Moartea lui Corneliu Coposu, petrecută în toamna aceea mizerabilă a anului 1995, a născut un val de emoție populară care a dus, un an mai târziu, la câștigarea alegerilor de către Convenția Democrată Română și la orientarea clară a țării către Occident, către NATO și Uniunea Europeană.
1996 aducea prima schimbare pașnică, obținută prin alegeri libere, a puterii politice din România ultimei jumătăți de secol. Fără 1995, fără viața și fără moartea lui Corneliu Coposu, poate că anul politic 1996 ar fi întârziat să se întâmple.
Am mai scris despre liderul țărănist la Pixul cu mină: aici, aici și aici.
Ne întoarcem la Corneliu Coposu pentru că măcar atâta lucru putem să facem la comemorare. Un sfert de secol s-a așezat peste moartea sa – iar România ultimilor 25 de ani se poate constata. Dispariția lui Coposu nu înseamnă, însă, și dispariția cuvintelor și vederilor sale. Putem să le citim astăzi pentru a înțelege de ce liderul țărănist a fost ultimul senior al politicii românești (și una din marile noastre figuri politice din secolul XX).
Fragmentele selectate în cadrul acestui episod sunt dintr-o carte de convorbiri purtate de Vartan Arachelian cu Corneliu Coposu (poate fi găsită aici).
Ca de fiecare dată, vă recomandăm să citiți toată cartea. Merită câteva ore din viața voastră.
CORNELIU COPOSU ȘI PETRU GROZA
Era un om simpatic, aproape neserios în toate manifestările lui, îl cunoșteam de foarte multă vreme, am fost în casa lui de nenumărate ori, aș spune că în conversațiile lui și în viață era un șarmant, dar nu avea linie de conduită, era capabil de orice fel de compromis și marșa pe abilitatea lui de a face manevre, de a împăca lucrurile.
Chiar și în preajma formării guvernului prezidat de el a încercat câteva manevre, destul de iscusite, ca să păcălească pe interlocutorii lui. Nu se putea avea încredere în ce spunea. Era departe de a avea vederi comuniste, convingerile lui, însă, erau fluide și cum a beneficiat de încrederea rușilor…
(…) În anii 1930 nu reprezenta prea mult; a avut la un moment dat inspirația să constituie un fel de partid țărănesc, pe care l-a numit “Frontul plugarilor”. El avea câțiva oameni de casă devotați și pe care și-a întemeiat organizarea acestui front, o poveste destul de interesantă.
Groza deținea o bancă în Deva, o bancă populară, care avea drept preocupare asistența financiară dată populației, cu împrumuturi și credite mici, garantate pe proprietăți, pe polițe ș.a.m.d. După perioada de penurie și criză internațională, care a afectat și țara noastră, și în special situația țăranilor, la un moment dat a făcut convocarea tuturor debitorilor și de o manieră spectaculară a luat toate polițele țărănești și le-a dat foc. Cu acestă ocazie, a fondat acest faimos Front al plugarilor.
Era în perioada de criză, în fond mare lucru nu a făcut, era vorba despre niște debite în fond pierdute, care erau nerecuperabile, dar a făcut un gest care i-a adus oarecare popularitate și care i-a dat posibilitatea să fondeze această formațiune politică, care era subvenționată din “Ajutorul roșu” (n.r. – cu fonduri sovietice).
COPOSU ȘI TATĂL LUI PETRE ROMAN (ȘI AL SECURITĂȚII ROMÂNEȘTI)
Walter Roman s-a evidențiat în războiul din Spania (n.r. – războiul civil spaniol, Roman a fost voluntar, de partea comuniștilor), după care s-a dus la Moscova și a venit în țară având printre altele sarcina de a organiza, după model sovietic, Securitatea românească. Este, cum am zice, tatăl securității românești.
(…) Am avut ocazia să-l cunosc. Era un om inteligent; inițial fusese funcționar de bancă, la Banca ardeleană din Oradea, de unde a dispărut fără urmă la un moment dat, atunci când – am aflat mai târziu – a plecat voluntar în războiul civil din Spania.
COPOSU ȘI MANIU (ȘI CE CREDEA MANIU CĂ SE VA ÎNTÂMPLA CU EI)
Maniu (n.r. – Coposu era secretarul lui Maniu) prevăzuse, în mare, desfășurarea evenimentelor din România. În repetate rânduri mi-a spus: “Trebuie să mă specializez în bridge, căci vom juca bridge pe săturate când vom fi ostatici la ruși, fiindcă ne vor lua ostatici și ne vor ține până când vor ajunge la un modus vivendi cu Occidentul, când vor face schimb de ostatici.”
Nu s-a gândit niciodată că va fi trimis în judecată și băgat în temniță de români (n.r – Maniu a murit în închisoare, la Sighet, în 1953, iar Coposu a făcut 17 ani și jumătate de temniță pentru culpa de a nu fi fost comunist).
GHINIONUL HOPKINS: CUM AM RĂMAS SUB RUȘI (ȘI CE ROL AU AVUT BALERINELE DE LA BALȘOI ÎN AFACERE)
România a avut marele ghinion ca tocmai consilierul politic al lui Roosevelt, în care acesta avea o desăvârșită încredere, Hopkins, să fie cumpărat de ruși. Nu știu dacă a fost cumpărat cu dolari, dar știu că, pur și simplu, a fost primit la Moscova ca un împărat, i-a fost pus la îndemână tot confortul, toate avantajele, gurile rele spun că și artistele de la Balșoi
În orice caz a raportat lui Roosevelt niște date absolut eronate în ceea ce privește posibilitatea de adaptare la noua situație a URSS, lăsându-l pe Roosvelt, care era complet neinformat, să creadă că dacă se vor face concesii se va putea ajunge la o armonizare a URSS cu țările răsăritene.
CUM A FOST DEMONIZAT COPOSU DUPĂ REVOLUȚIE DE PROPAGANDA NEOCOMUNISTĂ A GRUPĂRII ILIESCU-ROMAN
Să știți că s-a lucrat cu o aparatură complexă, cu tot felul de mijloace, care frizează vicleșugul asiatic. (…) s-au lansat știri alarmante că am fost sesizat în județul Teleorman cu intenția de a-mi recăpăta latifundiile, în același timp am încercat să recuperez suprafețele întinse pe care le-am posedat în județele din Ardeal, și în județele din Moldova, întâmplarea a făcut că nu am avut niciodată și nu am nici acum nici măcar un metru pătrat de pământ, ceea ce nu înseamnă că nu onorez cu admirația mea pe toți proprietarii de pământ și pe toți iubitorii de pământ.
Dar, ce vreți, întâmplarea a făcut să nu am nicio proprietate, nici urbană, nici rurală.
Aceasta nu i-a împiedicat însă pe calomniatori să lanseze știrea că am avut moșii în aproape toate județele țării, că am avut sute de imobile, că am fost proprietarul unor industrii pe care vreau să le smulg din mâna clasei muncitoare și multe alte prăpăstii de soiul acesta. N-au lipsit nici denigrările de alt gen, asupra vieții mele intime, că am fost iubitul sau soțul Doinei Cornea, că am fost colaborator și informator al Securității lui Ceaușescu.
