La noi, la români, ar fi fost frumos să avem parte de o mișcare #10yearchallenge pentru domnul profesor Dan Voiculescu.
Sau pentru doamna Elena Udrea de Costa Rica, nimfa domnilor Dorin Cocoș (afacerist) și Traian Băsescu (fost președinte).
Sau măcar pentru domnul Adrian Năstase (fost premier, dar și infractor eliberat condiționat), care iar s-a supărat pe sat și face recurs la fudulii.
N-ar fi stricat un hashtag similar pentru domnii baroni locali Marian Oprișan de la Vrancea sau Radu Mazăre de la Madagascar, ex-Constanța.
Și ar fi fost un moment de potrivită melancolie și pentru neuitații domni Adriean Videanu (fost primar general și ministru) sau Marian Vanghelie (fost edil de sector) ori, deloc ultimul pe listă, pentru domnul Ion Iliescu (fost președinte, actual revoluționar și pensionar).
Și câți ca ei, câți ca ei! – că doar nu noi am făcut din România o colonie a intereselor de haită în care au prosperat transpartinic hoții, bandiții, securiștii, interpușii și interpusele lor. Iar cât haitele au profitat, colonia a continuat fără străzi, fără spitale, fără școli, fără flotă și, în cele din urmă, fără oameni.
N-am avut parte, s-ar zice. Iar la cum se împart dreptatea și justiția la carpato-danubiano-pontici (doar ne străduim din răsputeri să păstrăm fiorul național), de acum va fi greu, dar imposibil (cum bine ar sintetiza noul nostru poet-nepereche, Gică Hagi).
Se minunează poporul descoperind acum evidența: că și Justiția la români e tot românească, după cum procesul de administrare a justiției e profund românesc. Nu știm (ca societate) nici pe cine & cum să trimitem în penitenciare, nici pe cine & cum să scoatem de acolo.
Tudorel Toader, ministrul diminutiv de la Justiție, face și el ce poate înspre a împlini reforma sistemului carceral prin eliberarea la paușal a deținuților (cine să-și bată capul cu adevărata hibă, absența programelor și metodelor de reinserție socială a celor ieșiți din penitenciare?).
Și-n tot acest peisaj, discursul guvernării despre Dreptate e dătător de speranță pentru infractori, căinați ca victime ale justiției noastre defecte. Întâmplarea are ceva dintr-un continuum, e poate chiar un reflex freudian: fraților, suntem de-ai voștri, nu vă lăsăm cât riscăm să ajungem și noi pe cameră! (adică în spatele gratiilor)
De parcă ar fi acest ministru-diminutiv singurul din viețile noastre! E plină țara de diminutive peste tot. Mititeii zilei sunt cadre de nădejde, apără poporul de învățăturile nefaste și valorile spurcate ale Occidentului și construiesc aici, pentru domnul nostru Liviu Dragnea, noul Orientalism național.
Va fi frumos, iar peste încă zece ani, la următorul challenge, poate chiar vom purta toți mustață.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan
Un conflict între vecini
La ei, ca la noi. AICI.
O terapie mai altfel
Despre moarte, inutilitate, izolare și libertate. Detalii AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un anunț
Prima săptămână a turneului de Mare Șlem Australian Open a venit cu un anunț – tot mai a lui Andy Murray. The Big Four – așa cum au fost numiți Federer, Djokovic, Nadal și Murray – nu va mai exista pe terenul de tenis. Va continua să existe doar în afara lui, în memoria celor care le-au urmărit meciurile cu sufletul la gură ore în șir.
Despre retragere, problemele de sănătate și durere a vorbit chiar Andy Murray cu lacrimi în ochi. Steve Tignor spunea despre Andy Murray că deși nu este cel mai bun jucător al generației sale este cu siguranță cel mai important. Portretul făcut lui Murray de către Tignor e de găsit aici – https://bit.ly/2FJcqch. E din 2016, an în care Murray a fost cel mai bun jucător.
Despre decizii și proprietarii lor
Deși a venit 2019 mă mai pierd încă printre articole din 2018, genul de articole pe care le-aș recomanda oricând. este de fapt o mărturisire și luarea unei poziții în același timp. E despre avort, despre decizia de a întrerupe o sarcină, despre condițiile în care ea e luată.
Un film
nu e doar povestea unui abuz, ci și a modului în care cel abuzat își amintește și interpretează abuzul pentru a putea merge mai departe – de la amintirea că avea 15 ani când abuzul a avut loc și nu 13 până la a considera abuzul o relație.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
O carte
Zabor sau Psalmii, de Kamel Daoud. La Polirom.
Un film la cinema
Holmes & Watson. Comedie stupidă, dar totuși cu domnul Holmes.
Un film mai vechi
Șacalul, cu domnul nostru Bruce Willis.
Un alt film mai vechi
Alpha Dog, un film de Nick Cassavetes. Apare puțin și domnul nostru Bruce Willis.
Și încă un film vechi
Sin City-ul din 2005. Tot cu domnul nostru Bruce Willis.
Banii partidului-stat pentru trompete
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Uniunea Europeană a românilor
Moștenitorii lui Eminescu
