Am fost la Ion Vianu acasa, casa in care a trait si tatal sau, criticul literar Tudor Vianu, dupa cum anunta la intrare, fara emfaza, si o placa memoriala.

Vianu-fiul, medic psihiatru, actual scriitor si viitor octogenar are ceva special in privire, o anumita seninatate pe care cei care au locuit toate deceniile din urma in Romania au pierdut-o definitiv. Poate și pentru ca s-a crutat pe sine de ultimul deceniu de viata al regimului ceausist, emigrand in Elvetia in 1977.

Am fost, deci, la Ion Vianu acasa, ne-am intersectat replicile, fara patima din cartile lui Dostoievski, iar la despartire am dat sa deschidem usa apasand pe clanta inspre dreapta, cum se face. „Gresit!”, ne-a spus, „mi-au montat-o invers, caci lacatusii romani nu au prejudecati”.

Se vor spune lucruri grave in cele ce urmeaza, la fel cum s-au mai spus, dar niciodata umorul nu va lipsi.

Seria publicistica realizata in parteneriat cu ziarul Adevarul continua cu un amplu interviu cu una dintre cele mai lucide minti contemporane. Dupa perspectiva celui care a trait un dublu exil oferita de Norman Manea si dupa analiza regimului care a rescris destine cu forta unui buldozer facuta de Vladimir Tismaneanu, Ion Vianu se opreste cu atentia specialistului care a tratat multe suflete asupra lipsei unui proiect national in Romania de astazi. 

 

Partea I. In care se arata psihologia poporului roman

Ce nu e in regula cu noi, domnule Vianu?

Cred ca romanii si Romania au o problema cu aprecierea de sine, problema care este mai acuta decat in tarile occidentale si inca mai acuta ca in alte tari din est. Pe de o parte, Romania genereaza nationalismul, o apreciere exclusivista si hiperbolica a eului national si, in acelasi timp, genereaza autodeprecierea. Cred ca nu putem intelege istoria ideologiei romanesti – daca exista asa ceva – fara acest contrast, care provine dintr-o incapacitate de perceptie a rolului Romaniei in istorie si incercare de a pune Romania in varf, ceea ce, evident, nu este constructiv.

Este si asta o mostenire comunista?

Daca cititi „Romanii verzi” de Caragiale veti vedea ca aceasta hipertrofiere a eului a inceput in secolul XIX, ca expresie a unei tari care isi cauta identitatea si intr-un context european in care filosofia culturii incerca sa defineasca entitati nationale. Dar totodata a aparut si calomnierea sau autocalomnierea Romaniei. Ma gandesc la scrierile lui Cioran din prima perioada pariziana.

Dar tot Cioran a scris si „Schimbarea la fata a Romaniei”!
„Schimbarea la fata” este un moment in care Cioran intrevede un destin imperial al Romaniei. De altfel, nu era singur, au mai fost si altii care vor vedea un destin asemanator pentru Romania, care ar fi urmat sa domine Balcanii. Au urmat texte foarte depreciative despre Romania: in „Istorie si Utopie”, Cioran spune lucruri foarte urate despre Romania, ca suntem o scursura a Balcanilor, etc. Un alt caz este si Eugen Ionescu care a scris in 1946 un articol de la Paris – la „Viata Romaneasca” – in care spunea cele mai urate lucruri despre armata romana, despre biserica. Si a avut un proces, a fost condamnat la 11 de inchisoare pentru insulte la adresa poporului roman de care a scapat prin exil doar.

Dar de la violenta nationalista la ideologia megalomana a extremei drepte, raspunsul a fost imprecatia si insulta prin reactie. Iar la unii au existat ambele. Ceea ce remarc eu este ca acestea sunt momente dialectice: Ionescu incepe prin a calomnia Romania in 1946, dar pe masura ce imbatraneste se apropie de Romania si vorbeste la batranete de „Romania mea”. Imprecatia contine in ea si propriul germene de vindecare. Si poate ca nu este lipsit de legatura cu subiectul meu ceea ce spune Cioran, anume ca daca iei o foaie de hartie si scrii de 100 de ori ‘X este un hot, un prost, un mizerabil’, cand ajungi la capatul foii, sentimentele tale fata de X sunt mult mai blande.

Cine suntem?

Eu cred ca este o falsa problema, nu cred ca este important cine suntem, nici macar cum suntem , ci ce putem sa facem de aici incolo. Avem un proiect pentru tara noastra? Ei bine, aici am impresia ca ne-am incurcat total. Cred ca suntem intr-un impas mai mare decat in alte impasuri istorice prin care am trecut, fiindca Romania a fost mult timp un proiect reusit. Foarte tarziu in Evul Mediu nu existam. Pe urma am inceput sa devenim. Din entitatile acelea minuscule, de la Menumorut si Glad, am devenit doua principate importante. Pe urma principatele s-au unit; apoi s-a facut Romania Mare.

Proiectul romanesc este un proiect reusit, eu cred ca asta trebuie spus si inteles. Comunismul a dat o lovitura teribila acestei dezvoltari organice, dar chiar si comunismul a construit ceva, in conditiile acelea de stramtoare. Nu a fost totala aceasta inchidere. In afara de aspectele sumbre, de suferintele enorme care au atins milioane de oameni, a existat si un aspect constructiv.

Partea a II-a. In care se arata ce a insemnat comunismul

Putem sa intelegem comunismul romanesc, putem sa il evaluam in afara rolului modernizator pe care l-a jucat? Putem sa intelegem tacerea de masa in afara acestui rol?
Cred ca am ajuns acum, dupa 23 de ani de la rasturnarea comunismului intr-o faza in care putem privi lucrurile mai rece, mai putin patetic. Iar condamnarea comunismului pe care eu o sustin, nu ne impiedica sa vedem ce s-a facut. Oamenii au trait sub comunism, s-au trezit in fiecare dimineata si s-au dus la lucru. Nu putem sa desfiintam munca unui popor intreg timp de zeci de ani din motive ideologice. Am fost foarte angajat impotriva comunismului si continui sa cred in valorile libertatii, care mie mi se pare supreme. Dar nu pot sa condamn un popor intreg care a existat si a produs ceva.

In anii `70, cand ati plecat din tara, cum vedeati comunismul?
Au fost diferite etape in viata mea si in vietile noastre. Etape succesive si contradictorii. Etape in care ni se parea imposibil sa traim sub comunism si in care practicam nostalgia fugii si momente cand spuneam ca se putea trai si trebuia sa construim ceva. Imi aduc aminte ca in 1966 am fost in RDG, iar in 1971 in Franta pentru a-mi insusi anumite tehnici de psihoterapie pentru a le putea aplica aici. Si ceva din asta, insuficient, s-a realizat.

Ati plecat dintr-o tara si v-ati intors in alta tara.
Da. Ceausescu nu a obtinut totul imediat, a fost o presiune crescanda si in conditiile acestei presiuni crescande am plecat si eu in 1977. Am plecat din exasperare, nu il mai suportam pe Ceausescu, ne parazitase constiintele si nu mai vorbeam decat despre el , era sufocant. Asta este poate si un defect pe care il au romanii, ideea de a arunca  vina pe sef. Eu vad acum in Romania o stare de lucruri destul de deplorabila, din cauza crizei, si mi se pare ca polarizarea „Basescu e de vina” e deliranta.

Evident ca un sef de stat are anumite raspunderi, insa ideea ca el este singurul de vina este o idee superficiala, gresita si psihanalitic falsa. Adica noi cautam un tata criminal, un tata monstruos caruia vrem sa ii smulgem organele virilitatii considerand ca ne violeaza. Ii atribuim toate esecurile noastre. Dar lașitatea celor care accepta? Responsabilitatea colectiva? Si de-asta prinde atat de bine azi aceasta polarizare, plus propaganda unor posturi de televiziune.

Comunismul de fapt a fost o batjocorire a idealurilor si a fost scoala egoismului celui mai feroce. Si in momentul in care am iesit din comunism, a ramas numai egoismul,
Ion Vianu

 

Partea a III-a. In care se arata ce s-a intamplat cu libertatea dupa 1990 si cat de urat este Bucurestiul

In 1990 una dintre valorile la care aspiram era libertatea. La ce valori ne raportam astazi, dupa 23 de ani de libertate? 

Libertatea nu e de aruncat la cos, in niciun caz. Ea este in centrul gandirii noastre si chiar daca ajungem sa deplangem libertatea, avand sentimentul ca libertatea genereaza haos, trebuie sa avem totdeauna in minte si in constiinta faptul ca fara libertate nu se poate face nimic. Ideea ca privarea de libertate, tirania, anuleaza coruptia, este absolut falsa, gresita. Insa, ceea ce gasesc eu ca este ingrijorator este lipsa unui proiect public, pe care eu o ilustrez printr-o metafora. Daca mergi la sat, vezi ca s-au construit case noi, orasul s-a mutat la tara, dar mergi pe o strada innoroiata. Gradina este foarte frumoasa, strada este oribila. Asta este pentru mine simbolul Romaniei de astazi, o neglijare completa si catastrofala a domeniului public!

Cu ce va deplasati? Megeti cu masina?
Merg rareori cu masina pentru ca am oroare de soselele romanesti. Merg uneori cu trenul, si il indur cu stoicism, pentru ca am oroare de trenurile care abia se misca. Merg cu avionul, cand am bani. Si in general stau foarte mult in Bucuresti.

Apropo de trenuri si de gari, imi vine in minte o imagine splendida si tragica din „Amor intelectualis”: tatal dumneavoastrasi se intoarce de la Paris si izbucneste in plans, in Gara de Nord. Plangea pentru ca Bucurestiul i s-a parut insuportabil de urat!
Da, izbucneste in plans in Gara de Nord: era o dimineata gri, autobuzele saltau prin gropi, lumea era prost imbracata, prost dispusa. Bucurestiul de azi nu este foarte diferit din punctul asta de vedere, desi este mai colorat. Si de ce este urat? Pentru ca nu exista o grija pentru spatiul public. Actioneaza un egoism care te face sa nu vezi mai departe de curtea ta. Asta mie mi se pare un dezastru, la fel cum mi se pare neproductiva si ideea minimizarii rolului statului. Avem nevoie de un stat puternic. Eu care am trait și mai traiesc in Elvetia, pot spune ca acolo totul este guvernat de ideea spatiului public.  In plus, in Bucuresti avem o neglijenta extraordinara, nu m-ar mira sa vad aici, in Parcul Filipescu un bloc de 50 de etaje. S-a vazut ce a fost cu campania lui Nicusor Dan.

L-ati votat?
Eu personal m-am angajat in campania lui activ, si l-am votat. A adunat cateva zeci de mii de voturi, dar am impresia, in acelasi timp, ca si-a cam facut plinul.

Libertatea este in centrul gandirii noastre si chiar daca ajungem sa deplangem libertatea, avand sentimentul ca libertatea genereaza haos, trebuie sa avem totdeauna in minte si in constiinta faptul ca fara libertate nu se poate face nimic,
Ion Vianu

 

Partea a IV-a. In care se arata o imagine a tineretului din tara noastra

Cum vedeti tinerii din Romania?
Tineretul din Romania mi se pare inteligent, capabil, ca intotdeauna. Romania este o resursa inepuizabila de inteligenta. Dar mi se pare si el prins in aceasta hora infernala a egoismului. Am impresia ca exista putin o adevarata dorinta de a contribui la binele societatii. Dar noi nu suntem o adevarata societate.

Ce ne lipseste?

Ne lipseste solidaritatea.

Dar am avut-o inainte de 1989, sau ne-a fortat contextul sa fim solidari?

Cred ca Romania de dupa 1866 a fost o societatea care s-a gandit in termeni de bine public. Nu era o societate buna, avea defecte, taranimea era tratata foarte prost.  Dar existaua elite destoinice. Tin minte ca tatal meu spunea ca erau numai 100 de profesori de franceza in Romania, dar ei aveau constiinta ca aduc ceva culturii si societatii romanesti.

Erau niste elite.
Nu numai ca erau niste elite, dar erau niste oameni care aveau constiinta ca fac ceva pentru colectivitatea din care fac parte.

De ce pleaca tinerii din Romania?
S-a invocat motivul material, de pilda un doctor plecand in Belgia sau in Franta o sa castige de cinci ori mai mult, insa nu cred ca acest lucrul este principalul motiv. Este totusi o mare incercare sa iti parasesti tara. Se plateste foarte scump biletul catre exil, si cred ca daca ar exista un proiect comun multi nu ar pleca totusi. Poate ca ar pleca unii extraordinar de dotati; dar foarte multi din cei care pleaca nu ar mai pleca. Aceasta plecare este, daca gandesti din perspectiva nationala, un dezastru, pentru ca este o perpetua pierdere de energie. Inceputul acestei tendinte o datoram comunismului, fiindca Romania nu fusese mai inainte o tara de emigrare. Romanii in general au stat aici, au tinut la acest pamant,  l-au fecundat si ingrijit.

Si acum?
Suntem intr-un moment de cumpana, cred ca alegerile vor fi castigate de coalitia USL in care nu am incredere pentru ca este o struto-camila fara un program in afara de daramarea lui Basescu.  Ce sa faca impreuna socialistii cu liberalii? Dar cred ca trebuie sa isi asume puterea, sa dea dovada ca pot face ceva, sau ca nu pot face nimic. Si, la adapostul acestui nou regim care se pregateste, sa se formeze o noua opozitie si sa se restructureze altfel partidele politice, nu numai in functie de interesele imediate. Pare utopic. Dar trebuie sa ne gandim ca daca nu ne salvam, am putea disparea. Exista si popoare care au disparut din istorie.

Exista si acest risc, mai ales in contextul globalizarii?
Sigur ca exista si acest risc. Exista o globalizare accelerata, exista forte proaspete in Asia, exista Turcia, republicile postsovietice, care deja au pus ochii pe noi, sa nu uitam ca importante resurse petrolifere sunt deja in mana Kazahstanului. Primejdia este mare si ar trebui ca si reactia sa fie pe masura.

Apropo de tineri, i-ati incurcat la testele nationale cu acea nenorocita de subordonata (n.r. – un text scris de Ion Vianu pentru „Dilemateca” a nascut o controversa anul trecut printre elevii care au dat examenul de trecere in clasa a IX-a: cum era subordonata, subiectiva sau predicativa, s-au intrebat ei)
De fapt sunt doua subordonate acolo, iar propozitia principala este mult mai sus. Am recunoscut ca fraza nu este clara si, mai ales, nu buna de dat la examen. Dar au gresit sunt cei care au ales o astfel de fraza. Asta este povestea. M-a distrat situatia, destul de mult. Nu mi-a cerut nimeni socoteala. (rade)

A provocat un fel de isterie nationala, care s-a stins repede. Traim tot felul de astfel de isterii.
Asta e farmecul Romaniei, este o tara in care se intampla tot timpul ceva.

 

Partea a V-a. In care se explica de ce Regele Mihai este o extraordinara figura europeana

Va uitati la televizor, domnule Vianu?
Nu ma mai uit, am decis ca acest obicei este profund toxic. Daca ma uit, ma uit in momente de mare tensiune pe calculator si in general citesc presa pe internet. Citesc hotnews.ro, site-ul romanialibera.ro. Ascult radio.

Ca vederi politice, unde v-ati situa?
In 1990 am scris un articol in „Libertatea”, care era un ziar serios pe vremea aceea, am spus ca Romania trebuie sa devina o monarhie constitutionala social-democrata. Nu am fost luat in serios, foarte repede s-a dovedit ca aceasta afirmatie era o imposibilitate pentru ca social-democratia lui Sergiu Cunescu nu avea greutatea necesara sa se afirme, iar ideea monarhica era totusi limitata ca popularitate. Azi, oricum, problema nu se mai pune in aceiși termeni.

Regele a trait si are 91 de ani.
Da, Regele este o figura extraordinara, europeana. Dar ideea ca ‘monarhia salveaza Romania’ este gresita pentru ca este ca si cum am crede ca un tort de proasta calitate poate avea un alt gust daca ii pui o cireasa in varf. Nu cred ca o monarhie constitutionala ar putea rezolva problemele Romaniei care sunt probleme de adancime, de infrastructura. Ar rezolva cel mult problema sefului statului. Eu vad seful statului ca pe o personalitate cu totul respectabila, aleasa de Parlament care intervine numai in momente foarte dificile dar a carui vorba conteaza. L-as vedea ca o instanta morala.

Credeti ca exista posibilitatea ca Romania sa redevina monarhie?
Nu, nu cred. Cred ca ideea de monarhie este vehiculata totdeauna cu un scop politicianist. Insa pentru Regele Mihai am tot respectul, mai ales ca am avut cinstea sa il cunosc.

In Elvetia?
Da, eram prieten cu o ziarista, Nicolette Frank, care era prietena Regele.Cand am ajuns,  in 1977, am fost intr-o audienta de prezentare si atunci l-am cunoscut. Era inca tanar, foarte sportiv.

Ce impresie v-a lasat?
A unui om profund constient de rolul lui de rege. Ca are un fel de misiune divina! Un om foarte credincios, responsabil, bun. Daca monarhia ar fi avut o continuitate, poate destinul tarii ar fi fost altul.

Este Regele Mihai cea mai mare sansa ratata din istoria Romaniei?
Nu cred asta. Pentru ca in 1990, chiar daca nu erau vizibile, toate retelele de influenta mafiota erau deja implantate pe scheletul fostei Securitati, pe scheletul Partidului Comunist. Eram deja o ‘Dacia Felix’. Stiti ca Dacia a fost numita Dacia Felix in Antichitate si acum tot Dacia Felix este, pentru ca este un anume Felix care are cea mai mare influenta in Dacia.


Partea a VI-a. In care se vorbeste, aplicat, despre viitor si se face o profetie: „Romania, colonie a Kazahastanului”

Cum vedeti Romania anului 2030?
O vad foarte bine sau foarte rau. Ganditi-va cat de jos ajunsese Romania in vremea Pacii de la Adrianopol. Parea de nesalvat. Si s-a intamplat ceva, a urmat un secol extraordinar, de resurectie  a  proiectului romanesc. Exista in viata popoarelor astfel zvacniri, redemarari. Dar daca aceasta zvacnire nu va avea loc, atunci, va spun, vom deveni o colonie a Kazahstanului.

Este investitia in cultura si educatie calea catre salvare?
Da, este calea. Ma bucur foarte tare cand aud ca existe elite tineresti, ca exista o ierarhie a liceelor.

Cum le-ati explicat elvetienilor ce se intampla in spitalele de psihiatrie din Romania, ma refer la folosirea psihiatriei ca arma politica?
Am fost membru și l un omoent dat președinte al unei asociatii internationale impotriva abuzurilor politice prin folosirea psihiatriei. Asociatia noastra a fost cea care a reusit sa expulzeze URSS din Asociatia Mondiala de Psihiatrie, unde a fost reprimita de-abia dupa ce si-a recunoscut abuzurile.

I-ati cunoscut personal pe vreunul dintre acesti oameni care au cunoscut abuzurile, pe Vasile Paraschiv de exemplu?
Foarte bine l-am cunoscut pe Vasile Paraschiv, l-am cunoscut si cand a venit la Paris si apoi dupa `90 am fost foarte aproape de el. Era unul din acei oameni sublimi, de o curatenie, de o cinste, de o puritate morala fara rezerve. Unul din acesti idealisti pe care nu ii mai intalnim decat foarte rar.

Cine ar putea fi astazi un exemplu pentru romani? Dati-ne un nume la care sa ne raportam fara dubii!
Este foarte greu sa va dau un nume. E imposibil. Suntem intr-o criza de personalitati, au disparut liderii si au disparut si persoanele de mare tinuta. Avem nevoie de exemple si o cruda lipsa de imagini umane pozitive. In schimb, se incearca distrugerea unor figuri valoroase, ca H. Patapievici.

Traim si o criza a esteticului?
Sigur ca exista o criza a esteticului pentru, ca uratul a devenit el insuși o valoare estetica.  Armonia – care era principalul scop al artei –a disparut complet, a devenit desueta, nici nu mai indraznesti sa o evoci. Si cu toate asta sunt scriitori mari in secolul XX care au cautat armonia, cum ar fi Kawabata. Japonezii inca mai cauta armonia.

Credeti ca i-ar fi placut lui Tudor Vianu Bucurestiul de azi?
El il gasea deja urat pe cel de atunci. Azi prezenta strigatoare a afiselor cat casele,f nerusinarea circulatiei, a masinilor este dureroasa. Din nou, se manifesta individualismul lipsit de rușine. Totuși se restaureaza cate o casa. O casa, alaturi de alta casa, poate ca va avea un efect de masa, la un moment dat.

Rezistenta prin cultura?
Cred in efortul colectiv. Rezistenta prin cultura este un excelent program individual. Le-a facut foarte mult bine intelectualilor.

Partea a VII-a. In care se afla restul despre Ion Vianu

Care au fost acele intalniri fundamentale din viata dumneavoastra?
Cea cu tatal meu, in primul rand.

V-a coplesit tatal dumneavoastra asa cum i-a coplesit pe studentii sai?
Nu. Dar exista marturii in acest sens, cum ar fi marturia lui Edgar Papu. Nu pot sa zic ca m-a coplesit, dar sigur ca a fost si sfidarea unui efort de a ma gasi pe mine. Incontestabil. Pe urma au mai fost cativa oameni in meseria mea. Iar cand am plecat in strainatate au mai fost cativa oameni, cum ar fi Eugen Ionescu, caruia ii datorez foarte mult, ca inteligenta, ca spirit critic, ca vioiciune, ca refuz al oricarui conventionalism.  Si apoi poate o sa va surprinda, dar cativa pacienti de ai mei au contat. EI mi-au adus aceasta posibilitate de a ma apropia intim de suferinta lor si de problemele lor cele mai profunde. Asta m-a trimis la mine si a creat un soi de dialog cu mine si cu reprezentarile pe care mi le faceam despre ei.

Castiga bine un psihiatru ca dumneavoastra in Elvetia?
Onorabil. Exista o ierarhie a doctorilor si psihiatrii sunt aproape de baza, pentru ca nu au o ‘multiplicare’ a fortei lor de munca. De pilda, daca esti radiolog, cumperi un aparat si aparatul acela produce bani si isi acopera foarte repede pretul. In timp ce psihiatria nu recurge la niciun aparat, deci esti dependent de  munca ta aproape fizica. De foarte multe ori am auzit vorba asta: ‘cum, EU sa ajung la un psihiatru?’ Dar sub ochii mei s-a produs o evolutie, chiar și in Romania. Mai ales ca exista  o mare varietate de tendinte si de psihiatrii si psihologi care apartin diverselor scoli.

Cu toate astea, nevroza balcanica este foarte actuala.
Faceti aluzie la cartea foarte interesanta a lui Vasile Zamfirescu! Da, Romanul este foarte fragil narcisic si aici ne intoarcem iar la nationalism si la contrapartea lui care este calomnierea Romaniei. Una nu poate fi inteleasa fara alta. Se simte foarte usor atacat, distrus.

Cum explicati dependenta mare a copiilor- chiar si cand ajung adulti – de parinti, in Romania?
Cred ca aici este ceva arhaic, dar bun, care ar trebui pastrat. Este foarte bine sa colaboreze generatiile intre ele, este foarte bine ca bunicii sa joace un rol in educarea nepotilor si ar fi bine sa convietuiasca in acelasi spatiu, generatiile. Insa, am impresia ca e din ce in ce mai putin posibil. Dar, trebuie sa spun ca in Elvetia, de pilda, rolul bunicilor este reevaluat si am impresia ca și in Occident, bunicii sunt mai prezenti decat erau acum cateva zeci de ani. Acele societati care valorifica legaturile de familie sunt niste societati mai organice.

Cum vedeti mostenirea dumneavoastra evreiasca? Ce v-a adus?
Cred ca m-a ferit de antisemitism in primul rand. Am mai spus ca sunt 100% roman si 50% evreu; atunci cand li se intampla ceva rau evreilor, lucrul ma intristeaza.

Mai exista antisemitism in Romania, chiar in lipsa evreilor?
Sigur. Antisemitismul nu se intampla numai in prezenta evreilor pentru ca poti spune ca ceea ce se intampla rau vine din afara. Antisemitismul este totdeauna viu. Este o problema reala in Romania, dar am sentimentul ca generatiile tinere sunt tot mai detasate de antisemitism.

Dar ati vazut cazul „Dan Sova”.
Este ceva absolut de neinteles. Este de neinteles cum un om care totusi a studiat istoria ar putea face o asemenea afirmatie, dar salut, intr-un fel, patetica lui dorinta de a se reabilita.

Cititi literatura contemporana romana?
Lucian Teodorovici imi place destul de mult. Imi plac unii poeti tineri cum ar fi Teodor Duna. Imi plac romanele lui Filip Florian, care gasesc ca are o scriitura foarte rafinata. Iar dintre cei ajunsi sus, desigur Mircea Cartarescu, care este un romancier important si un poet important. ‘Levantul’ este o capodopera lingvistica și poetica, ‘Orbitor’ o intreprindere mareata.

Cu Andrei Plesu, insa, ati avut niste neintelegeri in ultimul timp.
Da, pornind de la o scrisoare colectiva pe care el a semnat-o; a urmat o polemica destul de aspra. In politica curenta nu mi se pare ca suntem pe pozitii diferite.

La ce lucrati in prezent?
Acum principala mea preocupare este sa pun putina ordine in ceea ce am lucrat in ultimii 10 ani. Vreau sa termin «Arhiva „Tradarii si a Maniei”,  sa dau o doua editie primelor doua romane din aceasta arhive si sa scriu o a treia parte. Vreau sa scriu un roman despre Occident alaturi de cele doua pe care le-am scris deja si sa fac o trilogie occidentala. Vreau sa mai scriu niste eseuri. Sunt intr-o logica de socoteala generala: aduceti cerneala, sa facem socoteala! Pentru ca am implinit o varsta la care trebuie sa te gandesti sa inchei. Daca inchei si mai ai o viata dupa asta, cu atat mai bine.

Care va este relatia cu moartea?
Nu stiu cum reactionezi daca esti pus chiar in imediata prezenta a mortii, insa relatia mea cu moartea este una de acceptare. Cred ca ceea ce este ingrozitor este decadenta fizica si mentala; moartea ii este  preferabila. Existenta trebuie sa se inscrie in finitudine, insasi in finitudine și rotunjime sta frumusetea existentei.

Dar cu Dumnezeu care mai e relatia?
Am auzit o anecdota: pe o banca in Cismigiu statea un batran si alaturi de el s-a mai asezat un batran; stand de vorba, cel dintai si-a dat seama ca batranul care venise era insusi Dumnezeu; l-a intrebat care dintre religii este cea buna? Dumnezeu a raspuns: ‘ca sa iti spun drept, religia nu ma preocupa’.

4 COMENTARII

  1. Sunt deacord cu domnul Ion
    Sunt deacord cu domnul Ion Vianu cand afirma “Ideea ca Basescu e singurul responsabil este deliranta si psihanalitic falsa” si pot aduce si argumente.
    Domnia Sa Traian Basescu, Presedintele Romaniei este singurul om, corect, onorabil care a putut tine in frau o tara dezbinata si plina de conrupti.
    Totodata corupti care nu au facut altceva decat sa traga tara intr-o prapastie, care totusi mai poate fi salvata, daca in loc sa invinuim pe Domnia Sa si am privi mai mult la noi in suflet si nu la curtea vecinului, sa vedem ce a mai realizat si ce nu, si am fi mai solidari mai joviali si mai pamantatni cu picioarele bine pe pamant, mai realisti pentru ca optiuni avem Slava Domnului insa nu stim sa le materializam. Daca am forma 8 echipe bune, din mai multe domeni si am realiza pentru cele 8 regiuni planuri bine structurate si nu ne-am uita intai la ce bani am avea de castigat, ci am privi totul ca pe un proiect pe care noi ar trebui sa-l facem pentru noi, va garantez ca Romania ar arata altfel. In primul rand ca sa construiesti ceva, nu trebuie sa vezi totul ca pe un joc politic de unde sa scoti bani, ci ca pe un interes umanitar, noi oameni ce avem de castigat asta trebu7ie sa ne intrebam in primul rand, si da, hai sa ne unim noi romanii pentru a realiza ceva pentru noi, pentru a fi priviti mai bine in U.E. si U.S. si in NATO si oriunde in lume.
    Suntem o tara frumoasa plina de resurse, insa nu stim sa ne vedem interesele, noi nu facem altceva decat sa aruncam vina unul pe celalalt si lasam totul in mainile celor care au un interes propriu.
    Eu una daca as putea si azi as-si intra in politica si as spune ce am de spus, pentru ca sunt mandra ca sunt romanca.

  2. MA PREOCUPA SI M-A PREOCUPAT
    MA PREOCUPA SI M-A PREOCUPAT DE 3 ANI INCOACE FOARTE MULT SI SINCER AS FACE ORICE PENTRU TARISOARA NOASTRA SI AS FI CAPABILA SA-MI DAU SI VIATA, DOAR SA STIU CA AM LASAT IN URMA O TARA PLINA DE OAMENI IMPACATI CU EI INSISI, NU UNA DEZBINATA!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.