Diego Armando Maradona nu putea să țâșnească decât din venele deschise ale Americii Latine. Un Maradona născut, să zicem, la Bremen este de neînchipuit.
Un Maradona neamț, strălucitor în tricoul lui Bayern, ar fi fost neîndoielnic un mare fotbalist, dar niciodată n-ar fi devenit argentinianul care poate și trebuie să fie povestit.
Diego Armando Maradona a fost produsul unei periferii. A trăit într-o mahala, unde supraviețuirea e o afacere de zi cu zi. A fost binecuvântat cu acel combustibil extraordinar cu care zbori până la glorie și ruină: foamea. Lui Diego Armando Maradona i-a fost foame și a jucat fotbal ca să scape de sărăcie, să își scoată familia din colibă.
Maradona a început să joace fotbal visând o casă. Dar cei care l-au văzut pe puștiul Maradona jonglând cu mingea au fost martorii unei minuni. Se povestește că jongleriile copilului de mingi din pauzele meciurilor erau mereu mai frumoase decât meciurile.
Diego Armando Maradona s-a născut fără un trup de atlet, dar cu o inimă mare și cu o minte capabilă să înțeleagă repede și regulile nescrise ale jocului de fotbal – inclusiv fentele, eschivele și lipsa de onestitate.
Prima întâlnire fericită a lui Maradona a fost cu lumea sa. S-a născut într-o epocă de aur a omenirii, la sfârșitul lungului război mondial purtat în două reprize între 1914 și 1945. Generația sa a făcut revoluții în cultura populară, a dat o muzică excepțională, a ascultat cele mai frumoase concerte, a produs filme de cinema cum nu se mai văzuseră înainte. Și a dat și cele mai frumoase meciuri de fotbal.
Maradona nu putea juca decât la Boca Juniors, în mahalaua Boca din Buenos Aires. Legenda sa ar fi imposibilă fără Boca. În Argentina, Boca e o religie, iar Maradona a fost profetul ei.
În 1982 a ajuns la Barcelona. Nu i se potrivea proiectul catalan, născut din știința cruyff-istă. S-a accidentat, s-a bătut pe teren, n-a mai fost dorit la echipa catalană și a nimerit la Napoli.
Într-un club de noapte din Barcelona, în 1982, Diego Armando Maradona s-a întâlnit și cu partea sa întunecată: a făcut cunoștință cu cocaina. Cuceritorul a fost cucerit.
Ajuns la Napoli, Maradona a nimerit din nou în cel mai bun loc în care se putea afla. Și în cel mai rău, totodată.
Maradona a luat Napoli pe umeri și a început să răstoarne Italia, prăvălindu-se către careurile adversarilor cu o tehnică în regim de viteză nemaivăzută vreodată în Europa.
Și a fost meciul cu Anglia de la Mundialul mexican din 1986, poate cel mai frumos campionat mondial de fotbal din istorie. În sferturi, Maradona le-a înscris un gol de găinar, cu mâna. Era o răzbunare aproape istorică pentru Argentina, care încă nu își vindecase rănile războiului cu Anglia pentru Insulele Falkland.
În plus, acasă, în Argentina, secolul XX fusese secolul dictaturilor și al propagandei. Fotbalul venea ca o minunată perdea de fum peste tot ce era strâmb în acea lume fără egal. Marcând Angliei cu mâna, Maradona era sanctificat ad-hoc prin toate mahalalele: el alina sufletele și aducea fericirea.
La câteva minute după mâna sa de șarlatan, pe care a avut îndrăzneala s-o nemurească drept mâna lui Dumnezeu (Maradona avea geniul spontaneității), a înscris un gol cum nu se mai văzuse vreodată pe pământ.
A driblat pur și simplu toți englezii pe care i-a întâlnit în cale și i-a lăsat pe muritori în lacrimi. Frumusețea golului secolului l-a ridicat dincolo de cerul Mexicului, dincolo de cerul Mundialului. A făcut din el un zeu.
Maradona a mai zburat o vreme, s-a întors la Napoli campion mondial, prizonier al faimei, al Mafiei, al cocainei și al fotbalului său cosmic. A făcut-o pe Napoli campioana Italiei, nu o dată, de două ori, ceea ce nu se mai întâmplase vreodată și nici nu se va mai întâmpla.
A mai adus în sudul Italiei și o cupă europeană – și a ajuns icoană în casele napoletanilor, care neștiind ce să facă din el l-au lăsat să fie un zeu și să păcătuiască în voie.
Așa a ajuns Maradona un Dumnezeu mic, trișor, păcătos și orbitor. Un Dumnezeu pe măsura oamenilor. Unul care nu putea să vină decât din America Latină și nu putea să li se arate, duminica, decât napoletanilor.
Apoi s-a mai întâmplat ceva. Eroul nostru tragic, cum sunt toți eroii, a întâlnit Italia într-o semifinală de campionat mondial jucat chiar în Italia, chiar la Napoli. Maradona a învins Italia în acea semifinală, apoi a pierdut finala cu Germania, dar nu a mai fost iertat.
Vraja se destrămase. S-au năpustit asupra lui adversarii, presa, fiscul și procurorii. Mafia s-a retras în umbră și Maradona a rămas singur. A plecat de la Napoli și a continuat să rătăcească o vreme pe terenurile de fotbal, amintind uneori de el însuși.
Apoi după ce i s-a luat și fotbalul, a mai continuat să trăiască pe pământ, rege fără regat, rătăcitor, drogat, beat, confuz, clovn, îndrăgostit de dictatori, sentimental, mereu cerșind atenție, mereu dăruindu-se mulțimilor, luptându-se cu cocaina și dependența de alcool.
Până când într-o zi mizerabilă de toamnă, pe 25 noiembrie 2020, inima zeului s-a oprit. Diego s-a înălțat dincolo de ceruri și niciodată n-a coborât mai multă tristețe pe pământul acela îndepărtat și magic al Argentinei și niciodată n-a fost mai multă tristețe la Napoli, oraș mizerabil și splendid, precum contrastele din care și Maradona era făcut.
Rămân mâna lui Dumnezeu și golul secolului, plânsul comentatorului Victor Hugo Morales, înnebunit de trecerea lui Diego Armando Maradona prin lume, și întrebarea din cel mai frumos titlu de ziar care s-a dat vreodată la moartea unui om:
Barrilete cósmico… ¿a qué planeta te fuiste?
(Zmeu cosmic, pe ce planetă te-ai dus?)
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
La mano de Dios
AICI.
Despre violența împotriva femeilor
Fac presă de 13 ani. Și am văzut de-a lungul acestor ani cum a abordat presa subiecte din zona violenței împotriva femeilor. Și de foarte multe ori abordarea a fost nefericită. Nu și anul acesta când subiectul a fost abordat ca la carte atât în presa independentă, cât și în presa mainstream. Iată câteva exemple:
Scena9
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: un documentar
Maradona. By Kusturica.
Marți: un alt documentar
Diego Maradona. De Asif Kapadia. Din 2019 (HBO).
Miercuri: un serial
The Crown. Pe Netflix.
Joi: o carte de recitit
Oscar și Tanti Roz. De Eric-Emmanuel Schmitt. Editura Humanitas Fiction.
Vineri: trei cărți de Panait Istrati
Țața Minca.
Casa Thűringer.
Biroul de plasare.
Sâmbătă: încă o carte de recitit
Dulcele bar, de J.R. Moehringer. Editura Publica.
Duminică: încă o carte de recitit
Fața și reversul, de Albert Camus. Editura Polirom.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Politizarea în vremuri PNL
Un material Recorder de neratat, AICI.
Și un efort suplimentar de a săpa după fapte al jurnaliștilor de la Libertatea, AICI.
Remember (în contextul de mai sus)
Avem și direcții de sănătate publică politizate, așa cum am arătat anul acesta într-un material Dela0.ro despre nivelul de administrație publică sanitară la care ne-a găsit venirea pandemiei de coronavirus. Să ne reamintim, AICI.
Iar politizarea face ravagii și-n educație, acolo unde 90% din inspectoratele școlare județene au șefi instalați după culoarea politică. Am abordat această temă în cel puțin patru articole publicate anul acesta pe Dela0.ro. O sinteză a faptelor poate fi găsită AICI.
