„Nu avem infirmiere, nu avem brancardieri, nu avem condiții. Nu puteam risca în cazul Înaltpreasfințitului Pimen!”

Un episcop al Bisericii Ortodoxe Române este confirmat cu coronavirus în județul cel mai afectat epidemiologic din țară. În aceeași zi este transferat de urgență cu elicopterul la București, pentru a primi tratament. Dacă eforturile naționale sunt concentrate de săptămâni bune în a îmbunătăți capacitatea sanitară din județul lovit puternic de epidemie, ar putea fi transferul ierarhului BOR o recunoaștere indirectă a incapacității statului de a combate efectele bolii COVID-19 chiar în focarul principal din România? | Foto: Liviu Chirică / Inquam Photos

7

25 de pacienți infectați cu coronavirus sunt internați în secția de Terapie Intensivă la Spitalul Județean Suceava. 4 dintre ei sunt ventilați mecanic, adică respiră cu ajutorul aparatelor. Acestea sunt datele actualizate prezentate în presa locală, de Monitorul de Suceava.

Potrivit generalului în rezervă Ionel Oprea, care gestionează spitalul, SJU Suceava are 40 de paturi de terapie intensivă cu ventilatoare, fiind unitatea județeană cu cea mai mare capacitate de ventilație din țară.

Inclusiv platforma spitalului care asigură oxigen și-a triplat capacitatea în ultima lună, de la debutul focarului epidemiologic.

SJU Suceava este așadar, măcar în teorie, un spital care și-a îmbunătățit în ritm accelerat capacitățile medicale, o unitate scoasă de sub administrație civilă și plasată sub un management militar strict tocmai pentru a performa în prima linie a bătăliei anti-coronavirus.

Și totuși, chiar din acest spital readus (conform comunicatelor oficiale) pe linia de plutire, care asigură asistența medicală pentru zeci de mii de români aflați în zona de carantină, a fost transferat în regim de urgență Înaltpreasfințitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Episcopul a fost testat și confirmat cu coronavirus, prezentând o formă medie a bolii.

Nicio informație publică nu indică faptul că ierarhul Bisericii Ortodoxe Române ar fi avut nevoie de oxigen sau de ventilație mecanică. Iar dacă astfel de intervenții ar fi fost totuși necesare, spitalul pare (cel puțin pe hârtie) suficient de bine echipat cât să facă față situației.

De o parte și de alta a deciziei de transfer

ÎPS Pimen are 90 de ani, vârstă la care o infecție simptomatică cu coronavirus poate avea consecințe fatale. Câte persoane aflate în grupa de risc maxim și internate la SJU Suceava în ultimele săptămâni (cu simptome ușoare sau medii) au fost transferate însă, la cerere, la București doar pentru a preîntâmpina o posibilă evoluție negativă?

Reporterii Dela0.ro l-au contact telefonic pe generalul Oprea, doctorul militar care asigură conducerea spitalului sucevean, pentru a chestiona rațiunile deciziei de transfer.

Domnule Oprea, cine a decis transferul Înaltpreasfințitului Pimen la București?
Aparținătorii care erau cu el și medicul de sector. Colegii (n.r. – Înaltpreasfințitului Pimen) au insistat să-l transfere la Iași sau la București, dacă nu avem condiții.

Dar care au fost mai exact motivele, argumentele de ordin medical?
Nu am colectiv încadrat. Am pornit cu acest spital de la 10% capacitate. Acum suntem undeva la 60%. Nu avem oameni. Nu avem infirmiere, brancardieri. Sunt la rândul lor bolnavi și nu s-au întors încă. Avem 480 de pacienți la o capacitate de o mie de paturi și abia am putut asigura turele. Am avut probleme să asigurăm personalul medical și de Paște. Avem practic personal cât să facem față minimal. 

Știind că nu aveți decât condiții minimale, ați mai luat decizia transferului și pentru alți pacienți?
Da, băiatul de 45 de ani, în același transfer cu episcopul. A mai fost un medic militar anestezist de la Cluj, care a zis că vrea să fie acasă. Și o colegă de aici transferată la Matei Balș.

Înaltpreasfințitul nu a plecat de la Suceava în stare gravă, s-a anunțat doar o formă medie a simptomelor.
Din ce am înțeles nu era chiar bine, era mediu-sever. Iar noi nu putem în acest moment să asigurăm condiții potrivite pentru tratarea unui pacient de vârsta sa. Nu puteam risca.

Generalul Ionel Oprea susține, așadar, că s-au mai luat decizii de transfer – toate, însă, în cazul unor persoane aflate fie în stare foarte gravă, ventilate mecanic, fie cu anumite complicații, dar în afara grupului de risc.

Am compilat o statistică parțială, valabilă pentru luna aprilie, a morților înregistrate la nivelul SJU Suceava. Datele indică faptul că cel puțin 16 români cu vârste peste 75 de ani au decedat în Spitalul Județean Suceava în ultimele trei săptămâni, fără ca în cazul lor să se pună problema vreunui transfer.

Pe 19 aprilie a murit o persoană de 79 de ani. Pe 15 aprilie, una de 83 de ani. Pe 10 aprilie, una de 87 de ani. Pe 3 aprilie, două persoane de 84 și 85 de ani.

Toți sau niciunul

Cu serioase probleme de personal în ziua de 21 aprilie, SJU Suceava n-ar fi putut să se afle într-o situație diferită pe 19, 10 sau 5 aprilie.

Nici în cazul morților de mai sus unitatea n-ar fi putut asigura, probabil, condiții potrivite de tratament. Nici atunci nu erau infirmiere, nici atunci nu erau brancardieri. Și totuși, unitatea medicală și-a asumat riscul pentru acești pacienți obișnuiți.

Dar în cazul Înaltpreasfințitului Pimen riscul a devenit pur și simplu prea mare, luând în considerare condițiile de avarie din spital și vârsta pacientului special.

Cum se vede decizia favorizantă chiar din interiorul spitalului care are de toate, mai puțin personalul necesar să transporte, să îngrijească și, la nevoie, să intubeze bolnavii?

Într-o discuție telefonică purtată cu Dela0.ro, medicul Mircea Dinu Bordiniuc de la SJU Suceava se întreabă de ce s-a impus transferul episcopului BOR dacă tratamentul e același pentru toți pacienții indiferent de spital și dacă există totuși medici pe secția de terapie intensivă, care se ocupă de cazurile grave.

Nu e o astfel de decizie o formă involuntară de recunoaștere a faptului că la București un pacient primește un tratament mai bun? se întreabă medicul.

Bordiniuc susține într-o postare pe Facebook că, plecând de la cazul ÎPS Pimen, o analiză obiectivă a situației nu poate ocoli o întrebare fundamentală. Dacă transferul episcopului BOR are justificări concrete legate de situația personalului medical, de ce nu sunt transferați și ceilalți pacienți?

Răspunsul simplu, factual, ar putea fi acesta: în cazul altor pacienți sunt suficiente condițiile minimale de la Suceava.

7 COMENTARII

  1. Pe lângă transferul în sine, ÎPS văd ca a avut și dreptul la aparținători în spital în jurul său, care s-au putut consulta cu medicii??!! Eu asa înțeleg din răspunsul prezentat…

  2. o clică de oameni se bucură că a murit de covid un om in vârstă și fac filosofia elicopterului deși in momentul respectiv nu aveau nici un bolnav așa de grav pe care să-l ducă și au fost și altii duși cu elicopterul. tineri plini de ură care se obsedează de pimen dar nu inteleg ce macrocoruptie are loc in spitale, cum sifonează sfinții medici bani și au lăsat sistemul ruinat. e mai simplu să arunci heitării pe un preot de cât să faci anchete cu șpaga din 2 miliarde aruncate pe vaccinuri care expiră. că deh, tinerii heitări au obsesie cu hainele de aur, adică din papiotă aurie de 25 de lei de la Cora din care fac măicuțele hainele astea mai ieftin decât hainele de firmă ale useriștilor făcute cu copii cvasi-sclavi in india și china

  3. Ba da, erau cazuri grave la acel moment. Îmi e greu să cred că ați ratat informația pentru că e chiar la începutul articolului: “25 de pacienți infectați cu coronavirus sunt internați în secția de Terapie Intensivă la Spitalul Județean Suceava. 4 dintre ei sunt ventilați mecanic, adică respiră cu ajutorul aparatelor.” Tot în articol mai găsiți următoarea informație: “cel puțin 16 români cu vârste peste 75 de ani au decedat în Spitalul Județean Suceava în ultimele trei săptămâni, fără ca în cazul lor să se pună problema vreunui transfer.” Ceea ce am enumerat eu aici nu e nici hate-reală, nici obsesie. Sunt date și fapte. Faptul că dvs. alegeți să nu le vedeți nu mai este problema mea. Cât despre situația spitalelor din România găsiți suficiente materiale pe Dela0.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.