Anul 2022 a fost declarat, prin lege, anul Smaranda Brăescu. Așa au votat parlamentarii români la finalul lui 2021, la propunerea senatorului liberal Nicolae Ciucă (premierul de astăzi).
Nu știți cine a fost Smaranda Brăescu? Găsim scuzabil aspectul. Nu au știut prea bine nici o parte din parlamentarii care au votat proiectul legislativ. Până și senatorul Ciucă a încurcat nițel faptele în propria expunere de motive a inițiativei, susținând că un record al Smarandei Brăescu ar fi rezistat vreme de douăzeci de ani.
Cine a fost, așadar, Smaranda Brăescu? Putem începe de aici: a fost prima parașutistă a României, posesoarea unor recorduri europene și mondiale care au făcut epocă în Interbelic. Născută lângă Tecuci, Brăescu s-a aruncat de la înălțimi amețitoare – într-o perioadă în care se credea că doar parașutiștii bărbați îndrăznesc să o facă.
Performanțele Smarandei Brăescu au fost obținute fără prea mult sprijin din partea autorităților române. Ajutorul financiar pentru stabilirea recordului mondial din 1932 a venit din donații strânse de publicația Universul. Doi ani mai târziu recordul i-a fost doborât de un parașutist rus (n.r. – nu după 20 de ani, așa cum se susține în expunerea de motive a proiectului legislativ care a propus omagierea parașutistei).
Din nefericire literatura românească despre Smaranda Brăescu e destul de săracă. Am făcut eforturi, la Pixul cu mină, pentru a strânge detalii factuale despre viața și reușitele acestei legendare parașutiste.
Am răsfoit trei dintre publicațiile vremii: Realitatea ilustrată, Universul și România aeriană. Dintre publicațiile mai recente care au scris despre Smaranda Brăescu amintim Magazin istoric. Există două cărți dedicate parașutistei, însă doar una se găsește la Biblioteca Centrală Universitară, mai exact Anii de glorie ai Smarandei Brăescu, de Neculai I. Staicu. Cea de-a doua este Jurnalul Smarandei Brăescu, publicată în 2010 de strănepoții parașutistei.
Nu e o întâmplare că a trebuit să iasă comunismul din istorie pentru ca povestea Smarandei Brăescu să fie recuperată. În 1946 a semnat alături de alte 11 personalități un memoriu prin care semnatarii condamnau falsificarea alegerilor. Acest lucru a dus ulterior la condamnarea ei la doi ani de închisoare. Sentința nu a fost executată niciodată, pentru că autoritățile comuniste nu au reușit să o găsească. Brăescu a murit în 1948, ascunzându-se sub numele de Maria Popescu.
Anul Smaranda Brăescu ar trebui să însemne mai mult decât obișnuitele festivisme generate de astfel de inițiative legislative. Ar trebui să fie un act concret de recuperare a faptelor ei.
Încercăm să punem o piatră la temelia acestui efort de memorie publică.
Un avion traversează cerul
La 29 mai 1912, copila în vârstă de 15 ani a văzut pentru prima dată un avion. Era un Farman III, pilotat de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu.
(…) După terminarea primului război mondial, Smaranda a fost o vreme învățătoare suplinitoare în satul natal.
(…) În primăvara lui 1928, la București a avut loc un mare miting aviatic. Au participat și câțiva parașutiști germani; între ei și inginerul Heinecke, inventatorul unei parașute performante. Inginerul a invitat-o în Germania promițându-i sprijin pentru obținerea brevetului internațional de parașutism. La acea dată în România nu exista încă o școală de parașutism. (Magazin istoric, Valeriu Avram, 2001)
Primul salt, iulie 1928
Mă urc în avion. Mai era înăuntru dl. Heinecke, un director din Serviciul aeronautic german, dl. Peter, și doi piloți. Pasărea de metal se desprinde și începe să urce. Jos, mulțimea agită batiste, pălării.
(…) Eram în plin aer și curentul sporea. Mă usturau ochii de nu-i puteam ține deschiși. Simții cele două bătăi pe umăr. Dl. Heinecke îmi da semnalul să mă arunc. Am tras picioarele de pe bară și mi-am dat drumul. Un fâlfâit ca de aripi uriașe. Cădeam, cădeam cu toată greutatea corpului, cu toată senzația căderii vertiginoase. O clipă nesfârșită și deodată o smucitură, care curmă fâlfâitul parașutei în desfășurare. Se deschise și eram salvată.
(…) Apoi mă pornii pe râs, așa singură în cer, ca un copil căruia i-a reușit o ștrengărie. Am căzut pe spate, fără măcar să mă zgârii. (Magazin istoric, Valeriu Avram, 2001)
Accidentul
La o înălțime de 2000 metri d-ra Brăescu s-a asvârlit cu parașuta. La un moment dat, o tăcere profundă s-a produs. Imensa mulțime a rămas impresionată privind cum d-ra Brăescu se aruncase cu parașuta și se prăbușea spre pământ. Parașuta însă s-a deschis și distanța de 1997 de metri a fost parcursă în condiții admirabile. Dar cei trei metri cât mai avea de străbătut până să calce pământul i-au fost fatali.
Vântul a purtat parașuta spre comuna Micula, de lângă frontieră. Aici aparatul s-a plasat între niște arbori, iar d-ra Brăescu, spre a se salva s-a agățat de vârful unui pom. Parașuta nemaiavând greutate s-a închis, d-ra Brăescu căzând puternic la pământ. Deși distanța nu era așa mare, totuși și-a fracturat piciorul drept în două locuri. (Universul, august 1930)
O fetiță entuziasmată
Cine nu o cunoaște pe Smaranda Brăescu, cel puțin din nume? Întreg publicul românesc urmărea cu interes prin ziare și reviste micile cronici aviatice care încă din 1928 aduceau în mijlocul aviatorilor o fetiță entuziasmată de sbor și ambiționând să câștige pentru România un record.
(…) Pot afirma, fără temeri de a fi dezis, că datorită Smarandei Brăescu parașuta a câștigat enorm, ca încredere, în ochii sburătorilor români, și că, indirect, multe vieți au fost salvate. Intr-adevăr, înaintea demonstrațiilor, făcute cu pricepere în fața aviatorilor și a publicului, urmărind prin aceasta a arăta că parașuta merită cel puțin atenția și încrederea acordată colacului de salvare, sburătorii noștri, în marea lor majoritate, se temeau de parașută ca de ceva sinistru. (România aeriană, septembrie 1931)
Costurile unui record
Smaranda Brăescu urmărește a realiza, cât mai curând – dacă va fi ajutată cum se cuvine – recordul de altitudine al lumii, printr-un salt cu parașuta de la aproximativ 7000 metri.
D. G-ral Lăzărescu, Inspector General al Aeronauticii, i-a aprobat – principial – pregătirile în vederea obținerii recordului. Calculele făcute arată că suma necesitată pentru uleiul de altitudine și benzina ce vor fi consumate în sborurile de altitudine, pregătitoare, n-ar depăși 25.000 lei. Este neînsemnată pe lângă alte cheltuieli suportate de bugetul aeronauticii militare! Este neînsemnată pe lângă cheltuielile ce le fac alte țări oricând cu ocazia a se afirma în domeniul recordurilor aviatice. (România aeriană, septembrie 1931)
Deținătoarea tuturor recordurilor feminine
Doamna Smaranda Brăescu, deținătoarea tuturor recordurilor feminine europene de aruncare cu parașuta, a stabilit o nouă performanță de specialitate, care o clasează în fruntea parașutistelor internaționale, deținând astfel recordul feminin al lumii.
Distinsa noastră sportivă s-a lansat de la o înălțime de 6000 m., dintr-un avion pilotat de locotenentul Papană, parcurgând circa 10 km. În picaj, pe Bărăgan și aterizând în imediata apropiere a gării Sărățeni. (Realitatea ilustrată, octombrie 1931)
Nepăsători față de adevăratele glorii naționale
Am avut și izbânda măreață a unei copile a României. Domnișoara Brăescu, scoborând de sus, de la peste 6000 metri înălțime, a bătut recordul mondial al parașutei.
În altă țară, tânăra româncă ar fi fost sărbătorită mai călduros, ar fi fost pentru dânsa o mai mare afirmare de entuziasm; noi suntem cheltuitori de ovații numai pentru oameni politici care ne făgăduiesc zile viitoare mai îmbelșugate, dar rămânem aproape nepăsători față de adevăratele glorii naționale. (Universul, octombrie 1931)
Pentru noul record
Apelul lansat de ziarul nostru pentru strângerea unui fond, care să înlesnească participarea parașutistei Smaranda Brăescu la concursul internațional de aviație ce se va ține la Miami, a avut, din prima zi un răsunet din cele mai făgăduitoare în rândurile publicului românesc.
Amintim, și cu acest prilej, hotărîrea curajoasei noastre compatrioate de a bate și recordul bărbătesc de înălțime.
Al doilea vis al d-rei Brăescu este să obție diploma de pilot, urmând la aspra și perfecționata școală de pilotaj americană, în speranța că la anul se va putea întoarce în patrie, străbătând oceanul pe calea aerului. (Universul, noiembrie 1931)
Din culise
Peste cinci zile e fixată ziua decisivă. Ce bucurie și câtă siguranță aș fi simțit în mine altădată, dar acum mi-e frică. Nu frica de moarte. O, nu, sunt sigură că nu. Ba, poate, dimpotrivă, căci am început să mă gândesc la ea, am început s-o vreau. Teama mea e numai de ceea ce mi se poate întâmpla până la ziua recordului. Ce noi încurcături, ce noi vitregii ale soartei îmi vor mai ține calea.
De s-ar termina odată! Căci comedia durează de prea mult timp și pentru mine este numai durere.
(…) Știu bine că ați pierdut cu toții încrederea în mine. Dar mai mult nu pot să fac. Dacă aș fi avut cel puțin banii mei! Dar ce vor zice cei ce au subscris și m-au ajutat? Ce zic oare bieții copilași de școală, care și-au rupt de la gură pentru încercarea mea nebunească, despre care de atâta timp nu mai au nici un semn, nicio veste? (fragment din scrisoarea Smarandei către Universul, mai 1932 în Anii de glorie ai Smarandei Brăescu, Neculai I. Staicu)
24.000 picioare / Smaranda Brăescu a bătut recordul masculin
Am luat masca de oxigen de pe fața mea, trăgând o ultimă profundă inspirație și am sărit. M-am proiectat în jos cu viteza unui glonte, 3.000 picioare pe minut – am aflat mai târziu.
Eu nu am putut respira, aerul era așa de rarefiat și ultima inspirație profundă de oxigen pe care o luasem nu m-a ajutat prea mult.
Eu nu am fost echipată cu echipament de respirat, din cauza greutății mele, dar aș fi dat orice să-l fi avut atunci.
Tocmai când mă gândeam că voi leșina, am ajuns la altitudinea 18.000 picioare și am început să mă simt puțin mai bine. Nu mi-a fost foarte frig în aer pentru că eram așa de înghețată înainte să sar din avion, așa că nu-mi putea fi mai frig. (interviu din ziarul din Oakland după stabilirea recordului în Anii de glorie ai Smarandei Brăescu, Neculai I. Staicu)
