Pixul cu mină – o rubrică nouă pe Dela0.ro – își propune să schițeze momente esențiale din biografia unor personaje sau din desfășurarea unor întâmplări care și-au avut rolul lor în istoria românilor.
Sunt momente mai puțin cunoscute, dar pe care noi le socotim relevante, sunt personaje care pot părea secundare, dar care, într-un fel sau altul, ne explică. Punem această oglindă istorică înaintea prezentului.
Pixul cu mină se poate traduce și așa: „care e treaba cu …” Astăzi, la inaugurare, vă spunem care a fost treaba cu Nicolae Ceaușescu la pușcărie.
Ne interesează în mod deosebit un gest anume făcut de viitorul dictator, în trena unei partide de șah, după toate datele prima din viața sa. Toată istoria românilor în a doua jumătate a secolului XX s-ar fi putut ghici într-o întâmplare aparent minoră.
Toamna anului 1941 îl prinde pe Nicolae Ceaușescu în pușcăria Jilava. Ne aflăm undeva între 23 octombrie și 2 noiembrie. Jilava este o închisoare de tranzit.
Tinerii comuniști români sunt în afara legii de aproape două decenii, duc o activitate subterană și cad des în mâinile Siguranței, serviciul de securitate al României regale. Culegem întâmplările din memoriile lui Pavel Câmpeanu – Ceaușescu, anii numărătorii inverse (Polirom, 2002).
Pavel Câmpeanu (1920-2003) a fost un strălucit intelectual, doctor în științe sociale, reputat profesor, cu o carieră atât în România, cât și în Paris sau Budapesta. În prima tinerețe, Câmpeanu a fost comunist – în închisoare l-a cunoscut pe Ceaușescu.
Ilegaliștii trăiau într-un univers mic, cu toate acestea Ceaușescu și Câmpeanu nu se întâlniseră până în toamna aceea, la Jilava. Viitorul conducător al partidului și statului avea aproape 24 de ani (fiind născut în ianuarie 1918).
Era un veteran între ilegaliști, intrând pentru prima dată în vizorul Siguranței la 15 ani, când se pregătea pentru meseria de calfă de cizmar (singura pentru care s-a pregătit).
Și până la 24 de ani, Ceaușescu petrecuse deja șase ani în închisoare și încă unul în domiciliu forțat (asupra acestuia planează un semn de întrebare – există condamnarea, dar nu și dovadă că Nicolae Ceaușescu chiar ar fi stat un an în domiciliu forțat).
Prima dată, Ceaușescu a fost condamnat la 5 iunie 1936 de către Tribunalul Militar din Brașov.
El a fost acuzat că păstra broșuri clandestine cu conținut comunist, în scopul răspândirii acestora. Broșurile date în grija ilegalistului Ceaușescu au fost găsite în comuna Ulmi, din județul Dâmbovița.
Ce căutau broșurile la Ulmi nu s-a putut afla. Teoria lui Câmpeanu e că viitorul dictator nu prea dorea să le răspândească, în schimb dorea să conducă ședințe și țăranii dâmbovițeni l-ar fi ascultat mai degrabă decât lumpenproletarii de la București.
Cu siguranță, Ceaușescu nu se lăsa ușor condus.
Primul portret al dictatorului, scris de Jebeleanu
La proces, Nicolae Ceaușescu se remarcă pentru prima dată.
Un publicist care relata procesul a reținut cum acesta i-a sfidat pe oamenii legii, purtându-se dârz și întorcând spatele instanței, solidarizându-se astfel cu un acuzat, Tarnovski Vladislav, care primise ordin să iasă din sala de judecată.
Publicistul acela era Eugen Jebeleanu și i-a făcut lui Ceaușescu un portret elogios în presa vremii.
Ne întoarcem la Jilava în toamna lui 1941. Ceaușescu și Câmpeanu împărțeau aceeași celulă cu aproape alți douăzeci de tineri comuniști.
Câmpeanu a văzut în Ceaușescu un tânăr banal, mai degrabă țăran, taciturn, îmbrăcat prost, bâlbâit. Nu s-a remarcat cu absolut nimic, nu deschidea vorba. Până când s-a întâmplat ceva.
Prizonierii au inițiat un concurs de șah. Jucau cu miez de pâine pe o lădiță transformată ad-hoc în tablă.
Ceaușescu abia atunci se iniția în tainele jocului și – își amintește Câmpeanu – înțelegea greu regulile.
Pavel Câmpeanu avea o minte strălucită, jucase șah din copilărie și nu i-a fost greu să îi bată pe toți. Ceaușescu stătea pe margine și se uita.
Deși nu știa să joace, i-a cerut lui Câmpeanu, care tocmai devenise numărul 1 în celulă, să joace și cu el. Evident, a pierdut. S-a simțit umilit, s-a înfuriat și a refuzat să mai poarte dialog cu cel care îl învinsese.
Provocându-l la duel pe cel mai bun
Ceaușescu la pușcărie, așadar. Două chestiuni se remarcă.
Prima e că, deși nu înțelegea regulile jocului, asta nu l-a împiedicat să îl provoace pe cel mai bun și să îi ceară să se dueleze cu el.
Doi: când evident pierde nu poate accepta înfrângerea fără să facă din ea o dramă. Ceaușescu nu l-a iertat niciodată pe învingătorul lui în acel banal joc de șah cu miez de pâine din închisoarea Jilava.
Multe legende au însoțit trecerea lui Ceaușescu prin închisori – pe la Doftana, pe la Caransebeș.
A circulat chiar legenda că a devenit la un moment dat amantul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul conducător al României comuniste. Este o ipoteză care nu se poate proba și pentru care nu există martori credibili.
Primul meci de șah din viața lui Ceaușescu, însă, rămâne.
Imaginați-vi-l pe tânărul țăran, bâlbâit și chilug și înfrânt și ridicol stârnind râsul celulei întregi, prin ceea ce Câmpeanu numește lipsa sa absolută de umor și mai ales de umor față de sine.
Ceaușescu era deja Ceaușescu.
Dar nici măcar colegii săi de închisoare nu puteau ghici destinul incredibil al acestui semianalfabet care a ajuns să se plimbe în caleașca Reginei Angliei și să mutileze România după gândurile sale faraonice.
Și mai gândiți-vă acum că noi încă trăim în lumea imaginată de Ceaușescu. Republica Socialistă România nu mai există, dar moștenirea dictatorului e încă aici, cu noi.
În fiecare zi.
Sa mutileze Romania?!?!
Serios?! Au mutilat-o ceilalti „cu carte” (nu analfabeti) de dupa ’89!!
RUȘINE!