Mizerabilii

Justiția din România a achitat săptămâna trecută 26 de interlopi, capii unei rețele din Țăndărei care a exploatat 181 de copii, puși să cerșească pe străzile britanice. Eșecul societății nu stă însă doar în nedreptatea administrată pe cale juridică, ci și în felul în care statul român abordează, prin diferitele sale instituții, fenomenul cerșetoriei. | Foto: Cristian Munteanu

1

Blândă cu cei puternici, stăpânii de cerșetori, România găsește resurse de duritate chiar în relația cu cei slabi, cerșetorii – pe care nu încearcă în niciun moment să-i salveze de la violență, cămătărie sau proxenetism.

Aceasta e povestea unui peron de gară – și a felului în care, netratate, relele sociale evoluează în spirală.

Săptămâna trecută, după nouă ani de judecată, Tribunalul Harghita i-a achitat pe cei 26 de interlopi inculpați în dosarul Țăndărei.

Speța se referă la traficarea a 181 de copii în Marea Britanie, trimiși la cerșit ca să se înalțe palatele acasă și să se umple curțile de bolizi auto. Un istoric al dosarului Țăndărei a fost realizat de G4Media pe fondul achitării.

În Marea Britanie, în acest caz au fost condamnați 120 de intermediari. La cazul Țăndărei a lucrat o echipă mixtă româno-britanică.

Decizia Tribunalului Harghita l-a făcut pe polițistul britanic Bernie Gravett, inspectorul principal în investigarea cazului, să declare pentru Libertatea că achitarea capilor rețelei e un semn trist pentru justiția din România, care a lăsat baltă victimele.

Polițistul a mai spus că, în opinia sa, existau dovezi incontestabile pentru vinovăția celor 26 de inculpați. Parte din dovezile strânse de britanici au fost publicate în Libertatea.

Cerșetoria în România nu este însă doar o chestiune de rețea – sau până să ajungă acolo e o formă primitivă de supraviețuire, un capăt de drum dincolo de care nu mai există orizonturi și speranțe, ci doar ziua de mâine.

Cerșetoria în România e un fenomen cotidian – o vezi pe peronul unei gări, în tramvaie, la metrou în Capitală, în curțile bisericilor sau în parcările centrelor comerciale.

În România, cerșetoria se combate cu amenzi și dosare, făcute unor oameni care nu au și nu vor avea capacitatea să plătească. Dosarele sunt plimbate de la o autoritate la alta. Uneori ele se pot solda și cu o vizită la domiciliul celui prins la cerșit. Și cam atât.

Nu există niciun un plan de intervenție, care să determine cauzele punctuale ale cazurilor de cerșetoriei, modalitățile prin care ele pot fi combătute, serviciile necesare pentru ca a doua zi persoana să nu se întoarcă la cerșit.

Nu există o analiză a comunităților din care vin persoanele care cerșesc și nicio evaluare a consecințelor punctuale ale acestui fenomen. Adesea, în comunitățile în care cerșetoria devine o activitate frecventă se dezvoltă rapid și furtul, violența, cămătăria, chiar proxenetismul sau traficul de persoane.

În primăvara anului 2017 Dela0.ro a documentat “bazele” cerșetoriei, observând vreme de mai multe luni viețile unor oameni care vin la cerșit în Capitală, cu trenul, din două comune localizate în Argeș și Dâmbovița.

Timp de două luni și jumătate am numărat 60 de astfel de cazuri, majoritatea femei cu copii.

O amendă pentru fiecare

Am cunoscut pe acel peron de gară fete care erau la a treia generație de cerșit.

Am cunoscut cel mai tânăr cerșetor, un bebeluș de două luni venit la Capitală într-o zi de vară cu mama lui de 16 ani.

Am mers în locurile în care femeile cerșesc, le-am citit cartoanele pe care-și spuneau povestea sărăciei, ne-am dus și în comunitățile lor să le cunoaștem bărbații care le trimit la cerșit și să vorbim cu primarii și asistenții sociali.

Femeile au învățat că e mai eficient cartonul decât mersul din om în om, cu povestea învățată pe de rost. În felul acesta se protejează și ele de înjurături sau chiar de corecții fizice.

Deși oamenii în carne și oase erau mulți, formând șirul indian al sărăciei lor când coborau din trenurile personal în Gara de Nord din București, autoritățile locale au încercat să reducă un întreg fenomen la câteva cazuri.

Nu era o problemă cerșetoria în satele lor, oamenii trăiau în bună pace și înțelegere.

În timpul documentării Dela0.ro, nouă persoane dintr-una din comunitățile observate au fost ridicate de mascați, fiind bănuite de trafic de minori și proxenetism.

Toți arestații sunt trimiși în judecată în momentul de față. Procesul e încă la instanța de fond.

Femeile pe care le-am cunoscut nu cerșeau pentru palate și bolizi auto. Cerșeau pentru a  supraviețui. Sau ca să-și pună gresie, faianță și o cadă de fontă în baie. Pentru acești oameni – care sunt oricând în pericol de a cădea victime ale unor rețele de cerșetorie – statul român are pregătite doar amenzi.

LEGEA

Potrivit Legii 61 din 1991 constituie contravenție apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte.

Între 2014-2016, în București, poliția a aplicat 46.068 de sancțiuni contravenționale pentru cerșetorie. Aproape 20.000 au fost pentru persoane care nu locuiau în Capitală, venind din comunele limitrofe. Amenzile sunt intre 100 și 500 de lei.

Până în ianuarie 2014, pentru cerșetorie se întocmeau dosare penale.

Din februarie 2014, potrivit noului Cod Penal cerșetoria nu mai este incriminată. Din februarie 2014, un adult prins la cerșit este doar amendat.

Lucrurile se schimbă însă atunci când adultul este prins la cerșit împreună cu un minor. O astfel de situație se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă (există în pachetul de modificare a Legilor Justiției o prevedere care vizează înăsprirea măsurilor de condamnare a cerșetoriei prin eliminarea amenzii și păstrarea exclusivă a pedepsei cu închisoarea; pachetul legislativ nu a fost încă promulgat).

Între 2014-2016 poliția Capitalei a făcut 1.173 de dosare penale pentru cei prinși la cerșit cu un minor.

Pe marginea ascuțită a lumii

Când sunt prinse la cerșit cu un copil, la metrou, femeile au două variante: avertisment rapid sau amendă și dosar, cu ore întregi petrecute într-un birou de la Piața Victoriei sau de la Piața Unirii.

Sunt ore în care polițiștii jignesc cerșetoarele, le amenință, fac mișto de ele în timp ce așteaptă să vină un asistent social. Asistentul social menține și el adesea tonul ridicat, verifică în ce stare sunt copiii, uneori îi pune să se dezbrace să vadă dacă sunt curați. După ce dosarul e întocmit, femeile și copiii pot pleca în treaba lor.

Amenzile și dosarele ajung la primăriile comunelor din care vin femeile. Pentru că e vorba de minori la mijloc, de dosare sunt informați și cei de la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din județele în care locuiesc femeile.

Uneori se fac vizite la domiciliu în echipă – asistent social de la DGASPC județean și asistentul social de la primăria de comună. Tot uneori e verificată și situația școlară a copiilor din familia cu dosar la cerșit.

De această poarta asistenții sociali trec doar pentru a verifica dacă în frigider e mâncare și dacă copiii sunt curați. | Foto: Cristian Munteanu

Dar unicul scop al întregului lanț administrativ este să stabilească dacă minorii sunt de lăsat sau nu lângă părinți.

În comunitățile din Argeș și Dâmbovița pe care le-am urmărit mai bine de două luni și jumătate niciun copil nu a fost luat de lângă părinți în urma unui dosar de cerșetorie. Lucrurile nu ajunseseră în niciunul din cazurile documentate până în punctul supunerii minorilor la rele tratamente – ei erau doar luați la cerșit pentru maximizarea milei, deci a șanselor de supraviețuire.

Viața în comunitățile de cerșetori e mai tăioasă ca lama.

Și în același timp, în niciunul dintre cazurile documentate nu a existat un plan de intervenție bazat pe servicii de asistență care să ofere alternativă socială la cerșetoria moștenită, nu în puține cazuri, din generație în generație.

Autoritățile doar au consemnat câteva lucruri prin hârtii, mimând servirea interesului superior al minorilor – și cam atât. Poate, în unele cazuri, au avertizat familiile că la următorul dosar le iau copiii.

Intrarea unui minor sub tutela statului român, într-unul din centrele rezidențiale administrate de acesta, e singura alternativă pe care reușim, ca societate, s-o oferim. În multe situații nu e nici măcar o alternativă reală – ci, mai degrabă, o nouă condamnare.

Un șir indian al nedreptății

La niciuna dintre familiile la care am avut acces de-a lungul documentării nu a venit vreun asistent social să afle dacă mama știe să facă ceva ori ce abilități are tatăl și unde s-ar putea angaja.

Statul român nu a bătut nici măcar o dată la ușile lor cu intenția de a face un plan împreună, spre ieșirea din sărăcia cruntă.

Copiii din cele două comune din Argeș și Dâmbovița sunt luați la cerșit de la câteva luni. Băieții sunt luați până pe la opt ani. În cazul fetelor nu există limită de vârstă. | Foto: Cristian Munteanu

În comuna din Argeș se ivise la un moment dat o posibilitate de angajare a oamenilor din comunitate. Primarul i-a spus însă angajatorului privat că nu e interesat, pentru că ai lui se descurcă. Același edil a negat în conversațiile cu Dela0.ro că în comunitatea lui oamenii merg la cerșit, deși avea la acel moment pe masă amenzile a 15 persoane.

La nicio mamă minoră din comunitate nu s-a autosesizat vreo autoritate, vreun asistent social, vreun cadru didactic, vreun polițist. Femeile care vin la cerșit au născut la 14-15 ani. Copiii lor trăiesc într-o lume cârpită din indiferență, cu un petic de milă.

Un mediu care permite și perpetuează astfel de fenomene este unul care favorizează, în cele din urmă, chiar apariția și dezvoltarea rețelelor de cerșetorie, trafic de minori și proxenetism.

E prima și cea mai mare înfrângere a societății – abia după aceea vin, încolonate în șirul lor indian al nedreptății, deciziile de achitare ale justiției.

Pe cei de la bază i-am condamnat, oricum, de mult.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.