Nu a trecut nici măcar un secol și jumătate de când în România muncitorii puteau fi arestați, bătuți și amendați dacă îndrăzneau să ceară mărire de salariu sau o zi liberă.
O lipsă radicală de perspectivă și firava cultură a memoriei noastre publice fac astăzi posibil un pseudo-război cultural în care se vorbește despre “normalitate”. Se pierde cu totul din vedere că drepturile și libertățile contemporanilor sunt rezultatul răzvrătirilor și revendicărilor celor de ieri.
Nu există o normalitate socială care durează natural. În România, acum 120 de ani riscai pușcărie dacă, muncitor fiind, revendicai condiții mai bune și câștiguri mai consistente. Astăzi nici cei mai fervenți conservatori nu-și mai imaginează o lume democratică în care sindicalismul poate fi ilegal.
Iar ideea aceasta – a extinderii drepturilor sociale – e valabilă pentru orice domeniu și respinge orice normalitate pre-setată în mințile celor care își doresc să nu se schimbe nimic. Și-acum mai bine de un secol, erau români care și-ar fi dorit ca muncitorii să rămână fără drepturi și fără posibilitatea de a se asocia. Ambele subminau grav normalitatea intereselor patronale și politice de atunci.
Am prezentat recent la Pixul cu mină câteva date și despre feminismul din România – și drepturile pe care femeile din România au început să le ceară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Și pentru că lucrurile stau așa – și nu altfel -, ne-am propus să ne uităm astăzi la lupta unei alte categorii pentru drepturi și la câțiva dintre pașii făcuți spre obținerea lor.
Până la începutul secolului XX muncitorii români erau organizați mai degrabă în asociații profesionale, iar mișcările de coalizare pe bresle erau timide, la nivel de mici grupuri. După 1900 încep să apară însă primele uniuni sindicale – iar în august 1906 este înființată Comisia Generală a Sindicatelor din România.
Această Comisie reușea o premieră: să aducă sub aceeași umbrelă mai multe sindicate și să producă un statut general al mișcării muncitorești. Una dintre principalele atribuții ale comisiei era coordonarea operativă a grevelor – ceea ce dădea practic însăși ideii de grevă o forță mult mai mare, capabilă de organizare națională.
Ce voiau sindicatele muncitorilor români? Cum erau organizate și care le-au fost realizările?
Am mers la bibliotecă și ne-am uitat pe statute, pe rapoarte și dări de seamă de la conferințe sindicale. Am răsfoit și presa sindicală românească de la începutul secolului trecut.
Iată ce-am aflat.
PRINCIPII GENERALE
Ce este un sindicat
Organizarea lucrătorilor nu are de scop a-i mâna la grevă – aceasta o fac mult mai bine capitaliștii prin nemărginitul lor nesaț de cîștig -, ci de a educa și lumina pe lucrători, de a-i deprinde la disciplină și sacrificiu, astfel ca grevele să-i găsească în totdeauna pregătiți atît bănește cît și moralicește.
Cînd totalitatea lucrătorilor unei specialități se află astfel organizată, și fiecare lucrător în parte e pătruns de datoriile sale colegiale, organizația lucrătorilor e o putere de temut pentru patroni. Asemenea organizații profesionale ale lucrătorilor se numesc sindicate. (Cartea muncitorului, 1907)
Ce vor socialiștii
Noi suntem din partea celor ce muncesc și înpotriva celor ce trăiesc din munca neplătită a altora. Acest lucru nu e cu putință, pe cîtă vreme o mînă de bogați vor fi stăpîni pe pâmînt, pe mașini, pe toate mijloacele de a munci.
Muncitorii nu trebuie sa fie nici albi, nici roși, ei trebuie să fie socialiști. Numai cînd cererile socialiștilor se vor îndeplini, numai atunci muncitorii vor înceta de a fi robi, vor fi și ei oameni liberi. (Cartea muncitorului, 1907)
Femeile primesc cotă egală
Femeea alcătuind jumătate din omenire e nedrept a nu vorbi și de ia, vorbind de muncitori. Și nu numai este nedrept, dar este neapărat întrebuincios de-a arăta însemnătatea femeei în mișcarea de emancipare a poporului muncitor.
Socialismul socotește femeea de o potrivă bărbatului. Aceasta cu atît este mai adevărat cu cît vorbim de femeea muncitoare, de femeea care își cîștigă pînea cu sudoarea fruntei sale.
De datoria fiecărui muncitor este ca la întrunirile muncitorilor, ca la sărbători, să-și aducă femeile, pentru ca și acestea să se lumineze la altarul deșteptărei poporului. (Cartea muncitorului, 1907)
Dreptul la o viață mai omenească
Muncitorii Căilor Ferate prin activitatea lor sînt motoru unei societăți. Fără munca lor mașina unui stat s-ar putea asemăna în mișcare ei cu un car tras de boi; fără calitatea-marfă, a puterei lor de a munci relațiile internaționale, industriale, agricole și comerciale ar fi inposibile. Prin urmare, muncitorii căilor ferate au cei dintâi dreptul la o viață mai omenească. (Sindicatul muncitorilor din Căile Ferate. Statut și Regulament, 1906)
PRINCIPII PARTICULARE
Obligații și pedepse
Fiecare membru la înscrierea lui în sindicat va plăti o taxă de înscriere de 50 de bani și cotizația lunară de 50 de bani.
A luat parte la toate conferințele, întrunirile, adunările generale și extra-ordinare, a păstra liniște și a fi cuvincioși în timpul ședințelor.
A lua parte la toate balurile și serbările ce el va da sindicatul pentru sporirea fondului, fiind obligați a lua biletul de intrare.
Muncitorii din c.f.r. care nu vor să facă parte din sindicat și lucrează în contra lui, pe lîngă disprețul care li se va arăta de membrii sindicatului vor fi afișați în locurile tuturor organizațiilor din țară și străinătate. (Sindicatul muncitorilor din Căile Ferate. Statut și Regulament, 1906)
Distribuția banilor
Toți membrii sindicatului urmează să plătească o cotizație lunară de minimum 55 de bani. Cine nu-și achită această cotizație trei luni la rînd și nici nu-și motivează aceasta, sau fiind avizat la acest termen nu-și regulează situația în curs de 15 zile, atunci este șters din sindicat.
Din sumele adunate 50% se va întrebuința pentru alcătuirea unui fond de grevă; 20% pentru fond de propagandă; 30% pentru cheltuieli de local, administrație. (Statutele Sindicatului Independent al Lucrătorilor din Portul Galați, 1911)
REZULTATE
Cîștiguri frumoase …
În timpul celor șase luni ale anului 1912 s-au produs 42 de greve. Cea mai mare parte din ele au avut cîștiguri frumoase, unele din ele au fost pierdute din cauza crizei care se declarase și din cauza nepregătirei lor.
Numărul cel mai mare al zilelor de grevă revine grevei muncitorilor din Port-Galați din 1912 cu 4.800 de zile.
În multe din grevele aplanate greviștii au impus contracte de muncă. (Raport către al 5-lea congres al organizațiilor sindicale, 1914)
… dar și repercusiuni
Expulzarea, trimiterea la urmă pe jos, arestarea și bătaia, samavolnicia de toate gesturile, au fost răspunsul autorităților la mișcarea noastră pașnică și legală.
Tovarășul Ovanez Chircov a fost găsit primejdios siguranței statului din cauză că a cerut o mărire de salariu solidarizându-se cu greviștii romîni și a fost expulzat.
16 tovarăși din Sulina au fost parte condamnați la închisoare, parte la amendă din cauza simplei plăcere a polițaiului din localitate.
25 tovarăși din Călărași au fost condamnați la amendă pentru că au apărat egea repauzului duminical.
La Bacău tov. Boștiog și Harnagia au fost arestați și ținuți în închisoare preventivă 30 de zile pentru că au îndrăznit să ceară mărire de salar și ore puține de lucru la fabrica de hîrtie Letea. (Raport către al 5-lea congres al organizațiilor sindicale, 1914)
CUVÂNTUL SCRIS
Cărți și gazete pentru muncitori
Ca mijloc de cultivare organizațiile țin ședințe săptămânale. În afară de acestea mai există 13 biblioteci cu un număr total de 2.231 volume și 370 reviste.
Ziare de breaslă mișcarea nu are decît două: Fier și metal, organul Uniunei Metalurgiștilor care se tipărește în 1500 foi și Tribuna Transportului organul Uniunei de Transport care se tipărește în 2000 foi. În cursul raportului au mai apărut: Lemn și Mobilă ziarul Uniunei în Lemn, Tribuna Lucrătorilor în piele, organul uniunei lucrătorilor în piele.
Organizațiile sindicale subvenționează cercurile Tineretul Muncitor cu cîte 3 lei pe lună de fiecare organizație. (Raport către al 5-lea congres al organizațiilor sindicale, 1914)
După Marele Război
S-a resimțit acum mult, foarte mult lipsa unui organ de publicitate al muncitorilor, prin care să-și comunice unul altuia, sau dela o organizație la alta, ideile, nevoile, plîngerile, felul de viață.
Pentru umplerea acestui gol, Conferința dela Ploiești a hotărît scoaterea gazetei noastre Viața Sindicală care să se ocupe de tot ce interesează muncitorimea.
E prima publicație sindicală la noi. Cheltuielile de tipărire sunt enorme.
În voi, tovarăși muncitori, stă existența ziarului, în sprijinu vostru moral și material stă viitoru gazetei voastre.
Ajutați-o prin vînzare la tovarăși, prin abonamente, prin liste de subscripție, donații.
Dați dovadă tovarăși, că v-ați priceput interesele, că a-ți înțeles vremurile grele prin care treceți și că în acest timp, întrevedeți viitoru, care nu poate fi decât al vostru. (Viața Sindicală, 24 iulie 1921)
