Lumina valorilor tradiționale vine de la Budapesta

Evenimentele din Ungaria ne arată că asaltul asupra drepturilor femeilor, copiilor, minorităților sexuale vine din mai multe direcții. El poate lua forma unor inițiative legislative sau chiar a unui minister. România le-a bifat deja pe ambele.

0

Pe 28 aprilie Senatul a adoptat tacit un proiect de lege depus de șapte parlamentari UDMR. Proiectul are în vedere modificarea cadrului de protecție a drepturilor copilului. Nu ar fi nimic alarmant în intenția UDMR dacă ea nu ar viza măsuri discriminatorii.

Aleșii UDMR vorbesc în motivarea propunerii lor despre asaltul „unor noi ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiționale, bazate pe creștinism, și însuși nucleul de bază al societății, familia creștină”. În acest context copiii devin extrem de vulnerabili și modul ales de UDMR pentru a gestiona această stare de vulnerabilitate este prin legislație, care să definească clar „identitatea copiilor la naștere și asigurarea păstrării acestei identități până la împlinirea vârstei de 18 ani și dobândirea capacității depline de exercițiu”.

Drept urmare:

>> sexul este element al identității la naștere și se stabilește de medicul care a asistat la naștere, neputând fi decât masculin sau feminin.

>> prin lege, copiii trebuie protejați față de difuzarea prin orice mijloace a conținutului privind „devierea de la sexul stabilit la naștere” și „popularizarea homosexualității”

>> părinții pot refuza participarea elevilor la orele de educație pentru sănătate sexuală, considerând că responsabilitatea principală în predarea educației sexuale aparține familiei. 

În încercarea de a-și justifica modificarea legislativă, parlamentarii maghiari atribuie identității de gen și homosexualității un grad ridicat de pericol social, punându-le alături de abuz, trafic, violență. Astfel devine obligatoriu să protejăm copiii nu doar împotriva abuzului, traficului, ci și împotriva expunerii prin orice mijloace la conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității

În țara în care sistemul de justiție consideră încă că fete de 10-12 ani au consimțit să întrețină relații sexuale cu bărbații de 30, 40, 50 de ani UDMR susține că expunerea la teoriile identității de gen este un pericol.

În țara care ocupă locuri fruntașe la traficul de persoane UDMR consideră că pericolul e homosexualitatea. 

În țara cu cele mai multe mame minore UDMR consideră că educația sexulă se face în familie, nu la școală, și e musai să fie opțională. 

Intențiile UDMR în legătură cu aceste subiecte ar fi trebuit să fie cât se poate de clare în momentul în care, în structura guvernului a apărut, la inițiativa UDMR, Ministerul Familiei croit după modelul de la Budapesta și condus de Gabriela Firea. 

Biro Rozalia-Ibolya este unul dintre inițiatorii proiectului UDMR. Ea este și președinta organizației de femei din UDMR. În această calitate i-a trimis o scrisoare de felicitare politicianei maghiare Katalina Novák, la momentul numirii acesteia în poziția de ministră a Familiei în octombrie 2020. 

Asaltul inițiativelor

Aleșii maghiari nu sunt primii care au încercat să impună o legislație discriminatorie. 

Din cele trei modificări vizate de parlamentarii UDMR, două au mai fost deja vehiculate legislativ în ultimii doi ani de zile. 

În iunie 2020, tot Senatul, a adoptat un proiect care modifica Legea Educației astfel încât referirile la identitatea de gen să fie interzise în școlile și universitățile din România. Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional în decembrie 2020. 

Tot în vara lui 2020, prin tot felul de manipulări juridice, Camera Deputaților a trecut un proiect de modificare a legii care vizează protecția și promovarea drepturilor copiilor. Acel proiect scotea din textul legii termenul de educație sexuală și introducea obligația ca părintele să-și dea acordul pentru participarea la orele de educație pentru sănătate. Acest amendament fusese introdus de șase parlamentari PNL. 

Proiectul a fost contestat la CCR, care nu i-a găsit nicio problemă de neconstituționalitate. După decizia curții, președintele Klaus Iohannis a retrimis propunerea în Parlament. Din iunie 2021 e la camera decizională unde a fost înscris pe ordinea de zi a plenului pentru vot de 25 de ori. 

Nerăbdătorii parlamentari UDMR au considerat că e momentul să intervină și ei în joc cu o propunere care să reia două dintre modificările vehiculate prin Parlament în ultimii doi ani, la care au mai adăugat una, cea cu stabilirea sexului de către medic. 

Cel mai probabil propunerea va fi declarată neconstituțională dacă va trece de forul legislativ. Ea rămâne însă importantă pentru a înțelege intențiile UDMR. Apropierea UDMR de politica de la Budapesta, susținerea politicilor de la Budapesta chiar și a celor discriminatorii, propunerea de către UDMR a unui Minister al Familiei după modelul ungar ar fi trebuit să fie deja semne în ceea ce privește viziunea UDMR despre familie, educație sexuală, drepturile reproductive ale femeilor, drepturile minorităților sexuale. 

Iar Ministerul Familiei, până în acest moment, nu face decât să copieze politicile de la Budapesta, deși ministra Gabriela Firea a încercat să ne spună că modelul urmat este cel nemțesc. Recent Gabriela Firea a inaugurat măsurile de sprijin ale guvernului pentru copiii aflați în grija statului dintr-un centru ProVita, la braț cu fondatorul mișcării anti-avort din România. 

În Ungaria lui Viktor Orban există deja o lege care interzice promovarea homosexualităţii în rândul minorilor. A fost adoptată anul trecut. 

Evenimentele din Ungaria ne arată că asaltul asupra drepturilor femeilor, copiilor, minorităților sexuale vine din mai multe direcții. El poate lua forma unor inițiative legislative sau chiar a unui minister. România le-a bifat deja pe ambele.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

O regăsire
AICI.

Eșecuri guvernamentale
AICI și AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #15 (sezonul 2)
»» Autoritățile centrale au avut nevoie de aproape doi ani pentru a operaționaliza o politică publică urgentă (oferirea unor tichete de 500 de lei copiilor din medii vulnerabile). Și o implementează incomplet, la aproape jumătate din standardul desemnat inițial. La numărătoare au ieșit peste 430.000 de copii dezavantajați. Mulți numărați, puțini aleși, însă: la distribuire au mai primit tichete de sprijin educațional doar 247.000 dintre ei.

»» Justiția românească lovește cu un nou caz de extrădare. De data aceasta este vorba de un cetățean israelian, pe care Curtea de Apel Iași a decis să-l extrădeze în Belarus.

»» Tripleta magică Cîțu – Ciolacu – Ciucă a dat recent o nouă probă de competență în reprezentarea externă a țării. Numerele 3 și 4 în statul român (Ciolacu și Ciucă) au improvizat o vizită la Kiev, unde s-au afișat rotofei, încercând să mimeze îngrijorarea. Scos prin manevre de culise din fotografia vizitei, numărul 2 în statul român (Cîțu) s-a dus și el la Kiev la nici 24 de ore distanță.

Emisiunea integrală AICI.

Ne găsiți și pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.