În ultimele două luni am publicat în cadrul acestei rubrici doar articole legate de istoria recentă a Ucrainei și Rusiei. Am încercat să propunem vederi și lecturi utile, care să ajute publicul cititor să privească în perspectivă contextele și subtextele războiului pornit de puterea de la Kremlin pe 24 februarie.
Pentru acest episod din Pixul cu mină ne-am decis să facem o pauză. Intuiți probabil deja: ne îndreptăm sâmbăta aceasta atenția spre poveștile din trecut ale celei mai mari sărbători creștine, Paștele.
Moartea și învierea lui Iisus, la fel ca nașterea sa, sunt momente simbolice întâmpinate, în practică, cu un amestec de credințe, legende și superstiții transmise din generație în generație. De la vopsitul ouălor până la cultul morților, udatul fetelor sau vizitele pascale, toate tradițiile ilustrează o moștenire consolidată în timp.
În principal, această rubrică săptămânală se ocupă chiar de timpul care trece și de semnificațiile prezente ale acestei treceri. Am pornit, așadar, în căutarea obiceiurilor noastre pascale. Multe dintre ele sunt de găsit în cercetări etnografice scrise la începutul secolului XX (după numărul mare de lucrări dedicate subiectului, identificarea și inventarierea tradițiilor pascale par să fi trezit un real interes științific printre cărturarii noștri).
Am folosit pentru documentarea acestui articol trei volume: Datini de Paști la Români de Leonida Bodnarescul, Datinile și obiceiurile noastre de la Sărbătorile Paștelor de Simion Hârnea și Ouăle de Paști de Artur Gorovei.
Din legendele oului vopsit
Odată trăiau șapte surori. Șase din ele și-au găsit perechea, adică s-au măritat. Una a rămas fată. Ea făcea însă ochi dulci bărbaților celor șase surori ale ei.
Acestea se înverșunară în mânia lor contra surorii respective într-atât, încât într-o zi își umplură poalele cu pietre având de gând s-o ucidă. Dar când să pună mâna pe pietre, ca să le azvârle, pietrele se prefăcură în ouă cu fel de fel de culori.
(…) Cele dintâi ouă roșii le-a făcut, după cum ne spune o altă legendă, Maria Magdalena pentru a procura bucurie surorilor și rudelor sale. Ea a dat fiecăreia câte un ou, adresându-i cuvintele – Christos a înviat!. Toate îi răspunseră – Adevărat a înviat! (Datini de Paști la Români, Leonida Bodnarescul, 1908)
Cum se face pasca
Se ia aluat de pâine frământată, plămădită și dospită bine și se face mai întâi o foaie rotundă și groasă pe care o întinde cu sucitorul.
Din altă bucată de aluat se face un sul rotund, de grosimea unei bâte ciobănești și cu el se face un cerc rotund, care se prinde de marginile foii făcute la început, împreunandu-se capetele. Cu un alt sul de aluat se face o cruce în mijlocul cercului.
Într-un castron se face un fel de amestec de aluat cu brânză, ouă, cu care se umplu cele patru locuri goale și se bagă în cuptor.
(…) Femeile poartă atâta grijă de păsci, chinuindu-se să le facă cu dichis, ca să nu dea prilej de vorbe urâte și să ajungă de râs în sat. (Datinile și obiceiurile noastre de la Sărbătorile Paștelor, Simion Hârnea, 1931)
Noaptea învierii
Împrejurul focului se văd chipuri de oameni, care șed roată și-și istorisesc evenimentul din viața lui Isus după sfânta scriptură a noului testament.
Flăcăii și băieții sar pe deasupra focului, pentru ca vrăjitoarele și fermecătoarele să n-aibă nicio putere asupra lor. Astfel s-au păstrat, în parte sub haine creștinismului, fragmente de-ale păgânismului până în zilele noastre.
Aceste străji se țin și în apropierea bisericilor și românii le fac în noaptea spre Paști pe de o parte din cauză, că și la mormântul lui Isus au fost puse străji, iar pe de altă parte, pentru a nu scăpa prilejul asistării la marea solemnitate a Învierii Domnului.
În timp ce focurile ard, țăranca pregătește blidul.
Într-un coșuleț sau într-un castron așează tot ce dorește să i se sfințească și anume: 2 paști, mai multe ouă curăție și încondeiate, îndeosebi ouă închistrite cu crucea Paștilor, o bucățică de slănină, brânză, unt, hrean, usturoi, mac, o huscă de sare, leuștean, tămâie, apoi busuioc, cârpa cu care s-au șters ouăle roșite și în sfârșit o lumânare. (Datini de Paști la Români, Leonida Bodnarescul, 1908)
Spălarea în dimineața învierii
Într-un lighean se pune un ou roșu, în unele locuri două, și o monedă de argint. Deasupra se toarnă apă proaspătă, adusă chiar atunci de la fântână.
Toți ai casei se spală, rând pe rând, dându-și fiecare cu oul cel roșu peste obraz și zicând: Să fiu sănătos(ă), și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit(ă) ca ouăle în zilele Paștilor.
După aceea luând piesa de argint în mână și dând cu dânsa de asemenea peste față zice: Să fiu mândru/mândră și curat(ă) ca argintul. Fetele mai adaugă și cuvintele: Să trec la joc (dans) din mână în mână ca și banul; să fiu ușoară ca cojile de ouă, care trec plutind pe apă.
După aceea, îmbracă toți cămeși nouă și cele mai bune haine și pornesc, având fiecare câte o lumânare mare, la biserică. Blidul îl duce însuși țăranul, stăpânul casei și capul familiei. (Datini de Paști la Români, Leonida Bodnarescul, 1908
Duminica Paștilor
Întorși de la biserică se așează toți ai casei la masă gustând mai întâi din ouăle și pasca sfințită.
După ce își pun stomacul bine la cale cu bucate așa de mult dorite după 7 săptămâni de post și închină, unul în sănătatea altuia câte un păhăruț de băuturică, gospodarul ca capul familiei ia două ouă roșite, dă unul din ele credincioasei sale soții și zicând – Christos a înviat, la care ea dă răspunsul cunoscut, o invită să ciocnească cu cuvintele: Hai să ciocnim ouă, ca să ajungem și la anul Paști frumoase, iar după moarte să ne vedem iarăși în ceruri.
Acesta este începutul adevăratei veselii.
(…) Ciocnirea ouălor își atinge culmea după amiază în curtea bisericii, când se adună poporenii la vecernie. Dreptul de a lovi sa a ciocni oul tovarășului îl are întotdeauna acel ce este mai mare de ani. La întrebarea pentru ce toți ciocnesc căpătăm de regulă răspunsul aproape unanim – ca să ne vedem în lumea cealaltă.
După credința poporului e bine de ținut minte, cu cine ai ciocnit întâi, căci dacă din întâmplare te rătăcești în vreo pădure, n-ai decât să-ți amintești, cu cine ai ciocnit întâia oară la Paști, și numaidecât găsești drumul pe care ai venit. (Datini de Paști la Români, Leonida Bodnarescul, 1908)
Cultul morților
În unele sate se practică cultul morților în Lunea Paștilor. Mormintele se acopăr cu covoare, lăicere (n.r. covoare) și fețe de mese. Pe acestea se întinde o masă în toată regula, așezându-se mai multe strachini – fie după numărul morților, fie după bogăția țăranului – iar în mijloc pe groapă se pun câteva paști în care se înfig lumânări aprinse.
Printre paști și străchini se găsesc ulcele umplute cu vin de mere (must). Familiile stau împrejurul mormintelor și așteaptă pe preot, care după terminarea liturghiei, citește rugăciuni pentru morți și stropește toate mormintele cu aghiazmă. (Datini de Paști la Români, Leonida Bodnarescul, 1908
Vizitele în timpul Paștilor
În ziua întâi de Paști nu se fac de obicei vizite. Fiecare dorește să fie acasă între ai săi. A doua zi însă și a treia zi, îndată de preotul a terminat serviciul divin umblă sătenii cu pască unii la alții. Însurățeii cu deosebire sunt obligați a se duce la nași, la socri, la părinți, la frați și surorile mai mari.
(…) În ziua proximă urmează întoarcerea vizitei. (Datini de Paști la Români, Leonida Bodnarescul, 1908)
Jocul cu ouă
În Teiuș (Ardeal) copiii, a doua zi de Paști, se joacă de-a scăruța așa:
Un copil pune un ou roșu pe o scăruță, făcută din doi tulei de cucuruz, și-l lasă să se rostogolească la vale, până se oprește de la sine undeva. Apoi lasă și ceilalți copii să cadă un ou pe scăruță, în jos.
Dacă oul acesta rostogolindu-se, se lovește de oul cel lăsat mai înainte, atunci copilul al doilea ia amândouă ouăle. Dacă nu nu lovește, atunci vine să-și încerce norocul al treilea, al patrulea, și lasă pe scăruță câte un ou roșu, până se întâmplă de lovește vreu ou din cele slobozite pe scăruță. Cel ce nimerește, le ia pe toate. (Ouăle de Paști, Artur Gorovei, 1937)
