O seara cu Amelia, pirat si parlamentar la 24 de ani

Amelia sta pe scaun cu picioarele desfacute, ca baietii de cartier.  Priveste in jos, isi musca buzele, isi ascunde palmele in manecile hanoracului negru si le prinde intre genunchi. Apoi se arunca-n viitor.

• In viitor, pustani de 15 ani o sa se conecteze wireless la masina ta si o sa-ti taie franele. Copiii tai o sa aiba personalitatea dictata de algoritmii Google, care inregistreaza deja tot ce faci pe net si iti livreaza ce crede el ca-i bine. Creierul tau o sa fie un mozaic de marci inregistrate. 
• Libertatea ta e in pericol, dar nu libertatea aia obosita despre care urla cate un cretinel pe la televizor. Viata se impleteste cu Internetul, iar libertatea Internetului se joaca acum. Cum au fost anii ’60 pentru drepturile civile sunt anii astia pentru drepturile digitale. Jos copyright-ul, sus anonimitatea!

Amelia vorbeste despre astea intr-o engleza asa limpede ca imi da tot timpul senzatia ca scoate frazele dintr-o fantana. E si un ecou ciudat aici. Suntem intr-un apartament mare si gol de pe la Unirii. Intr-o camera e o masuta cu laptopuri ingramadite si in jurul ei hackeri care beau bere la pet, se caznesc se sparga un server si discuta despre soarta lumii.

Baietii astia, programatori cinci zile pe saptamana si h4x0ri celelalte doua, aveau un amic couchsurfer prin Regie. Acum vreo doua saptamani, in camera lui de camin a nimerit o suedeza care voia sa-nvete romana. Gasise pe net colectia Povestiri stiintifo-fantastice, o revista romaneasca de prin anii ’60, si voia s-o citeasca. Traduceri nu sunt, asa ca a ajuns in Bucuresti.

Tipa e Amelia Andersdotter, europarlamentar din partea Partidului Piratilor din Suedia. Cel mai tanar europarlamentar, de fapt. Cand a aflat ca a primit mandatul avea 22 de ani. Pana nu demult afisa o freza punk parca scoasa din Mad Max si clasica privire de Fuck You. Intr-un interviu pentru The Telegraph se stramba, scotea limba, i-a zis englezului ca pune intrebari stupide (ceea ce era adevarat), apoi i-a dat la ficati cu argumente tari pentru piraterie digitala. Nu e tocmai europarlamentarul tipic.

Sunt multe personaje pitoresti prin Parlamentul European, iar Romania a contribuit din plin la asta – am trimis o pitipoanca, un cioban, un descreierat si-un corupt jegos, printre altii. Dar Amelia nu e acolo printr-o anomalie a democratiei reprezentative, ci e tocmai dovada ca ea poate functiona. Ciocnirea dintre politica si generatia digitala m-a fascinat de mult, asa ca in seara in care am nimerit cu o europarlamentara intr-un barlog de hackeri i-am pus toate intrebarile stupide si am aflat povestea ei in corabia piratilor europeni.

“Nu-mi fac iluzii. Eu sunt aici datorita unui torrent tracker”

Amelia s-a nascut in Enköping, un orasel din sudul Suediei, si de mica voia sa se faca matematician. A avut tot timpul computer in casa, dar nu l-a folosit decat pentru jocuri pana cand a gasit pe Internet niste forumuri despre programe pentru formule matematice. Atunci s-a dus la un prieten calculatorist, care a invatat-o sa foloseasca Linux si programe deschise (cum ar fi un editor de text care face si clatite daca stii cum sa-l programezi).

Asta a fost portita spre ideologia software-ului liber. Asa ca, in anul 1 de facultate, cand a sunat-o un prieten si i-a zis ca a aparut Partidul Piratilor, nu a stat pe ganduri. “Am intrebat «Cat costa?». A zis ceva gen 50 de centi. M-am inscris prin SMS. Apoi m-am dus la o intalnire de-a lor si am vazut ca erau oameni faini. Asa ca am lucrat cu ei deja de… 6 ani!”

Trei ani mai tarziu, la alegerile europarlamentare, era al doilea nume pe lista partidului, dupa un programator de 51 de ani. A primit 1000 de euro buget de campanie si cu ei a batut toata tara. Mergea cu trenul si facea couchsurfing.

“Voiam dintotdeauna sa merg in nordul Suediei, sus de tot. Asa ca am scris piratilor de acolo «Vreau sa vizitez Luleå. Puteti sa-mi organizati o scuza sa vin acolo? -Sigur!». Si m-am dus acolo si a fost super misto, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. E super liniste!”

Era o nebunie frumoasa, Partidul Piratilor aduna mii si mii de membri, dar functiona mai mult ca o petrecere mare, nu ca “politica serioasa”. Doar ca fix inainte de alegeri a venit verdictul in procesul The Pirate Bay, in care administratorii site-ului au fost condamnati la cate un an de inchisoare si vreo 3 milioane de euro despagubiri pentru incalcarea copyright-ului. In urmatoarele zile au izbucnit proteste, 25.000 de oameni s-au inscris in Partidul Piratilor si sondajele au saltat cu 5%.

Pana la urma au strans 225.000 de voturi, 7,1%, destul cat sa trimita un europarlamentar. Dupa ratificarea Tratatului de la Lisabona, Suedia a mai primit un loc, iar Amelia era prima pe lista. Hartogaraia a durat vreo doi ani, asa ca abia prin ianuarie o sa inceapa treaba la Bruxelles. Culmea e ca, asa mici si ciudati cum sunt, piratii au avut deja o influenta grozava asupra legilor din PE. Intreg grupul verzilor le-a adoptat filosofia vis-a-vis de software si multi politicieni de la alte partide sunt pirati simpatizanti. Nu prea existau europarlamentari care sa aiba habar despre ce e vorba si atunci legea o faceau lobbystii. Asa ajungea Internetul batatura corporatiilor.

“Cum ti-a schimbat viata Partidul Piratilor?” am intrebat-o. A facut o pauza, a enumerat in cap toate nebuniile din astia sase ani si mi-a raspuns: “De fapt, nu prea mi-a schimbat viata. Eram niste prieteni care incercau sa schimbe lumea intr-un mod cat mai distractiv. Asta era tinta noastra, proiectul din timpul liber, si am muncit o gramada sa-l realizam”. Atitudinea asta mi-a rezonat ciudat in cap. Amelia spune cu nonsalanta chestii ca «Franta trebuie sa-si intareasca pozitia fata de Germania». Dar n-o spune ca un Moromete, un comentator de pe margine, ci implicat, ca si cum ar fi datoare personal sa puna umarul si sa impinga Franta cativa metri mai incolo.

Sunt obisnuit cu tinerii romani, care au ori o admiratie plina de umilinta pentru un mamut ca Parlamentul European, ori o ura si un avant de a da foc la tot. De multe ori, ambele in acelasi timp. Dragoste multa si ura, vorba manelei. Dupa o saptamana in Bucuresti, tanara pirata suedeza exprima astfel paradoxul romanesc: “Toti romanii sunt ocupati cu schimbarea Romaniei, dar aceiasi oameni spun ca nimeni nu face nimic. Nu am intalnit vreo persoana in Romania care sa nu aiba o idee despre cum ar putea sa faca tara mai buna. Romania nu e pierduta politic, din contra. Totul e schimbare. Schimbarile nu trebuie sa vina intotdeauna in forma unei revolutii. Nimic nu spune ca toata schimbarea din Romania trebuie sa vina de la presedinte. Poti sa o schimbi de jos in sus. Si cred ca Romania merge pe a doua varianta”.

Acest text este preluat de pe site-ul jurnalistului Vlad Ursulean – ursulean.ro