Foto: Wikipedia

Încercăm să vedem cine a fost Nae Ionescu, profesorul și mentorul unei generații de intelectuali din care au făcut parte Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu. 

Susținător al ideilor legionare, antisemit și una dintre figurile publice reprezentative pentru extremismul de dreapta din epocă (sintetizat în fascism și nazism), Nae Ionescu a murit la 49 de ani, pe 15 martie 1940.

O carte recentă – Seducătorul domn Nae –, scrisă de Tatiana Niculescu și publicată la Editura Humanitas, încearcă să îi facă un tablou. 

Toate fragmentele sunt din acest volum, pe care vi-l recomandăm pentru a adăuga nuanțe înțelegerii acelei perioade complicate și tragice din istoria românilor. 

Cartea nu caută să-l disculpe pe Nae Ionescu, ci să-l explice în contextul epocii oarbe pe care a marcat-o și care l-a marcat la rândul ei.


TÂNĂRULUI NAE ÎI PLĂCEA SĂ SE DEA ȚIGAN

Tuciuriu și sprâncenat, cu ochi adânc-scânteioși, nepotul lui Stroe (n.m. – Stroe Ivașcu, țăran, bunicul lui Nae Ionescu) se va da uneori drept țigan, pretinzând că se trage din seminția hindușilor, cei mai vechi filozofi ai lumi. Adevărat sau nu, gluma a prins, iar unul dintre apropiați (n.m. – Petre Pandrea)  îl va numi ulterior ʺindian heitmatlos (apatrid) și aventurosʺ.

CE NOTE AVEA LA PURTARE NAE

Urmare a încălcării repetate a regulamentelor școlare, liceanul Nicu Ionescu (n.m. – își va zice Nae mai târziu) încheie clasa a VI-a cu media 5 la purtare. Atitudinea lui de frondă se accentuează spre sfârșitul liceului, când două lucrări, la materiile igienă și franceză, sunt considerate inadmisibile.

Nu numai că pun autoritatea profesorilor sub semnul întrebării, dar în ele se poate recunoaște sâmburele anarhismului și al propagandei socialiste republicane.

Elevul Ionescu își luase libertatea de a critica politica guvernului și conducerea țării de către un rege străin, susținând, printre altele, așa cum o făcea și Asociația ʺAvântulʺ, antisocialistă, dar contaminată de ideile socialiste ale vremii, introducerea votului universal direct și secret pentru toți românii ortodocși. Afirmațiile îi vor fi sancționate prin eliminarea din liceu.

În urma contestațiilor mamei sale, Eugenia Ionescu, cazul ajunge la Ministerul Instrucțiunii, se efectuează o anchetă și până la urmă, prin intervențiile rudelor materne de la București, se decide să i se permită tânărului Nicolae Ionescu să-și pregătească în particular examenele de sfârșit de an și bacalaureatul și să le susțină la oricare alt liceu din țară. 

NAE, STUDENT SĂRAC LA BUCUREȘTI

ʺCând a venit  ca student la Bucureștiʺ, își amintea unul dintre cunoscuții lui apropiați (n.m. – Petre Pandrea), ʺNae Ionescu se afla într-o cruntă sărăcie. După ce a ținut o lucrare de seminar a leșinat.

Nu mâncase de câteva zile. Profesor era Constantin Rădulescu-Motru, care l-a luat sub oblăduriea sa, ca bursier. N-avea o locuință stabilă. Dormea pe mesele de biliard din cafenele interlope. A fost epoca de pauperitate și de anarhism stirnerian, amalgamat cu exercițiile Sfântului Ignațiu de Loyola, creatorul ordinului iezuițilorʺ.

(…) Fondator și director al revistelor Noua revistă română, Studii filozofice, Ideea europeană, Revista de filozofie, Revista de psihologie practică, Rădulescu-Motru va fi, pentru mulți ani de acum încolo, mentorul și ocrotitorul acestui tânăr negricios și încruntat, ajutându-l să-și construiască o viitoare carieră universitară.

Încă din primii ani de studenție, profesorul, care ʺavea darul să se entuziasmeze de studenții săi mai răsărițiʺ își invită studentul în redacția Noii reviste române de pe Calea Victoriei, unde aceasta va da curând buzna strigând că tocmai ʺîl făcuse prafʺ pe Kant la un seminar. În anii de studenție, redacția îi va fi casă, masă și adresă pentru puținii prieteni care îi scriu.

LOGODNA LUI NAE CU ELENA-MARGARETA FOTINO ÎN CASA FAMILIEI ȘOAREC

Pe 31 august 1913, într-o zi de duminică, aducând cu el verighete și bomboane, așa cum îi ceruse Ilenuța, Nae Ionescu, îmbrăcat în singurul lui costum încă neros de purtare, coboară din tren în gara Iași și se îndreaptă spre Hotelul Traian din centrul orașului.

E punctul de reper pe care i-l indicase iubita lui ca să ajungă la casa mătușii Eugenia Șoarec, la care ea locuiește în gazdă.

În seara aceea, ʺîn vastul d-lor salonʺ, Ionel și Eugenia Șoarec pun pe degete verighetele în cadrul unei mici ceremonii improvizate, care va marca logodna lor ʺfoarte simplă și foarte săracă… ʺ (n.m. – Nae și Ilenuța vor rămâne, conform schimbului epistolar dintre ei, caști până în noaptea nunții, când deja aveau amândoi peste 25 de ani; logodna a fost de durată, fiindcă Nae a plecat la studii în Germania, unde își va da doctoratul în filosofie, și a mai început și Primul Război Mondial)

NAE, PROFESOR DE FILOSOFIE LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Cine reușește să se strecoare la timp în amfiteatrul arhiplin e ochi și urechi la felul în care Profesorul își construiește discursul. După o scurtă tăcere, în care pare să-și adune toate gândurile și energiile, prezența lui ia în stăpânire auditoriul fulgerându-l ironic cu privirea: ʺCum, dumneavoastră sunteți toți filozofi?ʺ (n.m. – întrebarea e reprodusă din volumul lui Mircea Vulcănescu, ʺNae Ionescu așa cum l-am cunoscutʺ) 

Apoi, glasul ʺnoduros, cu colțuri, cu asperități, cu ocoluri, aruncă aici un cuvânt, deschide dincolo o poartă secretă, lovește dincoace o piatră găsită în drum. Totul la întâmplare, oarecum în voia hazardului. Și pe urmă, la sfârșitul ceasului când te uiți cu dezolare la câmpul de gândire pe care l-a devastat în halul ăsta, deodată lucrurile încep să se ordoneze, nu știu cum, nu știu prin ce întoarcere de resort.

Ideile aruncate în trei sferturi de oră în dreapta și stânga, fără legătură, se întorc în ultimul sfert acasă, liniștite, clare, necesare, într-o stringență uluitoare, încheind un ciclu de cugetare cum ar încheia o construcție simfonicăʺ (n.m. – descrierea îi aparține lui Mihail Sebastian, în volumul ʺDe două mii de aniʺ, în care profesorul Nae Ionescu poartă numele de Ghiță Blidaru)

NAE, AMANT AL MARUCĂI CANTACUZINO

Trei bărbați o vizitau, se pare, periodic: un bancher, un diplomat și un artist. Cei trei trebuie să fie fost Jean Chrissoveloni, Matila Ghyka și George Enescu. (n.m. – Maruca Cantacuzino era măritată cu fiul lui Cantacuzino-Nababul, cel mai bogat latifundiar din țara românească; soțul ei, copil de bani-gata, ducea o viață separată de a soției, făcând figură de playboy; relația cu Maruca Cantacuzino i-a deschis lui Nae Ionescu cele mai înalte saloane din București, Maruca fiind prietenă intimă a Reginei Maria)

Gurile rele mai spuneau că vizitele și profesiunile lor nu erau întâmplătoare și că, în alegerea lor, Maruca ar fi urmat îndemnurile unei culegeri franțuzești de cugetări erotice care le sfătuia pe femei ʺpentru a-și menține proaspete senzațiile amoroaseʺ, să aibă trei amanți simultan și cei trei ar fi fost recomandabil să fie un bancher, un diplomat și un artist.

(…) Amintirea ei va situa începutul prieteniei cu Nae Ionescu în vara anului 1938. Ea are 49 de ani, iar el tocmai împlinește 38. Celălalt admirator al ei, Enescu le rămâne în preajmă în etern triunghi erotic. (n.m. – după despărțirea de Nae, Maruca va încerca să se sinucidă, ulterior se va consola cu un mariaj cu George Enescu, muzicianul)

NAE ÎN TETE-A-TETE CU CAROL AL II-LEA

Într-o seară, o discuție despre o posibilă schimbare de guvern capătă o întorsătură neașteptată. Nae Ionescu și industriașul Nicolae Malaxa nu sunt de acord cu ideea schimbării, iar Nae ar fi răbufnit dând cu pumnul în masă și răstindu-se la unul dintre oaspeții evrei:

ʺZadarnic vă trudiți să stăpâniți această țară, tot nu veți izbuti. Ea nu va tolera stăpânire jidoveascăʺ (n.r. – conform memoriilor lui Alexandru Vaida-Voievod) 

Cu altă ocazie, rămas în tete-a-tete cu Carol, Profesorul i-ar fi atras atenția că legătura cu Elena Lupescu îi strică imaginea publică. Răspunsul regelui, răspândit cu umor chiar de Nae, va deveni legendă urbană: ʺBă, Tată Noe, eu te-am considerat cel mai deștept rumân. Ce te-amesteci în prohabul meu? Ieși afară! ʺ

NAE ȘI PREFAȚA ANTISEMITĂ LA CARTEA ʺDE DOUĂ MII DE ANIʺ A LUI MIHAIL SEBASTIAN

Mihail Sebastian îl rugase să scrie prefața la cartea lui înainte de asasinarea lui Duca (n.m. –  Nae Ionescu fusese cele care îl descoperise pe Mihail Sebastian la examenul de Bacalaureat, la Brăila; pe atunci scriitorul purta numele său de evreu – Iosef Hechter) și înainte de intrarea Profesorului pe orbita antisemitismului legionar. 

Deși mai păstrează ecouri ale trecutelor sale teorii și fine distincții terminologice în privința ʺproblemei evreieștiʺ, textul rezultat pare cu totul convertit la discursul Gărzii de Fier. 

Nae Ionescu ar fi fost cel mai în măsură să înțeleagă miza existențială și dilema profund umană, atemporală, a dublei apartenențe culturale, pe care o trăiește personajul fără nume din romanul lui Sebastian, dar el transferă discuția în câmpul politicii, afirmând ʺincompatibilitatea de umoareʺ între creștini și evrei, între spiritul revoluționar al Germaniei contemporane și poporul ales, făcând din Iuda, apostolul care-l vânduse pe Isus, evocat la un moment dat în roman, simbolul neamului evreiesc, al lui Sebastian însuși și figura centrală a romanului.

(…)  În textul prefeței lui Nae Ionescu se aude, însă, ca un ecou și ca un avertisment, numele de evreu al lui Sebastian: Iosef Hechter. E un răspuns damascator la numele pe care Sebastian i-l dăduse lui Nae Ionescu în romanul De două mii de ani, evocându-l adesea ca personaj: Ghiță Blidaru. 

Cine se credea Sebastian, acest evreu brăilean, pe care el îl făcuse om?  Prenumele Ghiță nu era întâmplător, mimând pe derizoriul ʺNaeʺ (…) Dar Blidaru? Un blidar nu-l desemna doar pe meșterul de blide, adică de străchini, ci și pe lingușitorul oportunist, pe lingău. 

NAE DUPĂ CE A PARVENIT

Anul început cu prefața la De două mii de ani deschide cea mai prosperă perioadă din viața lui Nae Ionescu. Mai târziu, odată stinse ecourile romanului său și ale prefeței, Mihai Sebastian va sesiza din nou prăpastia între discursul academic și teoriile politice ale profesorului, pe de-o parte, și practica vieții lui de zi cu zi, pe de alta.

Vorbind degajat la cursuri și în discuțiile mondene despre neamul românesc care nu cunoaște decât sănătoasa evoluție organică și colectivă și nu poate fi judecat după criteriul libertății individuale specific capitalismului occidental, Nae își petrece vacanțele pe ʺterasa unei magnifice vile la Balcicʺ, privește ʺdin balconul unui somptuos palat la Băneasaʺ, conduce un Mercedes Benz, își aduce haine de la Londra și lenjerie de la Viena, mobile din Italia, parfumuri și săpunuri de la Paris.

Nu cumva teoriile lui politice ʺsunt un inconștient act de apărareʺ, se întreabă, cu amară îndreptățire, Sebastian.

NAE VĂZUT DE NOICA

Pe 16 martie 1940, Constantin Noica îi scrie prietenului Emil Cioran, aflat la Paris, că dragul lor Nae Ionescu, Profesorul, a murit.

În aceeași zi, un fost student, Mircea Vulcănescu, mângâiase pentru ultima oară cu privirea pereții albi ai casei de la Băneasa a Profesorului, clavirul amuțit, biblioteca și unicul tablou, o reproducere după El Greco, sau poate un original, masa lui de lucru pe care, cu câteva ore înainte, se mai aflase încă bustul în bronz al uneia dintre femeile iubite. Trupul neînsuflețit era întins pe pat, într-o odaie de o austeritate monahală.

(…) A doua zi are loc înmormântarea. În scrisoarea către Cioran, Noica se cutremură la gândul că, de acum încolo, generația lor rămâne a nimănui, că se încheie o epocă și ia sfârșit o uluitoare aventură a spiritului, în istoria atât de fragilă a culturii românești.

Noica nu se numărase printre preferații lui Nae Ionescu, dar, în ultimul timp, îl vizitase săptămânal, adesea împreună cu Vulcănescu, și avusese ocazia să-l cunoască mai bine și ca om, nu numai ca autor de articole de presă și profesor care înflăcăra tineretul.

Ajunsese la concluzia celuilalt discipol credincios, Mircea Eliade: destinul de practicant și nu de simplu interpret al filozofiei, dominase și justificase toate gesturile, oricât de scandaloase ale acestui om. Se zvonea chiar că, precum Socrate, Profesorul ar fi murit otrăvit.

ʺL-am auzit înjurând și era mareʺ, îi scrie Noica lui Cioran.

ʺL-am văzut vulgar, poate voit vulgar, l-am auzit repetându-se, jignind, bârfind și era tot mare. Atingi limitele oricărui om atunci când îl vezi râzând cu hohote, dar veselia lui extraordinară în fața anecdotelor răsfulate ale lui Mircea V. îl lăsa intact. E singurul om a cărui mască mortuară aș voi-o. E singurul om care mi-a dat în viață sentimentul legendarului.ʺ

Cu trecerea timpului, ieșit de mult de sub vraja maestrului, Noica îl va încadra în condiția lăutărească a culturii, privindu-l ca pe un lăutar superior, inegalabil, dar lipsit de viziunea și creativitatea marilor spirite ale culturii, un maestru al vorbelor meșteșugite.

LA PARASTAS LA NAE

Cu prilejul unui parastas organizat în casa ei, Cella Delavrancea (n.m. – ultima amantă a lui Nae) interpretează la pian o piesă de Bach în amintirea Profesorului.

După ce micul recital se încheie, imitând neprevăzutul realității, cum i-ar fi plăcut lui Nae Ionescu să spună, monumentalul supraponderal Mircea Vulcănescu cere să i se permită să facă și el o interpretare a aceleiași partituri, dar nu la pian, ci improvizând un balet ad-hoc.

ʺȘi uriașul care era, cu cele peste 120 de kilograme ale trupului său, dovedind o desăvârșită grație, nefiind nicio clipă grotesc, urmând cu fidelitate linia melodică imaginată de compozitorul german, spre uimirea celor prezenți, l-a interpretat prin dans pe Bachʺ (n.m. – fragmentul despre baletul lui Vulcănescu îi aparține lui Ion Papuc, fiind consemnat în volumul ʺSub zidurile tradițieiʺ)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.