Corneliu Zelea Codreanu alături de Ion Antonescu | Foto: Wikipedia

Tatiana Niculescu Bran i-a scris celui mai important lider legionar din România interbelică o biografie complexă, curajoasă, necenzurată – Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu. A fost publicată la editura Humanitas în anul 2017.

Este tot ce avem mai serios astăzi cu privire la istoria acestui personaj desigur condamnabil – cu mențiunea că e bine de știut ce anume condamni. Apropo: mistica rugăciunii și a revolverului e o expresie a lui Emil Cioran.

Cartea Tatianei Bran umple un gol în istoriografia românească, dominată de extreme în ceea ce îl privește pe “Căpitanul” Zelea Codreanu. La “Pixul cu mină” ne-am propus să facem exerciții de memorie riguroasă: personajul e detestabil, dar devenirea sa în contextul românesc al perioadei e important de aflat și înțeles.

Volumul publicat la Humanitas urmărește excelent nu doar destinul lui Codreanu, ci și pe acela al altor personaje istorice, precum Carol al II-lea sau Nicolae Iorga, care a sfârșit asasinat de legionari după ce zeci de ani udase rădăcinile naționalismului românesc.

Iată-l așadar pe radicalul Zelea Codreanu, așa cum l-a studiat Tatiana Niculescu Bran. Pentru că și antieroii trebuie cunoscuți. Sau, poate, mai ales ei.

Bunicul lui Codreanu a ajuns pe pământ românesc în trena unei crime: și-a ucis soția

Pe la 1890, familia Zelinski (n.r. – așa se numeau, înainte să-și schimbe numele, cei din neamul viitorului lider legionar) se urca, din gara Storojineț, într-un tren cu destinația Suceava (Suczawa), orășel bucovinean de la granița cu Regatul României (n.r. – Suceava era pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar)

Căsnicia lui Nicolae cu Agafia se încheiase cumplit cu o criză de gelozie și o crimă. La beție, bănuind că-l înșeală cu altul, soțul își omorâse soția. Își luase apoi altă femeie (cu nume ucrainian, Evdochia), dar trăia cu frica-n sân să nu cumva să se afle cum a rămas el văduv de pe o zi pe alta și să fie arestat. 

Gândul lui era să-și piardă urma, trecând în țara vecină.  

Cum a ajuns Corneliu să fie botezat de profesorul universitar A.C. Cuza, antisemit notoriu

La un an și patru luni de la căsătoria lor, pe 13 septembrie 1899, lui Ion (n.r. – fiul lui Nicolae, criminalul) și Elizei li s–a născut primul dintre cei șapte copii, un băiat. I-au pus numele Corneliu.

Nașterea lui era un bun prilej de apropiere  de unul dintre reprezentanții românismului vremii, profesorul universitar A.C. Cuza, înrudit cu domnitorul Unirii, un  om politic matur, cu 20 de ani mai în vârstă decât Ion Zelinski, și care publicase deja câteva dintre cărțile sale de referință: Generația de la ’48 și Era Nouă, Meseriașul român, Țăranii și clasele dirigente, Despre poporație. 

A.C. Cuza era xenofob, dar franțuzit, antisemit furibund, dar politicos în particular cu evreii, și de un naționalism delirant care îi atrăgea multe simpatii, deși el era la origine mai mult grec-armean decât român. Făcuse studii secundare la Dresda, își luase bacalaureatul la Paris, era doctor în științe politice și administrative și doctor în drept la Universitatea din Bruxelles.

Făcuse parte din grupul socialist al revistei Contimporanul, activase în societatea Junimea, devenind conservator naționalist și “puțin” francmason. Junimiștii i se păruseră prea toleranți față de populația evreiască venită în valuri din regat și se despărțise de ei (…).

A.C. Cuza a primit vizita lui Ion Zelinski (n.r. – tatăl lui Codreanu), unul din nenumărații studenți care îi sorbeau discursurile antisemite, în conacul său boieresc din cartierul select din apropierea Parcului Copou, și a fost de acord să-i boteze băiatul.

Era obicei vechi și chiar îndatorire de onoare ca boierii să boteze, mai cu seamă cu prilejul unor mari sărbători creștine, zeci de copii ai țăranilor și slujbașilor de pe moșiile lor. Nu aceasta pare să fi fost însă relația între Zelinski și A.C. Cuza.

În cazul lor, era mai curând vorba de un botez ideologic și politic, căci tânărul tată va prelua, împreună cu întreaga sa familie, așa-numita doctrină cuzistă și va rămâne mulți ani ucenicul lui Cuza. Ion Zelinski nu avea încă acte de naturalizare. Poate de aceea au evitat un botez la biserică. Profesorul ieșean, la rândul lui, nu ținea neapărat la ritualul bisericesc.

Anii de liceu de la Mănăstirea Dealu

În România, copilul Corneliu Zelea Codreanu creștea într-o epocă de întărire a identității naționale, în care școala și profesorii îi îndrumau pe elevi către devotamentul față de neam și țară, pregătindu-i pentru apărarea tânărului Regat și întregirea, cândva, a României cu teritoriile aflate încă sub stăpânire străină (Bucovina și Transilvania în Austro-Ungaria, Basarabia în Imperiul Rus, Dobrogea în Imperiul Otoman).

(…) Primii ani de școală ai lui Corneliu Zelea Codreanu au coincis cu o dispută politică privind militarizarea învățământului. Deși liberalii nu erau întru totul de acord cu introducerea instrucției militare în școli, în 1906 conservatorii votaseră o lege a instrucției publice prin care strategia rurală a partidului era pusă în practică prin instructori militari, care îi orientau pe tinerii de la sate spre valori conservatoare și militariste, dominate de triada Școală – Biserică – Armată.

Codreanu-tatăl împărtășea pe deplin metodele militariste (…).

Omul politic bănățean Aurel C.Popovici, împreună cu ministrul de război Nicolae Filipescu au avut ideea înființării unei astfel de școli. Așa a apărut, în apropiere de Târgoviște, liceul militar cu internat “Mănăstirea Dealu”, care avea să aplice educația progresivă și instrucția militară (…). Încă de la inaugurare, liceul a fost socotit un “cuib de șoimi” al tineretului (…).

Mănăstirea Dealu nu fusese aleasă întâmplător ca loc al noii academii militare: între zidurile ei se păstra, într-un chivot de bronz, craniul lui Mihai Viteazul, evocat în istoriografia romantică a secolului al XIX-lea ca voievod-martir al Unirii, simbol al jertfei pentru țară și al dorinței de unitate a românilor.

Prin decret regal, la 10 noiembrie 1912 s-a luat hotărârea ca patronul liceului să fie serbat în fiecare an pe 8 noiembrie, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. (…) Se organizau excursii cu teme istorice, geografice sau patriotice. Ofițeri specializați predau cursuri de gimnastică, scrimă, box și tir. (…) 

Programa școlară aducea laolaltă religia și milităria, naționalismul, educația fizică și cultul monarhiei, principii riguroase, pregătire intelectuală, morală și fizică temeinică, instrucție religioasă deschisă și diversă, patriotism militant, altruism colegial, spirit de sacrificiu pentru țară. După modelul școlilor de acest fel din Europa, orarul zilnic includea și rugăciuni în comun. (…)

Pe timp de vară, elevii liceului de la Mănăstirea Dealu purtau uniforme de cercetași: pantaloni scurți, ciorapi trei sferturi, bocanci de munte, cămașă cu buzunare la piept, ecusoane și insigne, cravată și pălărie cu boruri largi, după modelul exploratorilor britanici, baston de urcat pe munte. (…)

Cercetașii (n.r. – organizațiile de cercetași erau încurajate și “patronate spiritual” de viitorul rege Carol al II-lea) erau organizați precum soldații romani în cohorte și legiuni, aveau un crez și depuneau un jurământ, duceau o viață îndrăzneață și riscantă în mijlocul naturii și erau educați în credința față de patrie, monarhie și Dumnezeu. Modelul lor era cavalerul medieval creștin: viteaz, generos, gata de jertfă.

Codreanu are o „revelație”: dușmanii țării sunt “iudeo-bolșevicii”

Curând, sub influența tatălui și a articolelor lui A.C. Cuza și Nicolae Iorga, din paginile Neamului românesc, tânărul Codreanu avea să ajungă la concluzia că principalii vinovați pentru răspândirea ideilor bolșevice sunt evreii. 

Evenimentele din Ungaria (n.r. – unde avea loc o tentativă de revoluție bolșevică) și amenințarea bolșevismului au făcut să apară în presa vremii o alăturare de cuvinte cu o lungă și nefericită istorie: “iudeo-bolșevism”.

Până la identificarea oricărui evreu cu un bolșevic și cu un potențial dușman al românismului, nu mai era decât un pas, pe care Corneliu Zelea Codreanu l-a făcut, încredințat fiind că evreii ar fi fost agenții unei revoluții antiromânești și, prin urmare, trebuiau îndepărtați. (…) Procentul de evrei din România Mare nu depășea totuși 5%.

Fiul unui parlamentar xenofob și antisemit

La alegerile din noiembrie 1919, la care s-a introdus pentru prima dată votul universal, PND (n.r. – partidul lui A.C. Cuza și N. Iorga, în care activa și tatăl lui Codreanu) a obținut 27 de mandate în Camera Deputaților și 9 mandate în Senat.

A.C. Cuza, Ion Zelea Codreanu (n.r. – care preda limba germană la Huși) și un profesor antisemit de la Facultatea de Medicină din Iași, Corneliu Șumuleanu, au devenit astfel parlamentari, într-o Românie în care consecințele economice ale războiului începeau să se facă simțite din ce în ce mai puternic, în care situația țărănimii și a proprietății agricole nu fusese rezolvată și în care tinerii nu-și găseau locuri de muncă și erau nevoiți să trăiască în sărăcie lucie.

Cum a intrat Codreanu în Garda Conștiinței Naționale

Codreanu se întreținea la facultate lucrând ca pedagog la o școală de arte și meserii. Într-o seară ploioasă, în sala de mese se discuta aprins, între prieteni, despre ce acțiuni ar trebui întreprinse pentru contracararea agitatorilor bolșevici. Cineva citise un anunț într-un ziar despre o adunare a Gărzii Conștiinței Naționale, în strada Alecsandri, la numărul 3.

Atras de numele organizației, studentul Codreanu remarcase și el manifestele răspândite prin oraș și era nerăbdător să vadă pe cine reprezenta Garda. (…)

L-a întâmpinat președintele organizației, un bărbat voinic, de statură mijlocie, cu “o musculatură de luptător de circ”. Numele lui era Constantin Pancu, de meserie instalator, cunoscut ieșenilor datorită forței fizice nemaipomenite cu care, înainte de război, îl biruise în lupta corp la corp pe un luptător de circ ungur (…).

Codreanu s-a înscris imediat în organizația lui Pancu. A fost începutul unei strânse prietenii și a unei apropieri de lumea muncitorilor (…). Programul politic al lui Pancu putea fi definit drept “socialism național”.

Huliganismul ca demonstrație de patriotism

Corneliu Zelea Codreanu nu era un student oarecare. Venise la Iași după ce urmase cursurile unei școli unice în România interbelică și care azi s-ar numi școală de leadership.

Organizase un grup de apărare civilă antibolșevică la Huși, absolvise școala de ofițeri de la Botoșani, dăduse o mână de ajutor autorităților spărgând greva de la Nicolina (n.r. – cu gardiștii lui Pancu), avea drept mentori trei deputați naționaliști cunoscuți: A.C. Cuza, Nicolae Iorga și Ion Zelea Codreanu.

Socotea de datoria lui să se implice, să facă dreptate, să apere drapelul, monarhia și istoria țării.

(…) Punând în practică instigările la violență ale lui A.C. Cuza, Codreanu a participat apoi la acțiunile huliganice ale unui grup de studenți care, într-o seară, au spart geamurile unei clădiri în care se afla sediul ziarului și tipografiei Lumea.

La scurt timp, ar fi fost reclamat că a brutalizat și insultat un coleg. Probabil că ar fi fost chemat din nou la rectorat și sancționat, dacă vacanța de vară nu i-ar fi întrerupt demonstrațiile de patriotism. (…)

Scria cineva un articol împotriva studentului Codreanu? Respectivul era bătut măr pe stradă. Criticau gazetele acțiunile huliganice ale grupului condus de el sau îndrăzneau să ia în răspăr Biserica și Armata? Redacțiile ziarelor erau atacate cu bâte, iar tiparnițele le erau sfărâmate. Era jignit în presă Ion Zelea Codreanu? Ziaristul care semnase articolul era insultat și lovit.

Studentul Codreanu nu părea să facă distincție între lupta argumentelor și lupta corp la corp, poate și fiindcă se simțea nesigur pe el în câmpul argumentelor. Nu avea să fie niciodată un bun vorbitor. Moștenind firea violentă a tatălui și bunicului său, ținea cu orice preț să aibă dreptate în toate împrejurările, apărând românismul, partea vulnerabilă a biografiei sale. (…)

Ca și în cazul liceului, studentul Zelea Codreanu (n.r. – era la Drept) nu avea să obțină nici de la Universitate o diplomă de absolvire.

Încă un pas: asmuțirea liceenilor împotriva actorilor evrei

Asociația de tineret (n.r. – a Uniunii Național Creștine, unde activa acum cuplul A.C. Cuza – Ion Zelea Codreanu, după despărțirea de Nicolae Iorga) condusă de Corneliu Zelea Codreanu a atras și liceeni, care abia așteptau să fie puși la treabă, dar “voluntariatul” lor nu a reținut mai nimic din spiritul YMCA (n.r. – era o modă a organizațiilor tinerilor creștini, care ajunsese și la noi), nereușind să depășească huliganismul de grup.

La școală, îi șicanau pe colegii evrei și îi intimidau, căutând să întrețină o permanentă stare de teamă și umilință. Pornind de la ideea că, alături de școală și Biserică, teatrul contribuia la formarea spiritului unei națiuni, liceenii au fost trimiși, însoțiți de studenți, să întrerupă spectacolele de teatru în idiș ale trupei Kanapof, care dădea reprezentații la Huși, Vaslui, Bârlad, Botoșani ori Pașcani.

Adolescenții intrau în sălile de spectacol, îi amenințau pe actori, aruncau cu ce le venea la mână pe scenă, se încăierau cu spectatorii.

Călătoria în Germania pre-hitleristă și delirul de grandoare

Scriind peste ani despre această călătorie (n.r. – o tentativă ratată de a-și continua studiile, întâi la Berlin, apoi la Jena, în 1922), Codreanu avea să compenseze puțina atenție de care se va fi bucurat printre studenții germani printr-un mic delir de grandoare.

El credea că, instruit cum era la școala lui A.C. Cuza, le fusese “profesorul în antisemitism” viitorilor hitleriști. În orice caz, s-a străduit să atragă atenția asupra lui, prezentându-se la festivitățile de deschidere a noului an academic îmbrăcat în costum național, cu cămașă albă, închisă la gât, cu chimir la brâu și cu pieptar bucovinean. (…)

Cu prilejul unei vizite într-un cartier muncitoresc din nordul Berlinului, la un meșter care fabrica zvastici, Zelea Codreanu ar fi auzit pentru prima dată de un anume Adolf Hitler, în vârstă de 36 de ani, care conducea la Munchen o mișcare antisemită. (…)

Succesul lui Mussolini îl înflăcărase și pe Codreanu și e de mirare că nu a făcut un drum până la Munchen să-l vadă pe Hitler la vreuna dintre adunările național-socialiștilor. Sau poate că l-a văzut, dar în amintirile scrise în 1936, vanitatea de deschizător de drumuri l-a împiedicat să-l evoce pe adevăratul mentor al studențimii germane din 1922.

Crima

În momentul în care prefectul Manciu (n.r. – un adversar mai vechi al tânărului Codreanu) a ieșit în ușa judecătoriei împreună cu însoțitorii săi, Codreanu a scos din buzunar un revolver, a tras de două ori și a luat-o la fugă.

Un glonț îl nimerise pe Manciu în cap și îl doborâse, al doilea îl rănise pe un inspector, Clos. Un subcomisar neînarmat a fugit după făptaș, iar când l-a ajuns din urmă, a fost și el rănit de un al treilea foc de armă.

Până la urmă, Codreanu s-a predat, a fost dezarmat și dus la Prefectura de poliție. De acolo a fost transportat în închisoarea Galata, pe unul dintre dealurile Iașiului, (…)

Arestarea lui și uciderea lui Manciu au declanșat o mișcare de solidaritate care depășea granițele orașului. În timp ce studențimea ieșeană se strângea la porțile închisorii, în celelalte centre universitare studenții antisemiți se mobilizau, împreună cu profesorii și militanții naționaliști, începând o vastă propagandă pentru eliberarea lui Codreanu.

3 COMENTARII

    • Păcat ca nu ai înțeles nimic! Si Codreanu si Eminescu erau bucovineni! [conținut șters de moderatori din cauza limbajului] Dar na cand nu citești cine e colectivul redactional(si cati au parinti evrei) si cui “interese slujește si ce premii au luat.. Atunci pui botul la dezinformare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.