Ultima confesiune: “Suntem niste neseriosi!”

Iulie 2013. Radu Vasile se stinge din viata, la 70 de ani, intr-o clinica din Israel, unde se trata de cancer. In spatele disparitiei sale raman o activitate politica plasata sub semnul controversei, cativa ani chinuitori de lupta cu boala, unele poezii, dar si un interviu niciodata publicat, realizat la inceputul anului in curs.

E un dialog in care se vorbeste despre tarele noastre istorice, despre momentele principale din activitatea sa de prim-ministru al Romaniei (1998-1999), despre mineriada din 1999, vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucuresti sau discutiile „private“ din cadrul delegatiilor oficiale. E inainte de toate, insa, un interviu realizat intr-o vreme in care Radu Vasile isi punea, tot mai mult, nadejdea in viata.

Ianuarie 2013. Radu Vasile e bolnav. S-a imputinat, desi nu o admite. Fumeaza tigara dupa tigara. Si asa, bolnav fiind, i-a iertat pe toti. De cand a iesit din politica nu a mai vorbit niciodata nici cu Emil Constantinescu, nici cu Traian Basescu. Trec orele interviului, suntem in biroul publisherului general. E inca iarna. Il ajutam pe Radu Vasile sa imbrace haina – neagra, eleganta, de calitate. Vedem, fara sa ne propunem, eticheta: “Prada”. Deci asa! Si tocmai ce ne cucerise cu modestia!Chiar cand sa iasa pe usa apare publisherul, “Domnule prim-ministru, ma iertati, dar asta e haina mea”. S-a gresit. Radu Vasile o imbraca, deci, pe a sa, care nu are nicio eticheta de lux. Ne despartim cu sentimentul ca am intalnit un om pe care suferinta, departe de a-l fi invins, l-a facut mai bun.

Dela0.ro: Ce mai faceti, domnule Radu Vasile?
Radu Vasile: Deocamdata, scriu. Si am publicat niste traduceri.

Lucrati la o carte de istorie acum.
Intr-un fel de istorie. Incerc sa descifrez acele caracteristici care sunt o permanenta a fiecarui popor, in sensul comportamentului.

Ceva asemanator cu „Psihologia poporului roman”.
Da, cam asa, ca in cartea lui Draghicescu, dar mai adusa la zi si nu atat de mare ca volum. Fac o carte mai mica. Nu intru in analiza istorica, perioada veche, izvoare si asa mai departe. Am incercat sa identific daca exista o continuitate in comportamentul nostru politic. Vorbesc de politic, nu neaparat de popor.

Si exista?
Reiese ca exista. Una din caracteristicile care de la inceput s-au fixat, aproape definitiv, e o neincredere a celor din afara fata de clasa politica romaneasca. Fie ca e vorba de boierimea medievala, fie din epoca moderna.

Suntem perceputi drept neseriosi?
Da, nu ni se poate acorda incredere. Si mergand pe firul acesta, a reiesit din studierea diverselor fapte istorice aceasta lipsa de credibilitate de care, in ghilimele fie spus, s-au „bucurat” si domnitorii, si clasa politica, in general boierimea medievala. In epoca moderna s-a mai redus, mai ales din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, aceasta neincredere.

Domnia lui Carol I a avut un asemenea impact?
Carol I, da, el a avut aceasta perioada. S-a inregistrat o sporire a prestigiului Romaniei si a importantei ei din multiple puncte de vedere, si in ce priveste zona sud-est europeana, si faptul ca era o stabilitate politica prin succesiunea celor doua partide, Liberal si Conservator, pe care Carol le-a tinut intr-un echilibru, fara sa se amestece in viata lor interna, cum facuse anterior Alexandru Ioan Cuza.

Au fost si succese economice incredibile, care dupa parerea mea nu vor mai fi atinse niciodata. De exemplu, faptul ca moneda romaneasca, leul, nu numai ca avea valoare mare, de 322.6 miligrame aur fin, dar era o valoare in sine fiind cotata la bursele occidentale, ceea ce cred ca nu va mai ajunge vreodata leul nostru, cat va mai exista.

Eugeniu Carada conducea Banca Nationala.
Da, sub Carada s-a facut activitatea bancii. Eram al treilea producator de petrol din lume sau al treilea exportator de porumb din lume, de grau…

Vorbeati, totusi, de continuitatea lipsei de credibilitate.
Atunci s-a produs o ruptura in lipsa acestei credibilitati. A venit, insa, razboiul (n.r. – Primul Razboi Mondial, in care Romania a intrat de partea Antantei in 1916, desi avea un acord cu Puterile Centrale, nerespectat) si iar am avut o atitudine oscilanta. Perioada Interbelica, fiind prea scurta, n-a clarificat bine lucrurile.

Pot sa va dau un exemplu din Petru Cercel, un domnitor moldovean, nu foarte inspirat in actiunile lui care, adresandu-se Apusului de la care solicita sprijin impotriva otomanilor, spunea: „Stiu ca nu aveti incredere in noi, stiu ca ne considerati tradatori”. Prin urmare, de atunci era sesizabila aceasta lipsa de incredere. Pe de o parte, domnitorii plateau tribut Portii, si din ce in ce mai mare, supralicitand sumele care trebuiau acordate, dar in acelasi timp deschideau alte canale de discutii.

Jucau la doua capete?
Asta e a doua caracteristica majora. Astazi nu mai vorbim neaparat de o actiune pe plan extern, dar uitati-va pe plan individual, la nivelul clasei politice: sunt persoane care merg cu un partid, dar in acelasi timp isi pregatesc terenul pentru alt partid, in caz ca nu iese bine.

Si dumneavoastra ati fost propus premier de PNTCD si ati fost apoi senator PD (n.r. – actualul PDL).
PNTCD m-a propus, dar am fost exclus prin decizia lui Ion Diaconescu, care era presedintele partidului, si a celorlalti din Biroul Central, dupa ce n-am mai fost prim-ministru.

De ce v-au exclus?
Sincer, nici acum nu stiu.

Si de ce ati mers la PD?
In aprilie (n.r. – 2000) am creat Partidul Popular din Romania, dar nu l-am dus pana la capat din motive obiective asupra carora nu vreau sa insist. Am inceput negocieri intai cu liberalii si am fost refuzat, in sensul ca pe mine ma primeau, dar pe ceilalti pe care ii propusesem i-au respins. In schimb, la Partidul Democrat au fost pe langa mine inca trei oameni pe listele PD, Partidul Popular fiind aliat pe liste cu ei.

Ati prevazut traiectoria PD catre Partidul Popularilor Europeni?
Nu. N-am prevazut-o. Mi s-a parut mie ca sunt mai apropiati. Ei isi spuneau social-democrati, dar…

…nu prea erau.
Ca orice partid din Romania care isi pune o eticheta, dar nu prea are legatura cu continutul, din punctul de vedere al actiunilor. Si am stat acolo cat am mai stat pana in 2004 cand m-am retras din viata politica.

Nu va mai ganditi la o intoarcere?
Pai as putea pune si eu o intrebare: unde?

Nu v-ati mai gasi un loc in Parlamentul de astazi?
Nu.

De ce? Ati fi un corp strain?
Absolut. As sta izolat, separat, sau n-as functiona in parametri normali.

 

EXASPERAREA. “E ceva de domeniul kafkian!”

S-a degradat clasa politica in ultimii opt ani?
Neasteptat de mult, pentru mine. Pana in `96-`98 era un tip de evolutie promitatoare in diverse aspecte.Si acum?
Cel putin ultimul Parlament nu e prea reusit. Unul dintre motive e ca Parlamentul a devenit o prezenta schematica, daca nu chiar caricaturala, avand in vedere ca toate Guvernele de dupa 2004 au functionat pe baza de Ordonanta de Urgenta. Deodata s-a eliminat orice dezbatere parlamentara. Va intreb pe dumneavoastra sau pe oricare daca isi aminteste un parlamentar din legislatura trecuta care a devenit o personalitate ca deputat sau senator. Sa stie sa vorbeasca, cel putin gramatical, daca nu frumos, macar corect.

Inainte sa devina prim-ministru, Emil Boc a avut o astfel de activitate ca parlamentar.
Da, din pacate dansul a avut un rol important in anihilarea rolului Parlamentului ca scoala de pregatire a politicienilor. S-a spus ca trebuie primenita clasa politica, ca trebuie adusi oameni noi. Aceasta actiune s-a dovedit un esec, acesti oameni noi au ramas niste anonimi.

Si Mona Musca venea dintr-o astfel de evolutie. Iesise in fata in dezbaterile parlamentare.
Pana in `96-2000 erau dezbateri parlamentare extrem de serioase. Pana in `96 eram in Opozitie, sigur ca nu aveam noi nicio sansa sa impunem ce voiam, dar erau dezbateri, se discuta. Si am crezut ca pe linia asta se va merge. Dar acum s-a ajuns la aceasta situatie si iata ca avem acest Parlament care e cel mai numeros din istorie.

Sunt 599.
Nici Franta nu are atatia! E ceva de domeniul kafkian, ca sa zic asa. Si tot felul de indivizi, care ba au liceul, ba nu au. Problema e ca acesti anonimi care vor ramane pentru totdeauna anonimi nu sunt nici siguri pentru partidele in cauza.

Vor fluctua?
Fireste. Vor juca la doua, daca nu la trei capete.

Ce e de facut?
In acest sens, al clasei politice, trebuie sa se inceapa cu partidele. Am sa dau un singur exemplu, din pacate de la altii, din Anglia. Noi, la PNTCD, aveam legaturi serioase cu Partidul Conservator Britanic. Am fost la un congres al lor intr-o localitate, Blackburn. Eram pe strada cu cel care ma insotea din partea Partidului si vedem un tanar care mergea pe jos citind un ziar. „Stiti cine este?”. „Nu stiu”. „Este ministrul Tarii Galilor”.

In sistemul britanic, ministrul Tarii Galilor este primul pas de pregatire. Era unul dintre tinerii promitatori. Avea 27 de ani. Acest tanar a fost descoperit de Margaret Thatcher la cincisprezece ani si a trecut prin toate filtrele. Trec peste faptul ca mergea pe jos, nu Mercedes, si citea ziarul, nu bodyguarzi, nu nimic. Cam de aici trebuie sa inceapa. PNTCD a avut o initiativa buna, dar care din pacate nu a fost dusa pana la capat: crearea de departamente unde veneau diversi oameni si tineau conferinte, practic scolind politicienii.

Credeti ca ar fi o solutie o scoala de politica?
Ar fi fost o solutie, daca ar fi fost facuta in mod serios si sistematic, explicandu-se de exemplu tinerilor ca principala calitate a unui politician este sa aiba rabdare, ca trenul va trece si prin gara lui. Orice fortare, nu neaparat din punctul de vedere al varstei, orice fortare a treptelor, din nimic sa ajungi ministru sau altceva, e o problema in primul rand pentru partid, dar si pentru persoana in cauza, ii creeaza iluzii.

Primul pas trebuie facut in partid, trebuie organizate aceste departamente. S-ar putea ca ele sa existe pe hartie, dar nu functioneaza in ideea de a scoate ce e mai bun de acolo. In al doilea rand, promovarea nu trebuie facuta ca eu sunt „omul lui X” sau „omul lui Y”, promovarea trebuie facuta in functie de ceea ce arati, iar ceea ce arati este stiinta, comunicare si sange rece, ca iti trebuie si asa ceva.

Din ce spuneti reiese ca Partidul Comunist avea o scoala de cadre  mai tare decat orice partid democratic.
Era firesc, era partid-stat, nu discut despre asta.

 

MANDRIA. “Am fost cel mai uman dintre premierii Romaniei”

Spuneti despre iluziile pe care si le creeaza oamenii despre ei insisi. Vreau sa va intreb cum v-a schimbat, daca v-a schimbat, Puterea.
Vedeti, eu am avut datorita educatiei o privire relativa asupra Puterii. De la inceput eram constient ca Puterea e temporara, ca nu are cum sa dureze. Am avut un fel de comportament care i-a derutat pe multi.

Puteti sa detaliati?
Da, unii au spus de bine, altii au spus de rau, personal la ora asta nu ma mai intereseaza nimic, indiferent ce parere ar fi, pozitiva sau negativa. Pe fondul educatiei si cu istoria pe care o stiam, m-am simtit intr-un univers inchis in care informatiile, realitatea, erau filtrate prin intermediul interesului altora. Nu aveam cum sa controlez informatia decat atunci cand ajungeam fata in fata cu oamenii.

Mergeam cu masina, cu echipaje, si opream sa iau pepeni verzi pe marginea DN1. Si ma intalneam cu omul cu pepenii. „Domnule, cum ai oprit tu, domnule? Am spus la toti”. Mergeam la fotbal, nu prea des, sa iau contact cu realitatea. Las la o parte ca a fost si o perioada agitata in care m-am confruntat cu realitatea din plin.

Au fost anii aceia, cand ati fost la Putere, cei mai grei din viata dumneavoastra?
Da, neindoielnic. Nu degeaba am suferit si un infarct atunci.

Acum sunteti bine cu inima?
Acum sunt bine, da.

Mai scrieti poezie?
Nu. Am mai scris acum de curand trei poezii, dar asa pentru mine. Trei!

Nu aveti de un volum.
Nu si nici nu am de gand sa mai fac. Am ajuns la concluzia ca nu merita. Am fost la librarii, pai librariile sunt pline de carti care nu se vand. Ce relevanta as avea eu daca as publica o carte? Pentru mine, publicarea unei carti care sa ajute devenirea ar trebui sa fie un eveniment. Dar la noi nu se intampla asa ceva, si atunci…

Nu sunteti prea hotarat.
Tocmai d-asta nu sunt. Tocmai d-asta.

Alte memorii?
Am publicat „Cursa pe contrasens”, dar a fost doar o sinteza. Nu am pus multe lucruri acolo. Poate, cine stie…

Andrei Plesu a povestit urmatoarea secventa: cand a vrut sa isi dea demisia din functia de ministru de Externe, dumneavoastra i-ati spus „Domnule, stii ceva, si eu as cam vrea sa plec, mai bine imi dai dumneata un post de ambasador in Luxemburg”. O confirmati?
Nu imi amintesc exact replica, dar imi amintesc bine ca a venit cu ideea sa demisioneze.

Cum s-a rezolvat?
A ramas.

Cum va convingeati colaboratorii in astfel de situatii?
Prin felul meu de a fi, derutant pentru multi, care pe unii i-a enervat. Tin minte multi lucruri de acest gen si ma considera a fi cel mai uman dintre prim-ministri, nu cel mai performant, dar cel mai uman. Performant din contra! Am auzit ca nu stiu ce ziarist de la nu stiu ce televiziune a zis ca am fost cel mai slab. In fine, nu stiu care sunt criteriile, dar am evitat ca Romania sa fie in faliment, primul lucru. Doi, in perioada mea, din septembrie 1999, a inceput cresterea economica, reusind sa avem un deficit pentru care Fondul Monetar International ne-a felicitat mult timp. Am si reluat acordul cu Fondul Monetar International.

Plus multe lucruri, mai toate legile care sunt legate de Uniunea Europeana atunci s-au luat. Am initiat legea regiunilor defavorizate, prin care se creau facilitati pentru intreprinderile mici si mijlocii din regiunile defavorizate. Ce nu am stiut atunci e ca ar fi trebuit sa pun liderii de sindicat prin Parlament. Altii au facut asta si i-au linistit, ca acum sindicatele sunt cvasiinexistente. Din aceste puncte de vedere, nu vad de ce as fi cel mai slab, nu ca ma deranjeaza ce a spus, dar ideea ca atare a acestei ierarhii.

Acum revenind la acest mod de a fi derutant, cel care era ministrul Transporturilor si care acum e presedintele Romaniei le-a zis celorlalti: „Nu va uitati ca Radu Vasile glumeste, uitati-va la ce spune de fapt!”. A fost singurul care a sesizat acest joc, aceasta suprastructura a ce voiam sa spun.

 

CONVINGEREA. “Traian Basescu e un caz care merita studiat”

Cum era Traian Basescu ca ministru?
Foarte bun, cooperant. Mi-a placut. Si foarte eficace dupa parerea mea. Multi mi-au reprosat ca i-am dat programul cu Banca Mondiala. Dupa parerea mea era singurul in masura sa il faca la momentul respectiv.

Cum vedeti traiectoria lui ulterioara?
Neasteptata, si nu neaparat in bine. Ca de altfel se vede si acum. Traian Basescu e un caz care merita sa fie studiat in scolile de stiinte politice si de jurnalism. E cazul unui lider politic de prim rang care a beneficiat de un capital politic extrem de mare. De ce? Printre altele, foarte multi romani se recunosteau in el.

Si aici e cheia unui lider politic: ca populatia sa se regaseasca in el. Dar in mai putin de un an de zile, pe baza unor greseli evidente, Basescu si-a pierdut intregul capital, ba mai mult decat atat a trecut dincolo, a inceput sa fie urat, pentru ca votul din decembrie 2012 a fost un vot anti-Basescu, a fost un vot negativ, n-a fost un vot pentru X sau pentru Y. A fost „oricare, numai el nu!”.

Credeti ca s-a crezut pe val, dar n-a stiut ca valul se va si prabusi?
Da, e bine sa ai sprijinul maselor, dar trebuie sa stii o lectie a istoriei care se vede cu ochiul liber: masele sunt labile. Cineva a spus ca masele sunt feminine si irationale. Deci au acest comportament feminin: te iubesc, dar si daca le-ai dezamagit!… Mai ales daca sunt din zodia scorpionului! Bine, sigur ca e bine sa te bazezi pe mase ca sa iti construiesti puterea, dar…

Ati fost sa votati in iulie 2012, la suspendare?
Nu, nu eram in tara, dar au fost ceilalti din familie. Nu stiu ce au votat, sincer, ca nu ma intereseaza. Acesta e un alt moment ce ar trebui subliniat. Anul 2012 a fost pierdut, inclusiv de Guvernul actual, ceea ce e inadmisbil. S-au ocupat de cu totul altceva, de la referendum la schimbari de functii.  Problemele economice sunt decisive, daca nu se ocupa de asta, restul… vorbe goale!

Traian Basescu nu e victima unui anumit tip de societate generat chiar de Traian Basescu? Romania din 2004 nu mai seamana cu Romania din 2012. A plantat niste seminte care dau un fel de roade.
Si asta e adevarat. Probabil a incercat sa schimbe ceva. Nu stiu dupa ce criterii, ca asta conteaza foarte mult.

Sunt cateva efecte vizibile in Justitie.
Nu stiu dupa ce criterii: erau de natura personala, erau de interes general? A incercat sa schimbe niste lucruri, dar postand persoane care nu se aflau bine acolo unde se aflau. Si de aici schimbarea treptata nu numai a unor institutii, ci si a multor persoane, inclusiv de la nivel parlamentar, care nu au mers pe o directie dorita, de a schimba Romania cum spuneti dumneavoastra.

Marea problema, si a treia caracteristica majora a clasei politice, e ca romanii au avut proiecte fanteziste de-a lungul timpului. De exemplu, in Evul Mediu voiau refacerea Imperiului Bizantin, iar unii domnitori romani se vedeau la Constantinopol…

 

NEBULOASA. “Ce facem cu Romania?”

Si totusi, astazi e evident ca ne lipseste dupa 2007 exact un proiect.
Absolut. Se considera ca, fiind in Europa, ne fac ei proiectele si noi nu avem ce face. Recent, autoritatile americane au scos un raport asupra omenirii in 2030. 2030 e foarte aproape, mai sunt 17 de ani. Problemele pe care le-au asezat ei in paginile acestui raport, si trec peste cele de geopolitica, sunt extrem de grave. Nu vad nimic in Romania care sa prevada ce se va intampla. Nu doar problema apei, care va deveni acuta. Nu in 2100, nu in 2050, nu! In 2030.

Nu am vazut, de asemenea, problema alimentelor. S-a atras atentia de mai multe ori de catre diverse institutii asupra unor fenomene – cresterea preturilor, din cauza cresterii populatiei, aparitia fenomenului de insuficienta alimentara. Si mai sunt o gramada de lucruri din cauza cresterii populatiei. La nivel global se va ajunge la x miliarde, dar la nivelul unor tari, in special in continentul european, procesul e invers. O scadere drastica, drastica!, a populatiei. Si nu se vede nimic nici macar in luarile de pozitie ale celor care merg la Bruxelles si care ar trebui sa fie, cel putin teoretic, mai cititi.

Ne lipseste, asadar, viitorul?
Stiti dumneavoastra ca viitorul are totul, prezentul e prezent, trecutul e trecut, dar viitorul are totul si el vine peste noi. Cum s-a spus acum cativa ani, apropo de criza, ca pe noi ne ocoleste criza, ca economia noastra duduie. Si care e locul nostru? Nu ai cum sa le ocolesti!

Repet: raportul e pentru 2030, mai sunt 17 ani, de acum trebuie luate niste masuri pe directiile trasate de ei. Transformarea agriculturii romanesti intr-o chestiune care sa asigure alimentarea noastra, a romanilor. Ar face bine cei care sunt la Putere sau oricare politician sa citeasca acest raport. Si apropo de Uniunea Europeana, deja se aud niste scartaieli la incheieturi. Chiar ma uitam pe niste materiale care atrageau atentia ca Uniunea Europeana ar trebui refacuta. Deocamdata sunt voci timide, nu le bagam in seama, dar sunt voci.

Suntem sau nu suntem in Uniunea Europeana, viitorul vine peste noi. Unele ziare din Occident, si vorbesc de materiale scrise de oameni seriosi, atrag atentia ca Europa e bolnava din punct de vedere economic si acest fapt a fost recunoscut recent si de Fondul Monetar International. De ce? Masurile acestea de austeritate au fost subestimate din punct de vedere economic.

In anul 2030 despre care vorbiti, Europa ar putea deveni inclusiv o prelungire irelevanta a Asiei.
Posibil, e valabila aceasta prognoza. Centrul economic al lumii e Asia-Pacific. Nu vedeti ca toate razboaiele se concentreaza in zona aceea? Si atunci, te intrebi, care va fi rolul Europei? Ca din punctul de vedere al competitivitatii se pare ca nu mai rezista, comparativ cu competitivitatea americana, chineza, japoneza.

Din punctul de vedere al fortei economice e o mare putere, dar nu suficient pentru a juca. Iar din punct de vedere militar, ca in ultima instanta forta conteaza, nu joaca niciun rol in raport cu Statele Unite sau China. Prin urmare e foarte posibil sa fie intr-adevar conform teoriei lui Wallerstein, Europa sa ajunga pe cercul exterior al economiei mondiale. Si atunci in acest cerc secundar sau tertiar se afla Romania. Care sunt masurile care vizeaza acest lucru? Singurele cai de a schimba cu adevarat fata Romaniei sunt educatia si sanatatea.

Stam prost.
Pe mine m-a dezamagit ca cine a facut bugetul actual a folosit termenii „cheltuieli pentru educatie” si „cheltuieli pentru sanatate”. Acestea nu sunt cheltuieli, acestea sunt investitii. Acum optzeci de ani, Spiru Haret, cel care crea sistemul de invatamant romanesc, spunea ca acela care are educatie are economie. Putem parafraza: cine are educatie solida si performanta are si economie, se schimba si mentalitatile, valorile ajung pe pozitiile normale, nu mai sunt valorile acestea pe care le vedem pe canalele de televiziune, care de fapt nu reprezinta nimic si fac rau intregii natiuni.

Prin urmare, de aici trebuie inceput: educatia, invatamantul. Educatiei trebuie sa i se dea minim 5%, iar la educatie trebuie sa se adauge cercetarea si dezvoltarea. Uitati Cehia: a folosit o buna parte din banii de la Uniunea Europeana, din fondurile europene, pentru cercetare si dezvoltare. Cehia! Prin urmare, daca noi nu actionam pe aceste doua directii pierdem total.

O natiune bolnava, subminata din punct de vedere fiziologic, care nu are capacitatea de a se misca sau imbatranita, o natiune care ramane la un nivel de educatie ce nu ii permite prea mult… Nu e bine. Invatamantul si sanatatea sunt singurele cai, daca intr-adevar se poate schimba ceva in Romania.

De ce oamenii care au fost si sunt la Putere nu vad asta?
Nu stiu. Sigur ca poate sa ma intrebe cineva: „Dar dumneata ce ai facut? Ai facut ceva?”. Recunosc ca n-am facut nimic. A fost o perioada care nu se compara cu ce e acum. Cresterea economica era negativa, am preluat -7, -8%. Si n-am taiat salarii, n-am taiat pensii, din contra. Am marit salarii, am marit pensii. Prin urmare, chiar sa fie asa, cu acest repros, ca n-am facut, recunosc ca asa este. Dar vazand ce se intampla in alte tari, pe ce se pune accentul, concluzia pentru Romania e asta: invatamantul si sanatatea.

 

PESIMISMUL. “Monarhia e o solutie, dar nu o vad posibila”

Circula o fotografie cu dumneavoastra la inmormantarea lui Corneliu Coposu. Sunteti printre cei care au dus sicriul pe umeri. Ce personalitate ar mai putea genera astazi un val de simpatie comparabil cu cel din 1995?
Practic, putem spune ca inmormantarea a determinat votul din 1996. A fost cu adevarat singura perioada de libertate in sens democratic din Romania. Iar intrebarea dumneavoastra este legitima. Aceeasi intrebare am gasit-o si in alte epoci si in alte perioade. Emil Cioran cand a scris “Schimbarea la fata a Romaniei” isi punea aceeasi intrebare: “Care este liderul politic, care este omul care?…”. Vedeti, este foarte greu sa apara un lider astazi in Romania, cand de fapt domneste mediocritatea. Noi nu avem elite in Romania. Atat timp cat o tara nu are elite, acea tara e perdanta in fata istoriei.

Apropo de trivializare, cum credeti ca ar fi tratata o eventuala trecere a Regelui Mihai la cele sfinte?
Tot in modalitatea asta balcanica, adica lipsita de tinuta morala.

Monarhia ar mai putea fi o sansa pentru Romania?
Ar putea fi, dar e foarte dificil de realizat. Ea are avantajele ei, dar are si multe dezavantaje care nu cred ca la ora asta la romani, dupa atatia ani de la discontinuitate pe filiera monarhica, ar fi agreate. O vad ca pe o solutie in anumite conditii, dar nu o vad posibila imediat.

Ramane pe seama viitorului?
Regele Mihai are nouazeci si ceva de ani. Urmeaza Margareta. S-a vazut clar din atitudinea fata de unele femei-politician de la noi ca romanii nu prea vor femei. Dar este una dintre solutiile politice care ar mai tempera aspectul asta de haos, de bulversare a comportamentului general. Eu cred ca romanii nu mai au sperante de mai bine. Sufera de aceasta lipsa de perspectiva. Ei au crezut prin votul de la 9 decembrie ca lucrurile se vor schimba.

Dar votul a fost negativ, iar acesta are doua mari capcane, atat in cazul celor care il dau, cat si in cazul celor care il primesc. Deziluzia va fi foarte rapida pentru cei care l-au dat, ca e un vot sentimental, care nu tine de ratiune, or acest lucru se poate schimba foarte rapid. Iar cei care il primesc: nu poti sa iti construiesti puterea pe un vot negativ, tocmai pentru ca se schimba foarte rapid. Trebuie sa dai o perspectiva certa.

Pe mine m-a mirat in acest context: Codul Muncii a fost tema de motiune de cenzura a actualei puteri, cand era in Opozitie, iar acum nu se mai spune nimic. Cred ca foarte multi romani asteptau ceva in sensul asta. S-a inceput cu mariri de tarife la energie electrica, mai dau 4% la pensii, dar inflatia e mai mare de 5%, fie vorba intre noi, si anuleaza marirea din start. Reducerea TVA-ului nu o vor accepta cei de la Fondul Monetar.

 

AMINTIREA. Pe contrasens, cu nea Bebe, soferul

De ce v-ati numit memoriile “Cursa pe contrasens”?
Pai daca am cam mers pe contrasens?

Dar de ce “cursa”?
Cursa nu e de durata nici la Formula 1.

Pentru ca a fost atat de scurta, asadar?
A pornit de la un fapt concret. Nu eram prim-ministru, eram vicepresedinte al Senatului si vicepresedinte al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. Si a venit in vizita in Romania presedinta Adunarii Consiliului Europei, dar au fost niste probleme cu ora. Nu eram la Senat, era o zi libera, sambata sau duminica si m-a anuntat ca a venit pe neasteptate.

Am chemat soferul, pe nea Bebe, si i-am spus: “Nea Bebe, trebuie sa ajungem pana la Otopeni in douazeci de minute!”. Si am mers numai pe contrasens, cu faruri, nu aveam girofar ca nu aveam dreptul, si am fost sa o luam pe doamna presedinte. Si de aici a plecat.

De la nea Bebe soferul?
Da, de la nea Bebe. Era vara, aveam doar o camasa si i-am cerut lui nea Bebe sacoul ca sa nu apar chiar asa neprotocolar. Totul a cam fost pe contrasens.

Care a fost relatia dumneavoastra cu Emil Constantinescu?
N-a fost o relatie de conflict, cum s-a spus. Au fost niste conflicte de natura personala, nu pe probleme mari. Unele lucruri pe care le spunea nu le acceptam si i le ziceam. Nu spuneam “Da, domnule presedinte” si asa mai departe. Nu a fost o relatie buna, dar ma rog, nu a fost nici rea. A fost o relatie care se intampla. Probabil ca ar fi trebuit sa avem o discutie mai serioasa ca sa vedem ce are de spus fiecare despre celalalt, dar e adevarat ca nu am facut-o.

Ati mai pastrat legatura?
Nu, dupa ce m-au dat afara nu l-am mai vazut niciodata.

Nu l-ati cautat, nu v-a cautat?
Nu.

De ce credeti ca e singurul presedinte de dupa 1989 care nu a luat un al doilea mandat?
E foarte greu de spus. Eu stiu doar faptele care mi-au atras atentia. Poate ca aplecand urechea la cei care ma atacau violent i-a fost indusa ideea ca as putea candida la presedintie, ceea ce nu mi-a trecut niciodata prin cap. O fi fost si asta motivul demiterii, care de altfel a fost anticonstitutionala total. Eu cred ca i s-a spus din afara sa nu mai candideze. Asta ma hazardez sa zic, ca o ipoteza. Sau pur si simplu si-a dat seama ca nu mai are nicio sansa.

A fost o surpriza si pentru mine, dupa ce a facut, ca il adusese pe Mugur Isarescu premier, pentru ca dupa aia sa anunte ca Serviciile l-au invins si se retrage din cursa. Va dati seama ca a lasat balta intreaga structura politica. A candidat Mugur Isarescu, dar nu a facut mare lucru, n-a creat entuziasm. In loc ca aceasta structura politica sa aiba un candidat unic, indiferent care ar fi fost, care ar fi avut sanse sa ajunga in turul doi impreuna cu Iliescu, s-au pomenit cu trei candidati, Isarescu, Stolojan si Roman. Asta mi s-a parut curios. Daca era un candidat unic ajungea in turul doi. Asa a ajuns Vadim cu Iliescu.

Cu Emil Constantinescu nu v-ati mai vazut, dar cu Traian Basescu?
Nu, nici cu el.

Nici cu Ion Iliescu?
Nu. Din 2004, nu. Din 2000 cu Emil Constantinescu, din 2004 cu niciunul dintre cei doi. L-am sunat o data pe Traian Basescu intr-o chestiune, sa ma ajute, era ceva de ordin personal, niste probleme de sanatate. N-a raspuns. Secretara lui mi-a spus: “Da, da, va anuntam noi”. Eu stiu cum e sistemul – s-o fi dus sa ii arate ca am sunat si el a spus: „Asta nu”.

Eu nu am participat la campaniile lui electorale de primar si de presedinte din considerente realmente obiective de sanatate. Un prieten… eh, prieten… era sa zic un proverb, dar nu e cazul acum, desi relatia dintre noi a fost buna, amicala chiar. Un prieten ajuns sus in politica nu iti mai e prieten. Eu credeam ca relatia e mai deosebita. Poate ca n-am participat la campaniile lui electorale, dar n-am participat fiindca nu aveam cum. Eram bolnav.

Cam care e raportarea oamenilor cand va inalniti cu ei pe strada?
Oamenii simpli?

Da, cand mergeti in Giulesti, la meciurile Rapidului, la fotbal.
Daca e vorba de oamenii simpli, de la soferul de taxi la cei care ii intalnesc la piata, e bine.

E reconfortant?
Da, e reconfortant, mai ales ca ma tin minte de atata timp de cand nu mai joc un rol important. Mai apar eu din cand in cand la televizor, dar doar cand sunt singur, pentru ca nu consider ca acest tip de emisiune cu un moderator si sapte-opt insi, genul asta de sezatoare, duce undeva.

Cu Miron Cozma v-ati mai intalnit?
Nu.

I-ati dat fotbalistii aceia pe care i-ati promis la Mineriada?
Nu i-am mai dat, ca – saracul! – l-au condamnat.  Ma rog. E un personaj care si-a gresit cartile. Dar el a fost un personaj care ar fi putut sa ajunga mai sus, fiind un lider al celor de jos, avand calitati. A jucat carti gresite.

Ce impresie v-a lasat la Cozia?
Un om la locul lui, un om de treaba.

Cum vorbeati atunci, mai colocvial, mai fara perdea?
Ca doar nu ne luam la injuraturi!

N-au fost momente mai tensionate?
Nu, vorbeam normal. Discuta cu ministrul de finante, cu secretarul de stat de la industrie.

Nu mai aveti nici ghiulul.
Eu nu am purtat niciodata ghiul, asta e un mit. Acel inel al meu era luat de la Ierusalim si avea o simbolistica religioasa.

 

REUSITA. “Pe posturile internationale de televiziune nu mai apareau minerii, era Papa”

Care e cea mai importanta realizare? Vizita Papei?
Cea mai importanta o va scrie istoria, ca sa zic asa, dupa ce dispar partipris-urile, ca nu imi place de el, ca are ochelari, ca are mustata, ca nu stiu ce. Astea vor ramane in dreptul meu: vizita Papei si Pacea de la Cozia. Am avut noroc ca am fost singurul care puteam obtine intelegerea din partea Bisericii Ortodoxe pentru vizita aceasta.

Dumneavoastra fiind catolic.
Da.

Cum a fost sa il intalniti pe Papa Ioan Paul al II-lea?
L-am vazut de patru ori, dintre care de trei ori in audienta privata. Restul – in vizita oficiala, cu o delegatie dupa mine. Noi l-am prins in faza lui de sfarsit cand era foarte bolnav. Eu am tradus o biografie masiva de-a lui, de 2.000 de pagini. E singura carte de referinta fiindca e bazata pe surse primare, cu oameni din jurul lui, cu prietenii Papei din copilarie, nu o carte din carti.

Avea doua mari calitati, care au fost resimtite si aici, desi era foarte bolnav, suferind. Una a fost extraordinara capacitate de a capta auditoriul. Si aici intervine si faptul ca in tinerete el a fost actor, in perioada de ocupatie germana a jucat intr-un teatru de avangarda polonez. Stia sa controleze sala, avea o capacitate extraordinara de comunicare. A doua lui caracteristica a fost ca degaja si intelegere si bunatate, daca vreti. Respira aceste lucruri.

Avea si o extraordinara capacitate de a asculta, nu am stiut pe cineva care sa stie sa asculte asa. Si se vedea ca te asculta. Despre Romania stia foarte multe, stia scriitorii, stia cultura romaneasca. El a avut doua idei: una, ca anul 2000 ar putea insemna apropierea intre cele doua biserici apostolice, dupa principiul “O Biserica cu doi plamani”. Parerea mea e ca e imposibil, doar cand o vrea Dumnezeu. A doua: ca Biserica Catolica are o deschidere fata de celelalte culte.

Ce a fost decisiv pentru Papa Ioan Paul al II-lea sa vina in Romania – vizita dumneavoastra acolo?
El era convins sa vina, dar fara asentimentul Bisericii Ortodoxe Romane nu ar fi venit. Sigur ca am avut discutii, inclusiv cu Patriarhul Teoctist, care s-a aratat intelegator. In orice caz, vizita a fost o schimbare a imaginii pentru Romania pentru ca, pentru prima oara, pe posturile internationale de televiziune nu mai apareau minerii, era Papa.

 

DESTAINUIRILE. Cele trei vizite: Europa, elicopterele, tezaurul

Spuneti-ne ce n-ati mai spus pana acum, din culisele anilor aceia, 1998-1999.
Pai nu pot.

Cum sa nu puteti? Trebuie!
A, uite pot sa vorbesc despre doua lucruri: doua vizite externe. Primeam tot felul de invitatii externe. Cred ca, in cei doi ani cat am stat eu in Guvern, unul am fost numai prin strainatate. De exemplu, daca nu ma demiteau, aveam vizita in China si ne cumparau Daciile.

Daca mergeati la Helsinki credeti ca mai ramaneati premier (n.r. – In decembrie 1999, cand la Helsinki se certifica inceperea negocierilor Romaniei cu Uniunea Europeana, premierul Radu Vasile ar fi trebuit sa se afle acolo alaturi de presedintele Emil Constantinescu, pana si biletele de avion erau luate, insa Radu Vasile nu a mai plecat, pentru ca primise buletinul meteo, ploua, iar premierul era meteodependent, mai mult: abia se intorsese din Rusia si era obosit. Fiindca nu a facut deplasarea, debarcarea lui s-a facut mult mai usor)?
E posibil. Si acum stau sa ma gandesc la asta.

De ce n-ati mers? Atunci s-a zis ca era vremea urata si ca meteodependent fiind…
Venisem dintr-o vizita in Rusia, unde am avut intalnire cu Putin, una foarte importanta. Si a doua zi trebuia sa plec la Helsinki. Si aparuse motivul de care vorbeati: ca e zapada, e frig. Dar daca mergeam, as fi ajuns la o intelegere cu Emil Constantinescu, asa cred.

Putea sa se schimbe istoria. Dupa cum tot anul 1999 putea sa schimbe tot – de la mineriada pana la Tony Blair.
Despre trei lucruri pot sa va spun: prima este apropo de Tony Blair, a doua este vizita in Rusia si o vizita anterioara in Israel, care a fost simpatica. Despre Tony Blair – el a facut, atunci, o vizita in Bulgaria. Era perioada cand se discuta ca intrarea in Uniunea Europeana sa fie dupa principiul „geometriei variabile“. Adica sa intre un grup de tari – Grupul de la Visegrad – si apoi celelalte candva. Demersurile pe care le-am facut pe unde am mers, si pe care le-au facut probabil si altii, au fost pe principiul ca negocierea s-o inceapa toti odata.

Discutia asta am avut-o cu Ambasadorul Marii Britanii de aici, Christopher Crabbie, si i-am spus ca trebuie sa facem ceva, macar ca imagine. El a facut diligentele necesare ca Tony Blair, aflat in Bulgaria, neavand planuita o vizita in Romania, sa faca o escala aici, de patru ore. Eu m-am intalnit cu el la aeroport si am discutat cu el in masina. Si el a spus: „Ideea «geometriei variabile» nu o consideram foarte eficienta. Suntem de acord ca tratativele pentru integrare sa inceapa cu toate tarile in acelasi timp“.

In momentul in care a dat declaratia aceasta, pentru mine au fost clare lucrurile – ca putem incepe procesul de integrare. Pentru ca era semnalul si de la Marea Britanie, si de la Statele Unite ale Americii, printre altele. De atunci, lucrurile au fost limpezi pentru mine.

Cat a contat ce facusem in primavara lui 1999 cu deschiderea spatiului aerian?
Foarte mult!

Pe de alta parte, presedintele Constantinescu pretindea ca Mineriadele din 1999 au fost, de fapt, o incercare dinspre Rusia pentru a-l debarca tocmai in intelesul negocierilor care urmau sa inceapa cu UE. Cum comentati?
Nu pot sa spun nimic in legatura cu asta. Ce pot sa spun eu ca in discutia pe care am avut-o cu premierul rus de atunci, cu Putin, el m-a intrebat: „Cum ati reusit sa rezolvati problema cu minerii?“.

Si ce i-ati spus?
Pai i-am spus cum s-a intamplat. Nici ei nu mai voiau cu minerii, ca se speriasera. Dar eu l-am intrebat de ce. Mi-a spus ca si lor le era frica pentru ca minerii lor incepusera sa actioneze. Deci dintre cele doua informatii, a mea e reala, cealalta nu stiu. Le puneti cap la cap si vedeti ce iese!

Si cu Israelul? Cu ce scop ati mers in Israel?
A fost o vizita importanta. Am mers cu ideea, pe care de altfel au agreat-o, de a semna un parteneriat strategic intre Romania, Isreal si Turcia. Porneam de la premisa ca Israelul este o mare forta tehnologica si care, printr-o anumita traditie, putea sa fie prezenta in Romania in diverse domenii: agricultura, cercetare. Am avut discutii indelungate cu primul-ministru de atunci, m-a invitat la el acasa, ceea ce i-a mirat pe toti! Numai pe presedintele Clinton l-a invitat la el acasa si el a stat doar o jumatate de ora. Eu am stat doua ore!

Dar a fost si un moment interesant, ca am fost si intr-o vizita de protocol la presedintele tarii, Ezer Weizman, care fusese pilot in aviatia britanica in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Si atunci era problema faimoasa a elicopterelor Bell, pe care trebuia sa le cumparam, dar in final eu am taiat-o, n-am mers mai departe. L-am intrebat pe presedinte: „Domnule presedinte, ca fost pilot si specialist in domeniul aeronautic, uitati, avem problema aceasta cu un contract cu cei de la Bell Helicopers, care trebuie sa ne livreze niste elicoptere.“

Si a zis: „Aaa, alea din Vietnam! Dar de ce va trebuie?“. „Ca sa ne aparam de dusmani“. „Pai, care sunt dusmanii dumneavoastra?“. „Domnule, Bulgaria nu e, Serbia sau Iugoslavia nu, Ungaria nu, Moldova nu, Marea Neagra nu, deci observati si dumneavoastra ca nu prea avem, dar noi suntem parteneriati strategic cu NATO si probabil vom intra in NATO“ „E, in conditiile acestea, va trebuie, ca daca o sa intrati in NATO o sa aveti dusmani!“ (rade). Presedinele Israelului – el a zis.

Spuneati si de o vizita in Rusia, cu „secretele” ei.
Da, era ultima mea vizita oficiala, in decembrie 1999, care iarasi a iesit din tipicul vizitelor. Ca, de regula, te duci, ai o discutie de 20 de minute, cu delegatiile. Insa eu am avut o discutie numai cu Putin. Delegatia statea pe afara. Am avut o discutie de doua ore-jumate. M-a invitat in biroul lui din Kremlin, timp in care vorbea cu cineva de la Washington, dar vorbea ruseste si n-am inteles nimic. Discutia a fost foarte directa si deschisa.

Ne-a reprosat ca de ce luam gaz de la ei prin intermediari cand putem sa luam direct. Eu nu stiam exact, dar m-am sesizat, am spus ca voi anunta mai departe. A doua chestie pe care am discutat-o a fost, fireste, problema tezaurului.

Ce a zis Putin despre tezaur?
Putin mi-a spus asa: „Domnule, va pun si eu cateva intrebari. Cine a decis trimiterea tezaurului in Rusia in 1917?“ „Pai, Guvernul de la Iasi, Bratianu, Regele.“ „Dar ei nu stiau ca e Revolutie in Rusia?“ „Domnule, eu cred ca stiau!“ „Pai atunci de ce ati trimis?“ „Eu la intrebarea aceasta nu stiu ce sa va raspund, ei ar putea sa va raspunda“. Ca, intr-adevar, sa trimiti tezaurul intr-o tara in plina Revolutie nu e tocmai o idee buna.

Iar a doua chestie pe care mi-a spus-o: „Dumneavoastra ati participat la cel de-al Doilea Razboi Mondial alaturi de Germania. Si ati ocupat nu numai Transnistria, ci si Crimeea timp de patru ani.“ „Da“. „Pai, atunci sa va facem socoteala pentru despagubiri“. „Stati putin, ca am platit despagubiri in Tratatul de la Paris in 1947. 300 de milioane in aur!“

In banii de azi, i-am facut eu repede o socoteala, ieseau cam 2 miliarde de dolari, la cursul de atunci. „Si mai e ceva – Sovromurile!“. „Evaluam si asta, insa noi va cerem 5 miliarde aur pentru ocuparea a patru ani”. „Ati facut socoteala asta exact?“. „Da“. Si s-a lasat tacerea. „Dar v-am trimis ceva“. „Da, closca cu pui, documente, dar nu e restul“. „Domnule, intr-o tara care a trecut prin doua revolutii si doua razboaie, mi-e teama ca nu mai e mare lucru din tezaurul vostru“.

 

EPILOGUL. “Nu stiu cand va incepe sa fie rau si sa se incheie toata viata”

 Infarctul cand l-ati facut?
Pai, eu cred ca in primavara din 1999. Nu-mi mai aduc aminte daca in 1998 sau 1999.

Ce ati fi vrut sa faceti ca prim-ministru si nu ati realizat?
Singurul lucru pe care mi l-am dorit atunci si care totusi s-a creionat putin a fost eliminarea acelei „geometrii variabile“ de integrare in Uniunea Europeana. Si, de asemenea, incheierea unui nou acord cu Fondul Monetar International la care guvernul anterior nici nu se uita. Nu pentru ca sunt un mare simpatizant al FMI-ului, dar pentru o tara ca Romania, daca aveai marca acordului, mai ales in perioada aceea, insemna mult.

Si s-a vazut – cresterea economica a inceput din septembrie 1999 si s-a mentinut pana in 2008. Atunci am dat un interviu la Agentia Reuters si am spus ca intram pe faza ascendenta a unui ciclu secular si care va tine pana in 2009-2010, dupa care vom intra in faza descendenta. Si uite ca asa a fost.

Cat ne tine faza aceasta descendenta?
Pana spre 2020. E nevoie de o restructurare a multor sectoare nu numai de la noi, ci si din Occident. Depinde ce face Uniunea Europeana. Vad ca si Germania incepe sa-si reduca ritmul de crestere. Asta are impact asupra tuturor, mai ales prin mecanismul comertului exterior. Noi avem mare parte din export spre Germania.

Iar in conditiile in care a fost intarit leul (n.r. – cursul euro era, la data interviului, de 4.33 lei) inseamna exporturi scumpe, fara ca, in acelasi timp, sa se ieftineasca importurile. Ca asta e fateta cealalta, sa vina importuri mai ieftine. Regret, la fel, ca n-am reusit sa dau mai mult la invatamant. Desi nu s-a umblat la salarii, nu a fost mai mult de 5%.

Pe atunci, Andrei Marga era ministru al Educatiei. Cum vi se pare Marga, cel de acum?
Am impresia ca, nemaifiind rector, are un soi de agatare de o functie oarecare. Si faptul ca l-au schimbat de la Externe mi se pare curios.

Spuneati ca Netanyahu era premier in Israel, cand ati fost, iata ca el, dupa 15 ani, inca mai este in politica de varf. Dumneavoastra ati iesit de 8-9 ani.
Da, asa este. Bine, la mine e determinata si de faptul ca nu mai sunt sanatos. In primul rand, de-asta am stat departe. Am boala asta pe care o am si nu stiu pana cand o duc. Pana acum e bine, nu stiu cand va incepe sa fie rau si sa se incheie toata viata. Vedeti, uitati-va, sunt OK, beau cafea, fumez.

Face bine tutunul?
Face parte din tratament.

Unde mergeti sa va tratati?
In Israel, la Ierusalim.

Au un sistem bun acolo?
Nu neaparat in ceea ce priveste profesionalismul medicilor de varf, ci tratamentul si terapia de dupa. Eu am facut doua operatii, una pe ficat si una pe colon. Cea pe ficat a durat 12 ore. Dar n-am avut probleme. Dupa 7 zile, eu eram in oras.

Aici, acum doi ani, am avut o problema, am fost internat la Spitalul Elias din Bucuresti, apoi la cel Municipal si dupa o saptamana a trebuit sa plec. Cred ca daca mai ramanean, muream. Si m-au reparat intr-o zi in Israel. Acestea sunt diferentele. Si nu se practica treaba asta cu „datul la medic“. A fost o data o scena cand mi-am scos portofelul ca sa-i dau medicului chirurg cartea de vizita. A facut trei pasi in spate!

De-aia zic, cheia viitorului in Romania sta in educatie si sanatate. Fara acestea, natiunea ramane departe de ceea ce ar trebui sa fie.