- Spune despre sine ca era sa fie filosof, dar i-au lipsit o serie de virtuti esentiale. Le prinde in expresia „macho balls of a philosopher”, pe care o rosteste cu degajare intr-o engleza impecabila. De fapt, in acte este; a terminat Filosofia la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, si-a dat doctoratul in hermeneutica lui Schleiermacher si acum este cercetator. Si poet. Vlad Moldovan are 31 de ani, dar a debutat relativ tarziu, in 2008. A crescut inconjurat de poezie – si tatal si fratele mai mare sunt poeti – a citit intens versuri, a inceput sa scrie de mic si, odata cu trecerea anilor si indesirea lecturilor filosofice, i s-a conturat si stilul. E un poet hermeneut, complex, ultrasensibil, absoarbe si reda realitatea cu toate detaliile ce o compun, ca un miniaturist. Din acest motiv versurile lui pot fi un efort de lectura, dar partea buna este ca o prima citire o atrage pe o a doua si tot asa. Iar fiecare revenire asupra cuvintelor dezvaluie noi si noi sensuri. Poate asta este si motivul pentru care Dan Sociu l-a numit pe Vlad Moldovan cel mai bun poet al generatiei de dupa el. Deschidem usa catre camerele ardeleanului Moldovan: viata, muzica, frica, libertatea, poezia.
Vlad Moldovan a publicat prima carte de versuri in 2008, volumul „Blank” fiind tiparit de Editura Cartea Romaneasca si premiat de Uniunea Scriitorilor filialele Cluj si Arad. Anul acesta i-a urmat volumul „Dispars”, aparut la aceeasi editura.
Isi aminteste ca a scris prima poezie in clasa a V-a sau a VI-a, cand a fost operat de apendicita. Interventia aia chirurgicala a fost, la vremea ei, o mini trauma si l-a aruncat pe Moldovan la o rascruce unde, inevitabil, a trebuit sa aleaga o carare spre necunoscut.
„Stiam ca trebuie sa ma opereze, dar nu stiam cand. Parintii nu erau, eram numai eu. M-au luat, m-au pregatit pentru operatie, mi-au facut injectia, tot salonul ala, toate luminile, am adormit, pe urma m-am trezit si am scris ceva cu bisturiul care sclipeste in lumina lampii”, relateaza Vlad. Spaima de atunci l-a facut, intr-un fel, ceea ce este astazi.
„Cred ca in copilarie sau adolescenta, pubertate, se poate vedea foarte bine cum incepe, care sunt greselile sau momentele-sansa pentru un tanar sa o ia pe o asemenea panta”, explica Moldovan. E vorba despre momente cu dubla semnificatie, care, pe de o parte, rup ritmul firesc si monoton al vietii – traumele, momentele de solitudine, cele in care te ascunzi – si, pe de alta parte, reusesc sa salveze sau sa ofere un spatiu nou, capabil sa desemneze sau sa simbolizeze o individualitate, un eu. Prin aceasta lentila, acel moment de la 11-12 ani a fost unul de gratie.
Debutul
E penultima sambata a lunii noiembrie, o zi cu vreme nefiresc de calda, cu nori josi si desi, si putina ceata. Stam fata in fata intr-o cafenea din centrul Bucurestiului, un loc cu potential de refugiu, cu mobila veche si jazz pe fundal. Bem cafea. Vlad e venit de la Cluj la Bucuresti pentru targul de carte Gaudeamus.
E tuns scurt periuta, are ochelari de miop cu rame rotunde si tendinta sa se uite pe deasupra lor. Usor neras, obosit, poarta niste blugi albastri si un hanorac bleumarin. Il bat la cap, incercand sa-i starnesc dispozitia confesiva. Vorbeste cu degajare, misca din maini relaxat, valseaza cu cuvintele si uneori se opreste brusc, spunand doua-trei vorbe in engleza. Stapaneste arta oratoriei, imi da sentimentul ca ar putea vorbi ore intregi despre lucrurile care il pasioneaza fara sa oboseasca si fara sa se repete.
„Incerc sa fiu destul de simplu in vers, fara sa recurg la tipul ala de discurs mizerabilist”, se explica. Poeziile sale au fost o mare surpriza in familia Moldovan, in care tatal – Ioan – scria de ani buni, fiind un optzecist consacrat, iar fiul cel mare – Rares – debutase si era un poet cunoscut al generatiei de dupa primul deceniu post-1989.
„Eu am un tip de evolutie tarzie. Fratele meu deja scria, eu eram cu joaca. Adolescenta mea a fost prelungita pana la 20 de ani. Si acum ma comport ca la 26-27 de ani”, spune Moldovan, apoi scutura ironic explicatia, „am, asa, un fel de handicap, care poate fi si benefic”.
In liceu Vlad citea filosofie, pasiune descoperita in scoala generala, cand, desi nu intelegea mare lucru, era fascinat de limbajul lui Kant. A dat la Facultatea de Filosofie a Universitatii Babes Bolyai din Cluj-Napoca, si-a dat doctoratul in filosofie cu o teza despre hermeneutica lui Schleiermacher si acum face cercetare. Dar nu a ajuns filosof.
„I don’t have the macho balls of a philosopher, trebuie sa fii si autonom si puternic. Eu sunt mai meduza”, spune Moldovan. Apreciaza, insa, formarea de pe urma lecturii filosofice, ii place mai ales speculatia, „te elibereaza de naratiune, de drama”. Pasiunea pentru filosofie s-a suprapus peste cea pentru lectura – si mai ales pentru poezie –, au mers uneori impreuna, alteori s-au ondulat si cate una a dominat. In final, insa, s-a conturat un teren intermediar unde s-a nascut poemul.
Generatia asteptata
Cand a debutat, Vlad Moldovan ii citise deja pe cei din generatia sa – asa-numitii douamiisti. Ii placeau Dan Sociu, Ruxandra Novac, Vasile Leac. El insa avea alt stil, era sigur pe „chestiile” lui, care se configurasera mai demult, crescand din Ezra Pound, haikuri, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Eminescu si Arghezi. Abia apoi au venit Sociu, Chiva, Leac.
Debutul lui nu ar fi fost insa posibil fara prezenta in Clubul Literar, un site la moda la mijlocul anilor 2000, unde erau acceptati doar cei care scriau bine. Fratele mai mare, Rares, era deja publicat acolo cand Vlad a inceput sa citeasca ce posteaza cei din generatia sa. A incercat sa intre in comunitatea lor, dar a fost refuzat la prima incercare. A reusit la a doua.
„Pentru mine a fost ca un debut, caci punandu-mi textele acolo am avut reactii de la cei pe care ii citeam. Ei erau publicul pe care mi l-as fi dorit, cei care citeau si intelegeau poezia”, isi aduce Vlad aminte de anii 2005-2006, prin aburii unei cafele baute la Bucuresti, in 2012.
Publicarea primului volum de versuri a venit la insistentele lui Dan Sociu si ale lui Rares, care l-au impins sa trimita versurile la Cartea Romaneasca. Lucrurile pe urma au decurs de la sine, iar „Blank” a aparut pe piata in 2008. Vlad era pe atunci la Paris, cu o bursa, se refacea dupa o relatie care se terminase si se hranea dintr-un soi de izolare benefica, din separatia de restul lumii, dupa cum spune.
Poetul hermeneut
Versurile sale sunt o culme a intertextualitatii, pot fi un efort de lectura, mai ales pentru o minte neantrenata sa guste poezia. Dar odata citite, vor fi recitite si asta va aduce noi si noi sensuri. „Ti s-au parut dificile?” m-a intrebat Moldovan cand ne-am intalnit. „La inceput, da. Se simte educatia de tip filosofic”, i-am spus. S-a mirat, privindu-ma peste ochelari. Zambea. „In facultate a fost o perioada dificila, faceam salturi, de la filosofie la poezie. Treptat mi-am dat seama ca folosesc din amandoua. Pe urma am gasit zona intermediara”.
M-am uitat la el cu sentimentul din ce in ce mai clar conturat ca am in fata un om liber. L-am intrebat despre asta. A zambit din nou. „Suntem setati sa nu vedem si sa nu intelegem libertatea pe care o avem. E ceva ce tine de dresajul occidental si de cel mediu al omului, plus obisnuintele si comportamentele date din familie, e vorba de modul in care esti educat, de dispozitivele dupa care functionezi”.
Peste asta se suprapune drama cotidiana, cum ar fi cea a trecerii timpului. „Prezentul nu are semnificatie, nu are sens, e o imensitate. Eu il numesc punctul nostru de contact, e singurul spatiu pe care il avem care ascunde monstruosul, care nu este ceva negativ, ci ceva pozitiv. Prezentul e ceea ce te elibereaza, daca vrei”, a continuat Vlad.
Iar prezentul, realul din jur cuprinde atatea fapte si detalii care te pot ajuta sa ajungi la un tip mai profund de intelegere. Moldovan are o retorica pentru care nu se pot oferi raspunsuri: „How do you know that you are the one, you don’t know”.
Adevarul este ceva mai simplu si categoric: Vlad nu cauta sa reprezinte ceva foarte spectaculos, ci sa indice spre ceva foarte spectaculos, un ceva aflat in jurul nostru, in mod etern. „Pornind de la aceasta adastare cu spectaculosul si monstruosul existentei poate, la un moment dat, actiunile noastre vor deveni clare si vehemente ca o semnatura sau o hieroglifa japoneza”.
Poetul muzical
Pentru ca Vlad sa fie liber si sa priveasca lumea cu toata deschiderea, a fost nevoie de refuzul mai multor tipare de consum. O alta rascruce in viata lui Moldovan a fost momentul in care s-a oprit din a mai asculta muzica facuta pe chitara, cu text. „Mi-am dat seama ca face parte tot din traditia occidentala a consumului. Si exista nise in care si occidentalii au dezvoltat altceva, cum ar fi locuri care tin de beat-urile africane sau de Orient”.
Moldovan, care a petrecut ani explorand constructia sinelui, spune ca dispozitivul de creare a eului cuprinde toate aceste naratiuni despre lume cu care suntem hraniti dinspre Occident, inclusiv muzica de un anumit fel. „Ni se spune cum sa ne purtam, cum sa ne simtim, ce muzica sa ascultam, cum sa fim practic, iar la final uitam ca exista alternativa la productia de sens a Occidentului”.
Cand incepi sa vezi alternativa si pe urma, cand treci in ea, descoperi o alta sfera de sens si incepi sa te simti liber. Si te joci, dansezi, spune complice poetul.
„De fapt, eu nu propovaduiesc decat ceea ce romanticii, Schlegel, Schleiermacher, Novalis, numeau a incepe de la mijloc, adica a incepe cu intelegerea luand fenomenul din mediul si mijlocul sau vital. A renunta la unele lucruri nu inseamna a avea acces la o libertate absoluta, ci doar a gasi calea cea mai scurta si propice spre ceea ce cauti”, explica Vlad Moldovan.
Poetul ludic
Vlad Moldovan se joaca mult cu cuvintele, desi nu are cu ele o relatie postmodernista, discursiva, structuralista sau poststructuralista, ca in lirica moderna.
„Eu am un mod de raportare la cuvant foarte primitiv. Cuvantul e un mod de expresie la fel ca celelalte, dar nu e unicul. El are locul lui si trebuie folosit. Sa ii stii limitele, sa nu crezi ca el e tot”, afirma el.
Cuvantul, literatura, muzica, comunicarea, privirea, perceptia, enumera Vlad modurile de expresie la care recurge. „De fapt, stii ce sunt cuvintele? Sunt niste moduri de canalizare, de structurare energetica, de transformare. Spun ceva, borneaza, iar pe de alta parte duc mai departe”.
INTERVIU. Poetul monist
Dela0.ro: E buna energia asta dintre noi acum?
Vlad Moldovan: E buna, e ok.
Te simti stingher?
Nu. Nu ma mai simt de ceva vreme stingher.
Cum ai rezolvat asta?
Eu eram un tip foarte timid, iar cand e foarte multa lume devin hipersensibil. Desi nu sunt in zodia pesti, am invatat de la pesti sa fiu alunecos. E modul meu de a ma apara. Ma simt foarte bine in grupuri mici, dar cand se aduna mai multi, chiar daca sunt oameni ok, eu simt instant tipurile de energie care se strang si asta ma oboseste foarte tare. Mai ales ca simt relatia energetica dintre doi oameni si am tendinta de mediere si imi vine sa fac cumva sa ii aduc impreuna, sa le rezolv problemele, iar asta poate fi foarte obositor.
Te pasioneaza astrologia?
Da.
Cum asa?
Nu stiu, a venit de la sine. Metaexplicatia ar fi ca eu sunt scorpion si ca scorpionii sunt atrasi de ezoterism. Ma atrage faptul ca e o grila care iti da niste categorii mult mai maleabile si mai complexe decat ti-ar putea construi, spre exemplu, psihologia. E si un joc, dar un joc la care poti sa renunti, pe care il faci din „socializing” si pe care si ceilalti il inteleg.
Dar numerologia?
Nu chiar. E si prea multa aritmetica, mi se pare o chestie interesanta, dar nu m-a prins. Dar imi place zodiacul chinezesc.
Ce relatie ai cu tine?
E o intrebare eronata, dar acceptabila. Asta e o iluzie, sa ai o relatie cu tine, in realitate numai actionezi si esti, iar daca incepi sa ai o relatie cu tine, inseamna ca incepi sa ai distante cu tine. E o distanta pe care ti-o face mintea fata de mintea si sufletul tau. Si atunci deja esti absorbit de sine si incepi sa faci naratiuni in jurul sinelui si eu nu sunt pentru asta. Asta este o sursa de drama.
Ce mecanisme de aparare ai?
Cel mai bun este sa nu ma implic. Nu ma bag in zone care de la inceput nu promit nimic. E un fel de playing safe. Daca te faci erou, te faci erou in zone care te si atrag. Eu sunt impotriva comportamentului eratic. Sunt mai „control” asa. Dar un control intuitiv. Stiu cu ce oameni nu pot aprofunda relatiile si nici nu incerc.
Esti credincios?
Da. Sunt catolic. Cred in Dumnezeu, dar am o privire mai monista, de tip spinozist. Pentru mine Dumnezeu inseamna unificarea aia, Dumnezeu si universul. Dar nu cred intr-un anumit sens, intr-un orizont pozitiv sau in alte naratiuni de acest gen. Cred, insa, ca exista energie peste tot si se exprima si in viata. Viata e bucurie, noi avem bucurie constanta. Si avem si suferinta. Dar si suferinta e bucurie. Si durerea. Bine, noi ne mai si otravim. Facem tot felul de drame si asta e o ciudatenie.
Cum vezi rutina?
Nu stiu. Eu nu o am. Pentru mine modul meu de viata e linistitor, e modul meu de repliere. Dar alta rutina care sa devina modul de blocaj nu inteleg.
Ai pleca din tara?
Nu, mie imi place, e minunat aici.
Te-ai muta in Bucuresti?
Nu. I am proud of Cluj, Apuseni. Mi-ar placea sa fie si o mare acolo, e minunat, sa mergi vara sa stai la casuta in Apuseni, sa conduci. Eu vreau sa fiu langa familie, eu vreau sa am grija de ai mei, cum au avut si ei de mine.
DRAGOSTE SI POEZIE. Fricile vin si pleaca
Dela0.ro: Cum se scrie poezia?
Vlad Moldovan: Cand vrea poezia sa apara. Tu trebuie sa stai deschis, cand ea vine, vine. De obicei poemul e o fiinta vie, are viata in sine. Astepti si uneori se creeaza in timp, alteori vine din prima. Trebuie sa fii pregatit. Daca nu vine, la revedere, ai facut ce ai putut. Ai scris o poezie buna, ti-ai facut treaba pe lumea asta. Eu simt ca mai am inca de scris. (zambeste) How do you know that you are the one, you don’t know. Poezia e ca un lux.
Proza te tenteaza?
Da, dar e altceva. Ma atrage. La proza trebuie si efort. Dar asta o faci constient. Si vrei sa lucrezi, faci exercitii. Pentru asta, ca si pentru orice, e nevoie de timp.
Oamenii vor raspunsuri de la poeti si una dintre cele mai frecvente intrebari este despre dragoste. Cum e cu dragostea?
Problemele de dragoste incep din adolescenta si se termina … (rade) … nu se termina niciodata, zic eu. Depinde, se poate intampla si sa te saturi si sa decizi ca refuzi drama. Dar, una dintre cele mai importante chestii pe care trebuie sa le inteleaga omul: tipul ala de libertate si de bine la care trebuie sa ajungi. Eu unul cred ca trebuie sa fii fidel fata de asta. Dupa aceea daca apare inca cineva cu care poti sa simti lumea, e bine. In relatie, de obicei, privirile sunt una asupra celuilalt, se creeaza o sfera de sens si energia devine „stale”. Si apar probleme. De obicei cand ai privirile unul asupra celuilalt apar crapaturile. Important e sa fie amandoi cu privirea inspre lume. Si poate privirile se suprapun. Si atunci nimic nu te mai poate atinge, „you are doubling it”. Asa nu se mai pot sustine asteptarile, toate schelaria cade.
Ti s-a intamplat asta?
Bineinteles. Asta face parte din evolutia necesara spirituala a omului. Am fost intr-un sir de relatii extrem de intense si faine, dar care nu erau pentru relatii. Pe urma am fost singur, a fost dureros, dar trebuia sa se intample asta. Si dupa aceea au venit „the gifts”. Se poate intampla ceva foarte interesant cand nu te mai astepti. Uneori, nici sa iti fie frica de ce urmeaza. Nu trebuie sa te gandesti.
Si ce faci cu fricile?
Fricile vin si pleaca, nu? Toate fricile astea vin si pleaca si sunt la fel de proaspete si diferite de fiecare data, chiar daca se repeta. Nu exista o cusca eterna, stabila a lor. Si ele sunt prinse in miscarea de transformare. Si atunci nu cred ca trebuie sa lupti cu ele, le lasi sa vina. De multe ori se poate intampla ca dupa o purgatie, dupa o experienta limita, dupa care mintea nu mai are cum sa lucreze si sa reinnoiasca schemele, nu mai conteaza cumva.
SINGURUL TIP DE ANGAJAMENT. Sa schimbi cat poti in jurul tau
Vorbim despre generatia parintilor nostri si il intreb daca i se pare ca nu s-au adaptat la lumea postcomunista. Neaga. Admite, insa, prezenta unui anumit tip de discurs resentimentar, dar e convins ca nu il au toti.
„ Eu unul cred ca sunt timpurile si actiunea ta. Sunt cadre si unele sunt cadre contondente. La fel e si la noi. Controlul, terorismul si inchisoarea sunt la fel de mari la nivel social. Si noi suntem sclavi, dar supusi intr-un mod mult mai subtil. Bine, noi acum ne permitem sa bem o cafea si sa vorbim despre asta. Ei nu isi permiteau, dar isi permiteau alte lucruri. Viata apare in orice tip de spatiu minim care exista”.
„Cel din inchisoare avea o bucurie pe care noi nu o sa o avem niciodata ascultand o poezie recitata de unul care avea o memorie mai buna. Noi nu o sa avem niciodata de-a face cu textura asta a vietii”, conchide Vlad Moldovan.
Si-atunci ce fel de angajament iti poti lua in lumea contemporana? „Nu vreau sa fiu nici criticul extras, nici cel nemultumit. Eu schimb cat pot in jurul meu. Asta e singurul tip de angajament pe care il poti avea”.