Vintila Mihailescu: „Nu mai exista taran roman”

Fortat de comunism sa devina muncitor-gospodar, impins de tranzitia postcomunista sa migreze si scos definitiv din tiparul culturii traditionale, taranul roman a asteptat integrarea in Uniunea Europeana cu mari sperante, insa total nepregatit. Noua ordine, ca si cele de dinainte, nu a venit cu o strategie agricola eficienta, astfel ca, desi reimproprietarit, omul de la tara traieste drama de a nu-si putea lucra pamantul. Sau de a nu vrea.

In lipsa de alternative, cei care reprezentau odata mana de lucru a comunitatilor rurale romanesti au plecat din tara, lasand impresia unei paci sociale mincinoase. Daca n-ar fi facut-o, cine poate spune precis care ar fi fost urmarile tensiunilor acumulate in sate Romaniei, acolo unde saracia, absenta oportunitatilor, agricultura de subzistenta si dezinteresul autoritatilor au distrus ceea ce numim, generic, “taran roman”? Facand-o, insa, locuitorii satelor si-au semnat, simbolic, propria disparitie. E o drama in realitatea aceasta nevazuta care nici macar n-a inceput sa-si arate efectele.

Anii de comunism au modificat clivajul dintre satele si orasele romanesti, impingand ruralul catre urban, prin industrializarea fortata. Ca un revers, primul de deceniu de dupa 1989 a facut opusul. Antropologul Vintila Mihailescu explica, in seria publicistica realizata de “Romania de la zero” in parteneriat cu Adevarul, cum a murit taranul roman si cum s-a nascut prapastia dintre sate si orase. Ce sanse europene au taranii si cum s-a modificat spiritul de comunitate?

Cum a modificat comunismul clivajul urban-rural?

Trebuie pornit de la ce a preluat comunismul, iar din acest punct de vedere lucrurile sunt destul de clare: a preluat o societatea rurala, cea mai larga din Europa si care a ramas pana astazi cea mai mare societate agricola si rurala din Europa. Ce a facut? A facut ceea ce impunea modelul sovietic: cooperativizarea. Dar a mai facut si ceea ce impunea crearea omului nou: proletarizarea. Practic taranii nu mai au proprietatea terenului si sunt impinsi spre industrie. Si exista si o cerere mare a industriei prin industrializare. Apoi, a existat o migratie masiva dinspre sat spre oras.

Dar ce s-a intamplat in profunzime?

Doua lucruri paradoxale. Nu a avut loc o reala proletizare a societatii pentru ca majoritatea oamenilor au ramas legati de gospodarie, iar majoritatea acestor muncitori nu au dorit sa fie buni muncitori. Foarte multi muncitori preferau sa aiba o slujba mai prost platita, dar cu mai multa libertate de miscare. Asta le asigura cartea de munca si lichiditatile si daca nu era munca de maxima responsabilitate, aveau mai mult timp liber pentru munca in gospodarie de unde veneau supravietuirea si alimentarea neamului. Pe scurt, comunismul a creat nu un muncitor, ci un muncitor gospodar, care este altceva. Pe de alta parte, in mod paradoxal, comunismul nu a reusit sa distruga satul si gospodaria sateasca, ci, in final, a intarit-o.

Concluzia este ca nu a creat nici proletarul si nu a destramat nici taranul, ci a facut un fel de struto-camila, acest muncitor gospodar, fortat sa migreze dupa caderea comunismului. Il gasim necalificat pe santierele de constructii, unde este omul bun la toate, util, descurcaret, dar care nu este la nivelul instalatorului polonez. Metafora instalatorului polonez vorbeste despre o pricepere, e o garantie ca acel om stie sa repare instalatii. Niciodata nu o sa avem o asemenea metafora despre muncitorul roman. Pe de alta parte, muncitorul roman face acel gen de munca de mestesugareala, de depanator universal, care nu este o calificare, este un produs al comunismului. In final, comunismul a redus clivajul sat-oras, dar mai ales printr-o ruralizare a marilor orase si o „domesticire a industriei”, cum spune un antropolog american.

Ce a urmat in anii 90?

Lucrurile s-au rasturnat pentru ca, dintr-un exces de industrializare comunista, s-a trecut foarte repede intr-un exces de dezindustrializare postcomunista, din motive atat interne, cat si externe. Dezindustrializarea masiva de la oras a impins rapid populatia numeroasa de la orase catre sate. In aceeasi masura in care timp de 40 de ani a adunat-o comunismul, in 4 ani a spart-o postcomunismul. In 1996 asistam la prima inversare a fluxului de migratie din istoria Romaniei: se intorc foarte multi la sate, nu mai pleaca la orase, se creeaza un dezechilibru.

Ce se intampla la sate, moralmente e ok, reimproprietarim taranii. Ei isi reprimesc pamantul in anumite limite, doar ca – si aici este o traditie istorica pacatoasa in Romania – toate reformele funciare la noi au fost agrare si nu agricole, adica centrate pe proprietate, nu pe productivitate. Altfel spus, ti-am dat pamant, te priveste ce faci cu el. Asta in conditiile in care ai privatizat toata logistica agricola, iar preturile au crescut. Iar cel care trebuie sa transforme pamantul este redus la mijloacele de productie din secolul al XIX-lea, motiv pentru care inca vedem imagini cu taranii care ara cu plugul. Din acest punct de vedere, Romania nu a avut si inca nu are un model agricol, nu are adevarate politici agricole, ci are politici agricole contextuale, care se schimba de la un guvern la altul.

“Satul este invadat de cei care au plecat din orase, noile generatii raman acolo, iar mijloacele de supravietuire sunt cvasinule. E un ca un cazan care tot fierbe, fierbe, pana cand da pe dinafara. Si asa apare migratia masiva, alta solutie nu este. Este solutia rationala, in care populatia rurala nemaiavand din ce sa traiasca, a plecat in strainatate. Ceea ce nu asigura un mod de munca stabil, mai ales ca accesul la piata muncii este unul sezonier si la negru”,

Vintila Mihailescu, antropolog

 

Prin plecarea in strainatate a locuitorilor din zonele rurale se pierde o forta de munca importanta. Cum afecteaza asta economia unei tari in criza?

In multe feluri si in rau, dar si in bine. Majoritatea banilor proveniti din aceasta munca se intorc in tara si intra in circuitul consumului. Si aici a fost si o politica a strutului, pentru ca neavand nicio strategie privind ruralul – populatia rurala fiind jumatate din cea a tarii, sau chiar mai mult pentru ca mai multe sate au fost declarate orase – si tensiunile acumulandu-se in lumea rurala, pentru orice guvern migratia  a fost o mana cereasca. Nu mai fac scandal, ai pace sociala la sat. Nu iti incarca bugetele de somaj, mai mult, aduc bani in tara.

Pe termen scurt, toata lumea e multumita, dar pe termen lung asta se va intoarce impotriva noastra, pentru ca investitiile pe care le fac ei sunt in consum. Cam 90% din ce castiga se duce pe casa si tot ce inseamna intretinerea casei, iar asta este o investitie simbolica. Deci pierdem o forta de munca, nu o calificam pe cea care ramane, banii intra in circuitul de consum, iar beneficiarii sunt firmele mari, deci banii ies din tara. Practic nu ne ajuta cu nimic, doar cu o liniste de moment.

 

Sindromul “caselor faloase”

Deterioreaza si traditia rurala. Vedem ce case isi fac cei care sunt plecati la munca in strainatate.

Si de ce nu? Aici este o usoara ipocrizie urbana. Adica taranul reprezinta Romania si trebuie sa traiasca ca in secolul XIX pentru ca noi, din cand in cand, sa ne bucuram de un peisaj idilic, frumos. Cu ce drept cerem taranului sa traiasca ca in secolul XIX? Or, ce s-a intamplat este refuzul taranului de a mai fi modernizat de altii. Acum are banii lui si face ce doreste. Aceste case trebuie vazute in registrul simbolic. Majoritatea sunt kitsch si nefunctionale, dar sunt modul taranului de a spune ca din acest moment este stapanul vietii sale. Mi-ati distrus viata timp de doua secole, m-ati modernizat si m-ati lasat in fundul gol.

Din acest punct de vedere casele faloase, cum li se spune, sunt un simptom foarte interesant pentru ca marcheaza de data aceasta nu departarea orasului de sat, ci emanciparea taranului care spune ca se departeaza si ca face cum vrea el pentru ca are bani. Sigur, poate parea irational, pentru ca cu acei bani, in termeni economici, poate sa faca mult mai mult, dar din punct de vedere sufletesc, asta isi doreste. Este un simbol de reusita sociala, pe care nu au cum sa il obtina in Occident, unde nu au cum sa obtina asa ceva, pot obtine niste bani, dar nu recunoastere. Recunoasterea de care tot omul are nevoie o obtii tot in sat, dupa criteriile satului unde te uiti la casa omului si vezi cu cine ai de-a face. Simbolic, desigur, dar viata e mai mult simbolica decat materiala.

Totusi, acest interes ridicat pentru propria locuinta contrasteaza cu dezinteresul pentru spatiul public, cum ar fi drumul din fata casei. Cum se explica asta?

In comunism s-a destramat solidaritatea de comunitate, de sat si s-au creat solidaritati de interese, de neam. Eu folosesc termenul de gospodarie difuza, adica in jurul unei gospodarii se crea o intreaga retea, cei de la oras aduceau cafeaua, cei de la tara dadeau la schimb puiul. Exista un fel de solidaritate functionala, legata de anumite interese, dar comunitatea se sparge. Si o data cu ea interesul pentru ceea ce am putea numi spatiu public. Complementar, comunismul a etatizat practic integral spatiul public; post-comunismul s-a retras din spatiul public si l-a privatizat; individul a ramas in spatiul privat, cu interesele lui personale.

Spiritul de comunitate?

A disparut de mult.

Care este momentul care marcheaza degradarea lui pana la disparitie?

Incepe intotdeauna cu modernizarea. La noi, inainte de razboi se pot vedea semne care indica diminuarea acestei solidaritati, dar degradarea ei incepe masiv o data cu colectivizarea. Pentru ca aceasta solidaritate era legata si de nevoia de ajutor in muncile agricole. In conditiile in care nu mai aveau pamant, la ce sa se ajute reciproc? Destramarea solidaritatii se vede cel mai bine la evenimentul care obisnuia sa adune tot satul: nunta. Darul de nunta era de fapt o forma de ajutor reciproc. Practic, comunitatea acorda tinerilor un fel de egalitate a sanselor: te ajutam sa ai o gospodarie minimala, la care contribuia tot satul.

Cateva saptamani, cu ocazia casatoriei, functiona aceasta solidaritate interesata a intregului sat. Deja din anii 50-60 incep sa apara caietele de nunta in care iti notezi ca sa stii cat ai dat si cat sa ceri. Pe de alta parte, listele de invitati, un alt aspect care vine tot pe fondul disolutiei solidaritatii. Listele de invitati inseamna ca faci o anumita selectie: astfel solidaritatile se destrama si se creeaza alt gen de retele care nu mai sunt de solidaritate, ci de interes.

 

Taranii si politica

Un inceput de fenomen in ultimii ani este aparitia strainilor care cumpara pamant la tara. Cum modifica asta ruralul?

Este firesc ca taranii sa vanda pamantul. Faptul ca undeva in Europa apare pamant aproape pe gratis, este o investitie blind. Plus ca aici vin ajutoare europene. Pentru o mare categorie a strainilor care au cumparat pamant, asta este o speculatie funciara, cum este cea pe bursa. Este o oportunitate de piata, oferta mare, cerere mica, deci go for it. Dupa care, in niste valuri succesive, au inceput sa apara si intreprinzatorii reali, care stiu ce inseamna munca pamantului, care stiu si vor sa investeasca si au si resursele necesare sa o faca. Care au acces la piata si care stiu mecanismele pietei. De unde era sa stie taranul roman mecanismele pietei?

A treia categorie, care este poate cea mai recenta, este a micilor intreprinzatori care merg pe varianta eco. Potentialul de productie eco al Romaniei ramane cel mai mare din Europa si nisa asta nu va concura niciodata productia agroindustriala, dar se poate trai bine, pentru ca preturile sunt destul de mari si daca ai ambitia de a construi o ferma si un sistem de ferme din care sa traiesti decent si cu placere, de ce nu. Multi astfel de intreprinzatori sunt englezi, veniti pe urmele Printului Charles. Apoi au aparut si francezi si olandezi. In jurul acestora se dezvolta o dorinta de prozelitism, de a-i ajuta si pe ceilalti sa descopere frumusetea si valoarea pamantului si asa au aparut, din populatia locala, prozelitii. Aici din nou se vede lipsa unei viziuni agricole, ceea ce ar fi fost treaba statului.

De ce lipsesc politicile agricole?

Am fost tentat, ca mai tot intelectualul, sa caut explicatii profunde, sa vad daca nu e vreo teorie a conspiratiei pe undeva. Dar pana la urma m-am lovit de ceea ce se cheama prostie. Dublata de lipsa de cunoastere.

De unde vine prostia asta?

In afara de Dacian Ciolos nu am prea avut un ministru al Agriculturii care sa stie despre ce e vorba si, mai ales, care sa gandeasca si pe termen mediu si lung.  Si mai mult, e vorba si de aparatul din teritoriu, mostenit din vremea comunismului. In momentul in care politizezi cultura de grau avem o problema, graul nu creste la ordin politic, ci creste in legea lui.

Ca tot ati pomenit de politic, de multe ori am citit ca oamenii din mediu rural sunt o masa electorala manevrabila. E adevarat?

In majoritatea satelor, alegerile locale sunt personalizate si nu politizate. E aleasa o persoana pe care  oamenii o resimt ca gospodar, chiar daca s-a mutat de la un partid la altul. Oamenii aleg dupa criteriile satesti, pe de o parte. Pe de alta parte, insa, lucrurile evolueaza si pentru ca tinerii pleaca in strainatate si isi deschid criteriile, valorile si asa mai departe si incep sa miroasa cu ce se mananca aceasta democratie, incep sa aiba alta viziune si alte pretentii. Aceasta masa incepe sa aiba deja o influenta crescanda in sat, devine o masa care este doar partial manipulabila de liderii locali – iar aici un partid puternic este cel care are reprezentare buna in teritoriu.

PSD-ul a avut oameni buni in teritoriu in ultimii ani.

Si PDL-ul a invatat acest lucru. De fapt s-au despartit din acelasi trunchi, asa ca…Singurii care nu au inteles sau nu au fost in stare sa o faca sunt liberalii. Dar si PSD-ul si PDL-ul au stiut foarte bine ca cine neglijeaza ruralul pierde alegerile.

 

Necunoscuta europeana

A fost taranul roman pregatit pentru aderarea la UE?

Categoric nu.

Avea asteptari?

UE insemna migratie, insemna mobilitate, dintr-un motiv foarte simplu: oricum incepusera sa plece. Din acest punct de vedere, Romania s-a integrat pe piata mondiala mult inaintea integrarii oficiale in Europa, s-a integrat prin tarani si nu prin intelectuali. Exista clar o anumita flexibilitate in randul romanilor, cu partea buna si partea rea. Partea rea este ca flexibilitatea devine versatilitate, adica nu te poti baza pe ei. Partea buna este ca in momentul in care se schimba radical conditiile, nu ramane cu gura cascata, pentru ca nu a avut create niste asteptari pe termen lung. El ramane mereu in joc si isi schimba strategia dupa cum e nevoie.

Ma intorc putin la perioada interbelica, atunci cand se conturase o elita a Romaniei, dar la polul opus exista o clasa rurala foarte saraca. Mai este valabila aceasta discrepanta?

Aceasta diferenta a fost mult redusa in timpul comunismului, caci ea era uriasa, prin invatamantul de masa si mobilitatea sociala si geografica. Handicapul din acest punct de vedere a fost enorm. Comunismul a avut un rol modernizator din acest punct de vedere. Cu ce pret, asta este alta poveste. Aceasta prapastie catre oras a fost redusa. In mod paradoxal, aceasta distanta se reaccentueaza selectiv in perioada post-comunista, in masura in care accesul la educatie al celor de la sate scade, calitatea invatamantului scade. Se creeaza nu numai o diferentiere intre sat si oras, ci una si mai accentuata intre sate si sate.

Eu circul foarte mult prin tara si se poate face o cartografiere a ruralului, dupa accesul la infrastructura. In perioada comunista transportul era al statului, obligatoriu si in cel mai indepartat sat ajungea un autobuz. Privatizand serviciile de transport, firmele private nu mai merg in sate unde isi rup masina si sunt si calatori foarte putini. Acest element face toata diferenta. In momentul in care nu mai ai acces la infrastructura, accesul la scoala e limitat – multi profesori fac naveta din oras – scoala decade, parintii isi trimit copiii, kilometri, la alta scoala. Atunci scoala se desfiinteaza, pentru ca nu mai are copii. Cu serviciile de sanatate se petrece acelasi lucru.

“Daca mergi de-a lungul unei sosele mari sunt sate infloritoare, dar cand te abati pe drumuri secundare, vezi kilometru cu kilometru cum scade nivelul de trai. Este un fel de necrozare sociala a sistemului capilar. Capilarele mor, dar infloresc marile artere. Atunci, per ansamblu, statistic vorbind, stam mult mai bine. Nu ma ingrijoreaza diferentele dintre sat si oras, cat diferentele dintre sate”,

Vintila Mihailescu, antropolog

 

E saracia cea mai mare problema la sate astazi?

Saracia nu vine niciodata singura, ci la pachet. Categoric e o mare problema, dar ea vine la pachet cu o continuare a saraciei. Taranul e obisnuit sa aiba perioade de saracie si sa se lupte cu natura, are ani de seceta si e sarac. Pe urma vine un an bun si isi revine. Dar in momentul in care e sarac 10 ani si nu se schimba nimic, isi pierde speranta. Saracia vine la pachet si cu o serie de asteptari si cand acestea nu se materializeaza, investitia in viitor scade. Or, in momentul in care nu mai astepti nimic de la viitor, chiar daca apar oportunitati, nu mai ai puterea sa te gandesti la ele, nu mai ai chef sa le cauti. Este o spirala a saraciei de tip psihosocial si economic.

Este asta o fatalitate?

Nimic nu e fatalitate. Dar e clar un handicap recent. Daca taranul traditional avea perioade mai slabe, urmate de perioade mai bune, daca in timpul comunismului era CAP si se internalizase sistemul de furt de la CAP,nu exista aceasta angoasa ce o sa fac maine, ca maine o sa mor de foame. In prezent nu mai e CAP-ul ca plan B, nu mai exista de fapt un plan B, iar planul A este lipsit de orizont. Or, partea cea mai grava este sentimentul lipsei de orizont. Din acest punct de vedere ne asemanam cu lumea a treia. Nu din punctul de vedere al venitului per capita, care e la o limita de jos dar acceptabila, ci prin prisma celor care nu mai au acces la nimic. La noi diferentele cresc si cresc mai mult intre sate. Aceasta necrozare a extremitatilor este foarte grava pentru ca e vorba de organismul social care se necrozeaza, iar asta poate avea efecte pe termen mediu greu de prevazut.

Prin aceasta lentila, cum va arata Romania rurala in 2030?

Avem o necunoscuta. Principala parghie de interventie ramane cea politica. Statul trebuie sa intervina, nu pentru a da bani sau pomeni electorale, ci pentru a construi un model al agriculturii.

Dar aici nu poate interveni Uniunea Europeana?

Uniunea Europeana intervine in niste limite, dar sa nu fim naivi, in conditiile in care comisia cea mai contondenta este cea agroalimentara, iar conflictele intre tarile mari sunt in acest domeniu,a  stimula un nou concurent competitiv – pentru ca avem resursele sa fim competitivi – nu se va intamtampla. Discursul va fi politically correct, dar sa nu fim naivi. UE nu are niciun interes sa transforme Romania in unul dintre cei mai mari concurenti pe piata agroalimentara, care oricum este saturata. Se lupta Franta sa faca acest lucru, sa isi pastreze in niste limite potentialul ei. Sprijinul va fi ploaie in desert, nu va fi de tip strategie de tip national. Nu e menirea UE sa fac asta si nici interesul sa stimuleze prea mult asta.

Este Romania o piata pentru organismele modificate genetic?

Sunt un risc major. Romania accepta sa fie un fel de groapa de gunoi, ne uitam la depozitarile de deseuri radioactive, care au devenit o problema  mare pentru tarile civilizate, care nu mai au unde sa le depoziteze. Populatiile lor nu mai accepta acest lucru. Populatia Romaniei habar nu are. Nu va afla niciodata pentru ca se joaca la alt nivel, vor fi doi jurnalisti care vor acoperi acest lucru, a doua zi am si uitat si oricum 90% din populatie nu intelege.

Daca despre deseurile radioactive mai avem o imagine, cu Hiroshima, ceva rau, despre organismele modificate genetic nu avem niciun fel de informatie, este o piata virgina care se poate extinde oricat la noi.  Iar ceea ce nu se spune sunt consecintele secundare. Se joaca strict politic si cu ocultarea totala a realitatii, care e complexa, cu parte de eficienta indiscutabila, cu parte de risc, chiar si risc major, cu parte de control. Dar cei care decid vad doar partea de eficienta, nu si pe cea de risc, iar populatia nu stie, de fapt, nimic despre toate astea.

 

INADECVARI ACTUALE

Prapastia dintre sate si sate

De ce au devenit mai multe sate orase? De unde pornirea asta de urbanizare?

Aici este un joc cu dus-intors. Daca esti declarat oras, poti sa accesezi niste fonduri, dar dupa ce devii oras, iti dai seama ca ai pierdut alte fonduri. Practic ce iei pe mere, dai pe pere. Stiu cazuri de sate care au devenit orase si care acum vor inapoi, dar nu mai pot. E un joc la bursa care nu are nicio legatura cu strategii administrative, ci este doar o parghie de acces la fonduri, care se face in necunostinta de cauza. La asta se adauga si interesele conducerii locale care oscileaza intre anumite tipuri de fonduri.

Cum este taranul roman astazi?

Intai si intai, nu mai exista taran roman.

Ii spunem fermier?

Nu. Taranul este o categorie sociala care se cheama societate taraneasca, iar a fi taran nu este o ocupatie, este un mod de viata. Nu poti sa fii taran de unul singur. Daca eu ma mut la tara si cultiv legume, asta nu inseamna ca devin taran. Daca imi fac o ferma, sunt fermier. Daca ma duc si stau la sat, sunt rentier.  Daca sunt la pensie, sunt pensionar. Taranul nu poate exista decat ca membru al unei societati taranesti cu un anumit stil de viata, care presupune un anumit gen de cunoastere sateasca, un anumit gen de munca a campului, un anumit tip de organizare a muncii in familie. Nu poti sa fii taran part time.

Poti sa ai niste comportamente de tip taranesc, sa mai pastrezi niste valori de tip taranesc. Sa iti amintesti cu nostalgie de viata taraneasca, sa o imiti din cand in cand. Dar nu mai exista tarani. Vorbeam de muncitorul gospodar, el traieste la sat, dar nu mai este taran.  El se descurca in gospodarie, dar nu mai are aceleasi relatii cu restul satului, e cu un picior in oras, cu un picior in sat. Care poate vinde porumbul si sa plece la munca in Italia. Societatea taraneasca e pe cale de disparitie, iar dupa 2007, taranul a disparut in mod legal, pentru ca modul de productie domestic este interzis prin legile UE.

Nu ai voie sa ai productie domestica pentru ca ea trebuie sa fie acreditata dupa criteriile de piata. Si atunci ori devii muncitor, ori te transformi in fermier. Taranii mai exista doar in aceste zone necrozate social, unde sunt tarani pentru ca nu au alte solutii, unde au redevenit tarani pentru ca nu au avut acces nici la piata externa, nici la orasele din Romania, si nici nu au putut sa devina fermieri. Atunci au redevenit tarani nu pentru ca au continuat sa fie tarani, ci pentru ca au revenit la un mod de viata al economiei de subzistenta.