Literatura n-a facut mereu decat sa forteze limitele limbajului, cu fiecare generatie si cu fiecare carte tiparita. In final a rupt orice zagaz al formei si posibilitatii, tocmai pentru a ne da masura unei nelimitari. Fiecare carte in sine e o calatorie si, vorba luI Salman Rushdie, ce bucurie mai mare pentru autor decat sa aiba cat mai multi cititori la drum alaturi de el.
Dar n-au cum sa ne placa toate drumurile si toate invitatiile la calatorie. Doar suntem diferiti, nu? Insa, nu putem sa nu acceptam ca firescul literaturii consta tocmai in varietatea de drumuri si calatorii pe care le initiaza, in familiaritatea cu care face necunoscutul cunoscut si noul vechi si tot asa.
Si-atunci cum se face ca tocmai astazi, cand ai crede ca nimic nu mai poate cunoaste limite, din ce in ce mai multi cititori ajung sa se autoingradeasca in idei fixe si sa omoare in numele lor? Si se mai naste o intrebare: cum am facut de, in loc sa stergem granitele intolerantei culturale, am reusit – in unele cazuri – sa le ingrosam?
In zile ploioase de primavara, cu cate-un Llosa, Saramago, Capote sau Rushdie, mai ridicam cate o bariera si noi din drumul propriei deveniri. Raman, insa, intrebarile.
Iata si recomandarile saptamanii acesteia!
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un interviu cu Dan Sociu
Poetul, spumos si talentat cum il stiti. AICI
-
O galerie foto
Unul dintre celebrele cupluri ale showbiz-ului si cateva ipostaze. AICI
-
Aferim!
Nu ratati filmul, e foarte misto. Si cronica CTP-ului confirma. AICI
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Doua filme
Clouds of Sils Maria si Marussia, la cinema.
-
O carte (de recitit)
O vara de rascruce, de Truman Capote.
-
Un articol de presa scrisa
-
Niste muzica
-
O curiozitate
La cum le vad eu, e adevarat ca rar, mai mult ocazional, televiziunile de stiri din Romania functioneaza exact ca niste spalatorii de cadavre. Li se da fetelor, cum se zice, si spor de spalatorese de hoit? Sau e doar pasiune pe partea economica direct?
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Doua ganduri de saptamana trecuta
Primul gand. Renoir credea ca regina tuturor culorilor este negrul, clama satisfacut – inaintea picturilor sale de la batranete – ca “incep sa ma pricep in sfarsit la chestia asta” si nu vedea nimic mai absurd pe lume decat un “connoisseur”. Convins ca-i suficienta uratenie in lume ca s-o mai picteze si el, Renoir chiar a sustinut odata ca are o unitate precisa in a-si masura finalitatea muncii: daca fundul femeii pictate ii parea suficient de apetisant incat sa vrea sa-l atinga, atunci era gata.
Cu fund sau fara fund la vedere, un Renoir a aterizat intr-un seif – la Slatina? – atent pazit de un interpus al ministrului Darius Valcov, arestat recent intr-un dosar de coruptie instrumentat de DNA. Langa Renoir-ul ministrului, in seif, ar fi fost si dolari, lei, lingouri de aur. S-ar fi ingrozit pana si Renoir cata uratenie s-a strans in lume de cand si-a trait veacul.
Al doilea gand. S-a batut degeaba lumea in ultimul deceniu ca sa demonstreze, unii ca suntem republica parlamentara, altii ca semi-prezidentiala, ba chiar prezidentiala, cand noi suntem de fapt in plin absolutism, nici macar luminat, cu alesii neamului miruindu-se pe la toate colturile.
Stiti cazul: saptamana trecuta, inainte sa voteze o cerere de arestare, Senatul Romaniei a fost gazda unei scene suprarealiste, cu Dan Sova miruit la incheieturile bratelor si pe frunte de o colega senatoare. Casa de Sova, de drept divin – asta-i regimul nostru politic.
-
Un articol de presa
Am alergat ca nebunii cu Iulian Andrei Craciun la 8 dimineata – stiti ce ora grea e asta pentru un ziarist vesperal? – ca s-ajungem la Gaujani, la scoala Draghici Davila din comuna. Ne-am baut si cafeaua in acea dimineata din februarie – cum o beau ziaristii, intr-un colt de benzinarie, pe-o vreme indecisa si-n vremuri indecise. Cumva, Dumnezeul reporterilor tine cu tine cand iti bei cafeaua astfel, asa ca la Gaujani ne-au iesit in cale povestile oamenilor si viata din Romania reala.
Dimineata aia e acum departe, urmeaza alte si alte dimineti, dar publicand saptamana trecuta ‘Desculti’, povestea celor care-au fost si-or sa mai fie, am aflat ca un bun amic, si pentru o foarte scurta perioada ziarist, a copilarit acolo, la Gaujani, la bunicii din partea mamei.
Adrian e un doctorand stralucit astazi si una din marile minti ale gandirii de stanga romanesti, chiar daca nu-l cunosc decat putini. Ar fi putut sa fie un mare ziarist. Viata, insa, are culoarele ei nestiute, caile ocolite si adesea fundaturile.
Cititi reportajul si spuneti-le pe mai departe prietenilor vostri ca am putea fi aproape orice in viata asta, dar cu conditia sa avem o sansa la a sti ce-ar putea sa insemne ‘orice’. Fara educatie omul nu are, cu adevarat, niciun Dumnezeu.
-
Ambasadorul
Ambasadorul Rusiei la Bucuresti se plictisea vinerea trecuta intr-un oras aflat sub asediul ploilor si s-a decis sa iasa din letargie lansand un comunicat in care urecheaza o publicatie centrala – Romania Libera – si o platforma online de opinii – Contributors.ro – pentru vina de a fi publicat un articol continand termeni duri la adresa lui Vladimir Putin, articol semnat de Vladimir Tismaneanu si Marius Stan.
Probabil pentru efectul “focului de artificii”, ambasadorul rus anunta ca “portalul informational Contributors.ro si ziarul Romania Libera au incetat sa existe ca surse de mass-media demne de respect” pentru ca ar fi dat cuvantul unor “badarani”. Nu va frecati a neincredere la ochi, chiar astea sunt cuvintele utilizate in comunicatul diplomatic.
In masura in care o democratie se sprijina in mod fundamental si pe libertatea opiniilor si a presei de a le disemina, poate n-ar fi rau ca autoritatile romanesti cu responsabilitati in zona de politica externa sa-i solicite ambasadorului rus explicatii cu privire la comunicatul emis. Caci nu un organ de presa sau altul sunt de aparat, ci insasi libertatile invocate mai sus, pe care statul roman se bizuie in aceeasi masura in care se sprijina pe institutii si legi.
Nu-mi amintesc ca reprezentantii Rusiei de la Berlin sa fi avut vreo reactie similara la publicarea, in primavara anului trecut, a unui articol de opinie din Spiegel care facea uz de aceeasi paralela intre Putin si fascism.
