Astăzi, la Pixul cu mină, vă propunem o carte recent apărută: Prin România. Carnete de drum. Cu ilustrații de Dan Perjovschi. Cartea este scrisă de Mirel Bănică și a fost publicată la editura Polirom în anul 2020.

CINE. Mirel Bănică este doctor în științe politice al Universității din Geneva, titlu obținut în 2004. Din 2008 este cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Domeniile sale de cercetare și specializare sunt: socioantropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale. 

CE. “Prin România. Carnete de drum” spune povestea călătoriei întreprinse de Mirel Bănică prin România în iulie-august 2019. Timp de 45 de zile, călătorul a umblat prin capitale de județ, orașe mici și mijlocii, parcuri și piețe, prin muzee și prin stațiuni turistice. A văzut lumea parcărilor de pe autostradă, a cârciumilor și a micilor magazine sătești. 

Cartea nu și-a propus, însă, să exploreze nici ruralul românesc, nici Bucureștiul. Are alte mize.

Vă îndemnăm, ca de fiecare dată, să citiți integral volumul.

MISTERUL ORAȘULUI ZALĂU

Călătoria mea prin țară a durat circa 45 de zile și a avut loc în iulie și august 2019. În total, am parcurs 3.350 de kilometri, la volanul unui autoturism Dacia Logan, pe traseul următor: București, Amara, Slobozia, Călărași, Adamclisi, Mangalia, Babadag, Tulcea, Măcin, Brăila, Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, iarăși București, Dedulești Vâlcea, Sibiu, Sebeș, Câlnic, Băile Felix, Oradea, Arad, Băile Felix, Timișoara, Drobeta Turnu-Severin, Hobița, Târgu Jiu, Rovinari, Slatina, București. Separat de călătoria din vară, am mai cules note din municipiile Cluj-Napoca, Roman (județul Neamț) și Sfântu Gheorghe (județul Covasna).

Alegerea acestor locuri a fost mai degrabă liberă, bazată pe inspirația de moment: mi-am lăsat o anumită libertate, am încercat să construiesc eu călătoria, și nu invers. Am avut însă și câteva puncte fixe, pe care am dorit să le ating cu orice preț, și anume Călărași, Botoșani, Drobeta Turnu-Severin și Zalău. Ultimul este cel mai enigmatic și discret oraș al țării, în opinia mea, despre care nu se vorbește niciodată la știri sau măcar în rubrica de fapt divers, ca și cum nu ar aparține României decât din punct de vedere geografic.

Din păcate, nu am mai putut ajunge în capitala Sălajului, pentru că la Suceava mi-am pierdut actele de identitate, în împrejurări care nu-mi sunt clare nici până astăzi. A trebuit să mă întorc la București pentru a le reface în regim de urgență. Traseul călătoriei mele nu a mai putut fi unul circular, așa cum îmi doream, ci a fost fracturat exact la jumătate.

SALUTĂRI DE LA AMARA (STAȚIUNE BALNEOCLIMATERICĂ DE INTERES NAȚIONAL)

Ajung destul de devreme la Amara, “stațiune balneoclimaterică de interes național”, după cum stă scris pe o plăcuță ruginită, chiar la intrarea în localitate. Nu departe este și un “birou de informare turistică” – o construcție circulară, urâtă, plină de termopane și izolată cu polistiren care a devenit deja bubos, aflată în bătaia soarelui și a vântului sărac al lacului.

Centrul pare părăsit definitiv, doar câteva pliante pe care mai zăresc sigla UE și ceva legat de “Guvernul României” zac risipite în interior. În parcarea din fața construcției abandonate e pus pe butuci (la propriu, niște butuci mari și solizi de lemn) un tractor uriaș, un model recent, cred că a costat peste o sută de mii de euro. Văzut de aproape, pare și mai mare decât cele zărite pe câmpuri din goana mașinii. 

LITORALUL ETERN

Constantele – sau ce a rămas neschimbat din litoralul românesc:

spiritul vesel, de bazar balcanic lipsit de reguli, în care te simți liber; 

plăcerea masochistă a turiștilor de a sta înghesuiți pe un colț de plajă, fără să pară prea deranjați de această situație;

pescarii de pe diguri, cei care își încearcă norocul la guvid și chefal. Ce-i drept, sunt din ce în ce mai puțini, capturile sunt rare, ecosistemul Mării Negre este în grea suferință; 

vânzătorii de nămol, la sticlă și la pahar. Nămol de Techerghiol, se înțelege. Și cumpărătorii-utilizatori, care-și imaginează, naivii, că el provine de acolo cu adevărat; 

fotografii ambulanți, de genul “Colorata mâine-i gata”. În număr mult mai redus acum, iar cei care sunt încă activi au trebuit să renunțe la animale – drepturile și ideologia protecției necuvântătoarelor au triumfat și la noi. Sunt însoțiți în schimb de tineri îmbrăcați în personaje de desene animate, așa cum sunt mascotele echipelor de fotbal american. Stau însă și mă întreb dacă maimuțica sau iguana cățărate pe timpuri pe umărul fotografului nu suportau mai ușor căldura toridă decât ființa umană căptușită acum în burete negru, cu orificii la ochi, nas și gură.

SALUTĂRI DE LA BRĂILA (ORAȘUL CARE MOARE)

Brăila este un oraș care moare, se scufundă încet, dar sigur în propriul său trecut. Comunismul a încercat să o readucă la viață după ce a pierdut statutul de capitală a comerțului cu cereale, ducându-o pe căi industriale ce nu i se potriveau (excavatoare, utilaje grele, chimie) și care nu aveau cum să supraviețuiască după 1990.

Un oraș încă iubit bovaric, uneori cu disperare, de locuitorii săi, dar cu autorități depășite de situație, care nu știu sau nu pot să acționeze rarele pârghii ce-l mai pot salva de la distrugere. Un exemplu clar pentru categoria shrinking cities – orașe altădată înfloritoare care au cunoscut o scădere semnificativă a populației.

SALUTĂRI DE LA ORADEA

Când nu pescuiesc, orădenii stau la plajă, pe iarbă, în zone special amenajate de autoritățile locale cu grătare, scaune de lemn, umbrare. Sunt uluit de această imagine a normalității, a bucuriei comunitare de a trăi. Sunt imagini pe care le-am văzut cu mulți ani în urmă în Elveția, la Geneva sau Berna. Mă bucură mult, dar mă și pun pe gânduri: cum am putut uita că se poate trăi și astfel, mai relaxat, mai în contact cu natura, chiar dacă te afli în centrul unui oraș mare?

Odată ajuns în orașul istoric propriu-zis, am senzația acută a unui spațiu diferit, se simte, plutește în aer umbra Europei Centrale, a Budapestei apropiate. Clădirile construite în stil art deco sunt numeroase, iar printre acestea strălucește faimosul edificiu Vulturul Negru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.