Jeni Acterian a fost o strălucită intelectuală, licențiată în Litere și Filosofie cu o teză de logică matematică, dar și în regie la Conservatorul de Artă Dramatică. A lucrat o vreme ca regizoare de teatru, fiind totodată și traducătoare din engleză și franceză.
Jeni Acterian a fost mult mai însemnată decât ar putea să pară când îi parcurgi biografia, a fost una dintre figurile strălucite din Bucureștiul ultimilor ani de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
Jurnalul său, publicat postum de fratele ei Arșavir Acterian, se dezvăluie ca un excepțional document de epocă. Poate fi comparat doar cu Jurnalul lui Mihail Sebastian.
Precum Sebastian, nici Acterian nu scrisese pentru a fi publicată, scrisese pentru sine și pentru a (se) înțelege.
Paginile ei traversează frământările Interbelicului și sunt pline de oameni ca Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu, Emil Botta, Mircea Vulcănescu, Sorana Țopa, Marieta Sadova, Alice Botez – și atâtea alte personaje interesante.
Pe scurt, Jurnalul unei fete greu de mulțumit e o lectură obligatorie pentru a înțelege o epocă specială, care a sfârșit în dezastru.
Ediția integrală a lucrării a fost publicată la Editura Humanitas în 2015 și republicată în 2017 (ediție îngrijită, traduceri din franceză și engleză, prefață și note de S. Skultéty). Pentru acest articol am folosit-o pe aceasta din urmă.
Cartea are peste 700 de pagini. Vă recomandăm, ca de obicei, să le citiți pe toate.
Jeni Acterian, deloc entuziasmată de Mircea Eliade
25 iunie (1934), luni
Am început ʺLumina ce se stingeʺ de Mircea Eliade. Mai bun decât celelalte, dar, desigur, nimic ieșit din comun. Nu mă entuziasmează deloc băiatul ăsta. Foarte simpatic și inteligent ca om, dar cărțile sale sunt destul de stupide.
Jeni Acterian, vrăjită de profesorul Nae Ionescu
8 martie (1936), ora 11 p.m.
(…) L-am ascultat săptămâna asta de cinci ori pe profesorul Nae Ionescu: două conferințe și trei cursuri. Cred că am făcut foarte bine. Nu cred că o să uit toată viața seara de vineri. A vorbit la Fundația Dalles despre ʺUnde începe ființa spiritualăʺ.
Era puzderie de lume. Abia am putut să intrăm. Studenții erau masați la intrare și, cu câteva minute înainte de începerea conferinței, s-au năpustit în sală, împingând gărzile. Pentru că nu mai erau locuri libere, au năpădit spațiul liber din spatele și din jurul mesei conferențiarului.
A fost extraordinar. Nae Ionescu a început, avertizând că le vorbește studenților. A spus că nu-i place să facă comparații, mai ales când e vorba de persoana sa, dar că vrea să amintească faptul că, acum o sută de ani, Fichte se ducea la universitate ca să le vorbească studenților, în vreme ce ʺeu trebuie să ies din (incinta) Universității ca să le vorbescʺ. A fost aplaudat de mai multe ori. La sfârșit, a fost delir.
Fapt e că a spus lucruri extraordinare. E omul cel mai formidabil din țara asta. Și-i depășește pe ceilalți cu mult. Sunt cu adevărat mulțumită să-l am profesor de logică. Ține trei ore de curs pe săptămână. Sunt singurele ore pe care le frecventez regulat. În afară de asta, nimic. Cu cât sunt mai mult în contact cu lumea, cu atât îmi dau seama de dezgustătoarea ei mizerie. Nu e nimic de făcut. Degeaba am încercat să fiu optimistă – sare în ochi. E oribil.
Jeni Acterian despre Emil Botta și Eugen Ionescu
Marți, 26 mai (1936)
(…) Tocmai adormisem după-amiază, când a venit Emil (Botta), împreună cu M (ircea) (n.r. – Mircea Nicolau). Fusese plecat în provincie, unde cred că a stat peste o lună. Am rămas în minuscula mea odăiță până seara. Am râs, am glumit pe seama bietei Bianca, pe care Emil voia s-o cucerească de la fereastră – și tot soiul de astfel de lucruri.
După aceea, ne-am dus împreună la Rod(ica Burileanu), unde se aflau Yvonne R., Eugen (Ionescu) și alții. Emil ne-a citit poeme de (Jueles) Supervielle, iar Eugen a făcut ghidușii. Ne-am dus pe ploaie în Cișmigiul pustiu și magnific, unde mirosea a pământ ud și a vegetație în floare. Am trecut pe la Marietta (Sadova), pe care n-am găsit-o acasă.
Jeni Acterian la abdicarea regelui Carol al II-lea
Vineri, 6 septembrie 1940
Dimineața, surpriza cea mare. A abdicat Carol II. Lumea a respirat adânc. Acum, se face ʺcurățenieʺ.Am asistat la o pasionantă scenă de la fereastră. Un tânăr care a urmărit pe un comisar cu focuri de armă pe care le risipea cu furie. Alerga comisarul ca un disperat (sic). Stat mai toată ziua la fereastră. După-amiază s-a instalat o mitralieră în tufișurile din față și au făcut de gardă patrule peste patrule. Seara, venit Al(ice) și mers împreună la Lori (Costescu). Apoi, prin oraș toate trei. Cofetărie și (acasă).
Jeni Acterian și o șampanie cu Emil Cioran
Vineri, 27 septembrie 1940
Dimineața, citit un roman polițist. După-masă, am luat-o pe Lori (Costescu), să vedem Northwest Passage (n.r. – film din 1940 în regia lui King Vidor), jucat de Spencer Tracy și Robert Young. Filmul – bine jucat și destul de bine realizat, totuși monoton. Tot marșuri și lupte, marșuri și lupte. Lehamite de marșuri și lupte; dacă le mai văd și în filme, mă sufoc.
La ieșire, am condus-o pe Lori până la un vehicul și m-am dus la M(arieta Sadova). H(aig) tocmai pleca, dar erau (Emil) Cioran, Sorana (Țopa) și Doina Missir. Am băut șampanie, ronțăit nuci și discutat, Cioran și cu mine, contra Sorana despre noțiunea de ʺluciditateʺ. Era de-un ridicol desăvârșit. Plecat pe la 11 și mers o bucată pe jos, năucind-o pe Sorana cu afirmații sceptico-pesimisto-nihiliste. E tare drăguț Emil.
