Pe 31 iulie poliția din Kosovo a închis două puncte de trecere a frontierei în nordul țării, după ce minoritatea sârbă din regiune blocase mai multe drumuri și trăsese asupra forțelor de ordine. Tensiunile au avut loc în contextul implementării unei decizii a guvernului de la Priștina ca plăcuțele de înmatriculare sârbe să fie schimbate cu cele kosovare. 

Pe fondul războiului din Ucraina, dar mai ales pe fondul istoriei recente din regiunea Kosovo, întâmplările din seara de 31 iulie au stârnit rumoare și îngrijorare. 

Violențele din anii 1990 petrecute în Kosovo, războiul din fosta Iugoslavie, problemele etnice  – toate au revenit în atenția publică. Sunt lucruri care nu au fost rezolvate de fapt niciodată și care mocnesc în așteptarea unei scântei sau a unui context inflamabil.

Războiul din Ucraina, discursurile vecine cu fascismul ale unor lideri europeni precum Viktor Orban sau criza economică pot fi contextul perfect pentru apelul izbăvitor la trecutul glorios, pentru căutarea unor țapi ispășitori la problemele prezente, pentru întoarcerea la discursul etnic, pentru revendicarea unor teritorii. 

Sârbii de astăzi nu vor înceta să creadă că Kosovo este al lor. Istoria Serbiei Mari e legată de Kosovo. Construcția naționalismului sârb e legată de Kosovo. Timp de 35 de ani, în formula gândită de Iosip Tito, cel care a fost arhitectul federației socialiste numite Iugoslavia, Serbia a fost nevoită să-și tempereze pretențiile naționaliste. Oficial, în Iugoslavia lui Tito nu existau conflicte naționaliste.

După moartea lui Tito din 1980, pe fundalul unei crize economice, politice și ideologice, naționalismul a redevenit moneda curentă, ba chiar moda celor care doreau puterea.

Purtătorii acestui mesaj au fost mai întâi intelectualii și politicienii. În 1986 semnalul a fost dat de Academia Sârbă, într-un memorandum care vorbea de nedreptatea făcută sârbilor, de genocidul albanez împotriva sârbilor din Kosovo, de măreția sârbilor și rolul lor în istorie.

Apoi a venit rândul politicienilor, mai exact al lui Slobodan Miloșevici. 

Acesta are două discursuri esențiale ținute chiar în Kosovo, în fața sârbilor care locuiau acolo. Sunt esențiale în înțelegerea evenimentelor tragice care au urmat, inclusiv a genocidului din Srebrenica. Discursurile lui Miloșevici din 1987 și 1989 nu sunt deloc departe de discursurile de astăzi ale premierului maghiar Viktor Orban. 

Găsim în toate același naționalism tare în care purtătorul de discurs este un salvator al neamului, în care poporul invocat este unul ales, plin de calități, dar înconjurat de dușmani perfizi.

Pentru că astfel de cuvinte hrănesc iar balaurul conflictului în Europa și împing oamenii la gândire-baionetă, la baricade și la arme, ne întoarcem la Pixul cu mină la discursurile care au marcat începutul conflictului din Kosovo acum mai bine de trei decenii.

Credem că avem încă de reflectat la puterea distrugătoare a cuvintelor, astăzi când fantome vechi bântuie iar prin Europa.

I. PERICOLUL

Poziția dificilă a națiunii sârbe

În aceste vremuri fatidice, Academia Sârbă de Științe și Arte se simte îndatorată să-și exprime părerile asupra stării societății convinsă fiind că acest lucru ne va ajuta să găsim o cale de ieșire la problemele noastre zilnice. Natura acestui document, totuși, ne obligă să ne limităm la problemele cheie ale realității iugoslave. Din păcate, aceste probleme includ poziția nedefinită și dificilă a națiunii sârbe, poziție adusă în prim-plan de evenimentele recente.

În ultimele două decenii principiul unităţii a devenit progresiv mai slab și cel care a căpătat avânt este principiul autonomiei naționale, care în practică presupune existența unor republici, care nu sunt omogene din punct de vedere etnic. Punctele slabe prezente în acest model de la început au devenit din ce în ce mai vizibile. 

(….) Iugoslavia este văzută mai puțin ca o comunitate de cetățeni, națiuni și naționalități, toți egali în fața legii și mai mult ca o comunitate de opt teritorii egale. Dar nici măcar această varietate de egalitate nu se aplică Serbiei din cauza legislației speciale şi poziţiei politice care reflectă tendinţa de a păstra naţiunea sârbă sub supraveghere constantă.

Principiul călăuzitor din spatele acestei politici a fost „o Serbie slabă, o Iugoslavie puternică” și acesta a evoluat într-un anume gen de gândire: dacă s-ar permite o creștere economică rapidă, sârbii, care sunt cea mai mare națiune, ar reprezenta un pericol pentru celelalte națiuni ale Iugoslaviei.

Constituția din 1974, de fapt, a împărțit Serbia în trei părți. Provinciile autonome din Serbia au fost egalate cu republicile, cu excepția că nu au fost definite ca atare și că nu au același număr a reprezentanţilor în diferitele organe ale federaţiei. Ei compensează acest neajuns prin posibilitatea de a interveni în relaţiile interne ale Serbiei prin adunarea comună a republicii (în timp ce adunările lor rămân complet autonome). 

Poziția politică și juridică a Serbiei propriu-zis este destul de vagă – Serbia nu este nici o republică, nici o provincie. (Memorandum Academia Sârbă de Științe și Arte, 1986)

Serbia sub presiune

Astfel de adunări nu sunt adunări naționaliste. Adunări ca aceasta nu sunt adunări de dușmani. Aceasta nu este o adunare de dușmani, ci de cetățeni. 

Trebuie să protejăm fraternitatea și unitatea ca ochii din cap. Astăzi când fraternitatea și unitatea sunt puse în pericol, trebuie și putem câștiga. Nici nu dorim, nici nu putem, să împărțim oamenii în sârbi și albanezi, ci mai degrabă trebuie să creăm delimitări atât pentru cei drepti și progresiști, ​​care luptă pentru fraternitate și unitate și egalitate națională în drepturi, cât și pentru contrarevoluționari și naționaliști de cealaltă parte.

Procesul de stabilire a Serbiei și Muntenegrului care le-a pus sub presiune economică, politică a dus la exodul tragic al unei întregi populații europene.

Kosovo este încă sărac astăzi; cea mai săracă parte a țării noastre. Separatiștii și naționaliștii albanezi s-au calmat oarecum. Dar ei trebuie să știe că această tiranie nu va mai exista. Oamenii progresişti nu vor renunţa la Kosovo, nici Serbia şi nici Iugoslavia nu o vor face.

Partidul politic SAP Kosovo al națiunii Kosovo, care propune contrarevoluția, susține ca provincia să fie efectiv transformată într-o republică. În realitate, prin această propunere, se fac primii pași spre distrugerea integrității teritoriale a Serbiei și Iugoslaviei. (Discurs Slobodan Miloșevici, 1987)

II. ASUPRIREA

Discriminarea sârbilor

Nu toate națiunile sunt egale: națiunea sârbă, de exemplu, nu a obținut dreptul la propriul stat. Spre deosebire de minoritățile naționale, o parte din poporul sârb, care trăiește în alte republici în număr mare, nu are dreptul să folosească limba și alfabetul propriu, să se organizeze politic și cultural și să dezvolte cultura unică a națiunii lor. 

Persecutarea de neoprit a sârbilor din Kosovo într-o manieră drastică arată că acele principii care protejează autonomia unei minorități (albanezi) nu se aplică atunci când este vorba de o minoritate în cadrul unei minorități (sârbi, muntenegreni, turci și țigani din Kosovo). Având în vedere formele existente de discriminare națională, Iugoslavia actuală nu poate fi considerată un stat democratic. (Memorandum Academia Sârbă de Științe și Arte, 1986)

Victime ale genocidului

Genocidul fizic, politic, juridic și cultural comis împotriva populației sârbe din Kosovo și Metohija este cea mai mare înfrângere suferită de Serbia.

Kosovo nu este singura regiune în care națiunea sârbă este supusă discriminării. Scăderea absolută (și nu doar relativă) a numărului de sârbii din Croația este o dovadă suficientă a acestei afirmații. Conform recensământului din 1948, erau l543.795 sârbi în Croația (14,48%). Conform la recensământului din 1981 numărul acestora s-a redus la 531.502 (11,5%). În 33 de ani de pace numărul sârbilor din Croația a scăzut.

Ce fel de stat este cel căruia îi lipsește autoritatea pe teritoriul propriu și nu are mijloacele de a-și proteja cetățenii și proprietățile acestora, de a preveni genocidul în Kosovo și migrarea sârbilor din vechea lor patrie? 

Șovinismul albanez agresiv din Kosovo nu va fi stins până când Serbia nu va înceta să fie singura republică ale cărei relații interne sunt ordonate de alţii. (Memorandum Academia Sârbă de Științe și Arte, 1986)

Blestemul unei națiuni

Lipsa unității și trădarea din Kosovo vor continua să urmeze poporul sârb ca un blestem. Chiar și în ultimul război, această lipsă de unitate și trădare a dus poporul sârb și Serbia în agonie, iar consecințele în sens istoric și moral au depășit agresiunea fascistă.

Chiar mai târziu, când s-a constituit o Iugoslavie socialistă, în acest nou stat conducerea sârbă a rămas divizată, predispusă la compromis în detrimentul propriului popor. 

Ființa lor națională și istorică a fost eliberatoare de-a lungul întregii istorii, așa cum este astăzi. Ei s-au eliberat și, când au putut, i-au ajutat și pe alții să se elibereze. Faptul că în această regiune sunt o națiune majoră nu este un păcat sau o rușine; acesta este un avantaj pe care nu l-au folosit împotriva altora. Dar trebuie să spun aici, în acest mare, legendar câmp, că în Kosovo, sârbii nu au folosit avantajul de a fi cei mai tari în beneficiul lor.

Criza care a lovit Iugoslavia a adus diviziuni naționale, dar și sociale, culturale, religioase. Dintre toate aceste diviziuni, cele naționaliste s-au dovedit a fi cele mai dramatice. Rezolvarea acestora va facilita eliminarea altor diviziuni și atenuarea consecințelor pe care le-au creat.

De când au existat comunități multinaționale, punctul lor slab au fost întotdeauna relațiile dintre diferitele națiuni. Amenințarea este dată de faptul că o națiune poate fi pusă în pericol de celelalte într-o zi. Iar acest lucru poate declanșa apoi un val de suspiciuni, acuzații și intoleranță. Un val care crește invariabil și este apoi greu de oprit.

Această amenințare a atârnat ca o sabie peste capul nostru tot timpul. Dușmanii interni și externi ai comunităților multinaționale sunt conștienți de acest lucru și, prin urmare, își organizează activitatea împotriva societăților multinaționale în principal prin alimentarea conflictelor naționale. (Discurs Slobodan Miloșevici, 1989)

III. MĂREȚIA

În numele strămoșilor

Nu putem vorbi de minorități și nici de majorități în Kosovo. Sârbii, muntenegrenii nu sunt minorități în raport cu albanezii din Kosovo, la fel cum albanezii nu sunt o minoritate în Iugoslavia, ci mai degrabă sunt naționalități care trăiesc împreună, cu drepturi egale cu alte națiuni și naționalități în trei dintre republicile noastre socialiste.

Dar scopul nostru este să ieșim dintr-o stare de ură, intoleranță și neîncredere. Și de aceea vreau să vă spun că da, trebuie să rămâneți aici. Acesta este pământul vostru. Casele voastre sunt aici, amintirile voastre.

Nu renunțați la pământul vostru doar pentru că viața aici este dificilă, doar pentru că ați fost presați și umiliți. Niciodată nu a fost în spiritul națiunii sârbe și muntenegrene să se încline în fața adversității, să se demobilizeze atunci când trebuie să lupte, să se demoralizeze când vremurile sunt grele.

Trebuie să stați aici pentru strămoșii voștri, pentru descendenților voștri. I-ați face de rușine și i-ați dezamăgi dacă ați pleca. 

Dar nu vă propun să rămâneți toleranți, să rezistați și să suportați această situație de care nu sunteți mulțumiți. Dimpotrivă. Trebuie să o schimbați, împreună cu toți progresiștii de aici, din Serbia și din Iugoslavia.

Nu-mi spuneți că nu o puteți face singuri. Se subînțelege asta! O vom schimba împreună, noi, Serbia și toată Iugoslavia! Putem măcar opri exodul, putem asigura condiția ca toți oamenii care trăiesc în Kosovo să fie în casele lor, să trăiască în condiții egale în drepturi și în acordarea egală a oportunităților economice pentru Kosovo înainte de orice altceva.

Întoarcerea sârbilor și muntenegrenilor în Kosovo este un proces. Nu putem emite un decret prin care să-i forțăm pe oameni să se întoarcă acolo unde nu vor să fie. Dar putem lansa o campanie politică pentru a crea condiții materiale, economice, de angajare și culturale, astfel încât cei care, din cauza nemulțumirii și abuzului au plecat, să se întoarcă. În crearea acestor condiții, toate forțele progresive pot și trebuie să se implice.

Și nu poate exista un cost prea mare pentru a realiza acest lucru. (Discurs Slobodan Miloșevici, 1987)

Eroismul sârbilor din Kosovo

În acest an, poporul sârb a devenit conștient de necesitatea armoniei, ca condiție indispensabilă pentru viața actuală și dezvoltarea ulterioară.

Sunt convins că această conștientizare a armoniei și unității va face posibil ca Serbia să funcționeze nu numai ca stat, ci și ca un stat de succes. O astfel de conștientizare a relațiilor reciproce constituie o necesitate elementară și pentru Iugoslavia, deoarece soarta ei este în mâinile unite ale tuturor popoarelor sale.

Eroismul kosovar ne inspiră creativitatea de șase secole și ne hrănește mândria și nu ne permite să uităm că la un moment dat am fost o armată mare, curajoasă și mândră, una dintre puținele care au rămas neînvinse.

Șase secole mai târziu, suntem din nou angajați în bătălii și ne confruntăm cu bătălii. Nu sunt bătălii armate, deși astfel de lucruri nu pot fi excluse încă. Oricum, indiferent de ce fel de bătălii sunt, ele nu pot fi câștigate fără hotărâre, vitejie și sacrificiu, fără calitățile nobile care au fost prezente aici în câmpul Kosovo în trecut.

Bătălia noastră principală se referă acum la implementarea prosperității economice, politice, culturale și sociale generale, găsirea unei abordări mai rapide și mai de succes a unei civilizații în care oamenii vor trăi în secolul XXI. Pentru această bătălie, cu siguranță avem nevoie de eroism.

În urmă cu șase secole, Serbia s-a apărat eroic în Kosovo, dar a apărat și Europa. Serbia era la acea vreme bastionul care apăra cultura europeană, religia și societatea europeană. Prin urmare, astăzi pare nu numai nedrept, ci chiar anistoric și complet absurd să vorbim despre apartenența Serbiei la Europa.

Serbia a făcut necontenit parte din Europei, acum la fel de mult ca și în trecut. În acest spirit ne străduim acum să construim o societate, bogată și democratică, și astfel să contribuim la prosperitatea acestei frumoase țări, a acestei țări care suferă pe nedrept.

Lăsați amintirea eroismului kosovar să trăiască pentru totdeauna! (Discurs Slobodan Miloșevici, 1989)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.