E marea relaxare, vaccinarea merge extraordinar, măsurile anti-pandemie au dat rezultatele scontate, guvernarea e sublimă, măștile ne-au căzut, locantele ni s-au deschis, spiritul estival ne-a pătruns definitiv.
La peste opt mii de kilometri distanță, într-o țară care a gestionat exemplar pandemia, s-a declanșat panica. Din 180 de noi infectări detectate pe 14 mai, 132 au sursă epidemiologică necunoscută. Locuitorii cartierelor în care s-a răspândit comunitar virusul trebuie să rămână în perimetrul zonei și să se supună testării COVID.
Se întâmplă în Taiwan, țara care până în prezent a înregistrat aproape 1.700 de cazuri de coronavirus la o populație de 24 de milioane. La ei pandemia a debutat în ianuarie 2020, când autoritățile taiwaneze au luat notă de existența unui virus necunoscut în orașul chinezesc Wuhan și au instituit primele măsuri de alertă epidemiologică locală.
Citind din România o astfel de știre te apucă involuntar râsul. Chiar există oameni pe planetă care intră în alertă pentru că nu au identificat sursa îmbolnăvirii pentru 132 de cazuri? Noi abia am reușit să identificăm sursa în cazul Spitalului Gerota, primul focar COVID din București. Vă mai amintiți de Nelu Lupu, nu?
Ei bine, ulterior acelui moment, ce-au mai izbutit anchetele noastre epidemiologice (derulate de direcțiile de sănătate publică reformate de Marele PNL) a fost doar să rateze (sau să ignore) focar după focar. Păi, noi nu reușim să numărăm – fără diferențe majore între criteriile de numărare – nici măcar morții COVID! Cum să identificăm sursa de infectare pentru 5-10-50 de cazuri noi?
Fără mască și cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare cu o doză din UE, nu poți să nu te întrebi cum ar fi arătat totuși lucrurile pentru România dacă vaccinurile aprobate nu ar fi fost eficiente. Nu știa nimeni dacă ele vor funcționa cu adevărat – și nu intuia aproape nimeni că ele vor putea fi folosite atât de repede.
România, veșnic nepregătită
Ce-ar fi făcut România fără vaccinuri, dar cu aceleași DSP-uri incapabile de cele mai simple anchete epidemiologice, cu aceleași structuri locale și centrale ridicol de politizate? Ar fi ținut-o din carantină în carantină? Ar fi dat vina pe populație că nu respectă regulile de distanțare? Ar fi acuzat greaua moștenire pesedistă? Ar fi cerut răgaz, vreo două-trei generații, să construiască măcar câteva structuri publice funcționale?
Cu siguranță, Taiwan se salva chiar și într-o lume fără vaccinuri, având în vedere că până în prezent autoritățile de acolo au administrat doar 186.000 de doze de vaccin. România a administrat peste 6,6 milioane de doze. Taiwan a înregistrat 1700 de cazuri COVID de-a lungul ultimului an și jumătate de pandemie. România – peste un milion.
Ce am fi făcut într-o lume fără vaccinuri, având în vedere că autoritățile noastre nu au fost în stare într-un an de pandemie să afle nici măcar câte paturi ATI avem? Noi am traversat toată tranziția cu spitale improvizate care nici măcar nu puteau fi folosite pentru urgențele sistemice. Nici măcar Colectiv nu ne-a schimbat fundamental. Tot la fel tratăm marii arși. După pandemia COVID, vom reuși să întâmpinăm altfel o viitoare pandemie?
Ca să răspundem, trebuie să ne amintim cazul Lețcani. Spitalul modular de acolo a costat 13 milioane de euro. Pus pe picioare în octombrie 2020, a fost închis la începutul anului pentru că ploua în el. Și mai avea alte 30 de nereguli descoperite de Corpul de Control al Ministerului Sănătății.
Singurul mod (deloc cel mai eficient) prin care autoritățile noastre au știut să gestioneze pandemia a implicat închisul în casă și amenzile (fie ele și neconstituționale). Toate țările le-au aplicat, desigur (mai puțin amenzile neconstituționale). Doar că alții le-au aplicat pentru a câștiga timp, timp folosit pentru îmbunătățirea sistemului medical (și a altor sisteme publice), așadar pentru o gestionare mai bună a următorului val pandemic.
La noi timpul pierdut în carantină a fost câștigat de cei pentru care situația de urgență s-a dovedit o afacere lucrativă. N-ați uitat, nu, nici felul în care România s-a pregătit în primăvara anului trecut pentru pandemie punând peste un miliard de lei în conturile companiei de stat Unifarm, de unde s-au topit ca prin minune în achiziții neconforme și tot felul de matrapazlâcuri?
Ce noroc pe români (chiar și pe aceia care nu se vaccinează!) că vaccinurile funcționează. Altfel, carantina pe termen nelimitat ne-ar fi fost soluția unică. Sau muritul pe capete.
E mare bucuria scăpării de mască la exterior. Prea mare ca să ne mai punem întrebări despre ce-am făcut ieri ca să ne fie mai bine mâine. Dar pandemia COVID încă nu a trecut, iar România e la fel de nepregătită ca acum un an să facă față unui nou val.
În prima zi de relaxare s-au înregistrat în țară 729 de infectări noi. Câte dintre acestea au, pentru autoritățile noastre, sursa epidemiologică aflată și consemnată în scripte? E suficient răspunsul la această întrebare simplă ca să înțelegem unde suntem.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un serial
The Serpent. Pe Netflix.
Conflictul Israel – Palestina, pe scurt
AICI.
Presa bombardată
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: un poet leton contemporan
Serghei Timofeev. Aparatele unui timp liniștit. Casa de editură Max Blecher. Traducere de Diana Iepure.
Marți: un volum de poezii
În rest, viața e frumoasă. De Diana Iepure. Casa de editură Max Blecher.
Miercuri: un film de revăzut
Asul de pică. Cehoslovac. Din 1965. De Forman.
Joi: un alt film de revăzut
Lumină intimă. De Ivan Passer. Din 1965. Tot cehoslovac.
Vineri: încă un film de revăzut
Gladiatorul. Din 2000. Cu tânărul Russell Crowe.
Sâmbătă: o carte de poeme
Toate zborurile au fost anulate. De regretatul poet Adrian Diniș (1986-2018). Casa de editură Max Blecher.
Duminică: o carte
R.S.R. Lecția de învățământ politic. De Ioan Stanomir. Editura Humanitas.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Lod. Căderea în anarhie
Conflictul mocnit, recent reaprins, dintre Israel și Gaza nu e deloc strict unul între armata israeliană și militanții Hamas. S-a transformat într-unul purtat de civili, cetățeni cu origini etnice (și credințe) diferite. Orașul israelian Lod este scena unui astfel de “război civil”. Străzile sale miros astăzi a benzină și cenușă. Cum se năruie o comunitate? AICI și AICI.
