Șirul aspiranților

Nu știm, până la urmă, câți români vor refuza să se vaccineze anti-COVID. Dar știm deja că foarte mulți români vor să fie imunizați (cu mult peste capacitatea actuală a statului de a le asigura accesul la vaccinare).

0

Pentru că trebuiau să facă ceva tradițional la împlinirea primului an de epidemie, românii au făcut ce se pricep cel mai bine: o coadă strașnică.

Fiind secolul XXI chiar și pe plaiuri carpato-danubiano-pontice, coada este de această dată virtuală, online, în vederea înscrierii pe listele de așteptare la vaccinare.

În ciuda desantului șoșoacelor (și a altor trupeți anti-vaccin și anti-mască), românii s-ar imuniza, nu puțini și cu serul suspendat recent în mai multe țări europene pe fondul unor decese suspecte (dar care s-au dovedit fără legătură cu administrarea vaccinului).

Deocamdată însă, odată cu demararea etapei a III-a de vaccinare, cu excepția bugetarilor, a esențialilor și a celor predispuși la turism vaccinistic (ocazie pentru comuna vrânceană Suraia să capete o neverosimilă reputație națională), ai noștri au primit (mai degrabă) dreptul de a aștepta la coadă.

Nu e o tragedie, să fim sinceri cu noi înșine, mai ales că și în lunile din urmă centrele de vaccinare din marile orașe erau asaltate la ceas de seară de cetățeni aspiranți la imunizare, care (formând o coadă) sperau să mai fi rămas câteva doze nefolosite.

Nu știm, până la urmă, câți români vor refuza să se vaccineze anti-COVID. Dar știm deja că foarte mulți români vor să fie imunizați (cu mult peste capacitatea actuală a statului de a le asigura accesul la vaccinare).

Nu sunt suficiente doze de vaccin pentru a imuniza rapid toți cetățenii care își doresc imunizarea – iar asta e o problemă globală. Dar nu e nici suficientă minte în coordonarea românească a acțiunilor de vaccinare pentru a asigura o distribuție eficientă a dozelor pe care le avem – iar asta e o problemă locală.

Știți deja: atât de bună (adică echitabilă și eficientă) a fost organizarea imunizării anti-COVID de până acum încât statul român n-a reușit să vaccineze prioritar nici măcar bătrânii și persoanele cu handicap din centrele de plasament ale statului. Inventariați înainte de 15 ianuarie (pentru a evalua necesarul dozelor prioritare), acești cetățeni vulnerabili aflați chiar în grija statului nu fuseseră imunizați integral nici aproape două luni mai târziu (deși vorbim de o populație de câteva zeci de mii de români).

Dacă ar trebui să ne descrie un singur cuvânt, e posibil ca acela să fie conceptul de coadă. 

Nu demult, românii au stat la coadă ca să voteze. Românii stau în fiecare sfârșit de săptămână la coadă pe DN1 (drumul național 1!), între Comarnic și Sinaia, și pe alte drumuri (deși, având în vedere starea infrastructurii rutiere, cuvântul drumuri s-ar putea dovedi excesiv). Românii au stat la coadă, dacă vă amintiți, și la primul termen desfășurat în dosarul Revoluției – pentru a împlini procedura de citare!  

Chiar și după zeci de ani de experiență, românii stau și se miră de fiecare dată cum e posibil să se creeze coada. Chiar și la coada din trafic stau și înjură, infernul fiind întotdeuna ceilalți.

Ne-am petrecut un deceniu la coadă la produsele alimentare de bază, a fost idilic, coada a intrat în ADN-ul nostru cultural și n-au scos-o de acolo nici televizoarele color, nici citricele. Aveți memoria anilor ’80? Ce cozi strașnice erau odinioară…

Și în democrație, românii formează spontan o coadă oriunde se nimeresc, la promoții la hârtie igienică, în aeroporturi, la urcarea în tramvaie – și, iată!, la vaccinare. Urmează o înghesuială de berbeci, în care se dau cap în cap și strigă unii la alții: de ce te bagi, dom’le, în față?

Între timp, aceiași își consultă agenda în vederea găsirii pilei, cunoștinței, relației salvatoare să taie coada, că doar n-o fi să stea la coadă cu toți ceilalți.

Coada, doamnelor și domnilor, poate să umple golul lăsat în tricolor de revoluția din 1989. O nouă reformă ne poate aduce mai aproape de esență, chiar azi în plină pandemie: să se decupeze stema cu capul de bou și alte capete și să se pună în loc o coadă stilizată, frumoasă, românească.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Consecințele inegalității de gen
AICI.

Vaccinarea în Serbia
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: un film
Filmul suedez The Square (2017).

Marți: o carte
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, publicată la Polirom. De AICI.   

Miercuri: o carte
Povestea târfelor mele triste, de G.M. Marquez, editura Rao. 

Joi: un film
Tigrul Alb. Pe Netflix. 

Vineri: încă un film
The Trial of the Chicago 7. Pe Netflix. 

Sâmbătă: o carte
București, de Paul Morand. Editura Humanitas. 

Duminică: o carte
Palatul viselor. De Ismail Kadare. Editura Humanitas.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Premiile Superscrieri
Nu-i rău: la ediția cu numărul 10 a Superscrierilor, Dela0.ro a prins finala la trei categorii – Investigație (cu materialul colectiv Blândețea zeiței legate la ochi), Reportaj (cu seria Dianei Oncioiu despre traficul de persoane) și Video (cu EuRoPandemic, documentarul observațional în 7 episoade meșterit de Mihai Dragolea).

Sunt 39 de materiale nominalizate în total. Unele dintre cele mai bune produse jurnalistice din 2020.

Dar nu asta e (cel mai) important. Important e că se vede România în ele.

Pentru cine vrea s-o vadă.

Toate nominalizările pot fi aflate, citite sau văzute (dar și votate!), AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.