Foto: Wikipedia

Pe 21 septembrie a dat prima ninsoare din acest sezon pe Transfăgărășan. E considerat cel mai spectaculos drum din România – ba chiar, pentru unii dintre cei ce l-au parcurs, cel mai frumos traseu asfaltat din lume (n-ați uitat, desigur, episodul Top Gear care ne-a înnobilat șoseaua cu așa titlu de glorie!).

Deschis traficului doar patru luni pe an, Transfăgărășanul a avut nevoie să mute din loc milioane de tonă de rocă, dinamitată cu mii de tone de explozibil. Drumul de asfalt a fost inaugurat în septembrie 1974 și împlinește în această toamnă 47 de ani. 

Acum aproape o jumătate de secol, deschizându-l pentru public, regimul lui Nicolae Ceaușescu se lăuda cu realizarea unei opere mărețe. „O zi de neuitat, eveniment de referință înscris în istoria nouă a patriei”, consemna în termeni propagandistici presa vremii.

Așa descrie evenimentul inaugurării Transfăgărășanului și scriitorul Romulus Lal, într-o carte publicată la nici un an de la deschiderea șoselei. Volumul se dorește a fi o colecție de reportaje care spun povestea construirii drumului prin efortul cotidian al românilor care l-au făcut posibil. Este o imagine a oamenilor și a timpurilor, dar și – inevitabil – o lectură de propagandă.

Cum v-am obișnuit la Pixul cu mină, am mers la bibliotecă să parcurgem paginile acestei cărți. Pasajele care urmează sunt din volumul publicat de Lal în 1975, sub titlul „Epopeea Transfăgărășanului”.

Iată povestea unui drum de asfalt, dar și a cuvintelor și ideilor pe care le-a lăsat în urmă regimul de dictatură comunistă din România.

Inaugurare comunistă

Parcurgînd acest drum, privind piscurile înalte ale munților, ne dăm și mai bine seama ce a îmbărbătat întotdeauna și a păstrat treaz sentimentul național al poporului nostru, ce l-a îndemnat ca în cele mai grele timpuri să-și apere glia prin lupte grele. Aici s-au născut moșii și strămoșii noștri, aici este locul poporului român. (Nicolae Ceaușescu)

Înțelepciuni de partid

La terminarea măreței opere un activist de partid își exprima astfel sentimentele față de comportamentul militarilor armatei noastre pe marele șantier: Mai mult decît s-a făcut și cum s-a făcut nu se putea face. Tot ceea ce s-a putut s-a dat. Încă o dată viața a confirmat faptul că totdeauna s-au găsit și se vor găsi forțe să învingă orice greutăți atunci cînd patria o cere.

De unde începe și unde se termină Transfăgărășanul

Simplă e întrebarea, simplu e și răspunsul. Transfăgărășanul începe de acolo de unde l-a început fiecare. Pentru soldatul Epure, din sud, pentru soldatul Dabu, din nord. Pentru soldatul Laurențiu Nicodin, chiar de pe prispa casei sale din Cîrța. 

Transfăgărășanul este, după părerea minerilor, prelungirea pe ambele versante a tunelului săpat de ei sub Piscul Capra. Cine le-ar putea strămuta convingerea?

Transfăgărășanul începe din alte drumuri ale țării și se varsă în toate drumurile țării. Vine de departe și duce departe, pînă acolo unde ajung visele noastre.

Cine a construit Transfăgărășanul

Drumul Transfăgărășan a fost construit în perioada martie 1970 – septembrie 1974 de tineri muncitori, țărani, intelectuali, îmbrăcați în haina millitară. Erau la anii poeziei și ai primelor iubiri. 

(…) Drumul acesta a fost mai întâi o idee a poeților, a fost după aceea un crez al inginerilor, pentru a deveni mai apoi un drum adevărat – violentă prelungire în piatră a liniilor severe din palme cu bătături adânci. 

(…) Drumul Transfăgărășanului a fost construit de tineri muncitori, țărani, intelectuali, de constructori militari și civili, reprezentând toate provinciile României. Pentru că tot ce se construiește pentru țară este opera întregii țări. 

(…) Drumul Transfăgărășan este o nouă probă a bărbăției, eroismului și măiestriei constructorilor noștri, civili și militari.

Peripeții de pe șantier

Era ora mesei și așteptam să ne sosească coșul cu mîncare. De jos ni s-a comunicat prin stația radio că mîncarea e pe drum. Într-adevăr am zărit coșul în văzduh venind spre tabără.

Dar, deodată, s-a oprit și a rămas suspendat. Funicularul se defectase. Motorul nu mai funcționa. (…) M-am urcat pe stîlp, am mers în mîini pe cablu și am coborât coșul.

Altă dată, un vultur ne-a furat o pîine din coșul care venea prin văzduh. Chiar pe deasupra noastră a zburat cu ea în gheare. Noi ziceam că are un bolovan și ne-am ferit să nu ni-l sloboadă în cap. Nu-i puteam ști gîndurile.

Nesincronizări periculoase

Eram pe traseul tronsonului numărul 5, împreună cu echipa noastră de proiectanți, cînd ne-am trezit cu o ploaie de bolovani peste noi. Ce se întîmplase? Crezînd, cum era firesc, că depășisem zona de periculozitate, pentru că, într-adevăr, plecaserăm de cîteva ore, ostașii au început dinamitarea.

Norocul nostru că am găsit repede un adăpost între stînci. De atunci, s-au luat măsuri să se puște numai la ore exact stabilite.

Moartea pe Transfăgărășan

În ziua de 7 iunie 1971, grupa comandată de sergentul Negotei Gheorghe lucra la baterea găurilor în sectorul de la kilometrul patruzeci și nouă. Era după cîteva zile de ploi continue.

La orele 18 s-a executat pușcarea. După douăzeci de minute ostașii au ieșit din adăpost și s-au deplasat spre frontul de lucru pentru a vedea efectul pușcării.

Cincizeci de metri mai departe grupa a fost surprinsă de căderea unei stînci care s-a desprins de pe versantul muntelui. Negotei a strigat: cad bolovani! Au fugit toți în toate părțile. Voicu Tîrziu n-a putut să iasă la timp din acel loc periculos.

Întâlnirea cu lupii

Nu mai deslușeam cîți sunt. Le vedeam boturile scoase ca niște cioturi din zăpadă. Ochii lor imobili de un verde pieziș ne sfredeleau hipnotic pupilele. Le simțeam intenția de a ataca în grup și imediat însă nici un mușchi nu mi se clintea.

În partea cealaltă a drumului Udrea se sprijinea de malul stîncos și înalt, pregătit și el să lovească. Evitase prima săritură, lupul ajunsese în josul drumului, dar altul își lua avînt. 

În clipa săriturii, caporalul a slobozit un răcnet înfiorător din toate puterile, lupul a șovăit, s-a dezechilibrat în saltul său și i-a nimerit la picioare. Udrea a lovit în plin de cîteva ori și pădurea și pîraiele s-au umplut de un scheunat de durere. Vino, mi-a strigat el. Mai repede. Îndemnul era de prisos căci alergam cît puteam.

(…) Nu spui nimic în tabără, m-a sfătuit caporalul. Băieții ne vor lua mai degrabă de lăudăroși. Nu-i o întâmplare prea ușor de crezut. 

Viitorul imaginat în 1975

În geografia și peisajul României va fi șoseaua ce scurtează distanța dintre locuri, dintre oameni, dar și un drum spre frumuseți necunoscute, spre piscuri și izvoare de-nceput, spre păduri și poieni neumblate. Transfăgărășanul ne va duce spre verile purificate de furtuni ale munților, spre iernile lor cu zăpezi tîrzii și clare, dar și spre bucuria urcușului cert.

Se află în construcție în acest masiv o nouă Poiană Brașov, una din cele mai frumoase stațiuni alpine ale Europei, hoteluri au fost ridicate, altele își așteaptă transpunerea în piatră. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.