Scandalul Uber ne-a reamintit recent cât de ușor poți intra pe o piață dacă ai resursele financiare necesare și oamenii-paspartu, capabili să deschidă toate ușile necesare pentru a influența vederile politice și procesele legislative în favoarea obiectivelor tale comerciale.
Rețeta șperțului (adică a câștigării bunăvoinței cuiva și determinării acelei persoane să acționeze în direcția intereselor tale) nu e deloc nouă în România. E chiar veche, iar deceniile care au trecut doar au perfecționat-o.
Ingrediente ale acestei metode comerciale agresive, care presupune în esență luarea cu asalt a unei piețe și instrumentalizarea sălbatică a tuturor slăbiciunilor sistemice, au fost folosite din plin la noi – și nu doar în acest secol.
De-a lungul timpului, a primit eticheta de cel mai răsunător caz de corupție. Este vorba de Afacerea Skoda petrecută la începutul anilor 1930. Pe scurt, la mijloc de Interbelic, Ministerul Apărării Naționale semna un contract prin care urma să achiziționeze de la Uzinele Skoda muniție și armament în valoare de cinci miliarde de lei (mai bine de două procente din produsul intern brut al țării în perioada respectivă).
Ceea ce trebuia să fie realizarea unei măsuri urgente din planul de dotare a armatei ajungea să se transforme însă într-un caz de corupție masivă, în care statul român cădea prizonier intereselor unui grup industrial.
În acest sens, fuseseră ignorate în procesul de achiziție militară tocmai instituțiile a căror specializare era fundamentală în evaluarea contractului. În plus, ofertantul Skoda primise acces total în bucătăria internă a guvernului, ba chiar și la ofertele înaintate de concurenți. Corupția endemică de la vârful statului român a dus la prejudicierea bugetului național cu aproape două miliarde de lei (aproape un procent din PIB).
Deși în cadrul anchetelor realizate au fost vehiculate nume de miniștri, politicieni și generali – iar mai târziu chiar Regele Carol al II-lea și-a făcut loc în galeria posibililor mituiți – a existat o singură condamnare în Afacerea Skoda. Aceea a fost a lui Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Skoda în relația cu autoritățile românești.
Omul a fost condamnat la câțiva ani de închisoare, dar toți cei care primiseră de la el șperț au rămas pentru totdeauna conspirați în spatele cuvântului „palaelibus”. Așa erau menționate în registrele Skoda sumele de bani destinate românilor în carne și oase strânși laolaltă în rețeaua invizibilă de corupție de stat.
Nici până astăzi nu e clară semnificația exactă a termenului „palaelibus”. Părțile sale componente latinești ar putea trimite și la săpăligă, și la mantie, și la cortină, precum și la ideea de om cu poziție (foarte) înaltă în societate.
La aproape o sută de ani distanță nici nu mai contează: palaelibus rămâne, în definitiv, marea șperțuială pe care s-au clădit câteva averi sordide și s-a năruit o întreagă țară, căzută curând după Afacerea Skoda în mrejele fascismului.
Mod de lucru
I. Reprezentantul Uzinelor Skoda nu s-a mărginit în România la un comerț onest cu mijloace tolerate de lege.
II. Seletzky organizase în România, Cehoslovacia, Iugoslavia și Polonia o adevărată rețea de spionaj, privitoare la situația de înarmare și nevoile de înzestrare de așa natură încât tot ceea ce se hotăra în cel mai secret Consiliu al Organelor Ministerului de Război, era cunoscut agenților săi.
III. Fără nicio alegere a mijloacelor el își cumpărase informațiile de care avea nevoie pentru ajungerea scopurilor. Îi erau astfel cunoscute toate necesitățile în legătură cu nevoile de înarmare și toate demersurile pentru satisfacerea acestor necesități.
IV. Scopul mărturisit al tuturor acestor procedee era crearea unui monopol al furniturilor de armament, prin înlăturarea cu orice mijloace a oricărei concurență. Cunoașterea anticipată a ofertelor caselor concurente, substituirea propriilor ei oferte, în cazurile în care în prima redacțiune i se părea că nu au șansa a fi admise, înlocuirea pieselor prezentate la concurs, împiedicarea informațiilor de natură să le împiedice succesul, erau printre mijloacele curente.
V. În acest scop, nealegerea mijloacelor din partea lui Seletzky determinase o atmosferă de corupție în Ministerul de Război, de natură să pricinuiască un ireparabil prejudiciu moral ofițerilor cinstiți. Într-una din telegramele sale către centrală, Seletzky se opune la reducerea prețurilor dintr-o ofertă prezentată. Motivele pretinde că nu le poate comunica decât personal. Încadrat în complexul informațiilor pe care le avem azi, sensul acestei opuneri e clar: necesitatea mitei pentru asigurarea complicității. (Raportul Comisiei parlamentare de anchetă, înființată în mai 1934, Editura „Monitorul Oficial” și Imprimeriile Statului – 1934)
Traficări și mituiri
Am arătat că din probele descoperite de comisiune în special din registrele și corespondența reprezentanței Skoda, rezultă întrebuințarea de către Seletzky a banului ca mijloc de corupție pentru atingerea scopurilor lui.
Cuvântul „palaelibus” care abundă în aceste registre, nu mai lasă nicio îndoială în această privință. Cine, însă, au fost cei ce s-au înfruntat din sumele de bani întrebuințate în acest chip de Seletzky? Din prisma rezultatelor anchetei comisia nu cred că ar putea rosti nume precise.
Dificultatea a fost creată prin dispariția probelor hotărâtoare aflate în arhiva reprezentanței Skoda cu prilejul întreruperii descinderii de la 10.03.1933. (Raportul Comisiei parlamentare de anchetă, înființată în mai 1934, Editura „Monitorul Oficial” și Imprimeriile Statului – 1934)
Naționalismul din afacerea Skoda
Una din marile îndatoriri în sarcina factorilor conducători din momentul încheierii contractului era promovarea industriei naționale de armament, în vederea creării potențialului de război, necesitate impusă de o crudă și de neuitată experiență.
Această îndatorire trebuie privită ca o rezultantă a două interese esențiale ale țării:
1. Unul economic: Nu este admisibil să te dai dator străinătății pentru lucruri pe care le poți obține la timp în țară.
2. Unul militar: În condițiunile războiului actual oricât de complete ar fi depozitele de armament și munițiuni ale unei țări, câtă vreme nu și-a creat putința de aprovizionare pe timp de război cu armament și mai ales cu muniții înăuntrul granițelor ei, acea țară va fi totuși, pe jumătate dezarmată.
(…) Direcția tehnică și Direcția armamentului nu au fost consultate, deși aveau și ele un cuvânt de spus. Prin ofițerii ce dețineau roluri hotărâtoare în aceste direcții, acesta își exprimă surprinderea în fața comenzii și declară că: „Nu știu pe ce bază s-a stabilit materialul, cantitatea lui, caracteristicile, compunerea bateriilor, prețurile, etc.”.
Or, avem în țară un arsenal, o pirotehnie, o pulberărie a Statului. Există, apoi, o fabrică de pulbere particulară la Făgăraș, care se bucură din partea Statului de mari încurajări și care puteau fi îndrumate în sensul de a putea produce și pulberi de război. Avem Uzină, care, în parte, își dăduse în oarecare măsură dovada capacitățiilor de realizare în legătură cu problema înarmării (Reșița) și altele pentru care se făcuseră sacrificii de sute de milioane (Copșa Cugir).
Unele și altele, insuficient utilate, ar fi putut în clipa în care printr-un contract se angaja bugetul țării cu o sumă de 5.179.000.000 să fie avute în vedere în scopul de a fi îndrumate prin completarea utilării spre asigurarea necesităților de război. (Raportul Comisiei parlamentare de anchetă, înființată în mai 1934, Editura „Monitorul Oficial” și Imprimeriile Statului – 1934)
Prietenii care deschid uși
Totul s-a făcut în mare taină și în defavoarea statului român. În această așa zisă „afacere Škoda”, un rol important l-a avut și Seletzki, care se afla în relații amicale cu mai mulți fruntași național-țărăniști, între care Virgil Madgearu, Romulus Boilă (nepotul lui Iuliu Maniu) și Mihai Popovici (cel care ordonase oprirea căutărilor de documente mai mult decât dubioase ce s-ar fi aflat la sediul firmei „Škoda” din București).
Asupra generalul Dumitru Popescu, semnatarul contractului cu pricina, plana suspiciunea că a luat „șperț” (mită), iar generalul Samsonovici ceruse, printr-un raport, adresat președintelui Consiliului de Miniștri, Alexandru Vaida-Voevod, ca uzinele „Cugir” să fie desființate (documentul ținut secret se afla la Seletzki).
Între actele ajunse la Seletzki, s-au găsit, în urma descinderii, inclusiv foaia calificativă a generalului Ștefănescu Amza-Constantin (nimeni altul decât cel care a făcut publică „afacerea Škoda”, în timpul ministeriatului său la apărare) și copii după procesele verbale încheiate la ședințele Consiliului Suprem al Apărării Naționale (toate având un caracter confidențial). (Declanșarea scandalului privind Afacerea Skoda, Alin Pîrvu în Studii și comunicări, seria ISTORIE, TOM XXVIII, 2019)
Miraculoasa prosperitate patrimonială a dlui Boilă, concomitentă cu tratativele și încheierea contractului, aflat în cercetare, a dat loc la grave bănuieli. Din ancheta testimonială și din dosarul comisiunii pentru controlul averilor de pe lângă Curtea de Apel din Cluj, rezultă că în intervalul 1928-1931 dl. Boilă a fost de o activitate pe cât de intensă, pe atât de variată, depășind cu mult sfera competinței sale. Dl. Boilă fusese înainte profesor de drept constituțional. (Raportul Comisiei parlamentare de anchetă, înființată în mai 1934, Editura „Monitorul Oficial” și Imprimeriile Statului – 1934)
Consecințe
Presa liberă nu însă și neapărat independentă scoate la iveală afacerea, întreprinde anchete paralele, practică un discurs vag despre corupție, marcat de judecăți personale. Singura dimensiune generală, obiectiv surprinsă, a corupției este în acest caz scăderea standardului moral, devierea de comportament și abaterea de la parametrii formali impuși de asumarea unei funcții publice. Într-o cultură politică nu tocmai democratică și pe fondul unei crize prelungite, presa face din păcate jocul “groparilor democrației”.
(…) Problema majoră în acest caz o constituie faptul că responsabilă este administrația armatei, percepută ca întreg și imposibil de acuzat, căci reprezintă una din instituțiile de bază ale societății românești dintotdeauna – cu atât mai dificilă o astfel de întreprindere cu cât unul dintre generalii acuzați face un gest de onoare și răspunde acuzațiilor nefondate prin suicid.
(…) Afacerea dă apă la moară Gărzii de Fier, discursului acesteia despre demoralizarea societății sugrumate de corupția de partid și tarele democrației parlamentare. Pe fundalul lui 1933, a crizei conștiințelor, a radicalismului etic al elitelor, plierea discursului legionar pe modul tradițional de gândire și exploatarea conflictului român – neromân și popor – politician va aduce nesperat de mulți soldați și contribuabili în tabăra lui Codreanu. (Afacerea Skoda, Mihai Chioveanu în Sfera Politicii, Anul VIII, 2000)
