Istoricul Lucian Boia este unul dintre cei mai citiți intelectuali români contemporani. 

Cărțile sale (publicate la Humanitas) au fost foarte căutate după Revoluție, profesorul fiind un pionier al istoriei imaginarului în România și, totodată, unul dintre principalii demistificatori ai istoriografiei național-comuniste.

Despre viața lui Lucian Boia se știau destul de puține lucruri. Cum a ajuns să călătorească peste hotare? Cum a ajuns să se ocupe de istoria ideilor și mentalităților? Care a fost relația sa cu fosta Securitate? Cum a trăit acest om, ajuns în februarie la 77 de ani? Pe cine a iubit? Cine i-a influențat destinul?

Ne-a oferit, iată, răspunsul său.

Ca de fiecare dată, vă recomandăm să cumpărați cartea (e a doua dintr-un proiect mai amplu de memorii) și să o citiți integral.

PROFESORUL BOIA ȘI NEAJUNSUL DE A TE FI NĂSCUT

Am avut totuși, dintotdeauna, un sentiment acut al nimicniciei și zădărniciei lucrurilor. Mă văd și acum – am scena în față -, să fi avut vreo 14 ani, stând de vorbă cu un coleg, la un colț de stradă, în Cotroceni, și încercând să-i explic de ce e preferabil să nu te naști decât să exiști.

Nu părea deloc dispus să-mi înțeleagă argumentele (după mine, absolut elementare), așa că, după o lungă și aprinsă discuție, m-am lăsat păgubaș. Și astăzi gândesc la fel. Aș fi preferat, într-adevăr, să nu fi ieșit nicicând din neant, mai ales că înțeleg din ce în ce mai puțin despre ce e vorba în lumea asta. Odată ce exist însă, mi se pare normal să intru în joc și să nu fac degeaba umbră pământului.

PROFESORUL BOIA ÎN ARMATĂ

Dimineața, ne făceam o toaletă foarte sumară, într-un spălător înzestrat doar cu chiuvete. La duș eram mânați (cu turma) o dată pe săptămână. Sigur, ne cam miroseau picioarele, dar adevăratul ostaș nu se lasă doborât de asemenea inconveniente. Ofițerii, cu grade destul de mari (de la maior în sus), ne tratau cam urâcios, pe ton de comandă, se înțelege, că doar eram la armată, și mereu nemulțumiți de una sau alta.

Mă gândesc că erau complexați, având de-a face cu ditamai intelectualii, absolvenți de facultate. Maiorul Stancu, comandantul plutonului din care făceam parte, ne privea cu silă cum nu eram în stare să aranjăm ca lumea uniformele pe noi. „Arătați ca niște cobai”, ne apostrofa, invariabil. Vorbele astea ale lui ne-au dat mult de gândit, fiindcă nu prea înțelegeam sensul lor profund. Până când unul dintre noi, mai deștept decât ceilalți, a găsit dezlegarea enigmei. Nu „cobai” voia să spună maiorul, ci „cowboy”.

(…) Dacă vreți ceva ce nu mi-a reușit deloc, a fost pasul de defilare și, în general, mersul în cadență. Noroc că iar mi-a sărit rotula de la genunchiul stâng, așa că până să se dreagă am fost scutit de eforturi: mă târam, șchiop, pe lângă pluton.

PROFESORUL BOIA ARE UN ȘOC CULTURAL ÎN PRAGA (UNDE AVEA O BURSĂ, PRIMA ȘI ULTIMA DIN VIAȚĂ)

Văzusem în oraș afișe mari care anunțau filme cu actrițe celebre: Gina Lollobrigidova și Brigitte Bardotova. I-am spus gazdei că, după mine, persoanele respective s-ar numi mai curând Gina Lollobrigida și Brigitte Bardot. Nu, mi-a replicat el, greșești, le cheamă așa pentru că sunt femei. Eu o țineam una și bună, că nu-i corect.

Bine, să-ți explic, m-a luat el cu duhul blândeții. Ești căsătorit? Nu sunt, am răspuns. Nu face nimic, a zis el, să admitem că te vei căsători. Cum își va spune soția ta? Boia, cum altfel? Nu e adevărat, se va numi Boiova. Imposibil, i-am zis. Ba da, odată ce e femeie. N-are cum să-și zică Boia, fiindcă Boia e nume de bărbat. Am mai continuat un timp pe această temă, dar în cele din urmă m-am lăsat păgubaș. 

Degeaba încearcă omul să le dea o mână de ajutor; n-au decât să vorbească după cum le place! 

PROFESORUL BOIA ȘI OPERA DE DINAINTE DE ‘90

Printre curioasele legende care circulă pe seama mea, este aceea că nu prea m-am omorât cu scrisul până în 1989; am izbucnit apoi așa, deodată. Nimic mai fals. Dacă numărăm paginile scrise, nu ies deloc puține, iar problemele abordate sunt multe și variate. Ceea ce mi-a lipsit a fost vizibilitatea.

Mi-a lipsit un editor precum, mai târziu, Humanitas. Am bătut zadarnic la porțile multor edituri. Mai mult succes am avut cu revistele de specialitate, îndeosebi Revista de istorie (numită inițial Studii. Revistă de istorie, în prezent Revista istorică) și Analele Universității București, seria Istorie. Dacă s-ar pune cap la cap articolele publicate (adesea studii de dimensiuni considerabile), ar ieși sigur câteva volume.

PROFESORUL BOIA, CENZURA ȘI AUTOCENZURA

Aveam o ambiție, aproape un „legământ”, să nu pomenesc nicăieri numele lui Ceaușescu. Cam naivă formă de protest, dar, în sfârșit, atâta m-a dus capul! Am publicat pe atunci câteva articole în Munca (ziarul sindicatelor), strict pe teme de istorie. Pentru unul dintre ele (nu mai știu, ceva despre vreun eveniment istoric sau vreo personalitate) găsisem o încheiere pe cinste: un pasaj din Dimitrie Bolintineanu, care îmi plăcuse foarte mult.

Bănuiesc că intuiți urmarea. Fără să-mi zică nimeni nimic, l-au înlocuit pe Bolintineanu cu un pasaj din vasta operă a lui Ceaușescu. Ce era să le fac? Să dau foc la redacție? Să public un comunicat în care să spun că nu-l vreau în ruptul capului pe Ceaușescu? Din păcate, nu voi mai intra în istorie ca omul care nu l-a citat niciodată pe marele conducător.

PROFESORUL BOIA ȘI PLOCOANELE DE LA INSPECȚII

Mărturisesc că și mie, în anii ’80, când s-a declanșat criza alimentară, inspecțiile (n.r. – universitarul Boia mergea în inspecția de gradul I pentru profesorii preuniveristari) mi-au asigurat, parțial, aprovizionarea cu ceea ce n-aș fi putut cumpăra din magazinele fie complet goale, fie asaltate de cozi interminabile. N-am avut niciun moment sentimentul unei vinovății. Atunci când statul însuși înfometa populația, ce reguli mai puteau fi respectate?

Este interesant că toate se făceau cu nonșalanță, în văzul lumii. Nimeni n-a fost vreodată luat la rost pentru acest gen de trafic, în care într-un fel sau altul întreaga societate era implicată (și profesorii care ne „dădeau” nouă se aprovizionau la rândul lor prin părinții elevilor). De altfel, în orașele de provincie, oamenii ajungeau mai ușor la surse decât noi, cei din București, așa că părea o chestiune de solidaritate națională să ne transmită și nouă câte ceva.

Actuala corupție din România își are în bună măsură originea în comportamente deprinse în anii comunismului.

PROFESORUL BOIA ȘI ÎNTÂMPLĂRILE CARE I-AU MARCAT DESTINUL

Întâmplarea e stăpână pe destinele noastre. Ce-ar fi fost dacă nu m-aș fi întâlnit cu Macůrek (n.r. – istoric ceh, responsabil pentru bursa lui Boia în Praga)? Fără el, n-aș fi ajuns la Praga și nu m-aș fi ocupat ani de zile de mișcarea națională a românilor transilvăneni.

Și, cu siguranță, n-aș fi revenit la Praga în 1977, n-aș fi cunoscut-o pe Helga (n.r. – prietenă de dincolo de Cortina de Fier, pe care profesorul a văzut-o la fiecare vizită în Occident), n-aș fi avut revelația planetei Marte (n.r. – inițial, profesorul și Helga, ea însăși istoric, voiau să scrie un studiu despre Lună) și nu m-aș fi cufundat în istoria imaginarului. Probabil că, spre liniștea multora, n-aș fi ajuns să scriu nici „Istorie și mit în conștiința românească”.

Spuneam că am găsit singur calea (calea mea proprie) spre miturile istorice, alegând ca teren de încercare planeta Marte, demers aparent curios pentru un istoric, dar care s-a dovedit în cele din urmă pe deplin justificat. De la Explorarea imaginară a spațiului, drumul a fost neted până la Istorie și mit.

PROFESORUL BOIA, TELEVIZIUNEA ȘI CURIOSUL CAZ AL PURTĂTORILOR DE MUSTAȚĂ

O singură dată am fost invitat la Televiziunea Română (n.r. – înainte de ’90), ca să spun două vorbe despre Comisia de Istoriografie. O voce feminină mi-a transmis, prin telefon, invitația, apoi m-a întrebat puțin neliniștită: „Aveți mustață?”. Am recunoscut că nu aveam. „Foarte bine, mi-a explicat, fiindcă tocmai am primit dispoziție să nu mai primim pe nimeni cu mustață”.

Interesant că nimeni nu se gândise la barbă; părea de la sine înțeles că nicio persoană cu barbă n-ar fi îndrăznit să se prezinte la televiziune; puteau însă să se strecoare purtătorii de mustață; de acolo venea primejdia!

PROFESORUL BOIA ȘI SECURITATEA

Câteva precizări cred că sunt utile. Nu am semnat niciun angajament (Nici nu mi s-a cerut așa ceva!). Nu mi s-au cerut informații despre români, nici despre cei din țară, nici despre cei stabiliți în Occident. Nu mi s-a cerut să mă întâlnesc cu cineva anume. Aveam doar obligația să le spun din când în când cu cine m-am întâlnit.

Nu mi s-a cerut niciodată nicio informație alta decât ceea ce comunicam eu însumi (relatările mele erau foarte succinte, de genul „X e o persoană care simpatizează România, e preocupată de următoarea temă de cercetare…”). Cum să interpretez toate acestea? Impresia pe care am avut-o atunci și o am și acum este că se urmărea monitorizarea mea, în așa fel încât să știu că sunt monitorizat și să nu trec dincolo de linia „roșie”.

PROFESORUL BOIA, MIHAI VITEAZUL, BEBE SECURISTUL ȘI PAȘAPORTUL

Și să vezi și să nu crezi, cine îmi apare în fața ochilor: Alexandru Tănăsescu, pentru prieteni, Bebe. Îmi fusese coleg la Istorie, dar nu-l mai revăzusem de la terminarea facultății, așa că nu știam nimic despre cariera lui. Ajunsese mare ofițer de Securitate, n-am idee dacă era deja general sau avea să devină mai târziu.

Nu pot spune că în anii facultății aș fi fost chiar prieten cu el, dar ne cunoșteam, schimbaserăm câteva vorbe. Mi-l aminteam ca pe un băiat blonziu, slăbuț și puțin timid. Între timp, căpătase firește siguranță, dar mai ales se îngrășase aproape neverosimil. De ce a vrut să mă vadă? Cine știe, i se făcuse dor de mine! Mi-a făcut totuși o propunere, una singură: „Dacă reușești să publici în Franța o carte despre Mihai Viteazul, să știi că vei avea pașaportul permanent în buzunar și vei putea să călătorești când vrei, oriunde.”

Oare chiar credea în mod serios bazaconia asta? Niciun editor francez nu ar fi publicat o asemenea carte, căci subiectul nu interesează pe nimeni în Franța. Bineînțeles că nu m-am gândit niciun moment să scriu așa ceva. Poate că și Bebe mi-a propus doar ca să se afle în treabă. De atunci nu l-am mai văzut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.