 1906, este transferată la spitalul Fierbinți, județul Ilfov. După câtva timp, este mutată din nou la farmacia spitalului rural din Nicorești, județul Tecuci.
Izolată în aceste medii rurale, în afară de munca profesională, timpul și-l petrecea mai ales cu lectura. În viața destul de grea și monotonă pe care o ducea, ținuta ei a fost demnă, deși uneori a fost tratată cu duritate de către unii șefi prin spitalele în care a funcționat.
Primele farmaciste proprietare de farmacii
În iulie 1910, Direcția generală a serviciului sanitar a publicat decizia ca în țară să fie înființate o serie de noi farmacii, motiv pentru urma a se ține un nou concurs pentru obținerea concesiunilor de farmacie.
Cu acest prilej, mai multe farmaciste trimit Direcției cererile lor pentru a fi și ele admise la concurs. Era pentru prima dată când în țara noastră se punea problema ca și farmacistele să aibă acest drept.
Dreptul ca și femeile să poată concura de pe poziții egale cu bărbații la obținerea unei concesiuni de farmacie era acum un fapt împlinit.
Concursul a fost amânat de câteva ori și a avut loc abia în 1913, Paulina Cruceanu nefigurând pe lista farmaciștilor admiși la concurs. Printre cei 67 de concurenți se aflau și trei farmaciste, toate reușind la concurs, în istoria farmaciei românești fiind astfel primele farmaciste proprietare de farmacii.
Farmacistă șef-adjunct
La intrarea țării în Primul război mondial, în România existau aproximativ 870 de farmaciști (din care 90 femei). În urma mobilizării farmaciștilor, multe farmacii publice au rămas fără conducere și fără personal de specialitate.
În urma acestei situații, Paulinei Cruceanu i se înaintează ordinul de mobilizare. Trebuie să plece cu primul tren la Dorohoi, unde urma a se prezenta la farmacia Hygeia, ținută în arendă de farmacistul Nicolae Gerea, pentru a-și lua în primire postul de dirigintă al acesteia. Se conformează, părăsind imediat Capitala și prezentându-se la farmacia din Dorohoi.
(…)
După ce conducerea farmaciei din Dorohoi este preluată din nou de către familia Gerea, Paulina Cruceanu va pleca la familia sa, stabilindu-se temporar în orașul Iași. Aici, cu sprijinul nemijlocit al profesorului Alexandru Obregia, Paulina este numită în mai 1917 șefă a Depozitului de medicamente din Iași al Casei Centrale a meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești.
Odată războiul terminat, Paulina Cruceanu este delegată să inventarieze și apoi să transporte Depozitul de medicamente din Iași la sediul celui din București, reunificarea de facto a celor două depozite efectuându-se în decembrie 1918.
Este numită șefă a depozitului reunificat, apoi mai târziu încadrată ca farmacistă șef-adjunct.
La un pas de a deveni independentă
După terminarea războiului, guvernul român a publicat o lege excepțională privind ramura farmaciei (…). În baza acestei legi, farmacista Paulina Cruceanu obținea, la cerere, concesiunea pentru deschiderea unei farmacii în orașul Lugoj, județul Caraș-Severin.
Ajunsă la o vârstă înaintată, se părea că norocul i-a surâs în sfârșit. Locuia în București, lucrând ca farmacistă la depozitul de medicamente al Ministerului muncii, însă activitatea ce o presta nu o satisfăcea și dorea să devină independentă.
Însă nenorocul o va urmări din nou.
Proprietară de farmacie în ziua morții
Pe o vreme umedă și friguroasă, cu chiciură și polei, în ziua de duminică 27 noiembrie 1921, vroind să urce din mers în vagonul 104 tras de cal de pe linia de tramvai 5, după ce acesta abia pornise din stația Hala Traian, se dezechilibrează și alunecă de pe scară sub roțile vagonului, care i-au zdrobit complet ambele picioare de la glezne. În stare foarte gravă, a fost urcată într-un automobil și transportată de urgență la spitalul Colțea, unde va deceda pe 29 noiembrie.
Destinul îi hărăzise să treacă în lumea celor drepți tocmai în ziua când Monitorul Oficial publica decretul ce-i acorda concesiunea farmaceutică dorită.
Activitatea ei a fost modestă, iar viața-i o continuă așteptare.
