Iulian Tanase: „La 12 ani m-au izgonit din paradis”

Poet, om de radio, tata, stelist, bacauan, fost angajat pe o schela de petrol, absolvent de ASE, dar si de Filosofie, biciclist, consumator de Gellu Naum si mare fan al scriitorului portughez Jose Saramago. El este Iulian Tanase.

3

Pe aici oamenii umbla mascati. Unii poarta pana la zece masti. De dai jos una, raman noua, scria Max Blecher, nume pe care Iulian Tanase il include pe lista personala de autori preferati. O face intr-o carciuma de pe bulevardul Pache Protopopescu (n.r. – fost primar al Bucurestilor in a doua jumatate a secolului al XIX-lea), la o cafea, intr-o dupa-amiaza insorita de iarna numai buna sa faci Revolutie in ea. Omul Tanase isi da jos mastile, isi pune sufletul pe masa – asa cum fac poetii – si raspunde la toate intrebarile.

Exista, totusi, un pretext al intalnirii: spectacolul Iubitafizica – dupa cartea sa cu acelasi nume –, o punere in scena fantastica, cu papusi in marime naturala, pentru care compania Lightwave face crowdfunding zilele acestea. Dela0.ro este partener media al proiectului.

Plecam de la patafazica si ajungem la copilul de 12 ani si izgonirea lui din paradis, dar si la adultul citadin care a inceput sa taca. Cu opriri in mai multe gari: armata, prima carte necitita, muza, poezia, copiii, prietenia.

„Daca as vinde carti la cate like-uri am primit pe Facebook, acum as fi pe o insula pustie, singur.”

Iulian Tanase, scriitor

Suntem intrerupti, de cateva ori, de chelnerul mustacios – mustata e un semn de eleganta rar intalnit pe Pache Protopopescu, remarca unul dintre reporteri – si de un antreprenor care vinde parfumuri dosite in geaca alba, de fas.

Iulian Tanase ii spune ca noi ne dam doar cu Saramago. Omul nu vinde asa ceva.

 

I. Despre scris si lene

Dela0.ro: Zi-ne despre proiectul Iubitafizica.
Iulian Tanase:
La Arcub inteleg ca va fi. Dar pana sa ajunga spectacolul pe o scena e nevoie de niste lucruri. Trebuie construite papusile.

Deci, nu vor fi oameni, vor fi papusi.
Manipulate de oameni. Un om e lipit de papusa.

Iubitafizica e cea mai de succes carte a ta?
Nu am nicio carte „cea mai de succes”.

Dar a avut cel mai mare impact?
Da, atunci a avut. Cand am publicat-o, in 2002, au fost multe reactii, multe cronici pozitive. Era o constructie speciala si chiar a scris o poeta, Grete Tartler, o chestie – „Domnule, asta are mana de romancier” – pentru ca era acolo o arhitectura foarte luxurianta.

Si ai mana de romancier?
Nu stiu, nu cred, nu mi-am pus problema.

„Oase migratoare” (n.r. –  volum de Iulian Tanase, aparut la Editura Nemira, in anul 2011 )?
E un puzzle, e un colaj, e o poezie cred pana la urma. Dar lasa-ma pe mine! Saramago are mana de romancier.

Saramago iti place cel mai mult?
Imi place la nebunie. Daca ar fi sa fac un top, cred ca Saramago ar fi printre primii. Are multa poezie. „Memorialul manastirii”, de pilda, imi place mult. Dar „Eseu despre orbire”, cu care am si inceput, m-a terminat pur si simplu.

„Toate numele” ti-a placut?
Da.

Dar „Manual de pictura si caligrafie”?
Ala nu prea mi-a placut, l-am inceput si l-am lasat.

Saramago, deci.
Da, Saramago imi place foarte mult. Nu pentru ca ar fi fost ateu si comunist (rade) , ci pentru ca e un mare poet.

Esti si tu ateu?
N-as zice. Cred ca si Saramago era un profund credincios. El credea in niste lucruri. Cand crezi in literatura si poezie nu ai cum sa fii ateu. E tot o forma de credinta.

Dintre romani care iti plac?
Gellu Naum. Paul Celan.  Bine, Paul Celan nu e chiar roman, dar a scris niste poeme…

Care a fost relatia ta cu Gellu Naum?
L-am cunoscut, ne-am intalnit de mai multe ori si am vorbit mai mult cu el cand era pe patul de moarte, la spitalul Floreasca.

Si te-a acceptat, asa, in anturaj?
M-a acceptat greu. Prima oara mi-a spus sa nu mai vin la spital. L-am cunoscut in august 2001. Prima oara, de fapt, l-am vazut in 2000, la targul de carte Bookarest. Eu tocmai ma intorsesem din armata si statusem cu cartile lui sub perna, acolo. Si m-am dus la el, am fost foarte emotionat si l-am atins, ca sa zic asa.

Unde ai facut armata?
La Chitila.

Si nu iti scrii Memoriile din armata?
Nu exista memorii din armata, acolo ti se spala creierul.

Cate luni ai facut?
Sase. Terminasem ASE-ul.

Ai facut ASE-ul si te-ai relocat in poezie?
Am facut si Filosofia dupa.

Dar de ce ASE-ul?
Era o moda, cand am terminat eu liceul, toata lumea dadea la ASE.

Oricum, cu tine acolo nu era nicio sansa sa cada bila aia de pe ASE…
Ha-ha! M-am ocupat si eu, dar s-au ocupat si altii, sa stii.

Ai avut succes la studente?
Eu n-aveam treaba. Eu ma invarteam mai degraba pe la Litere, pe acolo. Erau conversatiile mai bune.

Iti placeau culturnicele?
Nu neaparat, ma plictiseau. In general ma plictiseste modelul asta de intelectual care vrea sa vorbeasca numai complicat si academic.

Apare vanzatorul de parfumuri. I se spune ca suntem saraci. Iulian Tanase il avertizeaza ca ne dam cu Saramago si il intreaba: „Ai Saramago?”

Fac si reporterii glumite: „Kafka aveti? Celine?”. Aparte: Celine chiar suna a nume de parfum. Scarbit, vanzatorul de parfumuri pleaca.

Si cartile au o viata, uite, “Iubitafizica”, la 11-12 ani de la aparitie…
Si asta e interesant. „Iubitafizica” are forta in continuare. S-au intamplat diverse lucruri in jurul acestei carti. O ascultatoare de radio care asculta emisiunea pe care o faceam eu noaptea a inceput sa caute cartile mele, i-au placut si a tradus „Iubitafizica” in franceza si s-a ocupat de publicarea ei in Belgia.

Si ai luat si ceva bani la afacerea asta?
Nu.

Se poate trai din poezie?
Din vanzari de carte, nu. Am castigat un premiu in Germania in 2009, in valoare de 5.000 de euro. Si in 2011 am luat doua premii in Austria, aproape 4.000 de euro, cu proza, cu un fragment din „Oase migratoare”. Astia sunt banii pe care pot sa spun ca i-am castigat din scris. Ai o senzatie, asa, ciudata: ma, cum sa imi dea astia 5.000 de euro pentru ca am scris niste poeme? E ciudat. E nefiresc, pentru ca noi ne-am obisnuit sa nu castigam bani din scris. O obisnuinta proasta pana la urma.

Cum te-a influentat ca scriitor nasterea copiilor tai?
Paradoxal, am scris mai mult pentru ca aveam din ce in ce mai putin timp si ma organizam mai bine.

Esti lenes?
Sunt lenes.

Ce zodie esti?
Fecioara. Am aplecare spre trandaveala, dar niciodata nu mi-am permis sa fiu lenes. Adica am muncit. Cine spune ca daca ai copii nu mai poti sa faci nimic in viata e un prost care spune o prostie. Din contra, ai o motivatie suplimentara.

 

II. Cum se intampla poezia

Dela0.ro: Dintre poeti cine te-a influentat?
Iulian Tanase:
Gellu Naum, Paul Celan, Sylvia Plath. O simt foarte aproape, imi  place ea.

Iulian Tanase, cum se intampla poezia?
Poezia se intampla, asa, dintr-odata. Nu e nicio premeditare. Nu te duci spre ea, trebuie sa fii doar atent, sa ai niste disponibilitati active. Deodata incepe sa vina spre tine, e o ca femeie frumoasa care vine spre tine si tu poate nu esti atent si nu iti dai seama ca este chiar ea. Dar sunt si capcane in poezie. Apropo de asta: atunci, la spital, am vorbit cu Gellu Naum despre poezie si el mi-a zis ca, daca vrei sa scrii poezie, trebuie sa te feresti de pericole si eu l-am intrebat ce inseamna pericole. Si el mi-a spus: toti astia. Atata a zis. Si a avut un gest larg. Cred ca toti astia se refera la lumea literara in principiu.

Ai prieteni in lumea literara?
Da.

Scriitorii pot fi prieteni intre ei?
Da, pot. Sa zicem ca sunt oamenii din spatele poetilor-prieteni, nu neaparat poetii. Poetii nu sunt neaparat dornici sa practice o prietenie. Dar gandeste-te ca suprarealistii scriau in grup, creau texte in grup.

Esti foarte revoltat de cum e perceput experimentalismul astazi.
Da, e perceput prost, pentru ca nu e aplicat. Mie mi se pare stanjenitoare lipsa de apetenta pentru zona asta de avangarda si de experiment, noi avand un trecut glorios in acest domeniu! Noi, romanii, suntem smecheri in avangarda!

Daca nu te intereseaza avangarda nu prea afli. In manuale e prea putin.

Asa e.

Poate e o explicatie etnica. Oamenii astia erau majoritatea evrei si comunismul, cand s-au facut manualele, a marginalizat intreaga poveste.
Mi se pare cumva paradoxal. Adica evreii au colportat comunismul si l-au implementat…

Dar, ulterior, comunismul a avut o mutatie catre o puternica zona nationalista si ei au fost marginalizati, exclusi.
Da, inclusiv Gellu Naum care fusese ilegalist, comunist ilegalist. A fost si retinut de vreo doua ori. Si dupa ‘47 nu a mai publicat nimic. Pana in ‘68.

Ai aplecare catre utopie politica?
Nu am aplecare catre politica.

Spre utopie?
Spre utopie da, pentru ca poezia este o utopie. Pana la urma ne refugiem in propriile noastre minti si traim acolo. Pentru ca realitatea nu e foarte vesela si ea trebuie corectata cumva si poezia asta face: corecteaza realitatea si o face suportabila.

Ce zici de Radu Cosasu?
Imi place, da, mai si vorbim la telefon. M-a sunat de curand.

E una dintre cele mai frumoase convorbiri telefonice pe care o poti avea in Bucuresti.
M-a sunat odata in 2009 dupa ce am publicat „Adora”, un volum de poeme cu numele fiica-mii. Adora nu era inca nascuta, mai intai a fost cartea, apoi persoana. Si m-a sunat si m-a tinut foarte mult la telefon si mi-a spus cat de mult i-a placut si asa mai departe si eram tot emotionat. Uneori ai nevoie. Pana la urma, scrii poezie pentru tine si nu ai mari asteptari, mai ales in Romania. Eu cand am fost in Germania si am luat premiul le-am spus ca in Romania debutasem din 1999 si nu am luat niciodata vreun premiu si ca sper ca nu e vreo eroare a juriului din Germania. E ciudat: nu iei in tara ta nimic si iti dau niste straini un premiu.

N-ai fost profet in tara ta.
Nimeni nu e profet in tara lui, nimeni nu e poet in tara lui, as zice. De fapt mai sunt cazuri, alde Nichita.

Iti place Nichita.
Da.

Paunescu?
Cine e Paunescu?

Adrian Paunescu.
N-am auzit, nu stiu.

Ei, lasa, ca are niste versuri.
Are niste versuri frumoase, dar nu poate fi numit poet. Cred ca poezia are oarecare legatura cu moralitatea. Nu poti sa fii un mare poet si sa fii un ticalos in viata reala. Daca faci porcarii mari, asta iti afecteaza poezia. Talentul nu ti-l afecteaza neaparat, talentul s-ar putea sa fie bine mersi. Acum, depinde in ce slujba iti pui talentul.

Poti sa faci poezie daca nu esti talentat, doar din munca, din sistem, din rigoare?
Nu. Poti sa faci proza, dar poezie nu. Scrisul se invata, e un mestesug. Nimeni nu se naste scriitor cu exceptia lui Salinger. (rade) Sau a lui Saramago.

Te-a dat pe spate vreun scriitor roman aparut in ultimii ani?
Nu a fost asa chiar mare indragosteala, dar am descoperit niste poeti care mi-au placut, ca George Chiriac, Matei Hutopila, Aleksandar Stoicovici. Eu cred ca se ridica scriitori tot timpul si cred ca romanii sunt poeti buni.

Ce citesti acum?
M-am apucat de o carte de Saramago (rasete). Citesc si Paul Johnson, „Intelectualii”. E o carte foarte buna. Si lucrez la o carte despre tacere si am diverse lecturi despre asta. Citesc despre tacerile apasilor, de pilda. Am plecat de la o intrebare: in cate feluri se poate tacea?

 

III. Tacerea ca penitenta

Dela0.ro: Isaac Babel are o fraza: am inventat un nou gen literar, cel al tacerii absolute.
Iulian Tanase: Bine, e de cautat. Ma intereseaza. Primesc de la prieteni, si din zona de filosofie, referinte despre tacere. Imi place.

Iti place tacerea?
Stii care e chestia? M-am gandit de ce am ajuns eu sa scriu o carte despre tacere. E ca un fel de penitenta pentru mine: am vorbit atat de mult la radio in ultimii 9 ani de zile, a fost o incontinenta, asa, frivola, o locvacitate deliranta. Si cred ca e o forma de penitenta pentru mine.

Foto: Silviu Panaite / Dela0.ro

Ti se pare ca vorbim prea mult?
Vorbim mult, spunem destul de putine lucruri. Dar gandeste-te cat comunici prin ceea ce spui.

E vorbitul un mecanism de aparare?
De multe ori, da. Pentru ca ne acoperim, asa, de cuvinte, ca de o platosa, pentru a umple niste spatii. Spatii care sunt ca niste ziduri prin care cei din fata noastra nu pot sa treaca. E ca o protectie. Cand vorbesti foarte mult ai o spaima, sa nu cumva sa te opresti si cel din fata ta sa puna o intrebare si sa te puna in dificultate. Cand vorbesti doar tu esti safe si atat, e ca o prelegere, ca o liturghie verbala.

Iti place mai mult sa vorbesti sau sa scrii?
Sa scriu, desigur.

Scrii in tacere?
Am avut o perioada cand poemele pe care le-am scris la inceput au fost niste solilocvii verbalizate de singuratate. Vorbeam. Si mi-am dat seama ca ce spun sunt niste poeme.

Esti singur la parinti?
Nu. Am o sora.

Ai fost un copil singuratic?
Nu. A fost un moment dificil cand la 12 ani am plecat de acasa. M-au dat parintii la scoala in oras, la Bacau (n.r. – Iulian Tanase e de loc din Moinesti, judetul Bacau). Si asta m-a afectat foarte mult.

Te-au izgonit din paradis?
M-au izgonit din paradis. Si mi-am dat seama ca eu de vreo 30 de ani am ramas cumva la varsta de 12 ani, intr-un anumit plan emotional. Acum am inceput sa scriu niste poeme care incep toate asa: am 12 ani. Si incerc sa rezolv o problema.

J.M. Barrie, autorul cartii Peter Pan a spus ca nimic din ceea ce se intampla dupa 12 ani nu conteaza cu adevarat.
Ma rog, poate ca a exagerat putin.

Nu ti-ar placea sa nu cresti niciodata?
Nu.

Iti place maturizarea?
Imi place curgerea asta. Imi place Heraclit.

Hai sa ne scunfundam din nou in apele acestui rau (n.r. – replica din filmul „A fost sau n-a fost”, in care se rade de folosirea excesiva a lui Heraclit in cadrul emisiunilor de la televiziunile de provincie si nu numai).
Hai, ma, ce dracu’! (rade)

Ca sa fii un bun cititor trebuie sa fii disciplinat?
Ca sa fii un bun cititor trebuie sa iubesti cartile in primul rand si sa nu tii neaparat sa te invete acele carti ceva, adica sa nu fii disperat sa acumulezi. E despre o bucurie – cartea trebuie sa fie o evadare.

Ce iubesti mai mult: cartile sau oamenii?
Cred ca am invatat mai mult de la oameni decat de la carti. Eu intr-o vreme am fost foarte orgolios si ma gandeam ca decat sa stau la o sueta cu oameni, mai bine citesc. Dar mi-am dat seama ca este o prostie si am inceput sa imi intorc fata catre oameni si mi-am dat seama ca inveti multe lucruri de la ei. De pilda, in „Iubitafizica” sunt foarte multe povesti. Si daca aceasta carte a avut un relativ succes este si pentru ca e foarte vie si pentru ca sunt niste povesti de viata pe care eu doar le-am imbracat intr-o haina de cuvinte.

Ale cui sunt povestile?
Sunt si ale mele, sunt si ale femeilor pe care le-am cunoscut.

Ti-au reprosat ceva?
Nu, nu. S-au bucurat. Am avut o prietena si mi-a povestit o intamplare. Bunicul ei murise si il duceau la groapa cu caruta, era o caruta trasa de un armsar si convoiul funerar s-a intersectat cu o alta caruta trasa de o iapa. Si armasarul s-a trezit la viata si cand au ajuns carutele una in dreptul ceilelalte, armasarul a cotit-o spre iapa si a inceput sa galopeze cu mortul in caruta dupa iapa. Si toti oamenii indurerati au inceput sa rada, pentru ca era viata care se razbuna pe moarte. Si am scris un poem. Asta e o intamplare si e multa poezie in intamplarea asta.

 

IV. Despre femei si alte muze

Dela0.ro: Ai invatat mai mult de la femei decat de la barbati?
Iulian Tanase: Femeile sunt mai subtile dupa mintea mea. Si sunt mai subtile si mai apropiate de viata decat suntem noi, barbatii. Sunt mai putin rationale, isi folosesc inima mai mult decat mintea. Si asta e bine, eu as prefera sa fiu asa. Adica, asa cum spunea Charlie Chaplin, we think too much and feel too little. Cand gandesti prea mult, inima se usuca. Cu ajutorul femeilor, eu am invatat foarte mult. Si m-am cunoscut pe mine, am fost pus in diverse situatii si am invatat lucruri despre mine. Nu neaparat numai lucruri bune.

Ai schelete in dulapul personal?
Am. Dar am scris poezii pe oasele alea si m-am salvat cumva.

E scrisul terapeutic?
Da, poezia e o forma de terapie. Si o forma de autocunoastere. Ajungi la tine foarte rapid.

Oamenii cred mai degraba ca poezia se naste din nefericire, din tristete. Ca nu poti sa scrii poezie daca esti fericit.
Depinde ce se intampla in capul tau. Si prin cap inteleg imaginatie. Exista intamplari ale realitatii care te conduc spre poezie, cum ar fi o mare dezamagire in dragoste. Dar exista niste lucruri care se petrec exclusiv in imaginatia ta. De pilda, cand visam se petrec niste lucruri extraordinare, care nu au legatura cu ce ni se intampla peste zi. Putem visa poeme, povesti minunate.

Tii minte ce visezi?
Intr-o vreme tineam, acum mai putin pentru ca nu am mai exersat notarea viselor. Daca ti le notezi incepi sa le tii minte.

Visul e o sursa de inspiratie?
Da, e una dintre surse.

Exista muze?
Exista. Doar ca muza trebuie chemata, nu trebuie sa stai, asa, pasiv. S-ar putea ca muza sa te astepte la doua strazi mai incolo si tu sa stai locului. Trebuie sa te misti spre ea, trebuie sa faci ceva. Trebuie sa iei o foaie de hartie si sa scrii ceva, asa, cu stiloul sa zic, sa fie abraziv, sa auda ea: uite asta e la masa de scris, ia sa vedem ce face.

Iti place sa scrii cu stiloul?
Da, imi place sa scriu cu stiloul, in caiet. Imi place actul in sine. Desi scriu mai mult la computer.

Te-apuca poezia in cele mai bizare locuri?
Te poate apuca.

Te mai intrerupi din ce faci?
Te mai intrerupi, mai fugi, sigur ca da.

 

V. Putina patafizica

Dela0.ro: De ti-ai numi cartea „Iubitafizica”?
Iulian Tanase: E un joc de cuvinte de la „Patafizica” lui Alfred Jarry. Eram in armata si citeam o carte de Luca Pitu, „Naveta esentiala”, si era un capitol despre patafizica, cu legile patafizicii si asa mai departe. Si eu, care aveam jocurile de cuvinte in sange, caci lucram deja la „Academia Catavencu”, am simtit cum imi vine, asa, cuvantul iubitafizica. Suna bine. Si multa vreme am avut doar cuvantul asta si pe urma am inceput sa bricolez in jurul lui. Exista cuvinte ca niste seminte, foarte fertile, foarte adanci, din care se pot naste lumi intregi.

Crezi ca acest cuvant o sa iti supravietuiasca?
Habar n-am.

Nu te intereseaza posteritatea?
Nu ma preocupa.

Nu o sa vedem un bust Iulian Tanase la Moinesti?
Un bust daca eram o femeie misto.

Iulian Tanase pe cal, atunci. Sau pe bicicleta.

Pe bicicleta de bronz.

 

VI. Prima carte necitita

Dela0.ro: Care a fost prima ta carte?
Iulian Tanase: Eu imi amintesc prima carte pe care nu am citit-o. Era „Jungherul de argint”, Vasile Manuceanu, Editura Militara, 1973. Eram in vacanta de vara de dupa clasa intai si sora mea ma alerga prin curte cu ea in mana si striga: citeste cartea asta. Ca sa citesc si eu ceva, jucam fotbal, nu ma interesau lecturile.

Ai regretul ca nu ai ajuns un mare fotbalist?
Nu stiu, poate mi-ar fi placut sa fiu unul.

Pe ce post jucai?
Eram varf. Numarul 11.

Erai pomanagiu?
Mai stateam si la pomana.

Cu cine tii?
Cu Steaua.

Nu cu FCM Bacau?
Prin exceptie. Cand juca cu Steaua, clar tineam cu Bacau.

In anii ’90 a batut Bacaul cu 5-1 in Ghencea si se striga „campioni europeni, umiliti de moldoveni!”. Ai fost la meciul ala?
Nu.

Nu iti plac multimile?
Nu prea. Nici la concerte nu prea merg.

Esti un tip de gasca? Umblai in gasca?
Aveam gasca la Catavencu.

Atunci, acolo, ai trait cea mai frumoasa perioada profesionala?
La Catavencu, da, categoric. Era o dependenta. Chiar vorbeam cu Dragos Musat – cel care scria Tetelu – cum mergeam noi la redactie, nu pentru ca aveam de lucru, ca de lucru aveam doua zile pe saptamana. Mergeam ca sa ne intalnim si sa radem. Era o stare. Am ras foarte mult in anii cat am fost la Catavencu. Am si riduri la ochi de ras.

Ti-ar placea sa retragi undeva la tara?
Nu prea. Mie imi place orasul. Sunt citadin. Chiar daca stau inchis in casa, tot imi place orasul. Nu imi place bucolismul asta, cu padure, rau, ramuri.

Pana la urma ti-a reusit viata, ai cam trait cum ai vrut tu.
Da. Nu am regrete. Am inceput ca muncitor necalificat la o schela de petrol in provincie, am lucrat acolo aproape doi ani, si era munca fizica grea. A fost un fel de purgatoriu. M-am ales cu rezistenta si apoi orice munca mi s-a parut usoara.

Unde era schela asta?
In Moinesti, in munti. Ma trezeam la 4 dimineata.

Dar de ce faceai asta? Aveai nevoie de bani?
Intrasem la facultate la ASE si doar in sesiune veneam la Bucuresti, sa dau examenele. Am avut niste dispute cu taica-meu si am vrut sa ii demonstrez ca si eu pot munci fizic, nu doar sa stau cu nasul in carti si asa mai departe. Parintii mei sunt foarte harnici si gospodari.

Si tu cu cartea in mana pareai un fel de trantor, un mic Moromete, asa.
Intr-un fel. Te simti aiurea, ca nu pare ca muncesti cand citesti o carte sau o scrii. Trebuie sa dai cu sapa, sa mergi la coasa, sa iesi, sa se vada ceva in urma ta. O carte e mai putin vizibila decat o casa sau decat un porc.

Dar e mai importanta o carte?
Nu stiu, depinde. Cred ca si casa e importanta. Pentru unii oameni casele sunt cartile lor.

 

VII. Poezia e un mare lux

Dela0.ro: Te confunda lumea cu Stelian Tanase?
Iulian Tanase:
In 2002, cand am publicat „Iubitafizica”,  in Observatorul cultural a aparut un articol despre carte, cu poza lui Stelian Tanase.

Ai vreo asteptare de la spectacolul „Iubitafizica”?
Nu, nu. Si e bine ca nu am nicio proiectie. Dar cred ca va fi spectaculos, cu papusile alea mari. Eu o sa joc vocea in spectacol.

Crezi ca o sa prinda la public?
Cred ca da. E o chestie noua aici. Bine, in 2010 Nona Ciobanu a facut un spectacol in Slovenia dupa niste texte de ale mele, cu niste lumini, cu papusi, a lucrat cu un muzician iranian.

Cum se preteaza textele tale la asa puneri in scena suprarealiste?
Textele sunt mai degraba niste pretexte pentru ca regizorul isi face spectacolul, pe care doar il condimenteaza.

Mai scrii in vreo alta limba?
Nu, doar in romana. Am scris niste poezioare in engleza, dar nu ma simt bine, nu pot sa gandesc sau sa simt in alta limba. Poezia se scrie in limba materna.

Iti place limba romana?
Imi place foarte mult. E foarte versatila si foarte ofertanta, te poti juca mult.

E greu de tradus, totusi, fiind bogata in nuante. E un truism: Caragiale e greu, daca nu imposibil, de tradus. Cum traduci curat-murdar de exemplu?
Clean-dirty, mister Fanica. (rasete)

Se scrie bine in romana.
Se scrie bine, dar se citeste mai prost, din pacate.

Literatura romana are acest handicap, ca e foarte greu de tradus?
Sunt traduceri in strainatate din autori romani. De exemplu Ernest Wichner a tradus Max Blecher si Blecher e foarte prizat in afara.

A murit la 29 de ani. Prieten cu Mihail Sebastian.
Da, si a apucat sa faca pana la 29 de ani niste lucruri in niste conditii ingrozitoare, la orizontala mai mult.

Scrii la birou sau in pat, la laptop?
La birou. La biroul masiv facut de tatal meu.

Te atasezi de obiecte?
Vreau sa nu ma atasez de obiecte, dar sunt unele la care tin. Multi suprarealisti aveau anumite obiecte pe masa cand scriau, un ou negru, o chestie.

Tu ai vreun talisman?
Am un Buddha cu patru fete luat din Macao.

Poezia te-a purtat din Moinesti pana in Hong Kong.
Da, poti sa te plimbi. Sunt multe festivaluri de poezie bune.

Se face poezie buna in secolul asta?
Se face, da. Din pacate, ne citim intre noi.

Ai avut razboaie in lumea asta literara mica?
Nu tin la asta. Singurul razboi e cel de la radio (n.r. – Iulian realizeaza emisiunea Razboiul sfarsitului saptamanii la Radio Guerrilla, alaturi de Mitos Micleusanu, sambata si duminica, de la 8.00 la 12.00).

Nu esti un tip ranchiunos?
Nu, nu sunt, trec peste lucrurile neplacute destul de repede.

Cu Facebook-ul cum esti?
Hate and love. Imi place ca mesageria mea s-a mutat pe Facebook. Daca as vinde carti la cate likeuri am primit, acum as fi fost pe o insula pustie singur.

3 COMENTARII

  1. Am citit demult ceva gingas
    Am citit demult ceva gingas si pasional. Nu seamana cu asta. Dar ma face curioasa si simt ca e o bucata intreaga. Omul. Asa ca, oricat de diferiti putem fi de alti oameni, cred ca nu despre asta e vorba. O sa ma gandesc despre ce e vorba. Pentru mine. E ca si cum as vrea sa scriu mersi sau merci. Multumesc.

  2. Foarte frumos interviu,
    Foarte frumos interviu, placutu-mi-a mult! Si Iulian Tanase calare pe o bicicleta de bronz, in Moinesti, este o idee provocatoare… ca sa spun asa!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.