„Groaza din ochii lor”. Violul sistematic a fost o armă de război în Europa ultimului secol

“Soldații Armatei Roșii nu cred în <legăturile individuale> cu femeile germane”, scria dramaturgul Zahar Agranenko în jurnalul său în timp ce servea sub arme, în calitate de ofițer în cadrul infanteriei marine în Prusia de Est. “Nouă, zece, doisprezece oameni de fiecare dată – le violează în comun.” Mai târziu, el a descris felul în care femeile germane din Elbing, într-o încercare disperată de a se proteja, se ofereau din proprie inițiativă infanteriștilor marini sovietici. 

(…) Beria și Stalin, aflați departe, la Moscova știau foarte bine ce se întâmplă. Într-unul din rapoarte, erau informați asupra faptului că “majoritatea germanilor spun că toate femeile germane din Prusia de Est care rămăseseră în spatele frontului fuseseră violate de soldații Armatei Roșii.” Fuseseră date numeroase exemple de violuri în grup – “incluzând fete sub 18 ani și femei bătrâne”. De fapt, victimele puteau fi chiar și fetițe în vârstă de 12 ani. 

(…) Atitudinea Armatei Roșii față de femei devenise una de proprietate fățișă, mai ales din momentul în care însuși Stalin se implicase, permițându-le ofițerilor din rândurile Armatei Roșii să aibă câte o soție de campanie. Aceste tinere femei, alese ca amante de ofițerii superiori, erau în general personal de transmisiuni, funcționare sau personal medical. 

“Pe 3 februarie trupele Armatei Roșii au intrat în oraș. Au intrat în subsolul în care ne ascundeam și și-au îndreptat armele spre mine și alte două femei, indicându-ne să mergem afară în curte unde ne-au așezat în ordine. Acolo, în curte, doisprezece soldați m-au violat pe rând. Alți soldați au făcut același lucru cu cele două vecine ale mele.

În noaptea care a urmat, șase soldați beți au năvălit peste noi în subsol și ne-au violat în fața copiilor. Pe 5 februarie, au venit trei soldați, iar pe 6 februarie, alți opt soldați beți ne-au violat din nou și ne-au bătut.” 

Trei zile mai târziu, femeile au încercat să-și omoare copiii și apoi să se sinucidă tăindu-și venele de la mâini, dar nu au reușit. 

Foarte puțini (n.r. veterani) recunosc că au asistat la astfel de scene, dar chiar și aceștia nu se căiesc și nu regretă absolut nimic. “Toate își ridicau fustele și se întindeau pe pat pentru noi.”, spune un lider Komsomol dintr-o campanie  de tancuri. El a avut chiar tupeul să se mândrească cu faptul că “două milioane de copii făcuți de noi s-au născut” în Germania. 

Este remarcabilă capacitatea ofițerilor și soldaților sovietici de a se autoconvinge de fapul că majoritatea victimelor erau fericite și împăcate cu soarta lor sau că cel puțin acceptaseră ideea că era rândul lor să sufere după tot ceea ce Wehrmacht-ul făcuse în Rusia. 

Aceasta reiese clar din cele spuse de un maior sovietic unui ziarist britanic în acea perioadă: “Camarazii noștri erau atât de dornici să facă sex, încât adesea ei au violat femei bătrâne în vârstă de șaizeci, șaptezeci sau chiar optzeci de ani – în mare parte spre surpriza acestor bunicuțe, dacă nu chiar spre deliciul lor.”

Băuturile de toate felurile, inclusiv substanțe chimice periculoase confiscate din laboratoarele și atelierele de profil, constituiau un factor agravant major. (…) Se pare că soldații sovietici aveau nevoie de curajul insuflat de alcool pentru a ataca femeile. Mai apoi însă, fiind prea beți pentru a consuma violul, foloseau sticla pentru asta, fapt ce producea efecte îngrozitoare. Numeroase victime au fost mutilate în acest mod respingător de obscen. 

Atunci când femeile din Konigsberg, violate în grup, i-au implorat în final pe agresorii lor să le curme suferința, soldații Armatei Roșii s-au considerat insultați. “Soldații ruși nu împușcă femei” au replicat aceștia. “Numai soldații germani fac asta”. Armata Roșie reușise să se autoconvingă de faptul că, asumându-și misiunea morală de a elibera Europa de fascism, putea să se comporte după bunul plac în orice situație, atât în plan politic, cât și personal. 

Dominarea și umilirea sunt cuvintele-cheie care descriu modul în care au fost tratate femeile din Prusia de Est. 

Mult mai șocant din punctul de vedere al părții ruse este însă faptul că ofițerii și soldații Armatei Roșii violau și femeile eliberate, ce proveneau din Ucraina, Rusia și Belarus și care fuseseră aduse ca forță de muncă slavă în Germania. Majoritatea fetelor aveau doar șaisprezece ani atunci când fuseseră luate și aduse pe teritoriul Recich-ului, iar unele chiar paisprezece ani. 

Această practică larg răspândită a violării femeilor luate anterior cu forța din Uniunea Sovietică, subminează complet orice încercări de justificare a comportamentului Armatei Roșii pe fundalul răzbunării pentru brutalitatea manifestată de germani în Uniunea Sovietică. 

Pe 29 martie, Comitetul Central al Komsomol-ului (Tineretul Comunist) îl informa pe Malinkov (n.r. colaborator apropiat al lui Stalin) despre un raport venit de pe Frontul 1 ucrainean. 

“Acest memorandum  se referă al tinerele persoane luate și aduse în Germania și eliberate de trupele Armatei Roșii. Țigankov (locțiitor-șef al Direcției Politice a Frontului 1 ucrainean) relatează un mare număr de fapte extraordinare care afectează marea fericire a cetățenilor sovietici eliberați din sclavia germană. 

(…) În noaptea de 24 februarie, un grup de treizeci de locotenenți și comandantul lor de batalion au intrat în dormitorul comun al femeilor din satul Grutenberg și le-au violat. 

(…) În orașul Bunslau, sunt peste o sută de femei și fete la Cartierul General. (…) Pe 5 martie, târziu în noapte, șaizeci de ofițeri și soldați, majoritatea din Armata 3 tancuri, au intrat în dormitor. Cei mai mulți erau beți, astfel că le-au atacat și le-au tratat jignitor pe femeile și fetele de acolo. (…) Una dintre acestea, Maria Șapovala, spune: “Am așteptat venirea Armatei Roșii zile și nopți la rând. Am așteptat pentru a fi eliberată, iar acum soldații noștri ne tratează mai rău decât au făcut-o germanii. Îmi pare rău că am rămas în viață.”

“Erau 250 de fete de-ale noastre pe care germanii le adunaseră din ruinele din Voroșilovgrad, Harkov și Kiev. Șeful Direcției Politice a armatei spunea că erau aproape goale. Erau pline de păduchi și aveau stomacurile umflate de foame. Cineva care lucrează la ziarul armatei mi-a spus că fetele fuseseră destul de bine îngrijite și îmbrăcate până când au venit soldații noștri și le-au luat tot ce aveau. 

Fetele sovietice eliberate se plâng adesea că soldații noștri sunt cei care le violează. Una mi-a spus plângând: <Era un om bătrân, mai bătrân decât tata>.

(…) Totul în jur arde…O bătrână sare pe fereastră dintr-o clădire în flăcări. Au loc nenumărate jafuri…Noaptea se vede ca ziua fiindcă totul este în flăcări…La biroul comandantului se află o nemțoaică îmbrăcată în negru, cu buze livide, care șoptește ceva cu o voce slabă. Este cu o fată care are urme negre în jurul gâtului și vânătăi mari pe mâini. Fata a fost violată de un soldat de la grupa de comandă a companiei de transmisiuni. 

…groaza din ochii femeilor și fetelor…Lucruri groaznice li se întâmplă nemțoaicelor. Un neamț de familie bună explică cu gesturi expresive și frânturi de cuvinte rusești cum soția sa fusese violată de zece bărbați în ziua aceea…Și fetele sovietice care fuseseră eliberate au de suferit. Noaptea trecută, unele dintre ele s-au ascuns în camera corespondenților de război. La un moment dat ne-au trezit țipetele. Unul dintre corespondenți nu se putuse abține.”

Tinerele femei, încercând cu disperare să nu iasă în evidență pentru a fi ignorate de soldați, își dădeau pe față cu cenușă și funingine, își legau baticurile și basmalele deasupra sprâncenelor pentru a-și ascunde fețele, mergând șontâc-șontâc de-a lungul drumului ca niște babe. Dar aceste trucuri nu erau întotdeauna folositoare. Și femeile în vârstă erau violate. 

(…) Câteva femei își făcuseră puncte roșii pe față ca și cum ar fi avut tifos. Altele scriseseră cu litere chirilice pe ușile caselor cuvântul tifos.

“Nu aveam idee ce se va întâmpla”, își amintește Gerda Petersohn, secretară la Lufthansa. Gerda, tânara în vârstă de nouăsprezece ani se întâlnea frecvent cu o fată de vârsta ei, care locuia în aceeași clădire. Fata se numea Carmen. 

(…) Noaptea de 25 aprilie, când Armata Roșie a intrat în Neukoln, era neobișnuit de liniștită. Locatarii imobilului se adăpostiseră în subsol. (…) Gerda fusese ascunsă de mama ei sub un maldăr de rufe. 

(…) În noaptea următoare, familiile din acel imobil au hotărât să nu mai coboare în subsol. Toți urmau să se adune într-o sufragerie, simțindu-se în siguranță prin faptul că erau mai mulți. S-au strâns peste douăzeci de femei și copii. Frau Petersohn a profitat de șansa de a o ascunde pe Gerda, împreună cu cealaltă fiică și cu noar ei, sub o masă acoperită cu o cuvertură care atârna aproape până la podea. 

Nu a trecut mul și Gerda a auzit voci vorbind în rusește, apoi a văzut cizme rusești atât de aproape de masă, încât le-ar fi putut atinge. Soldații au târât trei tinere afară din cameră. Una dintre ele era Carmen. Gerda i-a auzit țipetele. A avut un sentiment ciudat auzind cum Carmen îi striga numele, iar ea nu înțelegea de ce. În cele din urmă țipetele s-au transforma în suspine. 

Diminețile ofereau siguranță, fiindcă soldații sovietici fie dormeau după dezmățul din timpul nopții, fie se înapoiau la luptă. (…) Gerda a căutat-o pe Carmen, ca s-o încurajeze, dar li ca să afle de ce tânăra îii strigase numele de atâtea ori. În clipa în care a dat cu ochii de ea, Gerda a ciit în privirea acesteia o vădită ostilitate. Atitudinea lui Carmen a devenit imediat limpede. De ce eu și tu nu?  De aceea îi strigase numele. Cele două tinere nu și-au mai vorbit niciodată.