A trecut, în pas de defilare militară, încă un 1 decembrie. La București, Iași, Alba Iulia sau Satu Mare momentul a fost marcat aniversar în nota obișnuită: cu mii de uniforme pășind (exagerat de) solemn sub privirile (ridicol de) sobre și preocupate ale politicienilor.
Poza noastră de țară e mereu aceeași, cu o spoială ceremonioasă pătrunsă de propria importanță, în spatele căreia se chicotește zeflemitor. Ce e important de 1 decembrie în România? E important să simulăm sentimentul de mândrie patriotică la gândul că împreună am rezistat în ciuda unei istorii adesea potrivnice.
Avem o experiență îndelungată în a ne agăța cu patos de aniversări și comemorări naționale pentru a farda realități mai puțin convenabile. 1 decembrie poate fi inclusiv prilejul de a promova ideea că prin Unitate și-a asigurat Poporul victoria împotriva negurii totalitare.
Ceva paradoxal și sulimenit e în raportarea noastră la un închipuit trecut glorios, ale cărui fapte fictive ne salvează imaginea de sine. Iată fardată și lupta românilor cu totalitarismele românești de secol XX:
Împreună românii și-au apărat teritoriul și suveranitatea, împreună au alungat regimurile totalitare care ne-au întunecat istoria timp de jumătate de secol,
a transmis de Ziua Națională premierul Nicolae Ciucă, general cu patru stele al Armatei Române. Aceeași armată care, în anii comunismului, fusese redusă la condiția de prestatoare de munci agricole. Și aceeași țară care, sub ceaușism, a asistat mai degrabă pasivă la întunericul din jur.
Câte ne-au fost faptele de disidență activă – și câte vorbele de mucava, deghizate uneori în bancuri inofensive? În comunism, ultimele au fost infinit mai multe decât primele, dar asta nu ne împiedică să spunem de 1 decembrie că am fi alungat cu vitejie apăsătorul regim de dictatură ceaușistă.
Avem ani de experiență în a rezista prin inacțiune. Comunismul ne-a fost școală temeinică în acest sens.
Și pentru că lucrurile stau așa și nu altfel, mesajul de Ziua Națională transmis de șeful Guvernului României ne-a împins la acest episod al rubricii Pixul cu mină să aruncăm o privire mai onestă spre trecutul totalitar. Un trecut care nu a fost evacuat din istorie printr-o mobilizare populară efectivă și de durată – ci, mai degrabă, printr-un concurs de întâmplări neprovocate direct de intervenția românilor acționând împreună.
În perioada comunistă rezistența a luat mai degrabă forma bancurilor. A fost o rezistență facilă, frivolă, care nu a schimbat nimic în mod real. Dar mai mult decât o formă de rezistență, bancurile au fost o supapă socială, un mijloc de refulare.
Folcloristul, antropologul cultural și etnologul Mihai Pop a definit bancurile politice din perioada comunistă ca fiind: documente de istorie vie, care vorbesc despre modurile în care poporul a trăit în România jumătate de veac de comunism. Bancurile sunt reflecții prin care poporul se distanțează de ceea ce este de nesuportat pentru el.
Definiția aceasta e de găsit în prefața unei lucrări care adună bancuri politice românești din perioada 1979-1989. Am consultat-o la Biblioteca Centrală Universitară din București. Volumul a fost publicat de Călin Bogdan Ștefănescu în 1991, sub titlul 10 ani de umor negru românesc. Jurnal de bancuri politice.
960 de bancuri a strâns autorul. Potrivit lui, la sfârșitul deceniului opt, bancul politic nu mai era o simplă modă, devenise o necesitate. Pentru români bancul devenise o formă de rezistență împotriva dictaturii. Nu puțini își imaginau că e o formă de rezistență activă.
Bancurile puteau fi spuse și transmise de oricine – de țărani, muncitori, ingineri, profesori sau medici. Bancurile circulau democratic în toate cercurile sociale și răcoreau universal. Iar bancurile politice erau tolerate, căci inclusiv regimul înțelegea că poporul, împreună, are nevoie să se răcorească din când în când.
Cele mai multe bancuri strânse în volumul consultat pentru documentarea acestui articol sunt despre nivelul de trai. O treime dintre ele iau peste picior realizările Epocii de Aur. Dar o țintă preferată a bancurilor era și Nicolae Ceaușescu, ironizat pentru gângăvia intelectuală. O temă recurentă a bancurilor era, de asemenea, opoziția față de regim.
În bancurile politice dinainte de 1989, precum în discursurile de astăzi ale premierului Ciucă, românii erau curajoși și se mobilizau împreună pentru a alunga regimul totalitar care le întuneca viețile.
Am selectat o salbă de bancuri politice anti-ceaușiste pentru această ediție a Pixului cu mină. Credem că ele, mai ales ele, sunt parte importantă din bagajul istoric pe care îl tragem după noi, de 1 decembrie și în restul zilelor.
NIVELUL DE TRAI
»» Într-o bună zi, pentru că nu se simțea prea bine, nea Nicu cheamă un doctor:
– Mă cam dor șalele, doctore! Din ce cauză o fi?
– Poate că ați ridicat ceva în ultimul timp…
– Să știi că ai dreptate! Am ridicat de curând prețurile!
– Ați făcut foarte rău! De acum încolo vă este interzis să mai ridicați ceva.
– Și eu care voiam să ridic salariile…
»» Ziarele anunță că s-a sistat construcția metroului pentru că s-a lovit de nivelul de trai. Se caută soluții.
»» În ultimul timp la fiecare pompă de benzină fac gardă un doctor și un milițian. Doctorul acordă asistență celor care leșină când văd prețul benzinei, iar milițianul îi întreabă pe cei care îndrăznesc să cumpere de unde au atâția bani.
»» La ora actuală România este condusă de un rege (Ceaușescu) și doi duci (Kent și Marlborough).
»» Nea Nicu trece întâmplător pe lângă o coadă de câteva zeci de persoane. Lumea îl recunoaște și începe să-i spună că stau la coadă de câteva ore, că nu se mai poate sta din cauza oboselii, că printre cei care stau sunt și bătrâni, gravide, bolnavi, că unul a făcut insolație și câte și mai câte…
– Dragi tovarăși și pretini, nu vă agitați! Vă promit că în câteva minute situația se va remedia.
Pleacă nea Nicu și, într-adevăr, după nici o oră, apare un camion și câțiva băieți încep să descarce din el scaune și umbrele de soare.
»» Într-un cimitir, nea Nicu se întâlnește pe la miezul nopții cu o fantomă grasă, rotofeie, arătoasă.
– Arăți foarte bine! Cam când ai trăit?
– Acum vreo trei sute și ceva de ani…
– Bravo! Se trăia bine pe-atunci…
Mai merge puțin și se întâlnește cu o altă fantomă, ceva mai slabă.
– Da’ mata când ai murit?
– Acum vreo sută de ani…
– Nici atunci nu se trăia rău…
După încă câțiva pași vede una slabă, numai piele și os.
– Da’ mata când ai trăit?
– Sictir, că nu sunt fantomă! Eu lucrez în schimbul trei!
»» Ceaușescu a rezolvat problema energiei: îl arde pe omul muncii pe unde îl prinde.
»» Ceaușescu a dat drumul la pușcăriași pentru că s-a gândit că și acasă pot sta la răcoare.
»» Întrebare: Care este cea mai mare performanță a lui Ceaușescu?
Răspuns: A reușit să propage întunericul cu viteza luminii.
CUPLUL NICOLAE – LEANA
»» Într-o noapte când dormea mai bine, nea Nicu e scuturat de nevastă-sa:
– Maiestate…
– Ce spui tu, acolo?! întreabă el, buimăcit de somn.
Trezit de-a binelea, nea Nicu o apostrofează:
– Se poate, Lenuțo, chiar tu să-mi spui mie, secretar general al partidului, maiestate?
– Nu, măi… Te întrebam dacă mai e state unde n-am fost încă…
»» Ca un adevărat intelectual ce este, Ceaușescu știe mai multe limbi străine: peltica veche, gângava nouă…
»» Ceaușescu, în vizită la o cooperativă agricolă de producție, vede în livadă mai multe mere căzute pe jos. Supărat, îl ia la rost pe inginerul șef:
– De ce sunt merele alea pe jos?
Omul încearcă să-i explice că se mai strică dintre ele câte unul și cade; unele cad și din cauza vântului, a ploii. Ceaușescu nu vrea s-audă nimic și-o ține una și bună: “De ce au căzut merele alea pe jos?” Plictisit, inginerul se hotărăște să riște totul și-i răspunde:
– Știți, legea gravitației…
Ceaușescu nu mai zice nimic, se uită lung la el și pleacă. Ajuns acasă o ia de-o parte pe Leana:
– Zi-mi și mie legea gravitației când am dat-o, că nu mai țin minte?
– Ce știu eu, Nicule? Eu sunt om de știință, nu om politic!
»» După lungi căutări, Ceaușescu a găsit modalitatea de a pune capăt cursei înarmărilor. A hotărât să traseze sarcină unui grup de activiști să se ocupe de ea.
»» Un reporter al unei reviste științifice de mare prestigiu din străinătate îi ia un interviu tov. acad. dr. ing. Elena Ceaușescu.
– Știm că ați elaborat o lucrare de mare importanță despre polimeri. V-am ruga să ne spuneți ce aveți în vedere în continuare.
– Desigur, nu mă voi opri aici. Voi continua cu studiul poliperilor și al poliprunilor.
»» Nea Nicu cu Leana călătoresc cu trenul spre Constanța. La un moment dat, trenul se oprește. Impacientat, nea Nicu se duce să vadă ce s-a întâmplat. După un timp, revine liniștit.
– Nu-i nimic. Este niște oi pe linie!
Leana nu rabdă și-l corectează.
– Nu se zice este, se zice sunt.
Pornește trenul și, după un timp, se oprește din nou. Iar pleacă nea Nicu să vadă ce s-a întâmplat și la întoarcere îi spune Leanei.
– Sunt un bou pe linie!
REVOLTA
»» S-au pus în vânzare timbre cu figura lui Ceaușescu. Prima tranșă s-a epuizat rapid. Toți reprezentanții județelor au venit la București să mai ceară. Unul singur a venit cu timbrele înapoi și-a spus că timbrele nu se lipesc de plicuri.
Intrigat, cel de la poștă îi demonstrează că lipiciul este de cea mai bună calitate și în cantitate suficientă. Dacă se scuipă puțin pe spatele timbrului, acesta se lipește perfect. Deodată, tipul își dă o palmă peste frunte.
– Ai dracului! Uite de ce nu se lipea timbrul! Ăștia scuipau pe față!
»» Ceaușescu vrea să știe ce mai este prin țară. Pentru că bănuiește că rapoartele care-i vin nu spun adevărul, vrea să vadă cu ochii lui ce se mai întâmplă. Se îmbracă într-un costum mai ponosit și pornește prin București.
La un moment dat, vede o coadă de câteva sute de persoane. Curios, se așază și el să vadă ce se întâmplă și să audă ce mai zice lumea. După un timp, plictisindu-se, îl bate pe umăr pe tipul din fața sa.
– Auzi, nene, zi și mie ce se dă aici?
Tipul se uită lung la el și pleacă de la coadă. Nedumerit, Ceaușescu se îndreaptă către următorul.
– Tovarășu’, ce se dă aici?
Dar și ăsta, când îl vede, pleacă de la coadă. Din ce în ce mai nedumerit, Ceaușescu încearcă să afle ce se întâmplă, dar cum îl vedeau oamenii, cum plecau de la coadă. Când ajunge la ultimul, nu-l mai lasă să plece până nu-i spune ce se întâmplă.
– Păi, noi stăteam la coadă să depunem actele pentru emigrare… dar dacă plecați dumneavoastră, noi rămânem…
»» Nea Nicu discuta cu Elena în timp ce survolau Capitala:
– Dacă arunc suta asta pe geam, fac fericit un om!
– Dacă arunc eu hârtiile astea de zece, fac fericiți zece oameni!
Pilotul se gândea și el: Dacă-i arunc pe ăștia doi, fac fericiți douăzeci de milioane de oameni.
»» Nu se știe din ce motiv, Bulă a fost arestat. După multe intervenții, nevastă-sa obține un vorbitor.
– Ce-ai făcut, nenorocitule, de te-au arestat?
– Nu știu…
– Cum nu știi, mă, amărâtule? Cum nu știi…
– Dacă-ți spun că nu știu… cică de ce m-am uitat la Ceaușescu…
– Și pentru atâta lucru te-au băgat la răcoare… Nu se poate! Tu mă minți…
– Cică de ce m-am uitat la el prin lunetă…
– Nu te băgau ei la pârnaie numai că te-au uitat la el prin lunetă!
– Cică de ce era atașată luneta la o pușcă…
»» Întrebare: Care este ultima dorință a românilor?
Răspuns: Ultima dorință a românilor este să moară Ceaușescu și Elena să ajungă să trăiască din meditațiile la chimie.
IDEOLOGIE
»» Dintre paradoxurile socialismului:
- omul este cel mai de preț capital: noi am hotărât să distrugem orice capital
- munca înnobilează pe om; noi suntem împotriva tuturor nobililor
»» La școală, la ora de educație patriotică și civică, diriginta pune o întrebare clasei:
– Copii, cu ce asemănați voi socialismul?
Toți copiii ridică mâna să răspundă.
– Ia spune tu, Gigele!
– Cu un mușuroi de furnici!
– Bravo! Explică și copiilor!
– Păi, toți sunt harnici, muncesc, se străduiesc să adune cât mai mult, ca să nu sufere de foame…
– Foarte bine! Dar tu, Ionele, ce spui?
– Eu cred că seamănă cu o stână, tovarășa!
– Cum adică, Ionele? Explică-ne și nouă!
– Toți muncesc împreună, stau împreună, împart totul în mod egal…
– Bravo! Foarte frumos!
Bulă se agita și el, cu mâna pe sus, să răspundă.
– Hai, zi și tu, Bulă!
– Eu cred că socialismul seamănă cu coloana infinitului!
– Ce frumos! Explică-ne și nouă cum vezi tu asta!
– Păi, cum ridică unu capul, e strâns de gât! Și-ncă unul, și-ncă unul…
»» La una dintre vizitele tovarășului Nicolae Ceaușescu la o mare întreprindere, toți muncitorii sunt adunați să-l întâmpine. La sosirea lui bat din palme, aruncă cu flori și strigă Ura!
Dintre toți, numai Bulă tace. Luat discret de-o parte și întrebat de ce nu strigă și el, Bulă mărturisește:
– Eu îmi port ura în suflet, n-o fac publică!
»» Marx a revenit pe pământ și primul drum l-a făcut în țările socialiste, ca să vadă cu ochii lui cum a fost transpusă în viață învățătura sa.
A fost plimbat peste tot, iar la sfârșitul vizitei i s-a cerut părerea despre cele văzute.
– Prea multe n-aș avea de spus. V-aș ruga numai ca în loc de Proletari din toate țările, uniți-vă să scrieți de-acum încolo Proletari din toate țările, iertați-mă.
EPILOG CU LINGUȘELI
Simțindu-se rău, Ceaușescu s-a dus la doctor să vadă ce are. S-au făcut analize, examene, radiografii și în cele din urmă specialiștii au hotărât că trebuie operat de hemoroizi. La operație s-a găsit și limba lui Adrian Păunescu.
